Funcţia specială
1. Harul lui Dumnezeu se lasă blând asupra ochilor ce iartă şi tot ce pot să vadă ei îi vorbeşte privitorului de El. Acesta nu poate să vadă niciun rău; niciun lucru de temut în lume şi pe nimeni diferit de el. Şi, aşa cum le iubeşte, se priveşte şi pe el, cu iubire şi blândeţe. Nu s-ar condamna pentru propriile-i greşeli mai mult decât l-ar osândi pe altul. Nu e un arbitru al răzbunării, nici pedepsitor de vreun păcat. Bunătatea propriei priviri se opreşte asupra lui cu toată tandreţea pe care le-o oferă altora. Căci nu vrea decât să vindece şi să binecuvânteze. Şi, învoit fiind cu ce voieşte Dumnezeu, are puterea să îi vindece şi să îi binecuvânteze pe toţi cei pe care îi priveşte cu harul lui Dumnezeu în ochi.
2. Ochii se obişnuiesc cu întunericul, iar lumina sclipitoare a zilei le pare dureroasă ochilor îndelung obişnuiţi cu efectele neclare percepute în amurg. Aşa că se feresc de lumina soarelui şi de claritatea pe care o aduce lucrurilor pe care le privesc. Neclaritatea pare mai bună, mai uşor de văzut şi de recunoscut. Cumva, ce e vag şi mai obscur le pare ochilor mai uşor de privit, mai nedureros decât ce e întru totul clar şi neambiguu. Dar nu pentru asta sunt ochii; şi cine poate să spună că preferă întunericul şi să susţină, totodată, că vrea să vadă?
3. Dorinţa de-a vedea cheamă harul lui Dumnezeu să se pogoare asupra ochilor tăi şi aduce darul luminii ce face văzul cu putinţă. Vrei să îţi vezi fratele? Dumnezeu Se bucură de te uiţi la el. Nu voieşte ca mântuitorul tău să fie nerecunoscut de tine. Şi nu voieşte ca acesta să rămână fără funcţia dată de El. Nu îl mai lăsa singur, căci cei ce sunt singuri sunt cei ce nu văd nicio funcţie de îndeplinit de ei în lume, niciun loc în care să fie nevoie de ei şi niciun ţel pe care îl pot atinge perfect numai ei.
4. Iată cât de blând percepe Spiritul Sfânt specialitatea; iată cum foloseşte ce ai făurit, să vindece în loc să rănească. El dă fiecăruia în parte o funcţie specială în cadrul mântuirii, pe care o poate ocupa numai el; un rol numai pentru el. Iar planul nu este complet până nu îşi găseşte funcţia specială fiecare şi nu îşi îndeplineşte rolul desemnat, acela de-a se întregi într-o lume în care domină neîntregirea.
5. Aici, unde legile lui Dumnezeu nu domnesc în perfectă formă, el poate face totuşi un lucru perfect şi poate lua o decizie perfectă. Şi, prin acest act de credinţă specială faţă de cineva considerat diferit de el însuşi, învaţă că darul i s-a dat lui însuşi, aşa că ei trebuie să fie unul singur. Iertarea e singura funcţie cu înţeles în timp. E mijlocul pe care Spiritul Sfânt îl foloseşte să traducă specialitatea din păcat în mântuire. Iertarea este pentru toţi. Dar, când se lasă asupra tuturor, este deplină, şi fiecare funcţie a acestei lumi e îndeplinită odată cu ea. Atuncea timpul nu mai este. Dar, cât mai eşti în timp, mai sunt multe de făcut. Şi fiecare trebuie să facă partea care i s-a alocat, pentru că de partea lui depinde întregul plan. El are un rol special în timp pentru că a ales să îl aibă şi, alegându-l, şi l-a făcut pentru el. Dorinţa nu i-a fost respinsă, dar i s-a dat o altă formă, ca să îi servească atât fratelui său, cât şi lui însuşi, şi să devină astfel un mijloc de-a mântui în loc de-a pierde.
6. Mântuirea nu e decât ceva ce îţi aminteşte că lumea aceasta nu e casa ta. Legile ei nu îţi sunt impuse, valorile ei nu sunt ale tale. Şi nimic din ce crezi că vezi în ea nu există în realitate. Faptul acesta se vede şi se înţelege când îşi aduce fiecare aportul la desfacerea ei, după cum şi l-a adus la facerea ei. Are mijloacele necesare ambelor roluri, după cum le-a avut dintotdeauna. Specialitatea pe care a ales-o să îşi facă rău Dumnezeu a desemnat-o mijlocul mântuirii lui chiar din clipa în care a ales-o. Păcatul lui special a fost prefăcut în harul lui special. Ura lui specială a devenit iubirea lui specială.
7. Spiritul Sfânt are nevoie de funcţia ta specială ca să se poată îndeplini a Lui. Să nu crezi că îţi lipseşte vreo valoare specială aici. Ai vrut-o, ţi s-a dat. Tot ce ai făurit poate fi pus în slujba mântuirii uşor şi bine. Fiul lui Dumnezeu nu poate alege ceva ce Spiritul Sfânt nu poate întrebuinţa în folosul lui, şi nu în defavoarea lui. Numai în întuneric specialitatea ta pare să fie un atac. În lumină, vezi în ea funcţia specială pe care o ai în planul de a-l mântui pe Fiul lui Dumnezeu de tot atacul şi de a-l lăsa să înţeleagă că e în siguranţă, după cum a fost întotdeauna şi după cum va rămâne atât în timp, cât şi în veşnicie. Aceasta e funcţia ce ţi s-a dat pentru fratele tău. Ia-o deci, cu gingăşie, din mâna fratelui tău şi lasă mântuirea să se îndeplinească la perfecţie în tine. Fă acest singur lucru, ca să ţi se dea tot.
„A COURSE IN MIRACLES”
