1. Spiritul Sfânt nu te va învăţa niciodată că eşti un păcătos. Greşelile le va corecta, dar asta nu îi provoacă frică nimănui. Ţi-e frică să te uiţi înăuntru şi să vezi păcatul care crezi că e acolo. Asta nu ţi-e frică să admiţi. Frica în asociere cu păcatul eul o consideră nimerită şi surâde aprobator. Nu i-e frică să te lase să te ruşinezi. Nu se îndoieşte de credinţa şi convingerea cu care crezi în păcat. Templele lui nu se cutremură din pricina acestui lucru. Credinţa ta că păcatul e acolo nu face decât să ateste că doreşti să fie acolo, ca să îl vezi. Aceasta doar pare să fie sursa fricii.
2. Adu-ţi aminte că eul nu e singur. Domnia lui e temperată şi se teme de „duşmanul" lui necunoscut, pe Care nici măcar nu poate să îl vadă. Cu voce tare, eul îţi spune să nu te uiţi înăuntru, pentru că, dacă te uiţi, vei da cu ochii de păcat şi Dumnezeu te va orbi. Tu crezi ce spune, aşa că nu te uiţi. Dar nu asta e frica ascunsă a eului, şi nici a ta, care îl slujeşti. Eul susţine, sus şi tare, că asta este - prea tare şi prea des. Căci, sub aceste strigăte constante şi declaraţii înnebunite, eul nu e sigur că e aşa. Sub frica ta de-a te uita înăuntru din cauza păcatului mai este o frică, una care face eul să tremure.
3. Ce-ar fi dacă te-ai uita înăuntru şi nu ai vedea niciun păcat? Iată întrebarea „înfricoşătoare" pe care eul nu o pune niciodată. Iar tu, care o pui acum, îi ameninţi prea serios întregul sistem defensiv să se mai obosească să pretindă a-ţi prieten. Cei ce s-au unit cu fraţii lor s-au desprins de convingerea că identitatea lor este în eu. O relaţie sfântă e una în care te uneşti cu ce face într-adevăr parte din tine. Convingerea cu care crezi în păcat ţi-a fost deja zdruncinată, şi nu mai eşti acum întru totul nedispus să te uiţi înăuntru şi să nu îl vezi.
4. Eliberarea ta e încă numai parţială, încă limitată şi incompletă, dar rodită înăuntrul tău. Nemaifiind complet nebun, ai fost dispus să îţi priveşti o mare parte din demenţă şi să îi recunoşti nebunia. Credinţa ta se mută în interior, dincolo de demenţă, spre raţiune. Iar eul nu vrea să audă ce îţi spune raţiunea acum. Scopul Spiritului Sfânt a fost acceptat de partea minţii tale de care nu ştie eul. Nici tu nu ai ştiut. Şi totuşi, această parte, cu care acum te identifici, nu se teme să se privească. Nu ştie de păcat. Cum ar fi putut altfel să fie dispusă să îşi vadă propriul scop într-al Spiritului Sfânt?
5. Această parte ţi-a văzut fratele şi l-a recunoscut prea bine de când a început timpul. Şi nu a dorit decât să se unească cu el şi să fie liberă din nou, cum a fost odată. A tot aşteptat naşterea libertăţii; un semn că ai acceptat să fii eliberat. Şi acuma recunoşti că nu eul a fost cel ce s-a unit cu scopul Spiritului Sfânt, aşa că trebuie să fi fost altceva. Nu o considera o nebunie. Căci ţi-o spune raţiunea ta şi rezultă foarte bine din ce ai învăţat deja.
6. Nu există inconsecvenţă în ce te învaţă Sfântul Spirit. Aşa raţionează cei sănătoşi la minte. Ai perceput nebunia eului, şi nu te-a înspăimântat căci nu ai ales să o împărtăşeşti. Uneori te mai înşeală încă. Dar, în momentele în care eşti mai sănătos la minte, aiurelile lui nu te înmărmuresc de groază. Căci ţi-ai dat seama că toate darurile pe care vrea să ţi le sustragă, înfuriat de dorinţa ta „înfigăreaţă" de-a te uita înăuntru, nu le vrei. Au mai rămas câteva nimicuri ce par încă să îţi fure ochiul cu lucirea lor. Dar nu vei „vinde" Cerul să le ai.
7. Iar acum eului chiar că îi este frică. Dar ce aude el cu groază, cealaltă parte aude ca muzica cea mai dulce; cântecul ce i-a fost dor să îl audă de când ţi-a intrat în minte eul pentru prima oară. Slăbiciunea eului este puterea ei. Cântecul libertăţii, ce ridică în slăvi o altă lume, îi aduce speranţa păcii. Căci îşi aminteşte Cerul şi vede acum că Cerul a ajuns pe pământ în sfârşit, unde domnia eului nu l-a lăsat să intre atât de multă vreme. Cerul a sosit pentru că şi-a găsit o casă în relaţia ta pe pământ. Iar pământul nu mai poate ţine lucrul căruia i s-a dat Cerul ca bun al său.
8. Priveşte-ţi fratele cu blândeţe şi ţine minte că slăbiciunea eului se dezvăluie atât în ochii lui, cât şi într-ai tăi. Ce-a vrut eul să separe s-a întâlnit şi s-a unit, şi priveşte eul fără frică. Puiule, inocent şi fără de păcat, urmează calea certitudinii cu bucurie. Să nu te reţină dementa insistenţă a fricii că certitudinea stă în îndoială. Aşa ceva nu are sens. Ce contează cât de tare se declară? Ce e lipsit de sens nu capătă înţeles prin repetiţie şi larmă. Calea liniştită e deschisă. Urmeaz-o bucuros şi nu pune sub semnul întrebării ce trebuie să fie.
„A COURSE IN MIRACLES”
