1. Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.
2. Niciunul dintre cei ce Îl poartă pe Cristos în ei nu poate să nu Îl recunoască pretutindeni. Dar nu şi în trupuri. Şi, cât se crede într-un trup, unde se crede el El nu poate să fie. Aşa că Îl poartă fără să îşi dea seama şi nu Îl face manifest. Şi nu Îl recunoaşte, aşadar, acolo unde Se găseşte. Fiul omului nu e Cristos Cel înviat. Dar Fiul lui Dumnezeu stă exact acolo unde se găseşte el, şi merge cu el în sfinţenia lui, la fel de limpede ca specialitatea ce i se vădeşte în trup.
3. Trupul nu are nevoie de vindecare. Dar mintea ce se crede trup chiar că e bolnavă! Aici Îşi expune remediul Cristos. Scopul Lui învăluie trupul în lumina Lui şi îl umple de Sfinţenia răsfrântă din El. Şi nimic din ce face sau ce spune trupul nu poate să nu Îl facă manifest pe El. Celor ce nu Îl cunosc, trupul li-L duce cu blândeţe şi iubire, să le vindece minţile. Iată ce misiune are fratele tău pentru tine. Şi iată ce misiune trebuie să ai şi tu pentru el.
I. Legătura cu adevărul
1. Nu poate fi greu de împlinit sarcina pe care ţi-a desemnat-o Cristos, din moment ce tocmai El o împlineşte. Şi, împlinind-o, vei învăţa că trupul doar pare mijlocul de-a o împlini. Căci Mintea este a Lui. Şi trebuie, aşadar, să fie a ta. Sfinţenia Lui dirijează trupul prin mintea devenită una cu El. Iar tu îi devii manifest sfântului tău frate, după cum îţi devine şi el. Aici Cristos Cel sfânt Se întâlneşte cu Sine, şi nu se percep diferenţe între aspectele Sfinţeniei Lui, care se întâlnesc, se unesc şi Îl ridică la Tatăl Lui, întreg şi pur şi demn de veşnica Lui Iubire.
2. Cum poţi să manifeşti Cristosul din tine altfel decât privind sfinţenia şi văzându-L acolo? Percepţia îţi spune că tu eşti manifest în ce vezi. Vezi trupul, şi vei crede că eşti acolo. Şi fiecare trup pe care îl vezi îţi aminteşte de tine: de păcătoşenia ta, răutatea ta şi, mai presus de toate, moartea ta. Nu l-ai dispreţui oare pe cel ce îţi vorbeşte de aşa ceva şi nu i-ai căuta, în schimb, moartea? Mesajul şi mesagerul formează un tot. Şi în aproapele tău te vezi precis pe tine. Înrămată în trupul lui, vei vedea păcătoşenia ta, în care eşti condamnat. Încadrat în sfinţenia lui, Cristosul din el Se proclamă a fi tu.
3. Percepţia e o alegere a ceea ce vrei să fii; a lumii în care vrei să trăieşti; a stării în care crezi că mintea ta va fi mulţumită şi satisfăcută. Ea alege, pe baza deciziei tale, unde crezi că eşti în siguranţă. Te dezvăluie ţie aşa cum vrei să fii. Şi e întotdeauna credincioasă scopului tău, de care nu se separă niciodată; şi nu adevereşte - nici câtuşi de puţin - ceva ce scopul minţii tale nu susţine. Percepţia e o parte din ce îţi propui să vezi, căci mijlocul şi scopul nu se separă niciodată. Aşa înveţi că ce pare să aibă o viaţă aparte nu are nicio viaţă.
4. Tu eşti mijlocul pentru Dumnezeu; nici separat, nici cu o viaţă aparte de a Lui. Viaţa Lui e manifestă în tine, care eşti Fiul Lui. Fiece aspect al Lui e înrămat în sfinţenie şi desăvârşită puritate, într-o iubire celestă şi atât de deplină, încât nu îşi doreşte decât să poată slobozi la ea tot ce priveşte. Strălucirea ei se răsfrânge prin fiecare trup pe care îl priveşte, şi preface în lumină tot întunericul trupului, privind pur şi simplu, dincolo de el, înspre lumină. Vălul se ridică prin blândeţea ei şi nimic nu mai ascunde faţa lui Cristos de cei ce o privesc. Tu şi fratele tău staţi acum chiar înaintea Lui, să Îl lăsaţi să dea la o parte vălul ce pare să vă ţină despărţiţi şi separaţi.
5. Din moment ce crezi că eşti separat, Cerul ţi se prezintă separat şi el. Nu că ar fi într-adevăr, ci ca legătura care ţi s-a dat să te uneşti cu adevărul să poată ajunge la tine prin ceea ce înţelegi. Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt sunt Una, aşa cum toţi fraţii tăi devin una în adevăr. Cristos şi Tatăl Lui nu au fost separaţi niciodată, iar Cristos sălăşluieşte în înţelegerea ta, în partea ta ce împărtăşeşte Voia Tatălui Său. Spiritul Sfânt leagă de Cristos cealaltă parte - minuscula dorinţă smintită de-a fi separat, diferit şi special -, să vădească celor ce sunt una propria lor unitate. În lumea aceasta, nu e un lucru înţeles, dar poate fi predat.
6. Spiritul Sfânt urmăreşte scopul lui Cristos în mintea ta, ca ţelul specialităţii să poată fi corectat acolo unde e greşeala. Deoarece scopul Lui continuă să fie una atât cu Tatăl, cât şi cu Fiul, El ştie Voia lui Dumnezeu şi ce voieşti şi tu cu adevărat. Dar lucrul acesta e înţeles de mintea percepută una, conştientă că e una şi resimţită astfel. Funcţia Spiritului Sfânt e să te înveţe cum să resimţi această unitate, ce trebuie să faci ca să o resimţi şi unde să te duci să faci ce trebuie făcut.
7. Toate acestea ţin cont de timp şi loc ca şi cum ar fi distincte, căci - câtă vreme crezi că o parte din tine e separată - conceptul unei Unităţi contopite într-un tot unitar nu are noimă. E evident că o minte atât de împărţită nu ar putea să devină niciodată Profesorul unei Unităţi ce uneşte în Ea lucrurile toate. De aceea, Ce este în această minte şi Ce reuşeşte să unească lucrurile toate trebuie să fie Profesorul ei. Dar Acesta trebuie să folosească limba pe care o poate înţelege mintea aceasta, în condiţia în care se crede ea. Şi trebuie să folosească toată învăţarea să transfere iluziile la adevăr, luându-ţi toate ideile false despre ce eşti şi îndrumându-te, dincolo de ele, la adevărul care este dincolo de ele. Toate acestea pot fi rezumate, foarte simplu, în felul următor:
Ce e totuna nu poate să fie diferit, iar ce e una nu poate să aibă părţi separate.
„A COURSE IN MIRACLES”
