1. Nu te mulţumi cu micimea. Dar încredinţează-te că înţelegi ce e micimea şi de ce nu te-ar putea mulţumi niciodată. Micimea este prinosul pe care ţi-l aduci. Ţi-o oferi în locul magnitudinii şi o accepţi. În această lume, totul e mic pentru că e o lume făcută din micime, în credinţa ciudată că micimea te poate mulţumi. Când te străduieşti să obţii ceva în lumea aceasta, în credinţa că îţi va aduce pace, te miceşti şi devii orb la slavă. Micimea şi slava sunt opţiunile accesibile strădaniei şi vigilenţei tale. Vei alege întotdeauna una în defavoarea celeilalte.
2. Dar, de fiecare dată când alegi, nu realizezi că alegerea ta e aprecierea ta de sine. Alege micimea, şi nu vei avea pace, căci te-ai judecat nedemn de ea. Şi tot ce îţi vei oferi ca substitut va fi un dar mult prea sărac să te satisfacă. E esenţial să accepţi - chiar cu bucurie - că nu există nicio formă de micime care te va putea mulţumi vreodată. Eşti liber să încerci câte doreşti, dar nu vei face decât să îţi amâni întoarcerea acasă. Căci nu te vei mulţumi decât cu magnitudinea, care este casa ta.
3. Îţi datorezi o răspundere profundă, o răspundere pe care trebuie să înveţi să ţi-o aminteşti tot timpul. Deşi lecţia poate să pară dificilă la început, vei învăţa să o îndrăgeşti când îţi vei da seama că e adevărată şi că nu e decât un tribut adus puterii tale. Tu, care ai căutat şi ai găsit micime, ţine minte următorul lucru: fiecare decizie pe care o iei se naşte din ce crezi că eşti şi reprezintă valoarea pe care ţi-o acorzi ţie. Crede că te poate mulţumi ce e mic şi, limitându-te astfel, nu vei fi mulţumit. Căci funcţia ta nu e mică şi, numai găsindu-ţi funcţia şi împlinind-o, poţi scăpa de micime.
4. Nu încape nicio îndoială care e funcţia ta, pentru că Spiritul Sfânt ştie care este. Nu încape nicio îndoială în privinţa magnitudinii ei, pentru că îţi parvine - prin El - din Magnitudine. Nu trebuie să te străduieşti să o obţii, pentru că o ai. Toate strădaniile tale trebuie dirijate împotriva micimii, căci protejarea magnitudinii tale în lumea aceasta chiar cere vigilenţă. Conştientizarea deplină a magnitudinii tale într-o lume a micimii este o sarcină pe care nu o poate întreprinde ceva mic. Dar ţi se cere ţie, ca tribut adus magnitudinii tale, şi nu micimii. Şi nu ţi se cere numai ţie. Puterea lui Dumnezeu va susţine fiecare efort pe care îl faci în favoarea Fiului Său drag. Caută ce e mic, şi îţi vei refuza puterea Lui. Dumnezeu nu voieşte ca Fiul Său să fie mulţumit cu mai puţin decât totul. Căci El nu e mulţumit fără Fiul Său, şi Fiul Său nu poate fi mulţumit cu mai puţin decât i-a dat Tatăl său.
5. Te-am întrebat mai înainte: „Vrei să fii ostaticul eului sau gazda lui Dumnezeu?" Lasă Spiritul Sfânt să îţi pună această întrebare de fiecare dată când iei vreo decizie. Căci fiecare decizie pe care o iei răspunde la această întrebare şi invită, în consecinţă, tristeţea sau bucuria. Când Dumnezeu ţi S-a dat la crearea ta, te-a desemnat gazdă a Lui pe vecie. El nu te-a părăsit, şi nu L-ai părăsit nici tu. Toate încercările tale de a-I nega magnitudinea şi de-a face din Fiul Lui un ostatic al eului nu pot face ceva mic din cel pe care Dumnezeu l-a unit cu El. Fiecare decizie pe care o iei e o alegere între Cer şi iad, şi ce ai ales e ceea ce vei conştientiza.
6. Spiritul Sfânt îţi poate păstra magnitudinea, neîntinată de toată micimea, clară şi în deplină siguranţă în mintea ta, neatinsă de toate darurile mici pe care ţi le oferă lumea micimii. Dar, în acest scop, nu te poţi împotrivi Voii Sale în ce te priveşte. Decide să Îl alegi pe Dumnezeu prin El. Căci micimea şi credinţa că te poţi mulţumi cu micimea sunt decizii pe care le iei în privinţa ta. Puterea şi slava care stau în tine de la Dumnezeu sunt pentru toţi cei care, ca tine, se percep mici şi cred că micimea poate fi înfoiată într-o senzaţie de magnitudine care îi poate mulţumi. Să nu dai micime, şi nici să nu o accepţi. Gazdei lui Dumnezeu i se cuvine toată cinstea. Micimea ta te înşeală, dar magnitudinea ta vine de la Cel Care sălăşluieşte în tine şi în Care sălăşluieşti. Să nu atingi, atunci, pe nimeni cu micime în Numele lui Cristos, Gazdă veşnică a Tatălui Său.
7. În această perioadă a anului (Crăciunul) ce sărbătoreşte naşterea sfinţeniei în lumea aceasta, alătură-te mie, care am ales sfinţenia pentru tine. E sarcina noastră comună să îi redăm conştienţa magnitudinii gazdei pe care Şi-a desemnat-o Dumnezeu. Oferirea darului lui Dumnezeu îi e cu neputinţă micimii tale, dar nu şi ţie. Căci Dumnezeu vrea să Se dea prin tine. El Se întinde din tine la toţi şi, dincolo de toţi, la creaţiile Fiului Său, dar fără să plece din tine. Depăşind cu mult lumea ta mică, dar rămânând tot în tine, El Se extinde de-a pururi. Şi Îşi aduce toate extensiile ţie, gazda Sa.
8. E oare un sacrificiu să te lepezi de toată micimea şi să nu rătăceşti în zadar? Nu e un sacrificiu să te trezeşti la slavă. Dar e un sacrificiu să accepţi ceva mai prejos decât slava. Învaţă că trebuie să fii demn de Domnul Păcii, născut în tine în cinstea Celui a Cărui gazdă eşti. Nu ştii ce înseamnă iubirea pentru că ai încercat să o cumperi cu daruri mici, preţuind-o astfel prea puţin ca să îi înţelegi magnitudinea. Iubirea nu e mică şi sălăşluieşte în tine, căci eşti gazda Lui. În faţa măreţiei ce trăieşte în tine, mizera ta apreciere de sine şi toate micile prinosuri pe care le oferi se prefac în nimic.
9. Sfânt copil al lui Dumnezeu, oare când o să înveţi că numai sfinţenia te poate mulţumi şi îţi poate aduce pace? Aminteşte-ţi că nu înveţi doar pentru tine, după cum nu am făcut-o nici eu. Şi poţi învăţa de la mine tocmai pentru că am învăţat pentru tine. Vreau să te învăţ doar ce e al tău, ca să putem înlocui împreună micimea sărăcăcioasă ce leagă gazda lui Dumnezeu de vinovăţie şi slăbiciune, cu conştienţa fericită a slavei care este în el. Naşterea mea în tine e trezirea ta la grandoare. Primeşte-mă cu bucurie, nu într-o iesle, ci în altarul închinat sfinţeniei, unde sfinţenia stă în pace deplină. Împărăţia mea nu e din lumea aceasta, pentru că este înăuntrul tău. Iar tu eşti din Tatăl tău. Să te cinstim cu toţii pe tine, care trebuie să rămâi de-a pururi mai presus de micime.
10. Decide cu mine, cel ce a decis să rămână cu tine. Voiesc cum voieşte Tatăl meu, ştiind că Voia Lui este constantă şi împăcată de-a pururi cu ea însăşi. Nu te vei mulţumi decât cu Voia Lui. Nu accepta mai puţin, amintindu-ţi că tot ce am învăţat eu este al tău. Ce iubeşte Tatăl meu iubesc şi eu ca El, şi - tot ca El - nu pot accepta lucrul iubit drept ce nu este. Nici tu nu poţi. Când vei învăţa să accepţi ce eşti, nu vei mai face daruri pe care să ţi le oferi, ştiind că eşti complet, că nu ai nevoi şi că nu poţi accepta nimic doar pentru tine. Dar, odată ce ai primit, vei da bucuros. Gazda lui Dumnezeu nu e nevoită să caute ca să găsească.
11. Dacă eşti complet dispus să laşi mântuirea pe seama planului lui Dumnezeu şi nu eşti dispus să încerci să smulgi tu însuţi pacea, ţi se va da mântuire. Dar să nu crezi că Îi poţi înlocui planul cu al tău. Alătură-te, mai degrabă, mie într-al Lui, să îi dezlegăm pe toţi cei ce se vor legaţi, proclamând împreună că Fiul lui Dumnezeu e gazda Lui. În felul acesta, nu vom lăsa pe nimeni să uite ce vrei să îţi aminteşti. Şi, tot în felul acesta, îţi vei aminti.
12. Evocă în toţi doar amintirea lui Dumnezeu şi a Cerului din fiecare. Căci, unde iţi vrei fratele, acolo vei crede că eşti. Nu îl auzi cerând iad şi micime, ci numai strigând după Cer şi măreţie. Nu uita că strigătul lui e al tău şi răspunde-i odată cu mine. Puterea lui Dumnezeu este de-a pururi de partea gazdei Sale, căci ocroteşte doar pacea în care sălăşluieşte El. Nu pune micimea în faţa sfântului Său altar, care se înalţă deasupra stelelor şi ajunge chiar la Cer, ca urmare a ce i s-a dat.
„A COURSE IN MIRACLES”
