1. Mânia nu se justifică niciodată. Atacul nu are temelie. Aici începe şi se va încheia eliberarea de toată frica. Aici se dă lumea reală în schimbul viselor de groază. Căci pe asta se reazemă iertarea, şi nu e decât firesc. Nu ţi se cere să ierţi acolo unde s-ar cuveni şi s-ar justifica să ataci. Căci ar însemna să ierţi un păcat trecând cu vederea ce s-a petrecut de fapt. Nu asta înseamnă să ierţi. Căci presupune că, reacţionând într-un mod nejustificat, iertarea pe care o oferi va deveni răspunsul la atacul săvârşit. Aşa că, acordându-se unde nu se cuvine, iertarea e o reacţie necorespunzătoare.
2. Iertarea se justifică întotdeauna. Ea are o temelie sigură. Nu ierţi ce e de neiertat, nici nu treci cu vederea un atac real care cere pedeapsă. Mântuirea nu constă în a-ţi cere să ai reacţii nefireşti ce nu corespund la ce e real. În schimb, îţi cere să reacţionezi corespunzător la ce e ireal, nepercepând ce nu s-a petrecut deloc. Dacă iertarea nu s-ar justifica, ţi s-ar cere să îţi sacrifici drepturile când replici la atac cu iertare. Dar nu ţi se cere decât să vezi iertarea ca reacţia firească la durerea ce stă pe o eroare şi cere astfel ajutor. Iertarea e singura reacţie sănătoasă. Ea împiedică sacrificarea drepturilor tale.
3. Înţelegerea aceasta e singura schimbare care lasă să se ivească lumea reală, să ia locul viselor de groază. Frica se poate stârni numai dacă atacul e justificat, iar - dacă acesta ar avea o temelie reală - iertarea lui nu ar avea niciuna. Vei atinge lumea reală când vei percepe că baza iertării e cât se poate de reală şi de justificată. Cât timp o consideri un dar neîntemeiat, ea trebuie să susţină vinovăţia pe care vrei să o „ierţi". Iertarea nejustificată e un atac. Şi e tot ce poate da vreodată lumea. Ea iartă „păcătoşii" uneori, dar rămâne conştientă că au păcătuit. Aşa că nu merită iertarea pe care le-o dă ea.
4. Aceasta e falsa iertare pe care o foloseşte lumea să ţină vie senzaţia de păcat. Şi, recunoscând că Dumnezeu e drept, pare imposibil ca iertarea Lui să poată fi reală. Aşa că frica de Dumnezeu e rezultatul sigur al iertării considerate nemeritate. Niciunul dintre cei ce se consideră vinovaţi nu poate evita frica de Dumnezeu. Dar e mântuit de această dilemă dacă poate să ierte. Mintea trebuie să îşi conceapă Creatorul după cum se vede pe ea. Dacă poţi vedea că fratele tău merită să fie iertat, ai învăţat că iertarea e dreptul tău la fel de mult ca al lui. Şi nu vei crede că Dumnezeu îţi pregăteşte o judecată îngrozitoare pe care fratele tău nu o merită. Căci e adevărat că nu poţi merita nici mai mult, nici mai puţin decât el.
5. Iertarea pe care o recunoşti ca meritată va vindeca. Ea dă miracolului puterea de-a trece iluziile cu vederea. Aşa înveţi că trebuie să fii iertat şi tu. Nu pot exista aparenţe care să nu poată fi trecute cu vederea. Căci, dacă ar exista, ar trebui să existe mai întâi păcate care să fie de neiertat. Ar exista o greşeală care ar fi mai mult de o eroare; o formă specială de greşeală care rămâne inalterabilă, veşnică, imposibil de corectat sau de lepădat. Ar exista o eroare care a avut puterea să desfacă creaţia, şi să facă o lume capabilă să o înlocuiască şi să distrugă Voia lui Dumnezeu. Numai dacă aşa ceva ar fi posibil ar putea să existe nişte aparenţe capabile să reziste la miracol şi să nu fie vindecate de el.
6. Nu există dovadă mai sigură că doreşti idolatria decât convingerea că există unele forme de boală şi de nevoioşie pe care iertarea nu le poate vindeca. Asta înseamnă că preferi să păstrezi unii idoli şi nu eşti pregătit încă să te lepezi de toţi idolii. Aşa că socoteşti că unele aparenţe sunt reale, şi nicidecum aparenţe. Să nu te amăgeşti în privinţa înţelesului pe care îl are convingerea fermă că unele aparenţe sunt mai greu de trecut cu vederea decât altele. Ea înseamnă întotdeauna că, în opinia ta, iertarea trebuie să fie limitată. Şi ca ţi-ai ales ca obiectiv o iertare parţială şi o limitată debarasare de vinovăţie. Ce ar putea să fie asta decât o falsă iertare a ta şi a tuturor celor ce par separaţi de tine?
7. Trebuie să fie adevărat că miracolul poate să vindece toate formele de boală, sau nu poate să vindece deloc. Scopul lui nu poate fi să judece care forme sunt reale şi care aparenţe sunt adevărate. Dacă trebuie să rămână în afara vindecării până şi o singură aparenţă, o singură iluzie trebuie să facă parte din adevăr. Şi nu poţi scăpa de toată vinovăţia, ci numai de o parte. Pe Fiul lui Dumnezeu trebuie să îl ierţi în întregime. Căci altfel îţi vei păstra o imagine de sine care nu e întreagă, şi te vei teme în continuare să te uiţi înăuntru şi să îţi găseşti acolo debarasarea de fiecare idol. Mântuirea se bazează pe credinţa că nu pot să existe unele forme de vinovăţie pe care să nu le poţi ierta. Aşa că nu pot să existe nici aparenţe care să fi înlocuit adevărul despre Fiul lui Dumnezeu.
8. Priveşte-ţi fratele, dispus să îl vezi aşa cum e. Şi nu ţine nicio parte din el în afara sentimentului că eşti dispus să se vindece. A vindeca înseamnă a întregi. Iar ce e întreg nu poate avea părţi absente care s-au ţinut în afară. Iertarea se bazează pe recunoaşterea acestui lucru şi pe bucuria că nu pot să existe unele forme de boală pe care miracolul nu are puterea să le vindece.
9. Fiul lui Dumnezeu ori este perfect, ori nu poate să fie Fiul lui Dumnezeu. Şi nu îl vei cunoaşte, dacă eşti de părere că nu merită să se debaraseze de vinovăţie cu toate consecinţele şi formele ei. Nu te poţi gândi la el decât în felul acesta, dacă vrei să cunoşti adevărul despre tine însuţi:
Îţi mulţumesc, Tată, pentru Fiul Tău perfect, în a cărui slavă mi-o voi vedea pe a mea.
Iată afirmaţia voioasă că nu există forme de rău care să poată înfrânge Voia lui Dumnezeu; admiterea bucuroasă a faptului că vinovăţia nu a reuşit prin dorinţa ta de-a face iluziile reale. Şi ce altceva e asta decât o simplă enunţare a adevărului?
10. Priveşte-ţi fratele cu această speranţă în tine, şi vei înţelege că nu e posibil să facă o greşeală care să schimbe adevărul din el. Nu e greu să treci cu vederea erorile care nu au primit efecte. Dar ce vezi că are puterea să facă un idol din Fiul lui Dumnezeu nu vei ierta. Căci el a devenit pentru tine un chip cioplit şi un semn al morţii. Acesta e mântuitorul tău? Oare greşeşte Tatăl sau în privinţa Fiului Său? Sau te-ai înşelat tu cu privire la cel ce ţi-a fost dat să îl vindeci, spre mântuirea şi izbăvirea ta?
„A COURSE IN MIRACLES”
