1. Când nu mai rămâne nicio percepţie între Dumnezeu şi creaţiile Lui, sau între copiii Lui şi ai lor, cunoaşterea creaţiei trebuie să se continue la nesfârşit. Reflecţiile pe care le accepţi în oglinda minţii tale în timp nu fac decât să apropie sau să îndepărteze veşnicia. Dar veşnicia însăşi depăşeşte timpul tot. Întinde-te în afara lui şi atinge-o, cu ajutorul reflecţiei pe care o are ea în tine. Şi trece-vei din timp în sfinţenie, cu aceeaşi certitudine cu care reflecţia sfinţeniei face apel la toţi să se lepede total de vinovăţie. Reflectă aici pacea Cerului şi du la Cer lumea aceasta. Căci reflecţia adevărului îi trage pe toţi la adevăr, iar ei, intrând în el, lasă în urmă toate reflecţiile.
2. În Cer realitatea e împărtăşită, şi nu reflectată. Împărtăşindu-i reflecţia aici, adevărul ei devine singura percepţie pe care o acceptă Fiul lui Dumnezeu. Aşa i se dezvăluie amintirea Tatălui său şi nu mai poate fi satisfăcut decât cu propria lui realitate. Tu, pe pământ, nu ai noţiunea nelimitatului, căci lumea în care pari să trăieşti e o lume a limitelor. În lumea aceasta, nu e adevărat că se poate petrece ceva fără o ordine a dificultăţii. Miracolul, de aceea, are o funcţie unică şi este motivat de un unic Profesor, Care aduce legile unei alte lumi la aceasta. Miracolul e singurul lucru pe care îl poţi face care transcende ordinea, nefiind bazat pe diferenţe, ci pe egalitate.
3. Miracolele nu se iau la întrecere între ele, şi numărul celor pe care le poţi face e nelimitat. Ele pot fi simultane şi nenumărate. Nu e un lucru greu de înţeles, odată ce le concepi posibile. Ce e mai greu de priceput e lipsa ordinii dificultăţii ce defineşte un miracol ca pe ceva ce trebuie să vină de altundeva, şi nu de aici. Din punctul de vedere al lumii, aşa ceva este cu neputinţă.
4. Poate ţi-ai dat seama de lipsa oricărei întreceri între gândurile tale, care - deşi pot fi în conflict - pot avea loc concomitent şi în număr mare. De fapt, poate eşti atât de obişnuit cu asta, încât nu te surprinde. În acelaşi timp însă, eşti obişnuit să îţi clasifici unele gânduri ca fiind mai importante, mai mari sau mai bune, mai înţelepte, sau mai productive şi mai valoroase decât altele. Lucrul acesta e adevărat în privinţa gândurilor ce trec prin mintea celor care cred că trăiesc separat. Căci unele sunt reflecţii ale Cerului, în timp ce altele sunt motivate de eu, care doar pare să gândească.
5. Rezultatul e o configuraţie în continuă schimbare, ce nu cunoaşte nici linişte, şi nici repaus. Se schimbă neîncetat pe suprafaţa oglinzii minţii tale, pe care reflecţiile Cerului durează doar o clipă şi se sting, când le acoperă întunericul. Unde a fost lumină, întunericul o înlătură într-o clipită, iar configuraţiile alternante de lumină şi întuneric îţi trec repede şi constant prin minte. Puţina sănătate mintală ce ţi-a mai rămas rezistă datorită unui sentiment de ordine stabilit de tine. Dar tocmai faptul că poţi face asta şi poţi pune un pic de ordine în haos îţi arată că nu eşti un eu şi că trebuie să existe în tine mai mult decât un eu. Căci eul este haos şi, dacă ar reprezenta tot ce eşti, nicio ordine nu ar fi cu putinţă. Dar, deşi ordinea pe care o impui minţii tale limitează eul, ea te limitează şi pe tine. A ordona înseamnă a judeca şi a aranja prin judecată. De aceea, ea nu e funcţia ta, ci a Spiritului Sfânt.
6. Îţi va părea dificil să înveţi că nu ai pe ce bază să îţi ordonezi gândurile. Spiritul Sfânt îţi predă această lecţie, dându-ţi exemple strălucite de miracole pentru a-ţi arăta că modul în care ordonezi tu e greşit, dar că ţi se dă unul mai bun. Miracolul oferă exact aceeaşi reacţie la fiecare strigăt de ajutor. El nu judecă strigătul. Ci recunoaşte pur şi simplu ce e, şi răspunde în consecinţă. El nu stă să analizeze care strigăt e mai tare, mai mare sau mai important. Te întrebi, poate, cum de ţi se cere tocmai ţie, care eşti încă legat de judecată, să faci ceva ce nu necesită propria ta judecată. Răspunsul este foarte simplu. Puterea lui Dumnezeu, nu a ta, dă naştere la miracole. Miracolul însuşi nu e decât martorul că ai puterea lui Dumnezeu în tine. Iată de ce miracolul îi binecuvântează în mod egal pe toţi cei ce iau parte la el şi, tot de aceea, la el iau parte toţi. Puterea lui Dumnezeu este nelimitată. Şi, fiind întotdeauna maximală, ea oferă totul fiecărui strigăt din partea oricui. Nu există ordine a dificultăţii aici. Unui strigăt de ajutor i se dă ajutor.
7. Singura judecată implicată este o împărţire în două categorii, efectuată de Spiritul Sfânt: o categorie a iubirii şi, cealaltă, strigătul după iubire. Tu nu poţi efectua această împărţire în siguranţă, pentru că eşti mult prea derutat atât să recunoşti iubirea, cât şi să crezi că restul nu e decât un strigăt după iubire. Eşti mult prea legat de formă, şi nu de conţinut. Ceea ce consideri tu conţinut nu e deloc conţinut. E doar formă, şi nimic altceva. Căci nu reacţionezi de fapt la ce îţi oferă un frate, ci doar la percepţia particulară prin care ce îţi oferă fratele respectiv e judecat de către eu.
8. Eul e incapabil să înţeleagă conţinutul şi e total dezinteresat de el. Pentru eu, dacă forma e acceptabilă, conţinutul precis este şi el. Altfel, va ataca forma. Dacă îţi închipui că înţelegi ceva din „dinamica" eului, dă-mi voie să te asigur că nu înţelegi nicio frântură. Căci, de la tine pornire, nu l-ai putea înţelege. Studiul eului nu este studiul minţii. De fapt, eului îi place să se studieze şi aprobă întru totul iniţiativele studenţilor care vor să îl „analizeze", aprobându-i astfel importanţa. Dar ei nu studiază decât o formă cu un conţinut lipsit de înţeles. Căci profesorul lor nu are noimă, deşi e atent să ascundă acest fapt în spatele unor cuvinte pompoase, dar lipsite de orice coerenţă când sunt puse cap la cap.
9. Lucrul acesta este caracteristic pentru judecăţile eului. Separat, ele par coerente, dar - dacă le pui cap la cap - sistemul de gândire care rezultă din reunirea lor este incoerent şi complet haotic. Căci forma nu este suficientă pentru înţeles, iar lipsa fundamentală de conţinut face imposibil un sistem coeziv. Separarea rămâne, de aceea, condiţia predilectă a eului. Căci nimeni nu poate să judece eul de unul singur. Dar, unde sunt doi sau mai mulţi adunaţi în căutarea adevărului, eul nu îşi mai poate apăra lipsa de conţinut. Însăşi uniunea lor le spune că nu este adevărat.
10. E imposibil să îţi aduci aminte de Dumnezeu în secret şi singur. Căci amintirea Lui înseamnă că nu eşti singur şi eşti dispus să îţi aminteşti asta. Nu îţi face gânduri pentru tine, căci niciunul dintre gândurile pe care le deţii nu este pentru tine. Dacă vrei să îţi aduci aminte de Tatăl tău, lasă Spiritul Sfânt să îţi ordoneze gândurile şi să îţi dea doar răspunsul cu care îţi răspunde El. Ca tine, toată lumea caută iubire, dar nu o cunoaşte dacă nu se uneşte cu tine în căutarea ei. Dacă întreprindeţi căutarea împreună, aduceţi cu voi o lumină atât de puternică, încât ce vedeţi capătă înţeles. Călătoria de unul singur eşuează pentru că a exclus tocmai ce vrea să găsească.
11. Aşa cum Dumnezeu comunică cu Spiritul Sfânt din tine, tot aşa şi Spiritul Sfânt Îi traduce comunicările prin tine, ca să le poţi înţelege. Dumnezeu nu are comunicări secrete, pentru că tot ce vine de la El e cât se poate de deschis şi de accesibil tuturor, din moment ce este pentru toţi. Nimic nu trăieşte în secret, şi ce vrei să ascunzi de Spiritul Sfânt nu e nimic. Fiecare interpretare pe care o faci pe seama unui frate e lipsită de sens. Lasă Spiritul Sfânt să ţi-l arate şi să te înveţe atât iubirea lui, cât şi strigătul lui după iubire. Nici mintea lui, nici a ta nu deţin mai mult de aceste două ordini de gândire.
12. Miracolul e recunoaşterea veridicităţii acestui lucru. Unde e iubire, fratele tău trebuie să ţi-o dea din cauză că iubirea este ce este. Dar, unde există un strigăt după iubire, trebuie să o dai din cauză că eşti ce eşti. Am spus mai devreme că acest curs te va învăţa cum să îţi aminteşti ce eşti, redându-ţi Identitatea. Am învăţat deja că această Identitate e împărtăşită. Miracolul devine mijlocul de-a O împărtăşi. Furnizându-ţi Identitatea de câte ori nu e recunoscută, O vei recunoaşte. Şi Dumnezeu Însuşi, Care voieşte să fie cu Fiul Său pe veci, va binecuvânta fiecare recunoaştere a Fiului Său cu toată iubirea pe care o are pentru el. Iar puterea întregii Lui Iubiri nu va lipsi din niciun miracol pe care i-l oferi Fiului Său. Cum poate să existe, atunci, o ordine a dificultăţii între ele?
„A COURSE IN MIRACLES”
