1. Să ierţi înseamnă, pur şi simplu, să nu îţi aminteşti decât gândurile de iubire pe care le-ai dat în trecut şi cele care ţi s-au dat. Celelalte trebuie uitate toate. Iertarea e o reamintire selectivă, nebazată pe selecţia ta. Căci fantasmele pe care vrei să le faci nemuritoare sunt „duşmane" realităţii. Fii dispus să îl ierţi pe Fiul lui Dumnezeu pentru ce nu a făcut. Fantasmele sunt martorele pe care le duci cu tine să demonstrezi că a făcut ce nu a făcut. Deoarece le duci, le vei auzi. Şi, deşi le ţii prin propria ta selecţie, nu înţelegi cum de ţi-au intrat în minte şi care le e scopul. Ele reprezintă răul care crezi că ţi s-a făcut. Şi le duci cu tine numai ca să poţi plăti răului cu aceeaşi monedă, în speranţa că mărturia lor îţi va permite să îl învinuieşti pe altul fără să îţi faci ţie rău. Ele vorbesc atât de clar pentru separare, încât cei neobsedaţi de păstrarea separării nu le pot auzi. Ele îţi oferă „raţiunile" pentru care ar trebui să intri în alianţe nesfinte ca să susţii obiectivele eului şi să faci din relaţiile tale mărturia puterii lui.
2. Aceste fantasme sunt cele care fac eul sfânt în ochii tăi şi te învaţă că tot ce faci să îl fereşti de rău e chiar iubire. Fantasmele vorbesc întotdeauna pentru răzbunare şi toate relaţiile în care intră sunt total demente. Fără nicio excepţie, aceste relaţii au ca scop excluderea adevărului despre celălalt şi despre tine. Iată de ce vezi în amândoi ce nu e şi faci din amândoi nişte robi ai răzbunării. Şi, tot de aceea, ce îţi aduce aminte de plângerile tale din trecut te atrage şi pare să treacă sub numele de iubire, indiferent cât de distorsionate ar fi asociaţiile prin care ajungi la această conexiune. Şi în sfârşit, tot de aceea, toate relaţiile de acest fel devin încercări de unire prin trup, căci numai trupurile pot fi văzute ca mijloace de răzbunare. Faptul că toate relaţiile nesfinte se axează pe trupuri este un lucru evident. Propria ta experienţă te-a învăţat acest lucru. Dar e posibil să nu îţi dai seama de toate raţiunile care contribuie la facerea relaţiei nesfinte. Căci nesfinţenia urmăreşte să se consolideze - după cum face şi sfinţenia - adunând la ea ce percepe a fi ca ea.
3. În relaţia nesfântă, nu trupul celuilalt e cel cu care se încearcă unirea, ci trupurile celor ce nu sunt de faţă. Căci, până şi trupul celuilalt - un mod deja extrem de limitat de a-l percepe - nu stă în centrul atenţiei aşa cum e, sau în întregime. Ce poate servi fanteziilor de răzbunare şi ce poate fi asociat cel mai rapid cu cei împotriva cărora se caută răzbunarea se pune în centrul atenţiei şi se separă ca singurele părţi de valoare. Fiecare pas în direcţia facerii, menţinerii şi desfacerii relaţiei nesfinte este un pas spre şi mai multă fragmentare şi irealitate. Fantasmele intră tot mai mult, iar cel în care par să fie îşi pierde tot mai mult din importanţă.
4. Timpul e extrem de nemilos cu relaţia nesfântă. Căci timpul este neîndurător în mâinile eului, pe cât e de îndurător când este folosit în scopul blândeţii. Atracţia relaţiei nesfinte începe să pălească şi să fie pusă sub semnul îndoielii aproape imediat. Odată formată, îndoiala trebuie să pătrundă, căci scopul ei e imposibil. „Idealul" relaţiei nesfinte devine astfel unul în care realitatea celuilalt nu intră deloc să „strice" visul. Şi, cu cât contribuie mai puţin la relaţie celălalt, cu atât devine „mai bună". De aceea, încercarea de unire devine un mod de a-l exclude chiar pe cel cu care s-a căutat unirea. Căci s-a format să îl alunge din ea şi să se alăture fanteziilor într-un „extaz" neîntrerupt.
5. Cum poate Spiritul Sfânt să Îşi aducă interpretarea trupului ca mijloc de comunicare în relaţii al căror singur scop e separarea de realitate? Ce e iertarea Îi dă putinţa să o facă. Dacă s-au uitat toate gândurile în afara celor de iubire, ce rămâne e veşnic. Iar trecutul, transformat, se face ca prezentul. Trecutul nu mai intră în conflict cu acum. Această continuitate extinde prezentul prin sporirea realităţii şi valorii acestuia în felul în care îl percepi. În aceste gânduri de iubire stă scânteia frumuseţii ascunse în urâţenia relaţiei nesfinte, în care se aminteşte ura; gata însă să învie acolo când relaţia Îi este dată Celui Ce îi dă viaţă şi frumuseţe. Iată de ce Ispăşirea se concentrează asupra trecutului, care este sursa separării şi locul în care trebuie desfăcută. Căci separarea trebuie corectată acolo unde s-a făcut.
6. Eul caută să îşi „rezolve" problemele, nu la sursa lor, ci acolo unde nu s-au făcut. În felul acesta, el caută să garanteze că nu va exista nicio soluţie. Spiritul Sfânt nu vrea decât să Îşi facă rezoluţiile complete şi desăvârşite, şi, de aceea, El caută şi găseşte sursa problemelor acolo unde e şi o desface acolo. Şi, cu fiecare pas în desfacerea pe care o întreprinde, separarea se desface tot mai mult şi unirea e adusă tot mai aproape. El nu e derutat de nicio „raţiune" pentru separare. Tot ce percepe El în separare e faptul că trebuie desfăcută. Lasă-L să dezvăluie scânteia ascunsă a frumuseţii din relaţiile tale şi să ţi-o arate. Frumuseţea ei te va atrage atât de mult, încât nu vei mai fi dispus să o pierzi din vedere niciodată. Şi vei lăsa această scânteie să transforme relaţia, ca să o poţi vedea tot mai mult. Căci o vei dori tot mai mult şi vei deveni tot mai puţin dispus să o laşi să îţi fie ascunsă. Şi vei învăţa să cauţi şi să stabileşti condiţiile în care poate fi văzută această frumuseţe.
7. Le vei face bucuros pe toate dacă Îl vei lăsa să îţi ţină scânteia dinainte, să îţi lumineze calea şi să ţi-o facă limpede. Fiul Lui Dumnezeu e unul. Ce a unit Dumnezeu, eul nu poate să despartă. Scânteia sfinţeniei trebuie să fie ferită de rău, oricât de ascunsă ar fi, în fiecare relaţie. Căci Creatorul unicei relaţii nu a lăsat nicio parte din ea fără de El. Aceasta e singura parte a relaţiei pe care o vede Spiritul Sfânt, pentru că ştie că numai aceasta e adevărată. Tu ai făcut relaţia nereală şi, de aceea, nesfântă, văzând-o unde nu este şi cum nu este. Dă trecutul Celui Care poate să te răzgândească, schimbându-ţi mentalitatea în privinţa ei. Dar încredinţează-te, mai întâi, că îţi dai seama pe deplin ce ai făcut să reprezinte trecutul pentru tine şi de ce.
8. Trecutul devine justificarea intrării într-o continuă alianţă nesfântă împotriva prezentului, alături de eu. Căci prezentul e iertare. De aceea, relaţiile dictate de alianţa nesfântă nu sunt percepute, nici simţite ca fiind acum. Dar cadrul de referinţă la care e raportat prezentul pentru a i se da un înţeles e o iluzie a trecutului, în care se reţin acele elemente care corespund scopului alianţei nesfinte şi se renunţă la toate celelalte. Şi la ce se renunţă astfel e tot adevărul pe care trecutul l-ar putea oferi vreodată prezentului ca mărturii ale realităţii sale. Ce se păstrează nu face decât să depună mărturie pentru realitatea viselor.
9. De tine depinde, în continuare, să alegi să te alături adevărului sau iluziei. Ţine minte însă că a alege una înseamnă a renunţa la cealaltă. Cea pe care o alegi o vei înzestra cu frumuseţe şi realitate, pentru că alegerea depinde de ce preţuieşti mai mult. Scânteia frumuseţii sau vălul urâţeniei, lumea reală sau lumea vinovăţiei şi a fricii, adevărul sau iluzia, libertatea sau robia - nu sunt decât unul şi acelaşi lucru. Căci nu poţi alege decât între Dumnezeu şi eu. Sistemele de gândire nu sunt decât adevărate sau false, şi toate însuşirile lor provin, pur şi simplu, din ce sunt ele. Numai Gândurile lui Dumnezeu sunt adevărate. Şi tot ce decurge din ele provine din ce sunt ele şi e la fel de adevărat ca
sfânta Sursă din care provin.
10. Fratele meu sfânt, vreau să intru în toate relaţiile tale şi să mă pun între tine şi fanteziile tale. Lasă relaţia mea cu tine să fie ceva real pentru tine, şi lasă-mă să aduc realitate felului în care îţi percepi fraţii. Nu au fost creaţi să îţi dea putinţa să îţi faci rău prin intermediul lor. Au fost creaţi să creeze alături de tine. Acesta e adevărul pe care vreau să îl pun între tine şi obiectivul nebuniei pe care l-ai ales. Nu te separa de mine şi nu lăsa sfântul scop al Ispăşirii să ţi se piardă în vise de răzbunare. Relaţiile în care se cultivă astfel de vise m-au exclus. Lasă-mă să intru în Numele lui Dumnezeu şi să îţi aduc pace, ca să îmi poţi oferi pace.
„A COURSE IN MIRACLES”
