1. Ce e un idol? Crezi că ştii? Căci idolii nu sunt recunoscuţi ca atare şi nu se vede niciodată că sunt ceea ce sunt. Aceasta e singura putere pe care o au. Scopul lor este obscur, şi sunt temuţi şi veneraţi, deopotrivă, pentru că nu ştii la ce servesc şi de ce au fost făcuţi. Un idol e o imagine a fratelui tău pe care vrei să o preţuieşti mai mult decât ce este el. Indiferent de forma lor, idolii sunt făcuţi ca el să poată fi înlocuit. Iată ce nu se percepe şi nu se recunoaşte niciodată. Indiferent dacă e vorba de un trup sau de un lucru, un loc, o situaţie sau o împrejurare, un obiect posedat sau dorit, sau un drept cerut sau dobândit, este acelaşi lucru.
2. Să nu te amăgească forma lor. Idolii nu sunt decât nişte substitute pentru realitatea ta. Într-un fel, crezi că îţi vor întregi micul sine, ca siguranţă într-o lume percepută periculoasă, cu forţe comasate împotriva încrederii tale de sine şi a liniştii tale sufleteşti. Ei au puterea să îţi completeze lipsurile şi să adauge valoarea pe care nu o ai. Nimeni nu crede în idoli dacă nu s-a prefăcut într-un rob al micimii şi al pierderii. Aşa că trebuie să caute, dincolo de micu-i sine, puterea de a-şi înălţa capul şi de-a se desprinde de toată nefericirea pe care o reflectă lumea. Aceasta e pedeapsa pentru că nu ai căutat în tine certitudinea şi calmul tihnit care te detaşează de lume şi te lasă să te desprinzi, în linişte şi pace.
3. Un idol e o impresie falsă sau o convingere falsă; o formă de anticrist ce constituie un gol între Cristos şi ce vezi tu. Un idol e o dorinţă, prefăcută într-un lucru tangibil, înzestrat cu formă şi perceput astfel real şi în afara minţii. El este însă tot un gând şi nu poate părăsi mintea care este sursa lui. Iar forma lui nu s-a desprins nici ea de ideea pe care o reprezintă. Toate formele de anticrist se opun lui Cristos. Şi cad în faţa chipului Său, ca un văl întunecat ce pare să te despartă de El şi să te lase singur, în întuneric. Lumina însă e acolo. Un nor nu stinge soarele. Tot aşa, nici vălul nu poate să alunge ce pare să despartă el, nici să întunece lumina însăşi câtuşi de puţin.
4. Această lume de idoli este un văl tras peste faţa lui Cristos, căci scopul ei e să îţi separe fratele de tine. Un scop sumbru şi înfricoşător, şi totuşi, un gând fără puterea de-a preschimba un singur fir de iarbă din ceva viu într-un semn al morţii. Forma lui nu e niciunde, căci sursa lui stă în partea minţii tale în care nu stă Dumnezeu. Unde e acest loc din care s-a exclus şi îndepărtat ce este pretutindeni? Ce mână se putea ridica să Îi oprească accesul chiar lui Dumnezeu? A cui voce I-ar putea cere să nu intre? „Mai-mult-ca-totul" nu e ceva care să te facă să tremuri şi să tresalţi de frică. Duşmanul lui Cristos nu este nicăieri. El nu poate lua nicio formă în care să fie vreodată real.
5. Ce e un idol? Nimic! El trebuie crezut înainte de-a părea să prindă viaţă şi trebuie investit cu putere ca să fie un lucru de temut. Viaţa şi puterea lui sunt darul celui care crede în el; iată ce redau miracolele unui lucru ce are o viaţă şi o putere demne de darul Cerului şi al păcii veşnice! Miracolul nu restabileşte adevărul, lumina pe care nu a stins-o vălul interpus. El doar ridică vălul şi lasă adevărul să se răsfrângă nestânjenit, fiind ce este. El nu trebuie crezut ca să fie ce este, căci, din moment ce-a fost creat, este.
6. Idolul se stabileşte crezând în el, iar, când nu mai crezi în el, idolul „moare". Iată ce este anticristul: ideea ciudată că există o putere mai presus de atotputernicie, un loc dincolo de infinit, un timp ce transcende veşnicia. Aici, lumea idolilor s-a stabilit prin ideea că puterea, locul şi timpul acesta primesc formă şi modelează lumea în care imposibilul s-a petrecut. Aici, nemuritorii vin să moară; atotcuprinzătorii, să sufere pierderi; veşnicii, să devină robi ai timpului. Aici se schimbă ce e de neschimbat; pacea lui Dumnezeu, de-a pururi dată tuturor făpturilor, cedează în faţa haosului. Iar Fiul lui Dumnezeu, desăvârşit, nepăcătos şi iubitor ca Tatăl lui, ajunge să urască pentru o vreme, să sufere şi să moară în final.
7. Unde e un idol? Niciunde! Poate oare să existe un gol în ce e infinit, un loc în care timpul să poată întrerupe veşnicia? O pată de întuneric unde totul e lumină, o nişă sumbră desprinsă de ce e nesfârşit, nu are unde să fie. Un idol nu încape unde a pus Dumnezeu totul pentru totdeauna şi unde nu a lăsat loc decât pentru Voia Lui. Un idol trebuie să nu fie nimic şi niciunde, în timp ce Dumnezeu este totul şi pretutindeni.
8. Atunci, ce scop are un idol? La ce serveşte? Iată singura întrebare cu mai multe răspunsuri, fiecare în funcţie de cel căruia i s-a pus întrebarea. Lumea crede în idoli. Nimeni nu vine dacă nu i-a venerat şi dacă nu mai încearcă să găsească unul care să îi poată oferi un dar pe care realitatea nu îl conţine. Fiecare adorator de idoli nutreşte speranţa că zeităţile lui speciale îi vor da mai mult decât au alţii. Trebuie să îi dea mai mult. Nu contează din ce anume îi dau mai mult: mai multă frumuseţe, mai multă inteligenţă, mai multă bogăţie, sau chiar mai multă durere şi chin. Un idol serveşte, pur şi simplu, la a da mai mult din ceva. Iar, când eşuează unul, îi ia locul altul, cu speranţa de-a găsi mai mult din altceva. Să nu te amăgească formele pe care le ia acest „ceva". Un idol e un mijloc de-a obţine mai mult. Iar asta contrazice Voia lui Dumnezeu.
9. Dumnezeu nu are mai mulţi Fii, ci numai Unul. Cine poate să aibă mai mult şi cui i se poate da mai puţin? În Cer, Fiul lui Dumnezeu nu ar face decât să râdă dacă idolii i-ar putea tulbura pacea. Pentru el vorbeşte Spiritul Sfânt şi îţi spune că idolii nu au aici niciun scop. Căci nu vei putea să ai niciodată mai mult decât Cerul. Dacă Cerul e în tine, de ce ţi-ai căuta idoli care să împuţineze Cerul, ca să îţi dea mai mult decât v-a acordat Dumnezeu fratelui tău şi ţie, cei una cu El? Dumnezeu ţi-a dat tot ce există. Şi, ca să Se asigure că nu îl poţi pierde, a dat acelaşi lucru fiecărei făpturi. Aşa că fiecare făptură e o parte din tine, ca şi din El. Niciun idol nu te poate face să fii mai mult decât Dumnezeu. Dar nu te vei mulţumi niciodată să fii mai puţin.
„A COURSE IN MIRACLES”
