22 iulie 2017

Condiţia realităţii



1.  În felul în care o percepi, lumea nu poate să fi fost creată de Tatăl, căci lumea nu e cum o vezi tu. Dumnezeu a creat doar ce e veşnic, iar tot ce vezi tu e perisabil. De aceea, trebuie să existe o altă lume pe care nu o vezi. Biblia vorbeşte de un nou Cer şi de un nou pământ, dar nu poate fi adevărat literalmente, căci cele veşnice nu sunt re-create. A percepe din nou e doar a repercepe, implicând că înainte, sau între timp, nu ai perceput deloc. Ce e, atunci, lumea ce îţi aşteaptă percepţia când o vezi?

2.  Fiecare gând iubitor pe care l-a avut vreodată Fiul lui Dumnezeu e veşnic. Gândurile iubitoare pe care le percepe mintea lui în lumea aceasta sunt singura realitate a lumii. Ele sunt tot percepţii, căci mai crede că este separat. Dar sunt veşnice pentru că sunt iubitoare. Şi, iubitoare fiind, ele sunt ca Tatăl şi, de aceea, nu pot muri. Lumea reală poate efectiv să fie percepută. Nu trebuie decât să fii dispus să nu percepi altceva. Căci, dacă percepi binele şi răul deopotrivă, accepţi falsul şi adevăratul deopotrivă, şi nu faci distincţie între ele.

3.  Eul poate să vadă câtva bine, dar niciodată numai bine. Iată de ce percepţiile lui sunt atât de variabile. El nu respinge binele în întregime, căci nu ai putea să accepţi aşa ceva. Dar adaugă întotdeauna ceva nereal la real, încurcând astfel iluzia cu realitatea. Căci percepţiile nu pot fi parţial adevărate. De crezi în adevăr şi iluzie, nu poţi spune care e adevărat. Pentru a-ţi stabili propria autonomie, ai încercat să creezi diferit de Tatăl tău, crezând că ce ai făurit e în stare să fie diferit de El. Dar tot ce e adevărat este ca El. Perceperea exclusivă a lumii reale te va duce la Cerul real, pentru că te va face în stare să îl înţelegi.

4.  Perceperea binelui nu e cunoaştere, dar negarea opusului binelui îţi permite să recunoşti o condiţie în care nu există opuşi. Iar asta e condiţia cunoaşterii. Fără această conştienţă, nu i-ai satisfăcut condiţiile şi, până nu o faci, nu vei cunoaşte că îţi aparţine deja. Ai făcut multe idei pe care le-ai pus între tine şi Creatorul tău, şi credinţele acestea sunt lumea aşa cum o percepi. Adevărul nu lipseşte de aici, dar e obscur. Nu cunoşti diferenţa dintre ce e făcut de tine şi ce e creat de Dumnezeu, aşa că nu cunoşti diferenţa dintre ce e făcut de tine şi ce e creat de tine. Să crezi că poţi percepe lumea reală înseamnă să crezi că te poţi cunoaşte. Pe Dumnezeu Îl poţi cunoaşte pentru că e Voia Lui să fie cunoscut. Lumea reală e tot ce ţi-a păstrat Spiritul Sfânt din ce-ai făcut, iar perceperea exclusivă a acesteia e mântuirea, fiind recunoaşterea că realitatea este numai ce e adevărat.

“A Course in Miracles”

"Dumnezeu este Mintea cu care gândesc."

Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.