Atingerea lumii reale

1.  Şezi liniştit, priveşte lumea pe care o vezi şi spune-ţi: „Lumea reală nu este aşa. Nu are clădiri şi nu sunt străzi pe care oamenii merg separaţi şi singuri. Nu există magazine în care oamenii cumpără liste interminabile de lucruri de care nu au nevoie. Nu e luminată de o lumină artificială şi nu se lasă noaptea peste ea. Nu sunt zile de care să se lumineze sau întunece. Nimic nu se pierde. Nu e nimic în ea care să nu strălucească, strălucind de-a pururea."

2.  Lumea pe care o vezi tu trebuie negată, căci vederea ei te costă un alt tip de viziune. Nu poţi să vezi ambele lumi, căci fiecare dintre ele implică un alt mod de a vedea, în funcţie de ce preţuieşti. Vederea uneia e cu putinţă pentru că ai negat-o pe cealaltă. Nu sunt adevărate amândouă, dar fiecare în parte îţi va părea reală în aceeaşi măsură în care o îndrăgeşti. Şi totuşi, puterea lor nu e aceeaşi, pentru că adevărata atracţie pe care o au pentru tine este inegală.

3.  Nu vrei cu adevărat lumea pe care o vezi, căci te-a dezamăgit de când a început timpul. Casele pe care le-ai clădit nu te-au adăpostit niciodată. Drumurile pe care le-ai făcut nu te-au dus nicăieri, şi niciun oraş din câte ai construit nu a făcut faţă asaltului năruitor al timpului. Nu e nimic din câte ai făurit care să nu poarte marca morţii. Nu ţine la ea, căci e veche şi obosită şi gata să se întoarcă în pământ chiar de cum ai făcut-o. Această lume suferindă nu are nicidecum puterea să atingă lumea vie. Nu ai putut să îi dai aşa ceva, aşa că, deşi te desparţi de ea cu tristeţe, nu poţi găsi în ea drumul ce duce de la ea la altă lume.

4.  Lumea reală însă are puterea să te atingă chiar şi aici, pentru că o iubeşti. Şi ce chemi cu iubire va veni la tine. Iubirea răspunde întotdeauna, nefiind în stare să refuze un strigăt de ajutor sau să nu audă strigătele de durere care se ridică până la ea din fiecare parte a acestei lumi ciudate pe care ai făcut-o, dar nu o vrei. Tot ce îţi trebuie ca să dai bucuros lumea aceasta în schimbul celei pe care nu ai făcut-o e disponibilitatea să înveţi că cea pe care ai făcut-o este falsă.

5.  Te-ai înşelat în privinţa lumii pentru că te-ai judecat greşit. Dintr-un punct de referinţă atât de sucit, ce ai putea să vezi? Toată vederea porneşte de la perceptor, care judecă ce e adevărat şi ce e fals. Şi, ce judecă a fi fals, nu vede. Tu, care vrei să judeci realitatea, nu poţi să o vezi, căci - de fiecare dată când apare judecata - realitatea a dispărut. Ochii ce se dau uitării chiar că nu se văd, căci
ce e negat e prezent, dar nu este recunoscut. Cristos e tot aici, deşi nu Îl cunoşti. Prezenţa Lui nu depinde de recunoaşterea ta. El trăieşte în tine, în liniştea prezentului, şi aşteaptă să laşi trecutul în urma ta şi să intri în lumea pe care ţi-o oferă cu iubire.

6.  Nu există cineva în lumea aceasta distrată care să nu fi văzut câteva străfulgerări ale celeilalte lumi în jurul lui. Dar, cât continuă să ţină la a lui, va nega viziunea celeilalte, susţinând că iubeşte ce nu iubeşte şi neurmând drumul pe care i-l indică iubirea. Iubirea conduce cu atâta bucurie! Urmându-L, te vei bucura că I-ai găsit tovărăşia şi că ai învăţat de la El voiosul drum spre casă. Aştepţi doar după tine. Să renunţi la această lume tristă şi să îţi dai greşelile pe pacea lui Dumnezeu e doar voia ta. Iar Cristos îţi va oferi mereu Voia lui Dumnezeu, ca recunoaştere a faptului că o împărtăşeşti cu El.

7.  E Voia lui Dumnezeu ca, în afară de El, nimic să nu îi atingă Fiul şi să nu se apropie de el. E la fel de ferit de durere cum este Dumnezeu, Care îl păzeşte în toate. Lumea din jurul lui sclipeşte de iubire căci Dumnezeu l-a pus chiar în El, unde nu este durere şi unde îl învăluie iubirea fără încetare sau cusur. Nicio tulburare a păcii lui nu poate fi. În deplină sănătate mintală, el priveşte iubirea, căci e peste tot în jurul lui şi în el. În clipa în care se percepe în braţele iubirii, trebuie să nege lumea durerii. Şi, din acest punct de siguranţă, se uită liniştit în jurul lui şi recunoaşte că lumea e una cu el.

8.  Pacea lui Dumnezeu îţi covârşeşte înţelegerea doar în trecut. Dar e aici şi poţi să o înţelegi acum. Dumnezeu Îşi iubeşte Fiul de-a pururi şi, tot de-a pururi, Fiul înapoiază Tatălui Iubirea. Lumea reală e calea ce duce la amintirea singurului lucru pe deplin adevărat şi pe deplin al tău. Căci pe toate celelalte ţi le-ai împrumutat în timp şi se vor stinge. Dar acesta singur e mereu al tău, fiind darul lui Dumnezeu Fiului Său. Unica ta realitate ţi-a fost dată şi, prin ea, Dumnezeu te-a creat una cu El.

9.  Mai întâi vei visa pacea, şi apoi te vei trezi la ea. Primul tău gest de-a da ce ai făurit pe ce vrei este acela de-a da coşmarele pe fericitele vise de iubire. În ele stau adevăratele tale percepţii, căci Spiritul Sfânt corectează lumea viselor, unde e toată percepţia. Cunoaşterea nu are nevoie de corecţie. Dar visele de iubire duc la cunoaştere. În ele nu vezi nimic înfricoşător şi, din cauza aceasta, ele sunt primirea bucuroasă pe care o faci cunoaşterii. Iubirea aşteaptă primire bucuroasă, şi nu timp, iar lumea reală nu e decât primirea bucuroasă pe care o faci lucrurilor care au fost mereu. De aceea, chemarea bucuriei e în ea, iar voiosul tău răspuns e deşteptarea ta la ce nu ai pierdut.

10.  Laudă, atunci, Tatăl pentru desăvârşita sănătate mintală a preasfântului Său Fiu. Tatăl tău ştie că nu ai nevoie de nimic. În Cer aşa şi este, căci ce nevoi ai putea să ai în veşnicie? În lumea ta ai nevoie de lucruri. E o lume a carenţei în care te găseşti pentru că ai lipsuri. Dar poţi să te găseşti oare într-o astfel de lume? Fără Spiritul Sfânt, răspunsul ar fi nu. Dar, datorită Lui, răspunsul e un da bucuros! Ca Mijlocitor între cele două lumi, El ştie de ce ai nevoie şi ce nu îţi va dăuna. Proprietatea e un concept periculos dacă e lăsat în seama ta. Eul vrea să aibă lucruri pentru mântuire, căci posesiunea este legea lui. Posesiunea de dragul posesiunii e crezul fundamental al eului, o principală piatră unghiulară în bisericile pe care şi le clădeşte. Şi, la altarul lui, îţi cere să depui toate lucrurile pe care te pune să le capeţi, nelăsându-ţi nicio bucurie în ele.

11.  Toate lucrurile de care îţi spune eul că ai nevoie îţi vor dăuna. Căci, deşi eul te îndeamnă să capeţi tot mereu, nu te lasă cu nimic, căci îţi va cere lucrul căpătat. Şi îl va smulge chiar din mâna ce l-a apucat şi îl va azvârli direct în praf. Căci, unde vede mântuire, eul vede separare, aşa că pierzi orice ai căpătat în numele lui. De aceea, nu te întreba pe tine ce nevoi ai, căci nu ştii, iar sfatul pe care ţi-l vei da îţi va dăuna. Căci lucrurile de care crezi că ai nevoie vor servi doar la etanşarea lumii tale împotriva luminii, şi te vor face nedispus să pui sub semnul întrebării valoarea pe care o poate avea lumea aceasta pentru tine.

12.  Numai Spiritul Sfânt ştie ce nevoi ai. Căci îţi va da toate lucrurile care nu blochează calea spre lumină. De ce altceva ai putea avea nevoie? în timp, El îţi dă toate lucrurile de care ai nevoie şi le va reînnoi cât timp vei avea nevoie de ele. Nu îţi va lua nimic cât timp vei avea nevoie de lucrul respectiv. Şi totuşi, El ştie că toate lucrurile de care ai nevoie sunt temporare şi vor dura doar până te desprinzi de toate nevoile tale şi până îţi dai seama că toate au fost satisfăcute. De aceea, El nu investeşte în lucrurile pe care le furnizează decât pentru a Se asigura că nu le vei folosi pentru a zăbovi în timp. Ştie că nu eşti acasă acolo şi nu voieşte să ţi se întârzie sosirea bucuroasă acasă.

13.  Lasă-I Lui, atunci, nevoile tale. El le va satisface fără să le scoată în evidenţă. Ce vine de la El la tine vine cu bine, căci El Se va încredinţa că nimic nu va deveni un punct întunecat, ascuns în mintea ta şi ţinut să te rănească. Sub îndrumarea Lui vei călători uşor şi pe cărări uşoare, căci privirea Lui e veşnic pironită pe finele călătoriei, care este ţelul Lui. Fiul lui Dumnezeu nu e un călător prin lumi exterioare. Oricât de sfântă ar deveni percepţia lui, nicio lume din afara lui nu îi deţine moştenirea. În sinea lui nu are nevoi, căci lumina nu are nevoie de nimic să strălucească în pace, şi din ea să lase razele să se extindă, în linişte, la infinit.

14.  Când eşti tentat să întreprinzi o călătorie inutilă ce te-ar îndepărta de lumină, aminteşte-ţi ce anume vrei şi spune:
Spiritul Sfânt mă conduce la Cristos; oare vreau să merg altundeva? Ce nevoie am decât să mă trezesc în El?

15.  Urmează-L apoi cu bucurie, cu credinţa că te va conduce cu bine, prin toate pericolele la pacea minţii tale pe care lumea aceasta ţi le poate pune în cale. Nu îngenunchea la altarele închinate sacrificiului şi nu căuta ce vei pierde sigur. Mulţumeşte-te cu ce vei păstra la fel de sigur, şi nu te agita, căci întreprinzi o călătorie liniştită spre pacea lui Dumnezeu, unde El te vrea în linişte.

16.  În mine ai biruit deja fiece ispită care te-ar reţine. Străbatem împreună calea spre linişte care e darul lui Dumnezeu. Ţine la mine, căci poţi să ai nevoie de altceva decât de fraţii tăi? Îţi vom reda pacea minţii pe care trebuie să o găsim împreună. Spiritul Sfânt te va învăţa să te trezeşti la noi şi la tine însuţi. Iată singura nevoie reală de satisfăcut în timp. Mântuirea de lume stă numai aici. Îţi dau pacea mea. Ia-o în schimb bucuros pentru tot ce ţi-a oferit lumea doar ca să îţi ia înapoi. Şi o vom întinde ca un văl de lumină pe faţa tristă a lumii, în care ne ascundem fraţii de lume şi lumea de ei.

17.  Nu putem cânta imnul izbăvirii singuri. Sarcina mea nu e îndeplinită până nu înalţ fiecare voce odată cu a mea. Şi totuşi, nu e a mea, căci e darul pe care ţi-l fac eu, şi a fost darul pe care mi l-a făcut Tatăl mie, prin Spiritul Său. Sunetul ei va alunga mâhnirea din mintea preasfântului Fiu al lui Dumnezeu, unde nu poate sta. E nevoie de vindecare în timp, căci bucuria nu îşi poate stabili veşnica stăpânire unde mâhnirea îşi are locul. Locul tău nu e aici, ci în veşnicie. Tu călătoreşti doar în vise, în timp ce stai în siguranţă acasă. Adu mulţumiri fiecărei părţi din tine pe care ai învăţat-o cum să îşi aducă aminte de tine. Aşa aduce mulţumiri Fiul lui Dumnezeu Tatălui său pentru puritatea lui.

„A COURSE IN MIRACLES”

Găsirea prezentului

1.  Să percepi cu adevărat înseamnă să fii conştient de toată realitatea prin conştienţa propriei tale realităţi. Dar, pentru asta, nicio iluzie nu se poate ridica să îţi întâlnească privirea, căci realitatea nu lasă loc pentru nicio greşeală. Asta înseamnă că îţi percepi fratele doar aşa cum îl vezi acum. Trecutul lui nu are realitate în prezent, aşa că nu îl poţi vedea. Reacţiile tale trecute faţă de el nu mai sunt nici ele; şi, dacă reacţionezi tocmai la ele, vezi doar un chip al lui făcut de tine, la care ţii în locul lui. Când pui iluziile sub semnul întrebării, întreabă-te dacă e chiar normal să percepi „fostul" ca „acum". Dacă iţi aminteşti trecutul când îţi priveşti fratele, nu vei fi în stare să percepi realitatea care este acum.

2.  Ţi se pare „firesc" să îţi foloseşti experienţa din trecut ca punct de referinţă din care să judeci prezentul. Dar este nefiresc pentru că este un delir. Când vei învăţa să îi vezi pe toţi fără nicio referire la trecut, al lor sau al tău după cum îl percepi, vei putea să înveţi din ce vezi acum. Căci trecutul nu îşi poate arunca umbra să întunece prezentul decât dacă te temi de lumină. Şi numai dacă te temi ai alege să porţi întunericul cu tine şi, ţinându-l în minte, să îl vezi ca pe un nor întunecat care îţi învăluie fraţii şi le ascunde realitatea de privirea ta.

3.  Întunericul acesta e în tine. Cristos, aşa cum ţi-e revelat acum, nu are trecut, căci este imuabil, şi în imuabilitatea Lui stă eliberarea ta. Căci, dacă este cum a fost creat, nu există nicio vinovăţie în El. Niciun nor de vinovăţie nu s-a ridicat să Îl umbrească, aşa că Se dezvăluie în toţi cei pe care îi întâlneşti, pentru că Îl vezi prin El Însuşi. A renaşte înseamnă a te desprinde de trecut şi a privi prezentul fără condamnare. Norul care ţi-l umbreşte pe Fiul lui Dumnezeu este trecutul, un nor pe care, dacă îl vrei trecut şi dus, trebuie să nu îl vezi acum. Dacă îl vezi acum în iluziile tale, nu s-a dus de la tine, deşi nu este.

4.  Timpul poate atât elibera, cât şi încarcera, în funcţie de-a cui interpretare o foloseşti. Trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt un şir continuu decât dacă vâri continuitatea pe ele. Le poţi percepe continue şi le poţi face aşa pentru tine. Dar să nu te amăgeşti şi să crezi apoi că aşa şi este. Căci este delirant să crezi că realitatea e ce vrei să fie, potrivit folosului pe care i-l acorzi. Vrei să distrugi continuitatea timpului împărţindu-l în trecut, prezent şi viitor în propriile tale scopuri. Vrei să anticipezi viitorul pe baza experienţei tale din trecut şi să ţi-l croieşti în consecinţă. Făcând-o însă,
aliniezi trecutul cu viitorul şi nu laşi miracolul, ce ar putea surveni între ele, să îţi dea drumul să renaşti.

5.  Miracolul îţi permite să îţi vezi fratele fără trecutul lui şi să îl percepi astfel renăscut. Greşelile lui au trecut toate şi, percepându-l fără ele, îl eliberezi. Şi, pentru că trecutul lui este al tău, te bucuri şi tu de această eliberare. Nu lăsa să ţi-l umbrească vreun nor întunecat din trecutul tău, căci adevărul se găseşte numai în prezent şi îl vei găsi dacă îl cauţi acolo. L-ai căutat unde nu este şi, de aceea, nu l-ai găsit. Învaţă deci să îl cauţi unde e, şi li se va dezvălui ochilor ce văd. Trecutul tău a fost făcut la mânie şi, dacă îl foloseşti să ataci prezentul, nu vei vedea libertatea pe care o deţine prezentul.

6.  Judecata şi condamnarea sunt lăsate în urmă şi, dacă nu le porţi cu tine, vei vedea că ai scăpat de ele. Uită-te cu iubire la prezent, căci deţine singurele lucruri de-a pururi adevărate. Toată vindecarea stă în el căci continuitatea lui este reală. Se extinde în acelaşi timp la toate aspectele Fiimii, permiţându-le să ajungă unele la altele. Prezentul este de dinainte de-a fi fost timpul, şi va fi când timpul nu mai este. În el sunt toate lucrurile veşnice, iar ele sunt un singur lucru. Continuitatea lor este atemporală şi comunicarea lor e neîntreruptă, căci nu le separă trecutul. Numai trecutul poate separa, şi el nu este nicăieri.

7.  Prezentul ţi-i oferă pe fraţii tăi în lumina care te-ar uni cu ei şi te-ar elibera de trecut. Vrei, atunci, să le pui la socoteală trecutul? Căci, dacă o faci, alegi să rămâi în întunericul care nu e şi refuzi să accepţi lumina care ţi se oferă. Căci lumina desăvârşitei viziuni se dă la fel de liber cum se şi primeşte, şi poate fi acceptată numai fără limite. În această unică dimensiune a timpului - o constantă care nu se schimbă şi în care nu se vede ce ai fost - Îl vezi pe Cristos şi Îi chemi martorii să se răsfrângă asupra ta pentru că i-ai chemat. Şi nu vor nega adevărul din tine, pentru că l-ai căutat în ei şi l-ai găsit acolo.

8.  Acum e timpul mântuirii, căci acum e eliberarea de timp. Întinde-ţi mâna să îţi atingi toţi fraţii şi atinge-i cu atingerea lui Cristos. În veşnica ta uniune cu ei stă continuitatea ta, neîntreruptă pentru că e împărtăşită pe deplin. Fiul nevinovat al lui Dumnezeu e numai lumină. Nu există întuneric niciunde în el, căci e întreg. Cheamă-ţi toţi fraţii să îi ateste întregimea, după cum te chem şi eu să mi te alături. Fiecare voce are rolul ei în cântecul izbăvirii, imnul bucuriei şi al recunoştinţei pentru lumină, închinat Creatorului luminii. Lumina sfântă ce emană din Fiul lui Dumnezeu e mărturia că lumina lui e a Tatălui său.

9.  Răsfrânge-ţi lumina asupra fraţilor tăi în amintirea Creatorului tău, căci ţi-L vei aminti chemând mărturiile la creaţia Lui. Cei pe care îi vindeci depun mărturie pentru vindecarea ta, căci în întregimea lor o vei vedea pe a ta. Şi, în timp ce imnurile tale de laudă şi bucurie se înalţă la Creatorul tău, El îţi va înapoia mulţumirile în clarul Lui Răspuns la chemarea ta. Căci nu se poate să Îl cheme Fiul, şi să nu îi răspundă. Iar Chemarea pe care ţi-o adresează El e doar chemarea pe care I-o adresezi tu. Şi în El îţi răspunde pacea Lui.

10.  Copil al Luminii, nu ştii că lumina e în tine. Dar o vei găsi prin martorii ei, căci - odată ce le-ai dat lumina - ţi-o vor înapoia. Cei pe care îi vezi în lumină îţi aduc tot mai aproape momentul în care vei conştientiza lumina ta. Iubirea duce întotdeauna la iubire. Bolnavii, care cer iubire, sunt recunoscători pentru ea şi, în bucuria lor, lucesc de sfântă gratitudine. Iată ce îţi oferă ţie, cel ce le-a dat bucurie. Ei sunt călăuzele care te duc la bucurie, căci - primind-o de la tine - o vor păstra. Tu i-ai ales călăuze către pace, căci ai făcut-o manifestă în ei. Şi, văzând-o, frumuseţea ei te cheamă acasă.

11.  Există o lumină pe care lumea aceasta nu o poate da. Dar tu poţi să o dai, după cum ţi s-a şi dat. Iar, când o dai, ea se răsfrânge să te cheme să ieşi din lume şi să o urmezi. Căci lumina aceasta te va atrage cum nu te poate atrage nimic din lumea aceasta. Şi te vei lepăda de lume şi îţi vei găsi alta. Această altă lume străluceşte de iubirea pe care i-ai dat-o tu. Şi aici totul îţi va aduce aminte de Tatăl tău şi de sfântul Lui Fiu. Lumina e nelimitată şi se împrăştie în toată lumea aceasta cu o tihnită bucurie. Toţi cei pe care i-ai adus cu tine îşi vor răsfrânge lumina asupra ta, şi tu îţi vei răsfrânge lumina asupra lor cu recunoştinţă, pentru că te-au adus aici. Lumina ta se va uni cu a lor într-o putere atât de irezistibilă, încât îi va scoate pe ceilalţi din întuneric când privirea ta se va opri asupra lor.

12.  A te trezi la Cristos înseamnă a urma legile iubirii din proprie voinţă şi din tihnita recunoaştere a adevărului din ele. Atracţia luminii trebuie să te atragă de bunăvoie, iar bunăvoinţa e semnalată dând. Cei ce acceptă iubire de la tine devin martori benevoli la iubirea ce le-ai dat-o tu, şi ei sunt cei ce ţi-o oferă. În somn, eşti singur şi conştienţa ţi-e limitată doar la tine. De aceea vin coşmarurile. Visezi izolare din cauză că ochii îţi sunt închişi. Nu îţi vezi fraţii, şi în întuneric nu poţi să vezi lumina pe care le-ai dat-o.

13.  Şi totuşi, legile iubirii nu sunt suspendate din cauză că dormi. Le-ai urmat prin toate coşmarurile tale şi ai dat cu fidelitate, căci nu ai fost singur. Chiar şi în somn te-a ocrotit Cristos, asigurându-ţi lumea reală pentru când te vei trezi. În numele tău, El a dat pentru tine şi ţi-a dat darurile date de El. Fiul lui Dumnezeu e în continuare la fel de iubitor ca Tatăl lui. Continuu cu Tatăl lui, el nu are trecut separat de El. Aşa că nu a încetat să fie martorul Tatălui său şi propriul său martor. Deşi a dormit, viziunea lui Cristos nu l-a părăsit. Aşa se face că poate chema la el martorii care îl învaţă că nu a dormit niciodată.

„A COURSE IN MIRACLES”

Cele două sentimente: Iubirea şi Frica

1.  Am spus că ai doar două sentimente: iubirea şi frica. Unul e neschimbător, dar oferit în schimb continuu de la etern la etern. În acest schimb el se extinde, căci sporeşte fiind dat. Celălalt are multe forme, căci conţinutul iluziilor individuale diferă foarte mult. Au însă un lucru în comun: sunt toate demente. Au fost făcute din imagini care nu se văd şi din sunete ce nu se aud. Ele alcătuiesc o lume privată care nu poate fi împărtăşită. Căci au înţeles doar pentru cel care le face, aşa că nu au niciun înţeles. În lumea aceasta, cel care le face se mişcă de unul singur, căci numai el le percepe.

2.  Fiecare îşi populează lumea cu figuri din propriul trecut individual şi, tocmai din acest motiv, lumile lor private diferă. Dar figurile pe care le vede fiecare nu au fost reale niciodată, căci sunt făcute numai din reacţiile lui la fraţii lui şi nu includ reacţiile lor la el. De aceea, nu vede că le-a făcut el şi că nu sunt întregi. Căci aceste figuri nu au martori, fiind percepute doar într-o singură minte separată.

3.  Tocmai prin aceste fantasme bizare se raportează cei demenţi la lumea lor dementă. Căci îi văd doar pe cei ce le aduc aminte de imaginile acestea, şi tocmai la ei se raportează. Aşa comunică cu cei ce nici nu sunt, şi tocmai ei le şi răspund. Şi nimeni nu le aude răspunsul în afara celui ce i-a chemat, şi numai el crede că i-au răspuns. Proiecţia face percepţia, şi dincolo de ea nu poţi să vezi. Ţi-ai atacat fratele tot mereu, pentru că ai văzut în el o fantasmă în lumea ta privată. Şi de aceea trebuie să te ataci pe tine mai întâi, căci ce ataci nu e în alţii. Singura sa realitate e în mintea ta şi, atacându-i pe alţii, ataci literalmente ce nici nu este.

4.  Deliranţii pot fi foarte distructivi, căci nu recunosc că s-au condamnat pe ei. Ei nu doresc să moară, dar nu vor să lase condamnarea. Aşa că se separă în lumile lor private, unde totul e dezordonat şi unde ce e înăuntru pare să fie în afară. Dar ce e înăuntru ei nu văd, căci nu pot recunoaşte realitatea fraţilor lor.

5.  Nu ai decât două sentimente, dar - în lumea ta privată - reacţionezi la fiecare dintre ele de parcă ar fi celălalt. Căci iubirea nu poate sălăşlui într-o lume separată, unde nu e recunoscută când vine. Dacă îţi vezi propria ură ca fiind fratele tău, nici nu îl vezi. Fiecare se apropie de ce iubeşte şi se fereşte de ce îl umple de frică. Tu reacţionezi cu frică la iubire şi te îndepărtezi de ea. Dar frica te atrage şi, crezând că e iubire, o chemi la tine. Lumea ta privată e plină de fantasme ale fricii pe care le-ai poftit în ea, şi nu vezi toată iubirea pe care ţi-o oferă fraţii tăi.

6.  Privindu-ţi lumea cu ochi deschişi, trebuie să îţi dai seama că te-ai retras în demenţă. Vezi ce nu e şi auzi ce nu scoate niciun sunet. Modul în care îţi manifeşti sentimentele e opusul sentimentelor respective. Nu comunici cu nimeni şi eşti atât de izolat de realitate, de parcă ai fi singur în tot universul. În nebunia ta, nesocoteşti complet realitatea şi, oriunde te uiţi, nu îţi vezi decât propria minte scindată. Dumnezeu te cheamă şi nu auzi, căci eşti preocupat de propria ta voce. Şi viziunea lui Cristos nu este în privirea ta, căci te priveşti numai pe tine.

7.  Puiule, asta vrei să Îi oferi Tatălui tău? Căci, dacă ţi-o oferi ţie, I-o oferi de fapt Lui. Iar El nu ţi-o va înapoia, căci e ceva nedemn de tine, fiind ceva nedemn de El. El vrea însă să te scape din această închisoare şi să te facă liber. Iar nedementul Lui Răspuns îţi spune că ce ţi-ai oferit tu nu e adevărat, dar ce îţi oferă El nu s-a schimbat niciodată. Tu, care nu ştii ce faci, poţi învăţa ce e demenţa şi poţi privi dincolo de ea. Ţi-e dat să înveţi cum să negi demenţa şi cum să ieşi în pace din lumea ta privată. Vei vedea tot ce ai negat în fraţii tăi, căci ce ai negat în ei ai negat în tine. Căci îi vei iubi şi, apropiindu-te de ei, îi vei trage la tine, percepându-i ca martori ai realităţii pe care o împărtăşeşti cu Dumnezeu. Eu sunt cu ei aşa cum sunt cu tine, şi îi vom scoate din lumile lor private, căci aşa cum suntem uniţi noi, tot aşa vrem să ne unim cu ei. Tatăl ne primeşte pe toţi cu bucurie, şi bucurie ar trebui să Îi oferim şi noi. Căci ţie, cui Dumnezeu S-a dat pe El, ţi-e dat fiecare Fiu al lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu e Ceea Ce trebuie să le oferi, ca să recunoşti darul pe care ţi l-a făcut El.

8.  Viziunea depinde de lumină. Nu poţi să vezi în întuneric. În întuneric însă, în lumea privată a somnului, vezi în vise deşi ochii îţi sunt închişi. Şi aici, ce vezi e făurit de tine. Dar lasă întunericul să treacă, şi tot ce ai făurit nu o să mai vezi, căci vederea acestor lucruri depinde de negarea viziunii. Din negarea viziunii însă nu rezultă că nu poţi să vezi. Dar asta face negarea, căci prin ea accepţi demenţa, crezând că poţi să îţi făureşti o lume privată şi să îţi cârmuieşti propria percepţie. Pentru asta însă, lumina trebuie exclusă. Visele dispar când a venit lumina şi poţi să vezi.

9.  Nu căuta viziune prin ochii tăi, căci ţi-ai făurit modul de a vedea ca să vezi în întuneric, şi în asta eşti amăgit. Dincolo de întunericul acesta - şi totuşi, tot în tine - e viziunea lui Cristos, Care priveşte totul în lumină. „Viziunea" ta vine din frică, ca a Lui din iubire. Şi El vede pentru tine, ca propriul tău martor al lumii reale. El e manifestarea Spiritului Sfânt, privind mereu lumea reală, invocându-i martorii şi atrăgându-i la tine. El iubeşte, şi vrea să extindă, ce vede în tine. Şi nu Se va duce înapoi la Tatăl până nu îţi extinde percepţia chiar până la El. Şi acolo, percepţia nu mai este, căci El te-a readus la Tatăl cu El.

10.  Ai doar două sentimente: unul l-ai făcut şi unul ţi s-a dat. Fiecare dintre ele e un mod de a vedea, şi lumi diferite se nasc din vederile lor diferite. Vezi prin viziunea care ţi s-a dat, căci prin viziunea lui Cristos El Se vede pe Sine. Şi, văzând ce este, Îşi cunoaşte Tatăl. Dincolo de cele mai întunecate vise ale tale, El vede în tine Fiul nevinovat al lui Dumnezeu, iradiind de o desăvârşită strălucire, neumbrită de visele tale. Iată ce vei vedea tu când vei privi cu El, căci viziunea Lui e darul de iubire pe care ţi-l face El şi pe care I l-a dat Tatăl pentru tine.

11.  Spiritul Sfânt e lumina în care Se revelează Cristos. Şi toţi cei ce vor să Îl privească Îl pot vedea, căci au cerut lumină. Şi nu Îl vor vedea singur, căci nu e mai singur decât ei. Deoarece au văzut Fiul, s-au înălţat în El la Tatăl. Şi vor înţelege totul, căci s-au uitat înăuntru şi au văzut, dincolo de întuneric, Cristosul din ei, şi L-au recunoscut. În sănătatea mintală a viziunii Lui, s-au privit pe ei înşişi cu iubire şi s-au văzut cum îi vede Spiritul Sfânt. Şi, cu această viziune a adevărului în ei, toată frumuseţea lumii a venit să se răsfrângă asupra lor.

„A COURSE IN MIRACLES”

Funcţia timpului

1.  Şi acum, motivul pentru care te temi de acest curs trebuie să îţi fie evident. Căci e un curs despre iubire, căci vorbeşte despre tine. Ţi s-a spus că funcţia ta în lumea aceasta e să vindeci şi că funcţia ta în Cer e să creezi. Eul te învaţă că funcţia ta pe pământ e să distrugi şi că nu ai absolut nicio funcţie în Cer. El vrea, aşadar, să te distrugă aici şi, tot aici, să te îngroape, nelăsându-ţi altă moştenire decât praful din care crede că ai fost făcut. Cât timp e destul de satisfăcut cu tine, după modul lui de-a judeca, îţi oferă uitare. Când devine crud în mod făţiş, îţi oferă iad.

2.  Dar nici uitarea, nici iadul nu sunt la fel de inacceptabile pentru tine cum este Cerul. Definiţia pe care o dai Cerului e iad şi uitare, iar adevăratul Cer e cea mai mare ameninţare prin care crezi că ai putea să treci. Căci iadul şi uitarea sunt idei inventate de tine, şi eşti hotărât să le demonstrezi realitatea ca să ţi-o stabileşti pe a ta. Dacă realitatea lor e pusă sub semnul întrebării, crezi că e pusă şi a ta. Căci eşti convins că atacul e realitatea ta şi că distrugerea ta este dovada ultimă că ai avut dreptate.

3.  În aceste împrejurări, nu ar fi mai de dorit să fi greşit, chiar independent de faptul că ai greşit? Deşi s-ar putea argumenta că moartea sugerează că a existat viaţă, nimeni nu ar pretinde că ea mai dovedeşte că există viaţă. Până şi viaţa trecută pe care ar indica-o moartea nu a putut fi decât în van dacă trebuie să ajungă aici şi are nevoie de asta pentru a dovedi că a existat efectiv. Te îndoieşti de Cer, dar nu şi de asta. Şi totuşi, ai putea să vindeci şi să fii vindecat dacă te-ai îndoi. Şi, deşi nu cunoşti Cerul, nu crezi că ar fi mai de dorit decât moartea? Ai fost la fel de selectiv în îndoirile tale pe cât ai fost de selectiv în percepţia ta. O minte deschisă dă dovadă de mai multă onestitate.

4.  Eul are o bizară noţiune despre timp, şi ai putea să te îndoieşti, pentru început, tocmai de această noţiune. Eul investeşte masiv în trecut şi, în final, crede că trecutul e singurul aspect al timpului care este semnificativ. Ţine minte că accentul pe care îl pune pe vinovăţie îi permite să îşi asigure continuitatea făcând viitorul ca trecutul şi evitând astfel prezentul. Prin noţiunea de plată pentru trecut în viitor, trecutul devine determinantul viitorului, făcându-le continue, fără un prezent care să survină între ele. Căci eul consideră prezentul doar o scurtă tranziţie spre viitor, în care duce trecutul la viitor interpretând prezentul în termenii trecutului.

5.  „Acum" nu are înţeles pentru eu. Prezentul îi aminteşte doar de durerile trecutului, şi reacţionează la prezent ca şi cum ar fi trecut. Eul nu poate tolera eliberarea de trecut şi, deşi trecutul s-a sfârşit, eul încearcă să îi păstreze imaginea reacţionând ca şi cum ar fi prezent. El îţi dictează reacţiile faţă de cei pe care îi întâlneşti în prezent dintr-un punct de referinţă trecut, făcându-le obscură realitatea prezentă. De fapt, dacă urmezi dictatele eului, vei reacţiona la fratele tău de parcă ar fi altcineva, iar asta precis te va împiedica să îl recunoşti aşa cum e. Şi vei primi mesaje de la el din propriul tău trecut pentru că, făcând trecutul real în prezent, îţi interzici să îi dai drumul. Şi aşa îţi refuzi mesajul de eliberare pe care ţi-l oferă fiecare frate acum.

6.  Fantasmele din trecut sunt tocmai cele de care trebuie să scapi. Nu sunt reale şi nu au putere asupra ta dacă nu le porţi cu tine. Ele duc fărâmele de durere în mintea ta, ordonându-ţi să ataci în prezent ca ripostă pentru un trecut ce nu mai este. Iar decizia aceasta promite durere viitoare. Dacă nu înveţi că durerea trecutului e o iluzie, alegi un viitor de iluzii şi pierzi multele prilejuri pe care le-ai putea găsi de eliberare în prezent. Eul vrea să îţi păstreze coşmarurile şi să te împiedice să te trezeşti şi să înţelegi că sunt trecute. Ai recunoaşte oare o sfântă întâlnire dacă ai percepe-o doar ca pe o întâlnire cu propriul tău trecut? Căci nu te-ai întâlni cu nimeni, iar împărtăşirea mântuirii, care face întâlnirea sfântă, ar fi exclusă din vederea ta. Spiritul Sfânt te învaţă că te întâlneşti întotdeauna pe tine şi că întâlnirea e sfântă pentru că tu eşti. Eul te învaţă că te întâlneşti întotdeauna cu trecutul tău şi, din cauză că visele nu ţi-au fost sfinte, viitorul nu poate fi nici el, iar prezentul e fără înţeles.

7.  E evident că modul în care percepe timpul Spiritul Sfânt e exact opusul modului în care îl percepe eul. Motivul e la fel de clar, căci ei percep obiectivul timpului ca diametral opus. În interpretarea Spiritului Sfânt, rostul timpului este să facă de prisos nevoia de timp. El consideră că funcţia timpului e temporară, servind doar funcţiei Lui didactice, care e temporară prin definiţie. El scoate în evidenţă, aşadar, singurul aspect al timpului care se poate extinde la infinit, căci acum e cea mai fidelă aproximare a veşniciei pe care o oferă această lume. Tocmai în realitatea lui „acum", fără trecut sau viitor, stă începutul aprecierii veşniciei. Căci numai „acum" este aici, şi numai „acum" oferă prilejurile de sfinte întâlniri în care poate fi găsită mântuirea.

8.  Eul, pe de altă parte, consideră că funcţia timpului e să îl extindă pe el în locul veşniciei, căci - asemenea Spiritului Sfânt - eul interpretează obiectivul timpului ca al său. Continuitatea trecutului şi viitorului, sub conducerea lui, e singurul rost al timpului pe care îl percepe eul; iar el se închide peste prezent, ca să nu poată apărea nicio fisură în propria lui continuitate. Continuitatea lui te-ar ţine deci în timp, pe când Spiritul Sfânt te-ar elibera de acesta. Dacă vrei să Îi împărtăşeşti obiectivul mântuirii pentru tine, trebuie să înveţi să accepţi modul Lui de-a interpreta mijloacele mântuirii.

9.  Şi tu vei interpreta funcţia timpului după cum o interpretezi pe a ta. Dacă accepţi că funcţia ta în lumea timpului e să vindeci, vei scoate în evidenţă doar aspectul timpului în care poate avea loc vindecarea. Vindecarea nu poate fi înfăptuită în trecut. Ea trebuie înfăptuită în prezent pentru a elibera viitorul. Această interpretare leagă viitorul de prezent şi, în loc să extindă trecutul, extinde prezentul. Dar, dacă îţi interpretezi funcţia ca distrugere, vei pierde prezentul din vedere şi te vei agăţa de trecut ca să îţi asiguri un viitor distructiv. Iar timpul va fi aşa cum îl interpretezi, căci nu e nimic de la sine.

„A COURSE IN MIRACLES”