1. Din moment ce Voia lui Dumnezeu e să ai bucurie şi pace deplină, dacă nu eşti cuprins numai de aşa ceva înseamnă că refuzi să Îi adevereşti Voia. Voia Lui nu fluctuează, fiind de-a pururi neschimbătoare. Când nu eşti cuprins de pace, motivul poate fi doar faptul că nu te crezi în El. Dar El e Totul întru toate. Pacea Lui este deplină, iar tu trebuie să fii inclus în ea. Legile Lui te guvernează pentru că ele guvernează totul. Nu te poţi scuti de legile Lui, deşi poţi să nu le respecţi. Dacă o faci însă, şi numai dacă o faci, te vei simţi singur şi neputincios, pentru că îţi refuzi totul.
2. Eu am venit ca o lumină într-o lume care îşi refuză totul. O face pur şi simplu disociindu-se de absolut totul. Ea este, de aceea, o iluzie a izolării, menţinută prin frica aceleiaşi singurătăţi care e iluzia ei. Am spus că sunt veşnic cu tine, chiar până la capătul lumii. Iată de ce sunt lumina lumii. Dacă sunt cu tine în singurătatea lumii, singurătatea dispare. Nu poţi menţine iluzia singurătăţii dacă nu eşti singur. Scopul meu, atunci, e mereu acela de-a birui lumea. Nu o atac, dar lumina mea precis o risipeşte, fiind ceea ce e. Lumina nu atacă întunericul, ci îl spulberă. Dacă lumina mea vine cu tine pretutindeni, tu îl spulberi cu mine. Lumina devine a noastră, şi locul tău nu poate fi în întuneric, după cum nici întunericul nu îşi poate avea locul oriunde mergi. Amintirea mea e amintirea ta şi a Celui Care m-a trimis la tine.
3. Ai fost în întuneric până s-a înfăptuit complet Voia lui Dumnezeu de către orice parte a Fiimii. Când s-a înfăptuit, s-a realizat în mod desăvârşit de către toţi. Cum altfel s-ar putea realiza în mod desăvârşit? Misiunea mea a fost pur şi simplu aceea de-a uni voia Fiimii cu Voia Tatălui fiind eu însumi conştient de Voia Tatălui. Iată conştienţa pe care am venit să ţi-o dau, iar problema pe care o ai cu acceptarea ei este problema acestei lumi. Mântuirea e spulberarea ei; şi, în acest sens, eu sunt mântuirea lumii. Lumea trebuie, aşadar, să mă dispreţuiască şi să mă respingă, căci lumea e credinţa că iubirea e imposibilă. Dacă vrei să accepţi faptul că sunt cu tine, negi lumea şi Îl accepţi pe Dumnezeu. Voia mea este a Lui, iar decizia ta să mă auzi e decizia de a-I auzi Vocea şi de-a-ţi găsi sălaşul în Voia Lui. Aşa cum Dumnezeu m-a trimis la tine, tot aşa te voi trimite şi eu la alţii. Şi voi merge la ei cu tine, să îi învăţăm pacea şi unirea.
4. Nu crezi că lumea are nevoie de pace tot atât cât ai şi tu? Nu vrei să i-o dai lumii tot atât cât vrei să o primeşti şi tu? Căci, de nu, nu o vei primi. Dacă vrei să o primeşti de la mine, trebuie să o dai. Vindecarea nu vine de la altcineva. Trebuie să accepţi călăuzirea din interior. Călăuzirea trebuie să fie ce vrei, căci altfel nu va avea înţeles pentru tine. Iată de ce vindecarea e o iniţiativă întreprinsă în cooperare. Îţi pot spune ce să faci, dar trebuie să cooperezi crezând că ştiu ce să faci. Numai atunci va alege să mă urmeze mintea ta. Fără această alegere, nu vei putea fi vindecat pentru că vei fi decis în defavoarea vindecării, şi această respingere a deciziei mele pentru tine face vindecarea imposibilă.
5. Vindecarea reflectă voia noastră îngemănată. E un lucru evident când te gândeşti la ce serveşte vindecarea. Vindecarea e modul în care se înfrânge separarea. Separarea se înfrânge prin unire. Nu poate fi înfrântă prin separare. Decizia unirii trebuie să fie neechivocă, pentru că altfel mintea însăşi e împărţită şi neîntreagă. Mintea ta e mijlocul prin care iţi determini propria condiţie, căci mintea e mecanismul de decizie. E puterea prin care separi sau uneşti, resimţind durere sau bucurie, în consecinţă. Decizia mea nu o poate înfrânge pe a ta, căci a ta e ca a mea de tare. Dacă nu ar fi aşa, Fiii lui Dumnezeu ar fi inegali. Toate lucrurile sunt posibile prin decizia noastră comună, dar a mea singură nu te poate ajuta. Voia ta e ca a mea de liberă, şi Dumnezeu Însuşi nu ar merge împotriva ei. Nu pot voi ce nu voieşte Dumnezeu. Îmi pot oferi puterea să o fac pe a ta de neînvins, dar nu mă pot opune deciziei tale fără să mă întrec cu ea şi fără să încalc, prin urmare, Voia lui Dumnezeu în ce te priveşte.
6. Nimic din ce a creat Dumnezeu nu se poate opune deciziei tale, după cum nimic din ce a creat Dumnezeu nu se poate opune Voii Sale. Dumnezeu a dat voii tale puterea pe care o are şi pe care nu pot decât să o adeveresc în cinstea alei Sale. Dacă vrei să fii ca mine, te voi ajuta, ştiind că suntem aidoma. Dacă vrei să fii diferit, voi aştepta până te răzgândeşti. Te pot învăţa, dar numai tu poţi să alegi să asculţi ce predau. Cum ar putea să fie altfel, dacă Împărăţia lui Dumnezeu e libertatea? Libertatea nu poate fi învăţată prin niciun fel de tiranie, iar egalitatea desăvârşită a tuturor Fiilor lui Dumnezeu nu poate fi recunoscută prin dominarea unei minţi de către alta. Fiii lui Dumnezeu sunt egali ca voinţă, fiind cu toţii Voia Tatălui lor. Asta e singura lecţie pe care am venit să o predau.
7. Dacă voia ta nu ar fi a mea, nu ar fi nici a Tatălui nostru. Ar însemna că ai întemniţat-o pe a ta şi nu ai lăsat-o liberă. De la tine nu poţi să faci nimic, pentru că - de la tine - nu eşti nimic. Eu nu sunt nimic fără Tatăl şi tu nu eşti nimic fără mine, pentru că, negându-ţi Tatăl, te negi pe tine. Mereu îmi voi aduce aminte de tine, şi în amintirea ta de către mine stă amintirea ta de către tine. În amintirea noastră reciprocă ne stă amintirea lui Dumnezeu. Şi în această amintire stă libertatea ta, pentru că libertatea ta este în El. Vino, atunci, să Îl lăudăm şi să te lăudăm pe tine, cel creat de El. Acesta e darul de recunoştinţă pe care I-l aducem şi pe care îl va împărtăşi cu toate creaţiile Lui, cărora le dă, în egală măsură, orice Îi este acceptabil Lui. Fiindu-I acceptabil Lui, e darul libertăţii, care e Voia Lui pentru toţi Fiii Lui. Oferind libertate, vei fi liber.
8. Libertatea e singurul dar pe care îl poţi oferi Fiilor lui Dumnezeu, fiind o adeverire a ce sunt ei şi a ce este El. Libertatea e creaţie, pentru că e iubire. Pe cei pe care cauţi să îi întemniţezi nu îi iubeşti. De aceea, când urmăreşti să întemniţezi pe cineva, inclusiv pe tine, nu îl iubeşti şi nu poţi să te identifici cu el. Când te întemniţezi pe tine, pierzi din vedere adevărata ta identificare cu mine şi cu Tatăl. Identificarea ta este cu Tatăl şi cu Fiul. Nu poate fi cu Unul, dar nu cu Celălalt. Dacă faci parte dintr-Unul, trebuie să faci parte din Celălalt, pentru că Ei sunt Una. Sfânta Treime e sfântă pentru că e Una. Dacă te excluzi din această uniune, percepi Sfânta Treime separată. Trebuie să fii inclus în Ea, căci Ea e totul. Dacă nu îţi preiei locul în Ea şi nu îţi îndeplineşti funcţia ca parte a Ei, Sfânta Treime e la fel de văduvită ca tine. Nicio parte a Ei nu poate fi întemniţată dacă e să I se cunoască adevărul.
*** “A Course in Miracles” _ *** Cuvântul meu - Învierea şi Viaţa
