1. Vei ataca precis ce nu te satisface şi, în felul acesta, nu vei vedea că tu ai inventat lucrul respectiv. Te lupţi întotdeauna cu nişte iluzii. Căci adevărul din spatele lor e atât de minunat şi de liniştit în blândeţea lui drăgăstoasă, încât - dacă ai fi conştient de el - ai uita total de defensivitate şi te-ai repezi în îmbrăţişarea lui. Adevărul nu poate fi atacat niciodată. Ai ştiut acest lucru când ai făcut idolii. I-ai făcut ca să uiţi acest lucru. Nu ataci decât idei false, niciodată cele adevărate. Toţi idolii sunt idei false pe care le-ai făcut să umpli golul care crezi că s-a ivit între tine şi ce e adevărat. Şi îi ataci din cauza lucrurilor pe care crezi că le reprezintă. Ce stă în spatele lor nu poate fi atacat.
2. Dumnezeii obositori şi nesatisfăcători pe care i-ai făcut sunt jucării pentru copii, gonflate. Copilul se sperie când, dintr-o cutie închisă, sare un omuleţ de lemn sau când un ursuleţ de pluş, silenţios şi moale, începe să piuie de îndată ce îl ia în mână. Regulile pe care le-a făcut pentru cutii şi ursuleţi i-au înşelat aşteptările şi l-au făcut să îşi piardă „controlul" asupra lucrurilor ce îl înconjoară. Şi îl cuprinde teama, căci a crezut că regulile îl protejează. Iar acum trebuie să înveţe că ursuleţii şi cutiile nu l-au indus în eroare, că nu au încălcat nicio regulă, şi că nu i-au transformat lumea în ceva haotic şi nesigur. S-a înşelat. A înţeles greşit în ce i-a constat siguranţa şi a crezut că l-a părăsit.
3. Golul care nu există e umplut cu jucării de nenumărate forme. Şi fiecare dintre ele pare să încalce regulile pe care i le-ai stabilit. Nu a fost nicicând ce ai crezut. Şi trebuie să pară că îţi încalcă regulile siguranţei, din moment ce regulile au fost greşite. Dar tu nu eşti în pericol. Poţi să râzi de omuleţi pe arcuri şi de jucării piuitoare, după cum face şi copilul care învaţă că nu prezintă un pericol pentru el. Dar, cât timp îi place să se joace cu ele, continuă să perceapă că îi respectă regulile pe care le-a făcut pentru distracţie. Aşa că mai există reguli pe care pot să pară că le încalcă, deci pot să îl mai sperie. Chiar să fie la discreţia jucăriilor lui? Şi pot ele să reprezinte o ameninţare pentru el?
4. Realitatea respectă legile lui Dumnezeu, nu regulile stabilite de tine. Legile Lui sunt cele care îţi garantează siguranţa. Toate iluziile pe care le crezi despre tine nu respectă nicio lege. Ele par să dănţuie un timp, potrivit regulilor stabilite de tine. Dar cad apoi şi nu se mai pot ridica. Nu sunt decât nişte jucării, copile, aşa că nu plânge după ele. Dănţuitul lor nu ţi-a adus bucurie niciodată. Dar nu au fost nici lucruri care să te sperie, nici care să îţi garanteze siguranţa dacă îţi respectau regulile. Ele nu trebuie nici îndrăgite, nici atacate, ci privite pur şi simplu ca nişte jucării de copii fără niciun înţeles propriu. Vezi unul singur în ele, şi le vei vedea pe toate. Nu vedea niciunul, şi nu te vor atinge.
5. Aparenţele înşeală pentru că sunt aparenţe, şi nu realitate. Nu stărui asupra lor sub nicio formă. Căci nu fac decât să umbrească realitatea şi să stârnească frică pentru că ascund adevărul. Să nu ataci ce ai făurit să te laşi înşelat, căci aşa dovedeşti că ai fost înşelat. Atacul are puterea să facă iluziile reale. Dar ce face nu e absolut nimic. Pe cine ar putea umple de frică o putere care nu poate avea efecte reale? Ce ar putea să fie decât o iluzie, care face totul să pară ca ea? Uită-te calm la jucăriile ei şi înţelege că sunt idoli ce dănţuie potrivit unor dorinţe deşarte. Nu te închina lor, căci nu există. Dar şi acest aspect e dat uitării în atac. Fiul lui Dumnezeu nu are nevoie de apărare împotriva viselor lui. Idolii lui nu îl ameninţă deloc. Singura lui greşeală e faptul că îi consideră reali. Puterea unor iluzii oare ce poate să înfăptuiască?
6. Aparenţele nu pot să înşele decât mintea care se vrea înşelată. Şi poţi face o simplă alegere care te va aşeza de-a pururi cu mult deasupra înşelăciunii. Nu trebuie să te preocupe cum se va face, căci nu poţi să înţelegi aşa ceva. Dar vei înţelege că s-au înfăptuit rapid nişte schimbări grozave, când vei decide un lucru foarte simplu: că nu vrei ce crezi că îţi dau idolii. Căci, în felul acesta, Fiul lui Dumnezeu declară că s-a eliberat de idoli. Aşa că este liber.
7. Mântuirea chiar că e un paradox! Ce ar putea să fie decât un vis fericit? Ea nu îţi cere decât să ierţi toate lucrurile pe care nu le-a săvârşit nimeni, să treci cu vederea ce nu există şi să nu consideri irealul o realitate. Nu ţi se cere decât să laşi să se facă voia ta şi să nu mai cauţi ce nu vrei. Şi ţi se cere să te laşi scăpat de toate visele la ce nu ai fost nicicând şi să nu mai încerci să înlocuieşti Voia lui Dumnezeu cu puterea dorinţelor deşarte.
8. Aici visul separării începe să piară şi să dispară. Căci aici golul care nu există începe să fie perceput fără jucăriile groazei pe care le-ai făurit. Nu ţi se cere mai mult de atât. Bucură-te că mântuirea îţi cere atât de puţin, şi nu atât de mult. Ea nu îţi cere nimic în realitate. Şi, chiar şi în iluzii, nu îţi cere decât să faci iertarea substitutul fricii. Iată singura regulă pentru a avea parte de vise fericite. Golul se goleşte de jucăriile fricii şi irealitatea lui devine atunci evidentă. Visele nu slujesc la nimic. Iar Fiul lui Dumnezeu nu poate să aibă nevoie de ele. Ele nu îi oferă niciun lucru pe care şi l-ar putea dori vreodată. Prin voia lui, e izbăvit de iluzii şi restabilit să fie doar ce e. Ce altceva ar putea să fie planul lui Dumnezeu pentru mântuirea lui decât un mijloc de a-l da Lui Însuşi?
„A COURSE IN MIRACLES”
