Deasupra câmpului de luptă
1. Nu rămâne în conflict, căci nu există război fără atac. Frica de Dumnezeu e frica de viaţă, nu de moarte. Dar El rămâne singurul loc sigur. În El nu e niciun atac, şi nicio formă de iluzie nu pândeşte Cerul. Cerul e complet adevărat. În el nu pătrunde nicio diferenţă, iar ce e acelaşi lucru nu poate să intre în conflict. Nu ţi se cere să te lupţi cu propria-ţi dorinţă de-a ucide. Dar ţi se cere să îţi dai seama că forma pe care o ia ascunde aceeaşi intenţie. Şi de ea te temi, nu de formă. Ce nu e iubire e omor. Ce nu e plin de iubire trebuie să fie un atac. Fiecare iluzie e un atac la adresa adevărului, şi fiecare dintre ele violentează ideea de iubire pentru că pare a fi de-un adevăr egal.
2. Ce poate fi egal cu adevărul, şi totuşi, diferit? Omorul şi iubirea sunt incompatibile. Dar, dacă sunt adevărate amândouă, ele trebuie să fie acelaşi lucru, de nedistins una de alta. Şi aşa le vor părea celor ce îl consideră pe Fiul lui Dumnezeu un trup. Căci nu trupul e după asemănarea Celui Care l-a creat pe Fiu. Iar ce e fără viaţă nu poate să fie Fiul Vieţii. Cum poate fi extins un trup ca să cuprindă universul? Poate oare să creeze şi să fie, totodată, ce-a creat? Şi poate oare să ofere propriilor creaţii tot ce este el, fără să sufere vreo pierdere?
3. Dumnezeu nu Îşi împărtăşeşte funcţia cu un trup. I-a dat Fiului Său funcţia de a crea pentru că e Propria Lui funcţie. Să crezi că funcţia Fiului e să ucidă nu e un păcat, ci o demenţă. Ce e acelaşi lucru nu poate avea funcţii diferite. Creaţia e mijlocul prin care Se extinde Dumnezeu, iar ce e al Său trebuie să fie şi al Fiului. Fie sunt ucigaşi şi Tatăl şi Fiul, fie niciunul dintre Ei. Creând după propria-i asemănare, viaţa nu face moartea.
4. Frumoasa lumină a relaţiei tale e ca Iubirea lui Dumnezeu. Ea nu îşi poate prelua încă sfânta funcţie dată de Dumnezeu Fiului Său, pentru că iertarea pe care i-o acorzi fratelui tău nu e încă deplină, aşa că nu poate fi extinsă la întreaga creaţie. Fiece formă de omor şi de atac care te mai atrage şi pe care nu o recunoşti ca atare limitează vindecarea şi miracolele pe care ai puterea să le acorzi tuturor. Dar Spiritul Sfânt înţelege cum să îţi mărească micile daruri şi să facă din ele daruri măreţe. Şi înţelege cum se înalţă relaţia ta deasupra câmpului de luptă, nemaifiind în mijlocul lui. Iată rolul tău: să realizezi că orice formă de omor nu e voia ta. Scopul tău acum e să priveşti de sus câmpul de luptă.
5. Lasă-te ridicat şi, dintr-un loc mai înalt, coboară-ţi privirea asupra lui. De acolo, perspectiva îţi va fi cu totul alta. Aici, în mijlocul lui, pare într-adevăr real. Aici ai ales să faci parte din el. Aici ai ales omorul. De sus însă, alegi miracole în loc de omor. Iar perspectiva ce rezultă din această alegere îţi arată că lupta nu este reală şi că poţi ieşi din ea uşor. Trupurile pot lupta, dar conflictul dintre forme nu are înţeles. Şi se încheie când realizezi că nici nu a început. Oare cum poţi să percepi o luptă ca nimic când te angajezi în ea? Cum poţi să recunoşti adevărul miracolelor dacă alegi omorul?
6. Când vine tentaţia de-a ataca să îţi întunece mintea şi să facă din ea o minte ucigaşă, ţine minte că poţi să vezi lupta de sus. Cunoşti semnele, chiar şi în forme pe care nu le recunoşti. Simţi o durere ascuţită, o remuşcare şi, mai presus de toate, o pierdere a liniştii şi păcii. Le cunoşti bine. Când apar, să nu îţi părăseşti locul din înalt, ci să alegi repede un miracol în loc de omor. Iar Dumnezeu Însuşi şi toate luminile din Cer Se vor apleca până la tine, cu blândeţe, şi te vor susţine. Căci ai ales să rămâi unde te vrea El, şi nicio iluzie nu poate ataca pacea lui Dumnezeu împreună cu al Său Fiu.
7. Să nu priveşti pe nimeni de pe câmpul de luptă, pentru că de acolo nu îl priveşti de nicăieri. Nu ai un punct de referinţă de unde să priveşti şi de unde ce vezi să poată căpăta un înţeles. Pentru că numai trupurile pot ataca şi ucide, şi, dacă tocmai acesta este scopul tău, trebuie să fii una cu ele. Numai un scop unifică, iar cei ce împărtăşesc un scop sunt de o minte. Trupul în sine nu are scop şi trebuie să fie solitar. De jos, nu poate fi surmontat. De deasupra, limitele pe care le mai exercită asupra celor încă angajaţi în luptă au dispărut şi nu se mai percep. Tocmai din cauză că nu are niciun scop, trupul stă între Tatăl şi Cerul pe care l-a creat pentru Fiul Său.
8. Gândeşte-te ce li s-a dat celor care împărtăşesc scopul Tatălui lor şi care ştiu că e al lor. Nu duc lipsă de nimic. Nefericirea de orice fel le este de neconceput. În conştienţa lor e numai lumina pe care o iubesc, şi numai iubirea se răsfrânge de-a pururea asupra lor. Ea e trecutul, prezentul şi viitorul lor, mereu aceeaşi, veşnic deplină şi total împărtăşită. Ei ştiu că fericirea lor nu poate suferi nicio schimbare. Poate crezi că prezenţa pe câmpul de luptă îţi poate oferi ceva de câştigat. Să fie oare ceva ce îţi oferă o linişte deplină, şi o senzaţie de iubire atât de profundă şi de senină, încât niciun strop de îndoială nu poate să îţi tulbure vreodată certitudinea? Şi ceva ce va dăinui pentru totdeauna?
9. Cei ce conştientizează puterea lui Dumnezeu nu pot să se gândească vreodată la luptă. Cu ce ar putea să se aleagă decât cu pierderea perfecţiunii lor? Căci toate lucrurile pentru care se bat pe câmpul de luptă sunt ale trupului: ceva ce pare să ofere sau să posede. Niciunul dintre cei ce ştiu că au totul nu ar putea să îşi caute propria limitare sau să preţuiască ce îi oferă trupul. Văzută din sfera plină de calm de deasupra câmpului de luptă, lipsa de noimă a biruinţei e cât se poate de evidentă. Ce poate fi în conflict cu absolut totul? Există oare vreun lucru care să ofere mai puţin, dar să fie mai râvnit? Susţinut de Iubirea lui Dumnezeu, cui i-ar fi greu să aleagă între miracole şi omor?
„A COURSE IN MIRACLES”
