Cuvântul meu - Învierea şi Viaţa

1.  Eu răspund de procesul Ispăşirii, pe care m-am angajat să îl încep. Când oferi un miracol oricărui frate de-al meu, ţie ţi-o faci şi mie. Motivul pentru care vii înaintea mea e acela că eu nu am nevoie de miracole pentru propria mea Ispăşire, dar stau la capăt, în caz că eşuezi temporar. Rolul meu în Ispăşire e acela de-a anula toate greşelile pe care nu le-ai putea corecta altfel. Când vei fi readus la recunoaşterea stării tale originare, vei deveni şi tu, în mod firesc, parte din Ispăşire. Pe măsură ce îmi împărtăşeşti tot mai mult determinarea cu care nu sunt dispus să accept greşeala în tine şi în alţii, trebuie să te alături şi tu marii cruciade de-a o corecta: ascultă-mi vocea, învaţă să desfaci greşeala şi acţionează pentru a o corecta. Puterea de-a face miracole îţi aparţine. Îţi voi furniza prilejurile de-a le face, dar trebuie să fii pregătit şi dispus. Făcându-le, te vei convinge de existenţa aptitudinii, căci convingerea vine săvârşind. Aptitudinea e potenţialul, realizarea e expresia ei, iar Ispăşirea - care e profesiunea firească a copiilor lui Dumnezeu - e scopul.

2.  „Cerul şi pământul vor trece" înseamnă că acestea nu vor continua să existe ca stări separate. Cuvântul meu - care e învierea şi viaţa - nu va trece pentru că viaţa e veşnică. Tu eşti opera lui Dumnezeu, iar opera Lui e întru totul demnă de iubire şi întru totul iubitoare. Iată cum trebuie să se considere omul în inima lui, căci tocmai asta este.

3.  Cei iertaţi sunt mijloacele Ispăşirii. Fiind umpluţi de spirit, ei iartă la rândul lor. Cei ce sunt eliberaţi trebuie să se unească pentru a-şi elibera fraţii, căci acesta e planul Ispăşirii. Miracolele sunt modul în care minţile puse în slujba Spiritului Sfânt se unesc cu mine spre mântuirea sau eliberarea tuturor creaţiilor lui Dumnezeu.

4.  Sunt singurul care poate săvârşi miracole fără discriminare, pentru că eu sunt Ispăşirea. Tu ai un rol în Ispăşire pe care ţi-l voi dicta. Întreabă-mă ce miracole să săvârşeşti. Te vei scuti astfel de eforturi inutile, căci vei acţiona sub îndrumarea unei comunicări directe. Caracterul impersonal al miracolului e un ingredient esenţial, căci îmi permite să îi dirijez aplicarea, şi - călăuzite de mine - miracolele duc la experienţa extrem de personală a revelaţiei. O călăuză nu ţine în frâu, ci îndrumă, lăsând la latitudinea ta să o urmezi. „Şi nu ne duce pe noi în ispită" înseamnă „Recunoaşte-ţi greşelile şi alege să le abandonezi urmându-mi călăuzirea".

5.  Greşeala nu poate de fapt să ameninţe adevărul, care îi poate ţine piept întotdeauna. De
fapt, numai greşeala e vulnerabilă. Eşti liber să îţi stabileşti Împărăţia unde ţi se pare nimerit, dar alegerea corectă este inevitabilă dacă îţi aminteşti că:
Spiritul e veşnic într-o stare de graţie.

Realitatea ta e numai spirit.
De aceea, eşti veşnic într-o stare de graţie.
Ispăşirea desface toate greşelile în această privinţă, eradicând astfel sursa fricii. De câte ori simţi asigurările lui Dumnezeu ca o ameninţare, cauza e întotdeauna faptul că aperi o loialitate prost plasată sau prost îndreptată. Când proiectezi asta asupra altora, îi întemniţezi, dar numai în măsura în care consolidezi greşeli pe care le-au făcut deja. Asta îi face vulnerabili la distorsiunile altora, din moment ce propria lor percepţie de sine e distorsionată. Făcătorul de miracole nu poate decât să îi binecuvânteze, desfăcându-le astfel distorsiunile şi eliberându-i din închisoare.

6.  Tu reacţionezi la ce percepi şi, cum percepi, aşa te vei şi purta. Regula de Aur îţi cere să le faci altora după cum vrei să îţi facă şi ei ţie. Asta înseamnă că percepţia amândurora trebuie să dea dovadă de acurateţe. Regula de Aur e regula de urmat pentru o purtare adecvată. Nu te poţi purta adecvat dacă nu percepi corect. Întrucât tu şi aproapele tău sunteţi membri egali ai unei singure familii, cum vă percepi pe amândoi, aşa te vei purta cu amândoi. Trebuie să priveşti sfinţenia altora pornind de la percepţia propriei tale sfinţenii.

7.  Miracolele răsar dintr-o minte gata de ele. Unită fiind, această minte se extinde la toţi, chiar fără să îşi dea seama cel ce face miracolul. Caracterul impersonal al miracolelor se datorează faptului că Ispăşirea însăşi e una, unind toate creaţiile cu Creatorul lor. Ca expresie a ceea ce eşti cu adevărat, miracolul pune mintea într-o stare de graţie. Mintea întâmpină atunci, firesc şi bucuros, Oaspetele dinăuntru şi străinul din afară. Când aduci străinul înăuntru, el devine fratele tău.

8.  Faptul că miracolul poate avea asupra fraţilor tăi efecte pe care să nu le recunoşti e ceva ce nu te priveşte. Miracolul te va binecuvânta mereu pe tine. Miracolele care nu ţi se cere să le faci nu şi-au pierdut valoarea. Ele sunt tot expresii ale stării tale de graţie, dar aspectul activ al miracolului trebuie controlat de mine pentru că sunt complet conştient de întregul plan. Caracterul impersonal al minţii dispuse la miracole îţi asigură graţia, dar numai eu sunt în măsură să ştiu unde pot fi oferite.

9.  Miracolele sunt selective numai în sensul că sunt îndreptate spre cei ce le pot folosi pentru ei înşişi. Întrucât devine, aşadar, inevitabil că ei le vor extinde apoi la alţii, se sudează un puternic lanţ al Ispăşirii. Această selectivitate însă nu ţine cont de magnitudinea miracolului în sine, noţiunea de mărime existând la un nivel care este ireal şi el. De vreme ce miracolul urmăreşte să redea conştienţa realităţii, nu ar fi util să îl constrângă legi ce guvernează greşeala pe care urmăreşte să o corecteze.


Ispăşire şi miracole - Curs de miracole