1. Fie vezi trupul, fie recunoşti spiritul. Nu există compromis între aceste două variante. Dacă una e reală, cealaltă trebuie să fie falsă, căci realul îşi neagă opusul. Nu există altă opţiune în viziune decât asta. Ce decizi în această privinţă determină tot ce vezi, ce socoteşti real şi iei de bun. De această unică opţiune depinde toată lumea ta, căci aici ai stabilit ce eşti, trup sau spirit, potrivit propriei convingeri. Dacă alegi trupul, nu vei scăpa niciodată de el ca propria ta realitate, căci ai ales că vrei să fie aşa. Alege însă spiritul, şi tot Cerul se apleacă să îţi atingă ochii şi să îţi binecuvânteze sfânta privire, ca să nu mai vezi lumea trupurilor decât pentru a vindeca, a alina şi a binecuvânta.
2. Mântuirea e desfacere. Dacă alegi să vezi trupul, vezi o lume a separării, a lucrurilor neconectate şi a întâmplărilor ce nu au niciun sens. Unul apare şi dispare în moarte; altul e sortit să sufere şi să piardă. Şi nimeni nu e exact cum a fost cu o clipă mai înainte, nici nu va fi peste o clipă cum e acum. Cine poate avea încredere unde vede atâta schimbare, căci cine merită preţuire dacă nu e decât pulbere şi praf? Mântuirea e desfacerea tuturor acestor lucruri. Căci constanţa apare în privirea celor ai căror ochi au fost eliberaţi prin mântuire să nu se mai uite la preţul păstrării vinovăţiei, căci au ales să se lepede în schimb de ea.
3. Mântuirea nu cere să vezi spiritul şi să nu percepi trupul. Ci cere, pur şi simplu, ca aceasta să fie opţiunea ta. Căci poţi să vezi trupul fără niciun ajutor, dar nu înţelegi cum să vezi o lume independentă de acesta. Mântuirea va desface lumea ta şi te va lăsa să vezi o altă lume pe care ochii tăi nu ar putea să o găsească niciodată. Să nu te preocupe cum se poate aşa ceva. Nu înţelegi cum de-a venit să îţi întâlnească ochii tot ce vezi. Căci, dacă ai înţelege, ar fi dispărut. Vălul ignoranţei e tras peste rău şi bine, şi trebuie să treci de el ca să dispară amândouă, aşa încât percepţia să nu mai găsească unde să se ascundă. Cum se face asta? Nu se face absolut deloc. Ce poate să mai trebuiască să se facă în universul creat de Dumnezeu?
4. Numai într-o stare de aroganţă ai putea concepe că trebuie să faci evidentă calea ce duce la Cer. Ţi s-au dat mijloacele să vezi lumea care o va înlocui pe cea pe care ai făcut-o. Facă-se voia ta! În Cer ca şi pe pământ asta e pe veci adevărat. Nu contează unde crezi că eşti, nici care crezi că trebuie să fie în realitate adevărul despre tine. Nu are importanţă ce vezi, nici ce alegi să simţi sau să gândeşti sau să doreşti. Căci Dumnezeu Însuşi a spus: „Facă-se voia ta". Şi ţi se face în consecinţă.
5. Tu, care crezi că poţi alege să îl vezi pe Fiul lui Dumnezeu aşa cum vrei să fie, nu uita că niciunul dintre conceptele tale de sine nu se va împotrivi adevărului despre ce eşti. Desfacerea adevărului ar fi imposibilă. Dar conceptele nu sunt greu de schimbat. O singură viziune, clar văzută, care nu corespunde tabloului după cum a fost perceput odinioară, va schimba lumea pentru ochi care învaţă să vadă, căci s-a schimbat conceptul de sine.
6. Eşti invulnerabil? Atunci lumea e inofensivă în ochii tăi. Ierţi? Atunci lumea e iertătoare, căci i-ai iertat greşelile, aşa că te priveşte cu ochi care văd ca ai tăi. Eşti trup? Atunci lumea întreagă îţi pare primejdioasă şi pusă pe omor. Eşti spirit, fără de moarte, fără perspectiva stricăciunii şi fără pata păcatului asupra ta? Atunci lumea îţi apare stabilă, întru totul demnă de încrederea ta; un loc fericit în care să te odihneşti o vreme, unde nimic nu trebuie să fie de temut, ci numai de iubit. Cine le este nebine-venit celor buni la inimă? Şi ce i-ar putea răni pe cei cu adevărat inocenţi?
7. Facă-se voia ta, sfinte copil al lui Dumnezeu. Nu contează dacă te crezi în Cer sau pe pământ. Ce voieşte Tatăl tău de la tine nu se poate schimba niciodată. Adevărul din tine rămâne luminos ca o stea, pur ca lumina, inocent ca însăşi iubirea. Iar tu meriţi să se facă voia ta!
„A COURSE IN MIRACLES”
