1. E imposibil să te desprinzi de trecut fără să renunţi la relaţia specială. Căci relaţia specială e o încercare de-a repune în scenă trecutul şi de a-l schimba. Afronturi închipuite, dureri amintite, dezamăgiri trecute, nedreptăţiri şi văduviri percepute, toate intră în relaţia specială, devenită un mod prin care urmăreşti să îţi vindeci amorul-propriu rănit. Fără trecut, pe ce bază ţi-ai mai alege un partener special? Fiecare alegere de acest fel se face datorită unui anumit „rău" din trecut de care te agăţi şi pentru care altcineva trebuie să ispăşească.
2. Relaţia specială se răzbună pe trecut. Urmărind să înlăture suferinţa din trecut, ea nesocoteşte prezentul, fiind preocupată de trecut şi de ataşamentul ei total faţă de acesta. Nicio relaţie specială nu e trăită în prezent. Umbre din trecut o învăluie şi o fac ce este. Ea nu are înţeles în prezent şi, dacă nu înseamnă nimic acum, nu poate să aibă niciun înţeles real. Cum poţi să schimbi trecutul altfel decât în fantasme? Şi cine poate să îţi dea lucrul de care crezi că te-a văduvit trecutul? Trecutul e nimic. Nu urmări să îl învinuieşti pentru această văduvire, căci trecutul nu mai este. Chiar nu poţi să nu te desprinzi de ce a dispărut deja. Şi, de aceea, precis menţii iluzia că nu a dispărut din cauza credinţei că serveşte unui scop pe care îl vrei atins. Iar scopul acesta precis nu poate fi atins în prezent, ci numai în trecut.
3. Nu subaprecia intensitatea dorinţei eului de-a se răzbuna pe trecut. E turbat şi nebun de-a binelea. Căci eul îşi aduce aminte de tot ce ai făcut să îl jigneşti şi vrea răsplată de la tine. Fanteziile pe care le aduce în relaţiile pe care le-a ales să îşi descarce ura sunt fantezii ale distrugerii tale. Căci eul pune trecutul în socoteala ta, şi în eliberarea ta de trecut se vede văduvit de răzbunarea pe care crede că o meriţi pe bună dreptate. Dar, fără propria ta aliere la distrugerea ta, eul nu te-ar putea lega de trecut. În relaţia specială, tu îngădui să aibă loc distrugerea ta. E evident că asta e o nebunie. Dar ce e mai puţin evident e că prezentul îţi este inutil cât timp urmăreşti obiectivul eului ca aliat al lui.
4. Trecutul a trecut; nu urmări să îl păstrezi în relaţia specială care te leagă de el şi te învaţă că mântuirea a trecut şi trebuie, de aceea, să te întorci în trecut să îţi găseşti mântuirea. Nu există fantezie care să nu cuprindă visul răsplatei pentru trecut. Vrei să traduci visul în faptă sau să te lepezi de el?
5. În relaţia specială nu pari să urmăreşti o traducere în faptă a răzbunării. Şi, chiar şi atunci când răzbat, fugar, ura şi cruzimea, iluzia iubirii nu e zdruncinată din temelii. Dar singurul lucru pe care eul nu te lasă nicicând să îl conştientizezi este acela că relaţia specială e traducerea în faptă a răzbunării asupra ta. Ce altceva ar putea să fie? În căutarea relaţiei speciale, nu cauţi slava în tine. Ai negat că e în tine şi relaţia devine lucrul cu care o substitui. Răzbunarea devine substitutul Ispăşirii, iar fuga de răzbunare devine pierderea ta.
6. Împotriva smintitei noţiuni de mântuire pe care o are eul, Spiritul Sfânt pune uşurel clipa sfântă. Am spus mai înainte că Spiritul Sfânt trebuie să predea prin comparaţii şi că foloseşte opuşii ca să indice adevărul. Clipa sfântă e opusul convingerii ferme a eului că mântuirea vine prin răzbunare pentru trecut. În clipa sfântă se înţelege că trecutul a trecut şi, odată cu trecerea lui, dorinţa de răzbunare a fost desfiinţată şi a dispărut. Tihna şi pacea lui acum te învăluie cu o blândeţe desăvârşită. Cu excepţia adevărului, a dispărut totul.
7. O vreme, vei încerca poate să aduci iluziile în clipa sfântă ca să împiedici conştientizarea deplină a diferenţei totale, în toate privinţele, dintre resimţirea adevărului şi iluzie. Dar nu vei încerca mult. În clipa sfântă, puterea Spiritului Sfânt va birui, pentru că I te-ai alăturat. Iluziile pe care le aduci cu tine vor slăbi, o vreme, resimţirea Lui şi te vor împiedica să Îl resimţi necontenit în minte. Dar clipa sfântă e eternă, iar iluziile pe care ţi le faci despre timp nu vor împiedica nici veşnicul să fie ce este, nici pe tine să îl resimţi aşa cum e.
8. Ce ţi-a dat Dumnezeu ţi-e dat cu adevărat şi vei primi cu adevărat. Căci darurile lui Dumnezeu nu au realitate independent de primirea lor de către tine. Primirea ta Îi complineşte dăruirea. Vei primi pentru că e Voia Lui să dai. El a dat clipa sfântă ca să ţi se dea, şi e imposibil să nu o primeşti pentru că a dat-o. Când Şi-a voit Fiul liber, Fiul Său a fost liber. În clipa sfântă stă rapelul Său că Fiul Său va fi întotdeauna exact cum a fost creat. Şi tot ce predă Spiritul Sfânt e pentru a-ţi aminti că ai primit ce ţi-a dat Dumnezeu.
9. Nu ai din ce să îi faci o vină realităţii. Tot ce trebuie iertat sunt iluziile din care le faci o vină fraţilor tăi. Realitatea lor nu are trecut, şi numai iluziile pot fi iertate. Dumnezeu nu îi face nimănui nicio vină, căci e incapabil de orice fel de iluzii. Dezleagă-ţi fraţii din robia iluziilor lor iertându-i pentru iluziile pe care le percepi în ei. Aşa vei învăţa că ai fost iertat, căci tu le-ai oferit iluzii. În clipa sfântă, lucrul acesta se înfăptuieşte pentru tine în timp, pentru a-ţi aduce adevărata condiţie a Cerului.
10. Aminteşte-ţi că alegi întotdeauna între adevăr şi iluzie; între Ispăşirea reală care vindecă şi „ispăşirea" eului care distruge. Puterea lui Dumnezeu şi toată Iubirea Lui nelimitată te vor sprijini să îţi găseşti locul în planul Ispăşirii care vine din Iubirea Lui. Fii un aliat al lui Dumnezeu, şi nu al eului, în căutarea modului în care poate să iţi parvină Ispăşirea. Ajutorul Lui ţi-e de ajuns, căci Mesagerul Lui înţelege cum să îţi restituie Împărăţia şi cum să pună tot ce ai investit în mântuire în relaţia ta cu El.
11. Caută şi găseşte-I mesajul în clipa sfântă, în care toate iluziile sunt iertate. De acolo, miracolul se extinde să îi binecuvânteze pe toţi şi să rezolve toate problemele, indiferent dacă se percep mari sau mici, posibile sau imposibile. Nu există ceva care să nu facă loc Lui şi Maiestăţii Lui. A te uni cu El într-o relaţie strânsă înseamnă a accepta realitatea relaţiilor şi, prin realitatea lor, a renunţa la toate iluziile pentru realitatea relaţiei tale cu Dumnezeu. Lăudată să îţi fie relaţia cu El, şi nicicare alta. Adevărul e în ea şi nicăieri altundeva. O alegi fie pe ea, fie nimic.
12. Iartă-ne nouă iluziile noastre, Tată, şi ajută-ne să acceptăm adevărata noastră relaţie cu
Tine, în care nu există iluzii şi în care niciuna nu poate să intre vreodată. Sfinţenia noastră este a Ta. Ce lucru din noi poate să necesite iertare când a Ta este desăvârşită? Somnul uitării nu e decât faptul că nu suntem dispuşi să ne aducem aminte de iertarea Ta şi de Iubirea Ta. Nu ne lăsa să ne ducem în ispită, căci ispitirea Fiului lui Dumnezeu nu e Voia Ta. Şi lasă-ne să primim doar ce ai dat, şi să nu acceptăm altceva în minţile pe care le-ai creat şi pe care le iubeşti. Amin.
„A COURSE IN MIRACLES”
