5 aprilie 2018

Puterea sfinţeniei



1.  Poate mai crezi că sfinţenia e imposibil de înţeles, pentru că nu poţi să vezi cum poate fi extinsă să îi includă pe toţi. Şi ţi s-a spus că trebuie să îi includă pe toţi pentru a fi sfântă. Să nu te preocupe extinderea sfinţeniei, căci nu înţelegi natura miracolelor. Şi nici nu le faci tu. Tocmai extinderea lor, cu mult dincolo de limitele pe care le percepi, demonstrează că nu le faci tu. De ce ţi-ai bate capul să afli cum se extinde miracolul la toată Fiimea, când nu înţelegi miracolul însuşi? O însuşire nu e mai greu de înţeles decât întregul. Dacă miracolele există efectiv, însuşirile lor trebuie să fie miraculoase pentru că fac parte din ele.

2.  Există tendinţa de-a fragmenta şi de-a te preocupa apoi de adevărul unei mici părţi din întreg. Acesta e doar un mod de-a evita sau de-a omite întregul, pentru a privi ce crezi că ai mai multe şanse să înţelegi. Căci e doar un alt mod de-a încerca din nou să ţii înţelegerea doar pentru tine. Un mod mai bun şi mult mai util de-a te gândi la miracole e următorul: nu le înţelegi, nici în parte, nici în întreg. Ele însă s-au înfăptuit prin tine. De aceea, înţelegerea ta nu poate să fie necesară. Şi totuşi, rămâne imposibil să înfăptuieşti ce nu înţelegi. Iată de ce trebuie să existe în tine Ceva ce înţelege.

3.  Miracolul nu îţi poate părea firesc din cauză că ce ai făcut să îţi răneşti mintea a denaturat-o atât de mult, încât nu îşi aminteşte ce anume i-e firesc. Şi, când ţi se spune ce e firesc, nu poţi înţelege. Recunoaşterea părţii ca întreg şi a întregului în fiecare parte e cât se poate de firească, fiind modul cum gândeşte Dumnezeu, iar ce I-e firesc Lui ţi-e firesc şi ţie. O percepţie total firească ţi-ar arăta pe dată că o ordine a dificultăţii este cu neputinţă când e vorba de miracole, căci implică o contradicţie a înţelesului lor. Iar, dacă le-ai putea pricepe înţelesul, însuşirile lor nu ţi-ar stârni nedumerire.

4.  Ai făcut miracole, dar e cât se poate de evident că nu le-ai făcut singur. Ai reuşit de câte ori ai ajuns la altă minte şi te-ai unit cu ea. Când două minţi se contopesc într-una singură şi împărtăşesc o singură idee în mod egal, s-a făcut prima legătură în conştientizarea Fiimii ca unitate. Când ai făcut această contopire la îndemnul Spiritului Sfânt şi I-ai oferit-o să o folosească aşa cum crede El, modul Lui firesc de a-ţi percepe darul Îi dă putinţa să îl înţeleagă, iar ţie îţi dă putinţa să Îi foloseşti înţelegerea în folosul tău. E imposibil să te convingi de realitatea lucrurilor clar înfăptuite prin disponibilitatea ta cât timp crezi că trebuie să le înţelegi, căci - de nu - nu sunt reale.

5.  Cum poţi să crezi în realitate cât timp eşti hotărât să o faci ireală? Oare chiar eşti în mai multă siguranţă dacă menţii realitatea iluziilor decât dacă ai accepta bucuros adevărul drept ce este şi ai aduce mulţumiri pentru el? Cinsteşte adevărul care ţi s-a dat şi bucură-te că nu îl înţelegi. Miracolele Îi sunt fireşti Celui Ce vorbeşte pentru Dumnezeu. Căci sarcina Lui e să traducă miracolul în cunoaşterea pe care o reprezintă el şi care ţi-e ascunsă. Să îţi fie de ajuns felul în care înţelege El miracolul, şi nu îţi întoarce faţa de la toţi martorii realităţii Lui pe care ţi i-a dat.

6.  Nicio dovadă nu te va convinge de adevărul lucrului pe care nu îl vrei. Dar relaţia ta cu El este reală. Nu o privi cu frică, ci cu voioşie. Cel pe Care L-ai chemat într-ajutor este cu tine. Urează-I bun venit şi cinsteşte martorii care îţi binevestesc sosirea Lui. E adevărat, după cum te temi, că a-L recunoaşte înseamnă a nega tot ce crezi că ştii. Dar ce crezi că ştii nu a fost adevărat niciodată. Ce ai câştiga dacă te-ai agăţa de ce crezi că ştii şi ai nega dovada adevărului? Căci ai ajuns prea aproape de adevăr ca să renunţi la el acum, şi vei ceda în faţa atracţiei lui irezistibile. Mai poţi amâna acum, dar numai puţin. Gazda lui Dumnezeu te-a chemat şi ai auzit. Nu vei mai fi complet dispus să nu asculţi.

7.  Anul acesta e un an al bucuriei, în care îţi va spori ascultarea, şi pacea îţi va spori odată cu ea. Vei fi ajutat să conştientizezi atât puterea sfinţeniei, cât şi slăbiciunea atacului. Şi toate acestea se vor realiza într-o minte ferm convinsă că sfinţenia înseamnă slăbiciune şi că atacul înseamnă putere. Oare nu e un miracol suficient să te înveţe că Profesorul tău nu vine de la tine? Aminteşte-ţi însă, în acelaşi timp, că - de câte ori ai ascultat interpretarea Lui - rezultatele ţi-au adus bucurie. Ai prefera oare rezultatele interpretării tale, dacă ar fi să le cântăreşti cinstit? Dumnezeu voieşte să ai parte numai de bine. Oare nu te poţi uita cu mai multă milă la cel pe care Dumnezeu îl iubeşte cu o Iubire desăvârşită?

8.  Nu interpreta în defavoarea Iubirii lui Dumnezeu, căci ai mulţi martori care vorbesc atât de clar despre ea, încât numai orbii şi surzii ar putea să nu îi vadă şi să nu îi audă. Anul acesta, fii hotărât să nu negi ce ţi-a dat Dumnezeu. Trezeşte-te şi împărtăşeşte ce ţi-a dat, căci e singurul motiv pentru care te-a strigat. Vocea Lui a vorbit clar; şi totuşi, ai atât de puţină credinţă în ce ai auzit, pentru că ai preferat să îţi pui şi mai multă credinţă în dezastrul făcut de tine. Să luăm astăzi hotărârea de-a accepta vestea bună că dezastrul nu e real şi că realitatea nu e dezastru. Realitatea e sigură, certă, total binevoitoare cu toţi şi cu toate. Nu există iubire mai mare decât să accepţi acest lucru şi să te bucuri. Căci iubirea nu cere decât să fii fericit, şi îţi va da tot ce contribuie la fericire.

9.  Nu I-ai dat Spiritului Sfânt nicio problemă pe care să nu ţi-o fi rezolvat, şi nu Îi vei da niciodată. Nu ai reuşit niciodată să rezolvi ceva de unul singur. Oare nu e timpul să îmbini aceste adevăruri şi să tragi nişte concluzii? Anul acesta e anul aplicării ideilor ce ţi s-au dat. Căci ideile sunt forţe puternice, care trebuie folosite, şi nu ţinute să stea degeaba. Şi-au dovedit deja puterea suficient de mult să îţi pui credinţa în ele, şi nu în negarea lor. Anul acesta, investeşte în adevăr şi lasă-l să lucreze în pace. Ai credinţă în Cel Ce are credinţă în tine. Gândeşte-te ce ai văzut şi ce ai auzit cu adevărat şi recunoaşte-l. Poţi oare să fii singur cu astfel de martori?

„A COURSE IN MIRACLES”

Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.