1. Să nu te temi să priveşti relaţia specială de ură, căci - privind-o - găseşti libertatea. Dacă nu ar fi ea, ar fi cu neputinţă să nu cunoşti înţelesul iubirii. Căci relaţia specială de iubire, în care înţelesul iubirii e ascuns, se întreprinde exclusiv pentru a compensa ura, şi nu pentru a o lepăda. Mântuirea îţi va apărea limpede înaintea ochilor deschişi când o vei privi pe aceasta. Nu poţi limita ura. Relaţia specială de iubire nu o va compensa, ci doar o va împinge dedesubt şi o va ascunde privirii. E esenţial să o aduci la vedere şi să nu faci nicio încercare de-a o ascunde. Căci încercarea de-a echilibra ura cu iubirea face iubirea de neînţeles în ochii tăi. Nu îţi dai seama de dimensiunea scindării pe care o implică. Şi, până nu îţi dai scama de ea, scindarea va rămâne nerecunoscută, şi nevindecată deci.
2. Simbolurile urii împotriva simbolurilor iubirii joacă un conflict inexistent. Căci prin simboluri sunt reprezentate alte lucruri, iar simbolul iubirii e lipsit de înţeles dacă iubirea este totul. Vei trece complet nevătămat prin această ultimă desfacere, şi vei ieşi la lumină, în sfârşit, tu însuţi. Acesta e ultimul pas în pregătirea pentru Dumnezeu. Să nu fii nedispus tocmai acum; eşti prea aproape, şi vei trece puntea în deplină siguranţă, transportat în linişte din război în pace. Căci iluzia iubirii nu te va satisface niciodată, dar realitatea ei, care te aşteaptă de partea cealaltă, îţi va da totul.
3. Relaţia specială de iubire e o încercare de-a limita efectele distructive ale urii prin găsirea unui liman în toiul furtunii de vinovăţie. Ea nu face nicio încercare să se ridice deasupra furtunii, la lumina soarelui. Dimpotrivă, scoate în evidenţă vinovăţia din afara acestui liman, încercând să se baricadeze de ea şi să stea la adăpost între aceste baricade. Relaţia specială de iubire nu e percepută ca o valoare în sine, ci ca un loc de refugiu din care ura e desprinsă şi ţinută la distantă. Partenerul iubirii speciale e acceptabil doar cât slujeşte acestui scop. Ura poate intra - şi e, într-adevăr, bine-venită în anumite aspecte ale relaţiei -, dar aceasta continuă să ţină datorită iluziei iubirii. Dacă iluzia dispare, relaţia se dezbină sau devine nesatisfăcătoare pe motiv că a deziluzionat.
4. Iubirea nu e o iluzie. Ci un fapt. Acolo unde e posibilă deziluzia, nu a fost iubire, ci ură. Căci ura e o iluzie, iar ce poate să se schimbe nu a fost iubire niciodată. E sigur că cei ce selectează anumite persoane ca parteneri în orice aspect al vieţii, folosindu-i într-un scop pe care nu vor să îl împărtăşească cu alţii, încearcă să trăiască mai degrabă împreună cu vinovăţia decât să moară din cauza ei. Asta e opţiunea pe care o văd ei. Iar iubirea, pentru ei, e doar o fugă de moarte. O caută cu disperare, dar nu în pacea în care le-ar veni bucuros şi liniştit. Şi, când îşi dau seama că frica morţii continuă să îi pândească, relaţia de iubire pierde iluzia că este ce nu este. Când se rup baricadele ridicate împotriva ei, frica irupe şi ura triumfă.
5. Nu există triumfuri ale iubirii. Numai ura e preocupată de „triumful iubirii". Iluzia iubirii poate triumfa asupra iluziei urii, dar numai cu preţul transformării lor în iluzii. Cât timp durează iluzia urii, iubirea va fi o iluzie pentru tine. Şi atunci, singura opţiune ce ţi-a mai rămas e să alegi ce iluzie preferi. Nu există conflict în alegerea între adevăr şi iluzie. Văzând-o în aceşti termeni, nimeni nu ar ezita. Conflictul apare însă în clipa în care alegerea pare a fi între două iluzii, dar alegerea aceasta nu contează. Acolo unde o opţiune e la fel de periculoasă ca alta, decizia trebuie să fie una de disperare.
6. Sarcina ta nu e să cauţi iubirea, ci să cauţi şi să găseşti toate barierele din tine pe care le-ai construit împotriva ei. Nu e necesar să cauţi ce e adevărat, dar este necesar să cauţi ce e fals. Fiecare iluzie e o iluzie a fricii, indiferent de forma pe care o ia. Iar încercarea de-a scăpa dintr-o iluzie într-alta trebuie să eşueze. De cauţi iubirea în afara ta, poţi să fii sigur că ai perceput ura înăuntru şi că te temi de ea. Dar pacea nu va veni niciodată din iluzia iubirii, ci numai din realitatea ei.
7. Recunoaşte următorul lucru, căci e adevărat, iar adevărul trebuie recunoscut dacă e să se deosebească de iluzie: relaţia specială de iubire e o încercare de-a introduce iubirea în separare. Şi, ca atare, nu e decât o încercare de-a introduce iubirea în frică şi de-a o face reală în frică. Încălcând fundamental singura condiţie a iubirii, relaţia specială de iubire vrea să realizeze imposibilul. Cum ar putea să îl realizeze altfel decât în iluzie? E esenţial să examinăm foarte atent ce anume crezi că poţi face să rezolvi dilema, care îţi pare foarte reală, dar care nu există. Ai ajuns aproape de adevăr, şi numai ea stă între tine şi puntea care te duce la acesta.
8. Cerul aşteaptă în tăcere, iar creaţiile tale stau cu mâinile întinse să te ajute să treci şi să le întâmpini bucuros. Căci pe ele le cauţi. Îţi cauţi doar propria complinire, iar ele te complinesc. Relaţia specială de iubire nu e decât un substitut precar pentru ce te întregeşte în adevăr, nu în iluzie. Relaţia ta cu ele este lipsită de vinovăţie, şi asta îţi dă putinţa să îţi priveşti toţi fraţii cu recunoştinţă, deoarece creaţiile tale au fost create în uniune cu ei. Acceptarea creaţiilor tale e acceptarea Unităţii creaţiei, fără de care nu ai putea fi nicicând complet. Nicio specialitate nu îţi poate oferi ce a dat Dumnezeu şi ce dai unit fiind cu El.
9. De partea cealaltă a punţii e complinirea ta, căci vei fi întru totul în Dumnezeu, nevoind nimic special, doar să fii întru totul ca El, complinindu-L prin complinirea ta. Nu te teme să treci în locaşul păcii şi al sfinţeniei desăvârşite. Numai acolo s-a stabilit de-a pururi complinirea lui Dumnezeu şi a Fiului Său. Nu o căuta în lumea pustie a iluziei, unde nimic nu e cert şi unde nimic nu izbuteşte să satisfacă. În Numele lui Dumnezeu, fii întru totul dispus să abandonezi toate iluziile. În relaţiile în care eşti întru totul dispus să accepţi complinirea, şi numai complinirea, acolo e complinit Dumnezeu, şi Fiul Lui odată cu El.
10. Puntea ce duce la uniune în tine trebuie să ducă la cunoaştere, căci a fost construită cu Dumnezeu alături de tine şi te va duce direct la El, unde stă complinirea ta, întru totul compatibilă cu a Lui. Fiecare iluzie pe care o accepţi în mintea ta prin faptul că o judeci realizabilă îţi înlătură propria senzaţie de complinire şi neagă astfel întregimea Tatălui tău. Fiecare fantezie, de iubire sau de ură, te văduveşte de cunoaştere, căci fanteziile sunt vălul în spatele căruia e ascuns adevărul. Pentru a ridica vălul ce pare atât de întunecat şi de greu, tot ce e necesar este să preţuieşti adevărul mai presus de toată fantezia şi să fii pe deplin nedispus să te mulţumeşti cu iluziile în locul adevărului.
11. Nu vrei să treci din frică în iubire? Căci iată care pare a fi călătoria. Iubirea te cheamă, dar ura ar vrea să rămâi. Să nu auzi chemarea urii şi să nu vezi nicio fantezie. Căci complinirea ta stă în adevăr, şi nicăieri altundeva. Vezi în chemarea urii, şi în fiecare fantezie ce apare ca să te facă să întârzii, doar strigătul de ajutor ce se ridică neîncetat de la tine la Creatorul tău. Oare să nu îţi răspundă ţie, a cărui complinire e a Lui? El te iubeşte, complet fără iluzii, aşa cum trebuie să iubeşti tu. Căci iubirea e complet fără iluzii şi, de aceea, complet fără frică. Cel pe care Şi-l aminteşte Dumnezeu trebuie să fie întreg. Iar Dumnezeu nu a uitat niciodată ce ÎI întregeşte. În complinirea ta stă reamintirea întregimii Lui şi a recunoştinţei pe care o are faţă de tine pentru complinirea Lui. În legătura Lui cu tine stau atât incapacitatea Lui de a uita, cât şi capacitatea ta de a-ţi aduce aminte. În El se reunesc disponibilitatea ta de a iubi şi toată Iubirea lui Dumnezeu, Care nu te-a uitat.
12. Tatăl tău nu poate uita adevărul din tine, după cum nici tu nu poţi să nu ţi-l aminteşti. Spiritul Sfânt e Puntea ce duce la El, făcută din faptul că eşti dispus să te uneşti cu El şi creată de faptul că Se bucură de uniunea cu tine. Călătoria ce a părut fără sfârşit e pe sfârşite, căci ce este nesfârşit e foarte aproape. Aproape că ai recunoscut ce este. Alături de mine, dezbară-te acum de toate iluziile şi nu lăsa să stea nimic în calea adevărului. Vom întreprinde împreună ultima călătorie inutilă departe de adevăr, şi apoi vom merge direct la Dumnezeu, ca răspuns voios la Chemarea Lui să fie complinit.
13. Dacă relaţiile speciale de orice fel ar stingheri complinirea lui Dumnezeu, pot să aibă vreo valoare pentru tine? Ce Îl conturbă pe Dumnezeu trebuie să te conturbe pe tine. Numai în timp pare posibilă conturbarea complinirii lui Dumnezeu. Puntea peste care vrea să te treacă El te ridică din timp în veşnicie. Deşteaptă-te din mreaja timpului şi răspunde fără frică la Chemarea Celui Ce ţi-a dat veşnicia în momentul în care te-a creat. De partea aceasta a punţii ce duce în eternitate, nu înţelegi nimic. Dar, când o traversezi cu paşi uşori, susţinut de eternitate, eşti îndrumat direct spre Inima lui Dumnezeu. În centrul ei, şi numai acolo, eşti în siguranţă de-a pururi, pentru că eşti complet de-a pururi. Nu există văl pe care să nu îl poată ridica Iubirea lui Dumnezeu din noi, împreună. Calea ce duce la adevăr e deschisă. Urmeaz-o cu mine.
„A COURSE IN MIRACLES”
