20 noiembrie 2017

Norul vinovăţiei



1.  Vinovăţia rămâne singurul lucru care ascunde Tatăl, căci vinovăţia e atacul asupra Fiului Său. Cei ce se simt vinovaţi condamnă întotdeauna şi, odată ce au condamnat, vor condamna în continuare, legând viitorul de trecut, după cum e legea eului. Fidelitatea faţă de această lege nu lasă să pătrundă niciun pic de lumină, căci cere fidelitate faţă de întuneric şi interzice trezirea. Legile eului sunt stricte şi încălcările lor sunt pedepsite cu severitate. De aceea, nu da ascultare legilor lui, căci sunt legile pedepsei. Iar cei ce le dau urmare se cred vinovaţi, aşa că trebuie să condamne. Între viitor şi trecut trebuie să intervină legile lui Dumnezeu, dacă vrei să te eliberezi. Ispăşirea stă între ele, ca o lampă strălucind atât de tare, încât lanţul de întuneric în care te-ai legat va dispărea.

2.  Eliberarea de vinovăţie e desfacerea completă a eului. Nu fă pe nimeni să se teamă, căci vinovăţia lui este a ta şi, supunându-te poruncilor aspre ale eului, îţi aduci ţie condamnarea lui şi nu vei scăpa de pedeapsa pe care le-o oferă celor ce i se supun. Eul răsplăteşte fidelitatea faţă de el prin durere, căci credinţa în el e durere. Iar credinţa poate fi răsplătită doar în termenii convingerii în care a fost pusă credinţa. Credinţa face puterea convingerii, iar locul unde este investită îi determină răsplata. Căci credinţa îţi este întotdeauna unde îţi este şi comoara şi ţi se va înapoia exact ce e comoara ta.

3.  Lumea îţi poate da doar ce i-ai dat, căci - nefiind decât propria ta proiecţie - nu are înţeles independent de valoarea pe care ai găsit-o tu în ea şi în care ţi-ai pus credinţa. Fii credincios întunericului, şi nu vei vedea, căci credinţa îţi va fi răsplătită după cum ai dat-o. Îţi vei accepta comoara şi, dacă îţi pui credinţa în trecut, viitorul va fi ca trecutul. Orice preţuieşti crezi că e al tău. Puterea preţuirii îl va face aşa.

4.  Ispăşirea aduce o reevaluare a tot ce îndrăgeşti, căci este mijlocul prin care Spiritul Sfânt poate separa falsul de adevărat, pe care le-ai acceptat în mintea ta fără nicio distincţie. De aceea, nu le poţi aprecia unul fără altul, iar vinovăţia a devenit la fel de adevărată pentru tine ca inocenţa. Nu crezi că Fiul lui Dumnezeu este nevinovat pentru că vezi trecutul şi pe el nu îl vezi. Când îţi condamni un frate, spui: „Eu, care am fost vinovat, aleg să rămân aşa". I-ai negat libertatea şi, negându-i-o, ţi-ai negat martorul la a ta. Ai fi putut la fel de bine să îl eliberezi de trecut şi să îi ridici din minte norul vinovăţiei care îţi leagă fratele de acesta. Şi, în libertatea lui, s-ar fi aflat a ta.

5.  Nu pune vinovăţia lui asupra lui, căci vinovăţia lui stă în gândul lui secret că asta ţi-a făcut el ţie. Vrei să îl înveţi, atunci, că delirul lui este corect? Ideea că Fiul nevinovat al lui Dumnezeu poate să se atace şi să se facă vinovat este dementă. Sub nicio formă, în nimeni, să nu crezi aşa ceva. Căci păcatul şi condamnarea sunt acelaşi lucru, să crezi într-unul însemnând să crezi în celălalt şi să ceri pedeapsă în loc de iubire. Nimic nu poate justifica demenţa, iar a cere să fii pedepsit trebuie să fie un
act de demenţă.

6.  Să nu vezi vinovat, atunci, pe nimeni, şi îţi vei afirma ţie însuţi adevărul nevinovăţiei. În fiecare condamnare pe care o oferi Fiului lui Dumnezeu stă convingerea propriei tale vinovăţii. Dacă vrei ca Spiritul Sfânt să te elibereze de ea, acceptă-I prinosul Ispăşirii pentru toţi fraţii tăi. Căci aşa înveţi că e adevărată pentru tine. Aminteşte-ţi mereu că e imposibil să îl condamni pe Fiul lui Dumnezeu în parte. Cei pe care îi vezi vinovaţi devin martorii vinovăţiei din tine, şi o vei vedea acolo, căci e acolo până nu e desfăcută. Vinovăţia e mereu în mintea ta, care s-a condamnat singură. Nu o proiecta, căci - cât o faci - nu poate fi desfăcută. La fiecare frate pe care îl eliberezi de vinovăţie, mare este bucuria în Cer, unde martorii paternităţii tale jubilează.

7.  Vinovăţia te face orb, căci - câtă vreme vezi un singur strop de vinovăţie în tine - nu vei vedea lumina. Iar, când o proiectezi, lumea pare întunecată şi învăluită în vinovăţia ta. Arunci un văl de întuneric peste ea şi nu o vezi, pentru că nu te poţi uita înăuntru. Te temi de ce ai vedea acolo, dar nu e acolo. Lucrul de care te temi a dispărut. Dacă te-ai uita înăuntru, ai vedea doar Ispăşirea, strălucind în linişte şi pace pe altarul închinat Tatălui tău.

8.  Nu te teme să te uiţi înăuntru. Eul îţi spune că totul e negru de vinovăţie în tine şi te îndeamnă să nu te uiţi. În schimb, te îndeamnă să îţi priveşti fraţii şi să vezi vinovăţia în ei. Dar nu o poţi face fără să rămâi orb. Căci cei ce îşi văd fraţii în întuneric, vinovaţi în întunericul în care îi învăluiesc, se tem prea tare să privească lumina dinăuntru. În tine nu e ce crezi că este şi ce ţi-a captivat credinţa, în tine e semnul sfânt al credinţei desăvârşite pe care o are în tine Tatăl tău. El nu te preţuieşte cum te preţuieşti tu. El Se cunoaşte şi cunoaşte adevărul din tine. Ştie că nu există nicio diferenţă, căci El nu cunoaşte diferenţe. Poţi oare să vezi vinovăţie unde Dumnezeu cunoaşte că e desăvârşită inocenţă? Îi poţi nega cunoaşterea, dar nu o poţi schimba. Priveşte, atunci, lumina pe care a pus-o El în tine şi învaţă că tot ce te-ai temut că e acolo a fost înlocuit cu iubire.

„A COURSE IN MIRACLES”


Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.