1. Atacul e întotdeauna fizic. Când îţi trece prin minte orice formă de atac, te echivalezi cu un trup, din moment ce asta e interpretarea pe care o dă eul trupului. Nu trebuie să ataci fizic pentru a accepta această interpretare. O accepţi pur şi simplu prin credinţa că atacul îţi poate obţine ceva ce îţi doreşti. Dacă nu ai crede acest lucru, ideea de atac nu te-ar atrage absolut deloc. Când te echivalezi cu un trup, te vei simţi întotdeauna deprimat. Când un copil de-al lui Dumnezeu gândeşte despre el în felul acesta, se minimalizează singur şi îşi vede fraţii la fel de minimalizaţi. Din moment ce nu se poate găsi pe el decât în ei, s-a rupt singur de mântuire.
2. Aminteşte-ţi că, în interpretarea Spiritului Sfânt, trupul nu e decât un mijloc de comunicare. Fiind Legătura care asigură comunicarea dintre Dumnezeu şi Fiii Lui separaţi, Spiritul Sfânt interpretează tot ce ai făurit în lumina a ce e El. Eul separă prin trup. Spiritul Sfânt ajunge prin el la alţii. Tu nu îţi percepi fraţii cum îi percepe Spiritul Sfânt, pentru că nu consideri trupurile doar un mijloc de împreunare a minţilor şi de unire a lor cu a ta şi a mea. Această interpretare a trupului te va face să te răzgândeşti total în privinţa valorii lui. De la el, nu are niciuna.
3. Dacă foloseşti trupul ca să ataci, ţi-e dăunător ţie. Dacă îl foloseşti doar ca să ajungi la minţile celor ce cred că sunt trupuri şi să îi înveţi prin trup că nu e aşa, vei înţelege puterea minţii care e în tine. Dacă foloseşti trupul numai şi numai în acest scop, nu îl poţi folosi ca să ataci. În slujba unirii, el devine o frumoasă lecţie de comuniune, care are valoare până va fi comuniune. Iată cum face Dumnezeu ceva nelimitat din ce ai limitat tu. Spiritul Sfânt nu vede trupul ca tine, ştiind că singura realitate a oricărui lucru e serviciul pe care I-l face lui Dumnezeu în numele funcţiei pe care i-o dă El.
4. Comunicarea pune capăt separării. Atacul o promovează. Trupul e frumos sau urât, liniştit sau înverşunat, folositor sau dăunător, în funcţie de folosul care i se dă. Şi, în trupul altuia, vei vedea folosul pe care l-ai dat trupului tău. Dacă trupul devine un mijloc pe care I-l dai Spiritului Sfânt să îl întrebuinţeze în folosul unirii Fiimii, nu vei vedea ceva fizic decât drept ce este. Foloseşte-l pentru adevăr, şi îl vei vedea în mod adevărat. Foloseşte-l greşit, şi îl vei înţelege greşit, pentru că ai făcut-o deja prin folosirea lui greşită. Interpretează orice independent de Spiritul Sfânt, şi nu vei avea încredere în el. Aşa vei ajunge la ură şi la atac şi la pierderea păcii.
5. Şi totuşi, toată pierderea vine doar din propria ta neînţelegere. Orice fel de pierdere e cu neputinţă. Dar, când îţi vezi fratele ca entitate fizică, puterea şi slava lui se „pierd" în ochii tăi, laolaltă cu ale tale. L-ai atacat, dar trebuie să te fi atacat mai întâi pe tine. De dragul propriei tale mântuiri, care trebuie să i-o aducă şi lui pe a lui, să nu îl vezi aşa. Nu îl lăsa să se minimalizeze în mintea ta, ci dă-i dezlegarea de credinţa lui în micime şi scapă şi tu aşa de a ta. Ca parte din tine, el este sfânt. Ca parte din mine, tu eşti aşa. Să comunici cu o parte din Dumnezeu Însuşi înseamnă să ajungi dincolo de Împărăţie, la Creatorul ei, prin Vocea Lui pe care a stabilit-o parte din tine.
6. Bucură-te, atunci, că nu poţi face nimic de la tine. Nu eşti de la tine. Cel de la Care eşti ţi-a voit puterea şi slava, cu care poţi înfăptui în mod desăvârşit sfânta Lui Voie în ce te priveşte, când o accepţi tu însuţi ca a ta. El nu Şi-a retras darurile de la tine, dar tu crezi că I le-ai retras. De dragul Numelui Său, nu lăsa să rămână ascuns niciun Fiu de-al lui Dumnezeu, pentru că Numele Lui e al tău.
7. Biblia spune: „Şi Cuvântul (sau gândul) trup s-a făcut". La drept vorbind, nu e un lucru cu putinţă, de vreme ce pare să implice traducerea unui ordin al realităţii într-altul. Diferite ordine ale realităţii, exact ca diferite ordine ale miracolelor, nu există decât în aparenţă. Gândirea nu se poate face trup decât prin convingere, din moment ce gândirea nu este fizică. Gândirea însă e comunicare, pentru care trupul poate fi folosit. Iată singurul folos firesc care i se poate da. A folosi trupul în mod nefiresc înseamnă a pierde din vedere scopul Spiritului Sfânt şi a confunda, aşadar, obiectivul programei Sale.
8. Nu există lucru mai frustrant pentru un student decât o programă pe care nu poate să o înveţe. Simţul adecvării îi va avea de suferit şi se va deprima cu siguranţă. Confruntarea cu imposibilitatea de-a învăţa e cel mai deprimant lucru din lume. De fapt, iată de ce, în ultimă instanţă, lumea însăşi e un lucru deprimant. Programa Spiritului Sfânt nu deprimă niciodată, fiind o programă a bucuriei. De câte ori reacţionezi cu deprimare la învăţare, ai pierdut din vedere adevăratul obiectiv al programei.
9. În lumea aceasta, nici măcar trupul nu e perceput întreg. Rostul i se vede fragmentat în multe funcţii cu slabe legături sau fără legături între ele, aşa că pare stăpânit de haos. Îndrumat de eu, chiar e. Îndrumat de Spiritul Sfânt, nu e. Căci devine un mijloc prin care partea minţii pe care ai încercat să o separi de spirit îşi poate depăşi distorsiunile şi poate reveni la spirit. Templul eului devine astfel templul Spiritului Sfânt, unde devoţiunea faţă de El înlocuieşte devoţiunea faţă de eu. În acest sens, trupul chiar devine un templu închinat lui Dumnezeu; Vocea Lui stă în el dirijând folosul care i se dă.
10. Vindecarea e rezultatul folosirii trupului exclusiv pentru comunicare. Firesc fiind, acest lucru vindecă întregind, un lucru la fel de firesc. Toată mintea e întreagă, iar credinţa că o parte a ei e fizică, sau neminte, e o interpretare fragmentată sau bolnavă. Mintea nu poate fi prefăcută în fizic, dar poate fi făcută să se manifeste prin fizic dacă foloseşte trupul să se autodepăşească. Întinzându-se în afară, mintea se extinde. Nu se opreşte la trup, căci ar bloca tocmai ce urmăreşte să facă. O minte care a fost blocată şi-a îngăduit să fie vulnerabilă la atac, căci s-a întors împotriva ei înseşi.
11. Îndepărtarea blocajelor, atunci, e singurul mod de-a garanta ajutor şi vindecare. Ajutorul şi vindecarea sunt expresiile fireşti ale unei minţi ce lucrează prin trup, dar nu în trup. Dacă mintea crede că trupul e obiectivul ei, va distorsiona felul cum percepe trupul şi, blocându-şi extinderea dincolo de el, va induce boală prin provocarea separării. Perceperea trupului ca entitate separată nu poate să nu provoace boală, pentru că nu e adevărată. Un mijloc de comunicare îşi pierde utilitatea dacă e folosit pentru altceva. Folosirea unui mijloc de comunicare ca mijloc de atac e o evidentă confuzie de scop.
12. A comunica înseamnă a uni; a ataca înseamnă a separa. Cum poţi să le faci simultan pe amândouă cu acelaşi lucru, şi să nu suferi? Perceperea trupului poate fi unificată doar de un singur scop. Acesta eliberează mintea de tentaţia de-a vedea trupul în mai multe lumini şi îl cedează în întregime Singurei Lumini în care poate fi înţeles cu adevărat. Confundarea unui instrument didactic cu un obiectiv didactic e o confuzie fundamentală ce blochează înţelegerea amândurora. Învăţarea trebuie să ducă dincolo de trup, la restabilirea puterii minţii în el. Lucrul acesta poate fi realizat doar dacă mintea se extinde la alte minţi şi nu îşi sistează extinderea. Această sistare e cauza tuturor bolilor, căci numai extinderea e funcţia minţii.
13. Opusul bucuriei e depresia. Când învăţarea îţi provoacă depresie în loc de bucurie înseamnă că nu Îl asculţi pe bucurosul Profesor dumnezeiesc şi nu Îi înveţi lecţiile. Să vezi un trup altfel decât ca mijloc de comunicare înseamnă să îţi limitezi mintea şi să îţi faci rău. Sănătatea nu e, aşadar, decât un scop unit. Adus sub scopul minţii, trupul devine întreg pentru că scopul minţii e unul singur. Atacul nu poate fi decât un scop asumat al trupului, căci - independent de minte - trupul nu are niciun scop.
14. Tu nu eşti limitat de trup şi gândul nu se poate face carne. Dar mintea se poate manifesta prin trup dacă trece de el şi nu îl interpretează ca limitare. De câte ori îl vezi pe altul limitat la trup sau de trup, îţi impui această limită ţie. Eşti dispus oare să o accepţi, când scopul învăţării tale ar trebui să fie acela de-a scăpa de limitări? Conceperea trupului ca mijloc de atac şi credinţa că rezultatul poate fi o stare de bucurie e un indiciu clar de student slab. Acesta a acceptat un obiectiv didactic în contradicţie evidentă cu scopul unificat al programei; un obiectiv care îi perturbă capacitatea de-a accepta scopul acesteia ca scop al său.
15. Bucuria e scop unificat, iar scopul unificat ţine doar de Dumnezeu. Când al tău e unificat, e al Său. Crede că poţi să Îi perturbi scopul, şi ai nevoie de mântuire. Te-ai condamnat, dar condamnarea nu ţine de Dumnezeu. De aceea, nu e adevărată. După cum nu sunt nici rezultatele ei aparente. Când îţi vezi fratele ca trup, îl condamni pentru că te-ai condamnat pe tine. Dar, dacă toată condamnarea nu este reală - şi trebuie să nu fie de vreme ce e o formă de atac -, atunci ea nu poate să aibă rezultate.
16. Nu îţi îngădui să suferi din cauza rezultatelor închipuite ale neadevărului. Eliberează-ţi mintea de credinţa că e posibil. În totala lui imposibilitate îţi stă singura speranţă de eliberare. Dar ce altă speranţă ţi-ai putea dori? Eliberarea de iluzii stă doar în a nu le crede. Nu există atac, dar există comunicare nelimitată, şi deci putere nelimitată şi întregime nelimitată. Puterea întregimii e extinderea. Nu îţi opri gândirea în această lume, şi îţi vei deschide mintea la creaţie în Dumnezeu.
