1. Cristosul din tine stă foarte liniştit. El vede ce iubeşte şi ştie a fi El. Şi, de aceea, Se bucură de ce vede, căci ştie că e una cu El şi cu Tatăl Său. Specialitatea se bucură şi ea de ce vede, deşi ce vede ea nu e adevărat. Dar ceea ce cauţi e o sursă de bucurie în concepţia ta. Ce îţi doreşti e adevărat în ochii tăi. Şi nu e cu putinţă să îţi doreşti ceva şi să nu ai credinţa că e o realitate. Dorinţa realizează cu aceeaşi certitudine cu care voinţa creează. Puterea unei dorinţe susţine iluziile cu aceeaşi forţă cu care iubirea se extinde pe ea însăşi. Atâta doar că una induce în eroare, pe când cealaltă vindecă.
2. Nu există vis al specialităţii - oricât de ascunsă sau de disimulată i-ar fi forma, oricât de frumoasă ar părea să fie, oricât de delicat ar oferi speranţa păcii şi fuga de durere - în care să nu îţi înduri propria condamnare. În vise, efectul şi cauza sunt inversate pentru că, în ele, făuritorul visului crede că i se întâmplă ce a făurit. El nu îşi dă seama că a luat un fir de aici, o bucăţică de dincolo şi a ţesut un tablou din nimic. Căci părţile nu se potrivesc una lângă alta, iar întregul nu îşi aduce niciun aport la aceste părţi, ca să le dea un înţeles.
3. De unde ar putea să îţi vină pacea, de nu îţi vine din iertare? Cristosul din tine Se uită doar la adevăr şi nu vede nicio condamnare care ar putea avea nevoie de iertare. El e în pace pentru că nu vede păcat. Identifică-te cu El, şi ce nu vei avea din tot ce are El? El ţi-e ochii, urechile, mâinile şi picioarele. Cât de duios e tot ce vede şi tot ce aude El! Cât de frumoasă este mâna Lui ce o ţine pe-a fratelui Său, şi cu câtă iubire merge alături de el, arătându-i ce se poate vedea şi auzi, şi unde nu va vedea nimic şi nu e de auzit niciun sunet.
4. Lasă-l însă îndrumat de specialitatea ta, şi-o vei urma şi tu. Şi-o veţi lua amândoi pe un drum primejdios, prin pădurea întunecată a orbilor, neluminată decât de micile sclipiri labile pe care licuricii păcatului le aprind o clipă şi le sting apoi, hotărât fiecare să îl ducă pe celălalt la o prăpastie fără nume şi să îl azvârle în hăul ei. Căci ce poate să desfete specialitatea, dacă nu omorul? Ce caută, dacă nu chipul morţii? Şi la ce duce, dacă nu la distrugere? Dar să nu crezi că s-a uitat la fratele tău mai întâi, nici că l-a urât pe el înainte de-a te urî pe tine. Păcatul pe care îl văd ochii ei în el şi la care le place să se uite l-a văzut în tine şi îl mai priveşte încă cu bucurie. Să fie oare un prilej de bucurie să vezi descompunerea şi nebunia, şi să crezi că lucrul acesta în curs de năruire, cu carnea deja slăbită de pe os şi cu orbite oarbe în loc de ochi, este ca tine?
5. Bucură-te că nu ai ochi cu care să vezi, nici urechi să auzi, nici mâini să ţii, nici picioare de îndrumat. Fii bucuros că numai Cristos ţi le poate împrumuta pe ale Lui, cât timp ai nevoie de ele. Sunt şi ele nişte iluzii, la fel de mult ca ale tale. Şi totuşi, fiind puse în slujba altui scop, li se dă puterea pe care o are scopul lor. Şi atunci ce văd, aud, ţin şi conduc ele primeşte lumină, să poţi conduce cum ai fost condus.
6. Cristosul din tine stă foarte liniştit. Ştie unde le duci şi te conduce acolo cu blândeţe şi binecuvântare tot drumul. Iubirea Lui faţă de Dumnezeu înlocuieşte toată frica pe care ai crezut că ai văzut-o în tine. Sfinţenia Lui ţi-L arată pe El în cel pe care îl ţii de mână şi îl conduci la El. Şi ce vezi este ca tine. Căci, în afară de Cristos, ce mai e de văzut, de auzit, de iubit şi de urmat acasă? El S-a uitat la tine mai întâi, dar a recunoscut că nu eşti întreg. Aşa că ţi-a căutat întregirea în fiecare făptură pe care o vede şi o iubeşte El. Şi o mai caută încă, ca să îţi poată oferi fiecare Iubirea lui Dumnezeu.
7. El este însă liniştit, căci ştie că iubirea e acum în tine, ţinută bine în tine de aceeaşi mână ce ţine într-a ta mâna fratelui tău. Mâna lui Cristos îi ţine în El pe toţi fraţii Lui. El dă viziune ochilor lor nevăzători şi le cântă despre Cer, ca urechile lor să nu mai audă sunetul luptei şi al morţii. El Se întinde prin ei, Întinzându-Şi mâna, ca fiecare să binecuvânteze toate făpturile şi să le vadă sfinţenia. Şi Se bucură că aceste viziuni sunt ale tale, să le vezi cu El şi să Îi împărtăşeşti bucuria. El îţi oferă lipsa Lui totală de specialitate, ca să poţi scăpa toate făpturile de la moarte, primind de la fiecare darul vieţii pe care iertarea ta I-l oferă Sinelui tău. Chipul lui Cristos e tot ce este de văzut. Cântecul lui Cristos e tot ce e de auzit. Mâna lui Cristos e tot ce e de ţinut. Nu există călătorie decât la pas cu El.
8. Tu, care vrei să te mulţumeşti cu specialitatea şi să cauţi mântuire într-un război cu iubirea, ia aminte: sfântul Domn al Cerului S-a coborât la tine să îţi ofere propria-ţi întregire. Ce e al Său e al tău pentru că, în întregimea ta, stă a Sa. Cel Ce nu a voit să fie fără Fiul Său nu ar putea voi să nu ai fraţi. Şi ţi-ar da oare un frate de nu ar fi perfect ca tine şi chiar la fel de sfânt ca El pe cât trebuie să fii şi tu?
9. Înainte de-a putea să fie conflict, trebuie să fie îndoială. Şi fiecare îndoială trebuie să fie în privinţa ta. Cristos nu are nicio îndoială, iar din certitudine Îi provine liniştea. El Îşi va da certitudinea pe toate îndoielile tale, dacă eşti de acord că El e Una cu tine şi că această Unitate e nesfârşită, veşnică şi la îndemâna ta, pentru că mâinile tale sunt ale Lui. El e în tine, dar merge alăturea de tine şi înaintea ta, deschizând drumul pe care trebuie să îl străbată pentru a Se găsi întreg. Liniştea Lui devine certitudinea ta. Şi unde e îndoiala când a sosit certitudinea?
„A COURSE IN MIRACLES”
