Crinul are
inteligenţă suficientă să răsară după ce e plantat şi îndemnat de soare să facă
aşa, cum un om are aceeaşi inteligenţă (sau ar trebui să aibă) să iasă la soare
într-o zi frumoasă şi să absoarbă viaţa şi puterea date de soare.
Cei ce nu ies la soare, rămânând cinci şesimi din timp înăuntru, sunt, ca urmare, slabi şi palizi precum cartofii încolţiţi în beci.
Cei ce nu ies la soare, rămânând cinci şesimi din timp înăuntru, sunt, ca urmare, slabi şi palizi precum cartofii încolţiţi în beci.
Crinul are un
simţ suficient pentru a creşte către soare. Dacă îl duci în cameră, va creşte
spre partea camerei prin care intră lumina. Pur şi simplu fiindcă vrea lumină:
ştie că are nevoie de ea şi se îndreaptă spre ceea ce doreşte, sau mai degrabă
simte că lumina e bună pentru el.
Căutăm hrană
din exact acelaşi motiv, doar că numim acţiunea noastră rezultat al
inteligenţei. Numim acţiunea plantei instinct.
Un om se
apropie de foc pentru a se încălzi, fiindcă simte că focul ar fi bun pentru el.
E plăcut să îl simţi într-o zi rece.
O pisică se
întinde la soare din acelaşi motiv. Dar omul îşi numeşte simţul “inteligenţă”
iar simţul pisicii sau al plantei “instinct”. Care e diferenţa?
Crinul, cu
viaţa şi inteligenţa lui limitată, e înaintea noastră, fiindcă nu se
îngrijorează sau nu se preocupă de ziua de mâine. Nu se speteşte muncind. Ia
din apă, aer, lumina solară şi ce elemente sunt în acestea doar ceea ce îi e
necesar pentru clipă, oră sau zi, doar atât şi nimic mai mult.
Nu se apucă
să îşi facă depozite de apă sau aer sau raze de soare pentru mâine, de teamă că
va rămâne fără aceste provizii, cum trudim noi şi ţesem pentru câţiva dolari în
plus împotriva sărăciei de care ne temem.
Dacă ar face
aşa, şi-ar consuma toată forţa în a îngrămădi aceste provizii suplimentare şi
nu ar ajunge niciodată crinii perfecţi care să îl întreacă pe Solomon în toată
gloria lui.
-
va
urma –
Prentice Mulford
