1. Atitudinile faţă de trup sunt atitudini faţă de atac. Definiţiile pe care le dă eul fiecărui lucru sunt puerile şi se bazează întotdeauna pe rostul pe care crede că îl are lucrul respectiv. Căci e incapabil să generalizeze cu adevărat şi echivalează ce vede cu funcţia pe care i-o atribuie. Nu echivalează lucrul respectiv cu ce este. Pentru eu, trupul e ceva cu care se poate ataca. Echivalându-te cu trupul, te învaţă că tu eşti ceva cu care se poate ataca. Trupul deci nu este sursa propriei lui sănătăţi. Condiţia trupului stă doar în felul în care îi interpretezi funcţia. Funcţiile fac parte din fiinţă de vreme ce decurg din ea, dar raportul nu e unul de reciprocitate. Întregul defineşte partea, dar partea nu defineşte întregul. A cunoaşte în parte însă înseamnă a cunoaşte în totalitate datorită diferenţei fundamentale dintre cunoaştere şi percepţie. În percepţie, întregul e alcătuit din părţi ce pot fi separate şi reasamblate în diferite constelaţii. Dar cunoaşterea nu se schimbă niciodată şi, de aceea, constelaţia ei e permanentă. Ideea relaţiilor dintre parte şi întreg are înţeles doar la nivelul percepţiei, unde schimbarea e posibilă. Altfel, nu există nicio diferenţă între parte şi întreg.
2. Trupul există într-o lume ce pare să conţină două voci încăierate pentru posesia lui. În această constelaţie percepută, trupul e considerat capabil să îşi transfere loialitatea de la una la cealaltă, dând înţeles ambelor noţiuni de sănătate şi boală. Ca întotdeauna, eul face o confuzie fundamentală între mijloc şi scop. Considerând trupul un scop, eul nu are ce întrebuinţare reală să îi dea pentru că nu e un scop. Precis ai observat o trăsătură distinctivă a fiecărui scop acceptat de eu ca scop al său. Când l-ai atins, nu te-a satisfăcut. Iată de ce eul e nevoit să sară necontenit de la un obiectiv la altul, ca tu să continui să speri că îţi mai poate oferi ceva.
3. Credinţa eului că trupul e un scop a fost deosebit de greu de depăşit, pentru că este sinonimă cu credinţa că atacul e un scop. Eul a investit profund în boală. Dacă eşti bolnav, cum poţi obiecta la ferma credinţă a eului că nu eşti invulnerabil? E un argument atrăgător din punctul de vedere al eului, căci ascunde atacul evident ce stă la baza bolii. Dacă ai recunoaşte acest lucru şi ai şi decide în defavoarea atacului, nu ai putea depune această mărturie falsă în favoarea eului.
4. E greu să percepi boala ca mărturie falsă, căci nu realizezi că nu se potriveşte nicidecum cu ce vrei. Acest martor, aşadar, pare inocent şi demn de încredere pentru că nu l-ai supus unui serios contrainterogatoriu. Dacă ai fi făcut-o, nu ai considera boala un martor atât de puternic în favoarea opiniilor eului. O afirmaţie mai onestă ar fi aceea că cei ce vor eul sunt predispuşi să îl apere. Prin urmare, felul în care îşi aleg martorii trebuie să fie suspect de la bun început. Eul nu recurge la martori care i-ar prejudicia cauza, dar nici Spiritul Sfânt nu o face. Am spus că judecata e funcţia Spiritului Sfânt, o funcţie pe care e perfect dotat să o îndeplinească. Eul, pe post de judecător, nu emite nicio judecată imparţială. Când cheamă un martor, eul şi-a făcut deja un aliat din martorul respectiv.
5. Nu e mai puţin adevărat că trupul nu are funcţie de la sine, pentru că nu e un scop. Eul însă îl stabileşte ca scop pentru că poate ascunde astfel adevărata funcţie a acestuia. Iată ce scop are tot ce face eul. Unicul lui obiectiv este să piardă din vedere funcţia tuturor lucrurilor. Un trup bolnav nu are niciun sens. Nu ar putea să aibă sens pentru că boala nu e rostul trupului. Boala are înţeles doar dacă sunt adevărate două premise fundamentale care stau la baza interpretării pe care o dă eul trupului: că rostul trupului este atacul şi că tu eşti un trup. Fără aceste premise, boala este de neconceput.
6. Boala e un mod de-a demonstra că poţi să fii lezat. Este o mărturie a fragilităţii tale, a vulnerabilităţii tale şi a nevoii tale extreme de-a depinde de o călăuzire exterioară. Eul o foloseşte ca argument suprem pentru a arăta că ai nevoie de călăuzirea lui. El dictează reţete nesfârşite pentru evitarea consecinţelor catastrofale. Spiritul Sfânt, perfect conştient de aceeaşi situaţie, nu Se sinchiseşte să o analizeze. Dacă datele sunt lipsite de înţeles, nu are rost să le analizezi, funcţia adevărului e să adune informaţii care sunt adevărate. Indiferent cum tratezi greşeala, rezultatul e nul. Cu cât devin mai complicate rezultatele, cu atât poate fi mai dificil să le recunoşti nulitatea, dar nu e necesar să examinezi toate consecinţele posibile la care dau naştere premisele, ca să le judeci adevărat.
7. Un instrument didactic nu e un profesor. Nu îţi poate spune cum te simţi. Nu ştii cum te simţi pentru că ai acceptat confuzia eului şi crezi, prin urmare, că un instrument didactic îţi poate spune cum te simţi. Boala e doar un alt exemplu al insistenţei cu care ceri călăuzire de la un profesor care nu ştie răspunsul. Eul nu e în stare să ştie cum te simţi. Când am spus că eul nu ştie nimic, am spus singurul lucru despre eu care e total adevărat. Există însă şi un corolar: dacă numai cunoaşterea are fiinţă şi eul nu are cunoaştere, atunci eul nu are fiinţă.
8. Te poţi întreba, pe bună dreptate, cum poate fi atât de insistentă vocea a ceva inexistent. Te-ai gândit oare ce putere de distorsiune are un lucru dorit, chiar dacă e un lucru fără realitate? Există multe exemple din care poţi să vezi cum lucrul pe care îl doreşti distorsionează ce percepi. Nimeni nu se poate îndoi de dibăcia eului când e vorba să înjghebe argumente false. Şi nimeni nu se poate îndoi că eşti dispus să asculţi, până nu alegi să nu accepţi decât adevărul. Când te lepezi de eu, o să dispară. Vocea Spiritului Sfânt e tot atât de tare pe cât eşti de dispus să asculţi. Nu poate fi mai tare fără să îţi încalce libertatea opţiunii, pe care Spiritul Sfânt urmăreşte să o restabilească, şi nu să o submineze.
9. Spiritul Sfânt te învaţă să îţi foloseşti trupul doar pentru a ajunge la fraţii tăi, ca El să îşi poată preda mesajul prin tine. Asta îi va vindeca pe ei şi, de aceea, te va vindeca pe tine. Tot ce e folosit în concordanţă cu propria-i funcţie, după cum o vede Spiritul Sfânt, nu poate fi bolnav. Tot ce e folosit altfel, este. Nu lăsa trupul să fie o oglindă a unei minţi scindate. Nu îl lăsa să fie imaginea felului în care îţi percepi micimea. Nu îl lăsa să îţi reflecte decizia de-a ataca. Când laşi interpretarea în seama Spiritului Sfânt, Care nu percepe niciun atac asupra vreunui lucru, vezi că sănătatea e starea firească a tuturor lucrurilor. Sănătatea e rezultatul renunţării la toate încercările de-a folosi trupul într-un mod neiubitor. Sănătatea e începutul perspectivei corecte asupra vieţii, sub îndrumarea singurului Profesor Care ştie ce e viaţa, fiind chiar Vocea pentru Viaţă.
*** A Course in Miracles *** „Eu, Lumină am venit în lume"
