1. Nu te teme să recunoşti că întreaga idee a sacrificiului e exclusiv opera ta. Şi nu îţi căuta siguranţa încercând să te protejezi de unde nu este. Fraţii tăi şi Tatăl tău ţi-au devenit foarte înspăimântători. Şi te târguieşti cu ei pentru câteva relaţii speciale, în care crezi că vezi câţiva stropi de siguranţă. Nu mai încerca să îţi desparţi gândurile de Gândul care ţi s-a dat. Când sunt reunite şi percepute unde sunt, alegerea între ele nu e decât o blândă deşteptare, la fel de simplă ca deschiderea ochilor la lumina zilei, când nu mai ai nevoie de somn.
2. Semnul Crăciunului este o stea, o lumină în întuneric. Să nu o vezi în afara ta, ci vezi-o strălucind în Cerul lăuntric şi accept-o ca semn că a venit timpul lui Cristos. El vine necerând nimic. Nu cere niciun fel de sacrificiu, de la nimeni. În Prezenţa Lui, întreaga idee de sacrificiu îşi pierde tot înţelesul. Căci El e Gazda lui Dumnezeu. Şi nu trebuie decât să Îl inviţi în Cel Ce e deja acolo, recunoscând că Gazda Lui e Una şi că acolo nu poate sălăşlui cu El niciun gând străin de Unitatea Lui. Iubirea trebuie să fie totală să Îl întâmpine cum se cuvine, căci Prezenţa Sfinţeniei creează sfinţenia ce o înconjoară. Nicio frică nu poate atinge Gazda Ce Îi serveşte drept leagăn lui Dumnezeu în timpul lui Cristos, căci Gazda e la fel de sfântă ca Inocenţa desăvârşită pe care o protejează El şi a Cărei putere Îl protejează pe El.
3. De acest Crăciun, dă-I Spiritului Sfânt tot ce te răneşte. Lasă-te complet vindecat ca să poţi vindeca alături de El, şi hai să ne sărbătorim eliberarea prin eliberarea tuturor odată cu noi. Să nu îţi scape nimic, căci eliberarea e totală, iar - când o vei accepta cu mine - o vei da cu mine. Toată durerea şi sacrificiul şi micimea o să dispară din relaţia noastră, care e la fel de inocentă ca relaţia noastră cu Tatăl nostru, şi la fel de puternică. Durerea ne va fi adusă şi va dispărea în prezenţa noastră, iar - fără durere - nu poate să fie sacrificiu. Şi, fără sacrificiu, trebuie să fie iubire.
4. Tu, care crezi că sacrificiul e iubire, trebuie să înveţi că sacrificiul e separarea de iubire. Căci sacrificiul aduce vinovăţie cu aceeaşi certitudine cu care iubirea aduce pace. Vinovăţia e condiţia sacrificiului, după cum pacea e condiţia conştientizării relaţiei tale cu Dumnezeu. Prin vinovăţie îţi excluzi Tatăl şi fraţii din tine. Prin pace îi inviţi înapoi, dându-ţi seama că sunt unde îi pofteşte invitaţia. Ce excluzi din tine pare înspăimântător, căci e un lucru pe care îl înzestrezi cu frică şi încerci să îl arunci în afară, deşi face parte din tine. Cine poate să perceapă detestabilă o parte din sinea lui, şi să trăiască împăcat în sinea lui? Şi poate încerca să îşi rezolve „conflictul" interior dintre Cer şi iad aruncând afară Cerul şi acordându-i însuşirile iadului, fără să se simtă singur şi incomplet?
5. Cât timp vei percepe că trupul e realitatea ta, te vei percepe singur şi lipsit. Şi victimă a sacrificiului, îndreptăţită să îi sacrifice pe alţii. Căci cine se poate lepăda de Cer şi de Creatorul lui, fără un sentiment al sacrificiului şi al pierderii? Şi cine poate să îndure sacrificiul şi pierderea, fără să încerce să se refacă? Dar cum poţi să te refaci tu, când încercările tale au la bază credinţa în realitatea văduvirii? Văduvirea naşte atac, fiind convingerea că atacul e justificat. Şi, cât timp vrei să menţii văduvirea, atacul devine mântuire şi sacrificiul devine iubire.
6. Aşa se face că, în toate încercările tale de-a găsi iubire, cauţi sacrificiu şi îl găseşti. Dar nu găseşti iubire. E imposibil să negi ce e iubirea, şi să o şi recunoşti. Înţelesul iubirii stă în ce ai aruncat din tine şi nu are înţeles separat de tine. Tocmai ce preferi să păstrezi e fără înţeles, în timp ce lucrul de care vrei să te fereşti deţine tot înţelesul universului şi, în acest înţeles, strânge tot universul laolaltă. Dacă universul nu ar fi unit în tine, ar fi separat de Dumnezeu, iar a fi fără El este a fi lipsit de înţeles.
7. În clipa sfântă condiţia iubirii e satisfăcută, căci minţile sunt unite fără amestecul trupului, iar unde e comunicare este pace. Domnul Păcii S-a născut pentru a restabili condiţia iubirii predând lecţia că o comunicare rămâne neîntreruptă chiar şi atunci când trupul e distrus, cu condiţia să nu consideri trupul mijlocul necesar comunicării. Iar, dacă înţelegi această lecţie, îţi vei da seama că a sacrifica trupul înseamnă a nu sacrifica nimic, iar comunicarea, care trebuie să aparţină minţii, nu poate fi sacrificată. Şi atunci, unde e sacrificiul? Lecţia pe care m-am născut să o predau - şi pe care vreau să o predau în continuare tuturor fraţilor mei - este aceea că sacrificiul nu e nicăieri şi că iubirea este pretutindeni. Căci comunicarea învăluie totul şi, în pacea pe care o restabileşte, iubirea vine de la sine.
8. Nu lăsa deznădejdea să întunece bucuria Crăciunului, căci - fără bucurie - timpul lui Cristos e fără înţeles. Să sărbătorim împreună pacea necerând sacrificiu de la nimeni, căci aşa îmi oferi iubirea pe care ţi-o ofer. Ce poate fi mai voios decât să percepi că nu suntem lipsiţi de nimic? Iată mesajul timpului lui Cristos, pe care ţi-l dau ca să îl dai şi tu, şi să îl restitui Tatălui, Care mi l-a dat mie. Căci, în timpul lui Cristos, se restabileşte comunicarea, iar El sărbătoreşte cu noi creaţia Fiului Său.
9. Dumnezeu aduce mulţumiri sfintei gazde care vrea să Îl primească şi ÎI Iasă să intre să locuiască unde vrea să stea. Şi, prin primirea călduroasă pe care I-o faci, El te primeşte în El, căci ce e conţinut în cel ce Îl primeşte I se restituie Lui. Iar noi sărbătorim doar întregimea Lui când ÎI primim în noi înşine. Cei ce primesc Tatăl sunt una cu El, fiind gazda Celui Care i-a creat. Şi, îngăduindu-I să intre, amintirea Tatălui intră odată cu El, şi odată cu El îşi aduc aminte de singura relaţie pe care au avut-o vreodată şi pe care vor să o aibă vreodată.
10. Curând se va naşte un nou an din timpul lui Cristos. Am încredere deplină în tine că vei înfăptui tot ce vrei să înfăptuieşti. Nimic nu îţi va lipsi; vei desăvârşi şi nu vei distruge. Spune-i, atunci, fratelui tău:
Te dau Spiritului Sfânt ca parte a mea.
Ştiu că vei fi eliberat, dacă nu vreau să te folosesc să mă întemniţez pe mine.
În numele libertăţii mele, aleg eliberarea ta, căci recunosc că vom fi eliberaţi împreună.
Aşa va începe anul cu bucurie şi cu libertate. Avem multe de făcut şi am întârziat mult. Acceptă clipa sfântă când se naşte anul şi preia-ţi rolul, lăsat atât de mult neîndeplinit, în Marea Deşteptare. Fă ca anul acesta să Fie altfel făcându-l să fie întru totul la fel. Şi lasă-ţi toate relaţiile să îţi fie preschimbate în relaţii sfinte. Asta e voia noastră. Amin.
„A COURSE IN MIRACLES”
