1. Singura problemă ce ţi-a mai rămas e aceea că vezi un interval de timp între momentul în care ierţi şi cel în care vei primi beneficiile încrederii în fratele tău. Acesta reflectă puţinul pe care vrei să îl ţii între tine şi fratele tău, ca să puteţi fi un pic separaţi. Căci timpul şi spaţiul sunt o singură iluzie, care ia forme diferite. Dacă a fost proiectată dincolo de mintea ta, o consideri timp. Cu cât e adusă mai aproape de unde este, cu atât te gândeşti la ea mai mult ca spaţiu.
2. Vrei să te ţii la o anumită distanţă de fratele tău, un spaţiu pe care îl percepi ca timp deoarece încă mai crezi că eşti exterior fratelui tău. Încrederea devine astfel imposibilă. Şi nu poţi să crezi că încrederea ar rezolva fiece problemă - acum. Şi, de aceea, crezi că e mai sigur să rămâi un pic precaut şi atent la interese percepute separate. Din perspectiva percepţiei acestea, nu poţi concepe să obţii ce iertarea îţi oferă chiar acum. Intervalul ce crezi că stă între dăruirea şi primirea darului pare a fi unul în care ai de sacrificat şi de pierdut. Tu vezi mântuire în ultimă instanţă, nu rezultate imediate.
3. Mântuirea este imediată. Dacă nu o percepi aşa, frică îţi va fi de ea, căci vei crede că există un mare risc să pierzi între momentul în care îţi însuşeşti scopul ei şi cel în care îţi parvin efectele ei. În forma aceasta, greşeala care este sursa fricii rămâne încă în umbră. Mântuirea chiar ar desfiinţa spaţiul pe care îl mai vezi între voi şi v-ar lăsa imediat să deveniţi unul singur. Tocmai aici ţi-e frică să nu se afle pierderea. Nu proiecta această frică asupra timpului, căci nu timpul e duşmanul pe care îl percepi. Timpul e ca trupul de neutru, dar nu şi în privinţa scopului pe care i-l atribui. De vrei să mai păstrezi un spaţiu mic între fratele tău şi tine, atunci vei vrea un interval micuţ de timp din care iertarea să fie oprită pentru o vreme. Aşa se face că intervalul dintre momentul în care ţi se opreşte iertarea şi cel în care ţi se dă ţi se pare periculos, şi un motiv justificat de îngrozire.
4. Dar spaţiul dintre fratele tău şi tine e evident doar în prezent, acum, şi nu poate fi perceput în viitor. Şi nici omis într-un alt timp decât în cel prezent. Nu pierderea viitoare te înspăimântă. Ce te îngrozeşte este unirea din prezent. Cine se poate simţi dezolat altcândva decât acum? O cauză viitoare nu are efecte deocamdată. Aşa că, frică dacă îţi este, există o cauză prezentă. Şi atunci aceasta trebuie corectată, nu o stare viitoare.
5. Planurile de siguranţă pe care ţi le faci sunt puse toate în viitor, unde nu poţi croi planuri. Acestuia nu i s-a dat deocamdată niciun scop, iar ce se va întâmpla nu are cauză deocamdată. Cine poate să prezică efecte fără o cauză? Şi cui ar putea să îi fie frică de efecte, dacă nu ar crede că au fost cauzate şi judecate dezastruoase chiar acum? Credinţa în păcat stârneşte frica, iar ea, aidoma cauzei ei, se uită înainte, se uită înapoi, dar omite ce e aici şi acum. Dar cauza ei trebuie să fie numai aici şi acum, dacă efectele lui s-au judecat deja înfricoşătoare. Şi, prin omiterea aceasta, e protejat şi ţinut separat de vindecare. Căci un miracol e acum. Este aici deja, în harul prezent, în singurul interval de timp pe care l-au omis păcatul şi frica, dar ce constituie tot timpul existent.
6. Efectuarea întregii corecţii nu cere timp deloc. Dar acceptarea faptului că s-a efectuat poate părea că cere o veşnicie. Schimbarea de scop pe care a adus-o Spiritul Sfânt relaţiei tale are în ea toate efectele pe care le vei vedea. Pot fi privite acum. De ce ai aştepta să se dezvăluie în timp şi te-ai teme că nu o să vină, deşi sunt aici deja? Ţi s-a spus că tot ce vine de la Dumnezeu aduce numai bine.
Şi totuşi, pare să nu fie aşa. E greu să crezi anticipat binele ce vine sub formă de dezastru. De altfel, e o idee ce nici nu are sens.
7. De ce să apară binele sub forma răului? Şi nu e o amăgire dacă apare? Cauza lui este aici, dacă e vorba să apară. Efectele lui de ce nu sunt, atunci, evidente? De ce tocmai în viitor? Iar tu cauţi să te mulţumeşti cu suspinatul, „raţionând" că nu înţelegi acum, dar că vei înţelege într-o bună zi. Când o să îţi fie limpede ce înseamnă. Asta nu e raţiune, căci e nedreaptă şi face aluzii clare la pedeapsă până te ajunge clipa eliberării. Dată o schimbare a scopului spre bine, nu există nicio raţiune pentru un interval în care să se abată un dezastru, ce se va percepe „bun" cândva, dar sub formă de durere acum. Asta ar însemna sacrificarea lui acum, un sacrificiu care nu poate fi plata ce ţi-o cere Spiritul Sfânt pentru ce ţi-a dat fără nicio plată.
8. Iluzia aceasta însă are o cauză care, deşi neadevărată, trebuie să fie deja în mintea ta. Iar iluzia aceasta e doar unul dintre efectele pe care le generează şi una dintre formele sub care i se percepe rezultatul. Acest interval de timp, în care pedeapsa e percepută a fi forma sub care apare „binele", nu e decât unul dintre aspectele spaţiului mic ce stă între voi, tot neiertat.
9. Nu te mulţumi cu o fericire viitoare. Nu are înţeles şi nu e răsplata ce ţi se cuvine. Căci ai de ce să fii liber acum. Ce rost are libertatea sub forma captivităţii? De ce s-ar deghiza izbăvirea ca moarte? Amânarea nu are sens, iar „raţionamentul" ce susţine că efectele unei cauze prezente trebuie amânate până într-un timp viitor nu e decât negarea faptului că consecinţa şi cauza trebuie să vină laolaltă. Nu căuta să fii izbăvit de timp, ci de spaţiul mic ce mai este între voi. Şi nu lăsa să fie deghizat ca timp şi prezervat astfel - din cauză că i s-a schimbat forma şi nu se mai poate recunoaşte ce e. Scopul Spiritului Sfânt este acum al tău. Să nu fie a ta şi fericirea Lui?
„A COURSE IN MIRACLES”
