Trădarea de care dă dovadă specialitatea
1. Comparaţia trebuie să fie un procedeu al eului, pentru că iubirea nu face comparaţii. Specialitatea le face tot timpul. Stabilindu-se printr-o lipsă văzută în altcineva, ea se menţine căutând şi ţinând, clar, la vedere, toate lipsurile pe care le poate percepe. Iată ce caută şi, totodată, ce vede. Iar cel pe care îl miceşte astfel ţi-ar fi mereu mântuitor, dacă nu ai fi ales să faci din el, în schimb, o mică unitate de măsură a specialităţii tale. Prin contrast cu micimea pe care o vezi în el, te ţii mare şi tare, curat şi cinstit, pur şi nepătat, în comparaţie cu ce vezi. Şi nu înţelegi că te miceşti aşa tocmai pe tine.
2. Urmărirea specialităţii se întreprinde întotdeauna cu preţul păcii. Cine poate să îşi atace şi să îşi doboare mântuitorul, şi să îi recunoască totodată sprijinul puternic? Cine poate să îi scadă ceva din atotputernicie, şi să îi împărtăşească totodată puterea? Şi cine poate să facă uz de el ca etalon de micime, şi să scape de limite totodată? Ai o funcţie în cadrul mântuirii. Urmărirea ei îţi va aduce bucurie. Dar urmărirea specialităţii nu îţi poate aduce decât durere. Iată un obiectiv care zădărniceşte mântuirea şi contrazice astfel Voia lui Dumnezeu. Să preţuieşti specialitatea înseamnă să pui preţ pe o voie străină, căreia iluziile tale de sine îi sunt mai dragi decât adevărul.
3. Specialitatea e ideea de păcat transformată într-o realitate. Păcatul nici măcar nu poate fi închipuit fără această bază. Căci s-a născut din ea, dintr-un nimic: o floare rea, fără nicio rădăcină. Iată „mântuitorul" autoproclamat, „creatorul" care creează diferit de Tatăl şi care l-a făcut pe Fiul Lui după asemănarea lui, şi nu a Sa. Fiii lui „speciali" sunt mulţi, niciodată unul singur, surghiunit fiecare din el însuşi şi din Cel din Care fac cu toţii parte. Ei nu iubesc Unitatea care i-a creat una cu El. Şi-au ales specialitatea în locul Cerului şi al păcii, şi au învelit-o cu grijă în păcat, să o „ferească" de adevăr.
4. Nu eşti special. Dacă crezi că eşti, şi vrei să îţi aperi specialitatea de adevărul identităţii tale reale, cum poţi să ştii adevărul? Ce răspuns dat de Spiritul Sfânt poate să ajungă la tine, când specialitatea ta e cea pe care o asculţi şi, tot ea, cea care întreabă şi răspunde? Tot ce asculţi este măruntul ei răspuns, fără sunet în melodia care se revarsă de-a pururi de la Dumnezeu la tine, spre lauda iubitoare a ce eşti. Iar acest cântec vast de cinstire şi iubire faţă de ce eşti pare să treacă surd şi neascultat pe lângă „măreţia" ei. Îţi încordezi urechile să îi auzi vocea fără sunet, şi totuşi, pentru tine, Chemarea lui Dumnezeu Însuşi este fără sunet.
5. Îţi poţi apăra specialitatea, dar nu vei auzi niciodată, alături de ea, Vocea pentru Dumnezeu. Ele vorbesc limbi diferite şi ajung la urechi diferite. Pentru fiecare fiinţă specială în parte, adevărul e un mesaj diferit, cu înţeles diferit. Dar cum poate adevărul să fie diferit pentru fiecare? Mesajele speciale pe care le aud fiinţele speciale le conving că sunt diferite şi separate: fiecare cu păcatele ei speciale şi „ferită" de iubire, care nu îi vede deloc specialitatea. Viziunea lui Cristos este „duşmanul" lor, căci nu vede ce vor să vadă ele, şi le-ar arăta că specialitatea pe care cred că o văd ele e o iluzie.
6. Ce ar vedea în schimb? Strălucirea radioasă a Fiului lui Dumnezeu, atât de asemănător Tatălui său, încât amintirea Lui le vine numaidecât în minte. Şi, odată cu această amintire, Fiul îşi rememorează propriile creaţii, la fel de asemănătoare lui ca el Tatălui său. Şi toată lumea făcută de el, toată specialitatea lui şi toate păcatele pe care şi le-a imputat în apărarea ei o să dispară când mintea lui va accepta adevărul în ce îl priveşte, în clipa în care acesta va reveni să le ia locul. Iată tot ce te „costă" adevărul: nu vei mai vedea ce nu a fost nicicând, nici nu vei auzi ce nu scoate niciun sunet. Să fie oare un sacrificiu să renunţi la nimic şi să primeşti de-a pururi Iubirea lui Dumnezeu?
7. Tu, care ţi-ai înlănţuit mântuitorul de specialitatea ta şi i-ai cedat ei locul lui, ţine minte următorul lucru: el nu şi-a pierdut puterea de-a-ţi ierta toate păcatele pe care crezi că le-ai pus între el şi funcţia mântuirii, ce i s-a dat pentru tine. Şi nu îi vei schimba funcţia, după cum nu poţi schimba nici adevărul din el şi din tine. Fii sigur însă că adevărul e exact acelaşi în amândoi. El nu emite mesaje diferite şi are un singur înţeles. Şi e un înţeles pe care tu şi fratele tău îl puteţi înţelege, unul care vă aduce eliberare la amândoi. Iată-ţi fratele, cu cheia Cerului în mâna pe care ţi-o întinde. Nu lăsa visul specialităţii să rămână între voi. Ce e una e unit într-adevăr.
8. Gândeşte-te ce frumuseţe vei vedea în tine când îl vei vedea prieten. El e duşmanul specialităţii, dar doar prieten faţă de tot ce e real în tine. Niciunul dintre atacurile pe care ai crezut că le-ai întreprins la adresa lui nu i-a luat darul pe care Dumnezeu vrea să ţi-l dea el. Nevoia lui de a-l da este la fel de mare ca nevoia ta de a-l avea. Lasă-l să îţi ierte toată specialitatea, şi să te facă întreg la minte şi una cu el. Îţi aşteaptă iertarea doar ca să ţi-o poată înapoia. Nu Dumnezeu e Cel Ce Şi-a condamnat Fiul, ci tu, ca să îi salvezi specialitatea şi să îi omori Sinele.
9. Ai străbătut o mare parte din drumul adevărului şi ai ajuns departe, prea departe să şovăi acum. Încă un pas, şi toate urmele fricii de Dumnezeu se vor mistui în iubire. Specialitatea fratelui tău şi a ta sunt ostile una faţă de alta, şi s-au legat în ură să se ucidă şi să nege că sunt acelaşi lucru. Dar nu iluziile au ajuns la acest obstacol final, care pare să Îl facă pe Dumnezeu şi Cerul Său atât de departe, încât nu se poate ajunge la Ei. Aici, în locul acesta sfânt, adevărul aşteaptă să vă primească pe tine şi pe fratele tău cu o binecuvântare tăcută, şi cu o pace atât de reală şi de cuprinzătoare, încât nu rămâne nimic pe dinafară. Lasă-ţi toate iluziile de sine în afara acestui loc, la care vii cu speranţă şi onestitate.
10. Iată-l pe cel ce te mântuieşte de specialitate. Are nevoie să îl accepţi ca parte a ta, aşa cum ai şi tu nevoie să te accepte el ca parte a lui. Semănaţi cu Dumnezeu cum Îşi seamănă şi El Lui Însuşi. El nu e special, căci nu ţine pentru El nicio părticică din ce e El, fără să i-o dea Fiului Său. Şi tocmai de asta te temi, căci - dacă El nu e special - a voit, atunci, ca Fiul Lui să fie ca El şi fratele tău este ca tine. Nu special, ci în posesia tuturor lucrurilor, inclusiv a ta. Dă-i fratelui tău doar ce are, amintindu-ţi că Dumnezeu vi S-a dat El Însuşi la amândoi cu aceeaşi iubire, ca să puteţi împărtăşi universul cu Cel Ce a ales ca iubirea să nu poată fi împărţită, nici despărţită de ce este şi trebuie să fie de-a pururi.
11. Eşti al fratelui tău; lui nu i s-a negat o parte din iubire. Se poate oare ca tu să fi pierdut din cauză că el este întreg? Ce i s-a dat lui te întregeşte şi pe tine, după cum îl întregeşte şi pe el. Iubirea lui Dumnezeu i te-a dat lui şi pe el ţie, pentru că El S-a dat pe El. Ce e totuna cu Dumnezeu e una cu El. Şi numai specialitatea ar putea face adevărul unităţii dintre Dumnezeu şi tine să pară altceva decât Cerul, cu speranţa păcii la vedere, în sfârşit.
12. Specialitatea e pecetea trădării pe darul de iubire. Tot ce e pus în slujba scopului ei trebuie să aibă funcţia de a ucide. Toate darurile ce poartă pecetea ei nu pot să ofere decât trădare celui ce le dă şi celui care le primeşte. Toate privirile din ochi înceţoşaţi de ea nu pot să dea decât de chipul morţii. Toţi cei ce cred în potenţa ei nu pot să caute decât trocuri şi compromisuri care ar stabili păcatul ca substitut al iubirii şi l-ar sluji cu credinţă. Şi toate relaţiile care ţin la scopul ei nu fac decât să se agaţe de omor ca de o armă de siguranţă, marele apărător al tuturor iluziilor de „ameninţarea" iubirii.
13. Speranţa specialităţii face să pară cu putinţă că Dumnezeu a făcut trupul să fie închisoarea care Îl ţine separat de Fiul Său. Căci ea pretinde un loc special în care Dumnezeu nu poate să intre şi o ascunzătoare în care nu este bine-venit decât minusculul tău sine. Nimic nu e sacru aici decât pentru tine, şi numai pentru tine, despărţit şi separat de toţi fraţii tăi; ferit de toate insinuările sănătăţii mintale în iluzii; la adăpost de Dumnezeu şi la adăpost pentru un etern conflict. Aici sunt porţile iadului pe care le-ai închis în urma ta, să îţi cârmuieşti în solitudine şi nebunie împărăţia specială, separat de Dumnezeu, departe de adevăr şi de mântuire.
14. Cheia pe care ai aruncat-o, Dumnezeu i-a dat-o fratelui tău, ale cărui mâini sfinte ţi-o vor oferi când vei fi pregătit să accepţi planul Lui de mântuire a ta în loc de-al tău. Oare cum ai putea atinge această stare de pregătire altfel decât văzându-ţi toată nefericirea şi conştientizând că planul tău nu a reuşit, şi că nu va reuşi niciodată să îţi aducă niciun fel de pace şi de bucurie? Tocmai prin această deznădejde voiajezi acum, dar nu e decât o iluzie a deznădejdii. Moartea specialităţii nu e moartea ta, ci trezirea ta la viaţă veşnică. Nu faci decât să ieşi dintr-o iluzie de sine la acceptarea ta de sine aşa cum te-a creat Dumnezeu.
„A COURSE IN MIRACLES”
