1. Idolii sunt cât se poate de concreţi. Dar voia ta este universală, fiind nelimitată. Aşa că nu are formă, şi nici nu se mulţumeşte cu exprimarea ei prin formă. Idolii sunt limite. Sunt convingerea că există forme care vor aduce fericire şi că, prin limitare, se dobândeşte totul. E ca şi cum ai spune: „Nu am nevoie de tot. Vreau lucrul acesta mic, care va fi ca totul pentru mine." Şi nu va izbuti să te satisfacă, pentru că voia ta este să ai parte de tot. Decide în favoarea idolilor, şi ceri să fii în pierdere. Decide în favoarea adevărului, şi ai parte de tot.
2. Nu formă cauţi. Ce formă poate substitui Iubirea lui Dumnezeu Tatăl? Ce formă poate lua locul întregii iubiri în Divinitatea lui Dumnezeu Fiul? Ce idol poate face doi din ce e unul? Şi poate nelimitatul să fie limitat? Nu vrei un idol. Nu e voia ta să ai aşa ceva. Nu îţi va acorda darul pe care îl cauţi. Când decizi ce formă trebuie să ia lucrul pe care îl vrei, pierzi înţelegerea rostului pe care îl are. Aşa că îţi vezi voia în idol, reducând-o astfel la o formă concretă. Dar asta nu poate să fie voia ta, căci ce s-a făcut părtaş la toată creaţia nu se poate mulţumi cu idei mărunte şi lucruri infime.
3. În spatele căutării fiecărui idol stă dorul de a fi complet. Întregimea nu are formă pentru că e nelimitată. Să cauţi un om special sau un lucru special ca să ţi-l alipeşti spre a te întregi nu poate să însemne decât că eşti convins că îţi lipseşte o anumită formă. Şi că, prin găsirea ei, vei atinge întregirea într-o formă care îţi place. Iată la ce îţi serveşte un idol: la a nu privi, dincolo de el, sursa convingerii că eşti incomplet. Şi ai putea să fii aşa numai dacă ai fi păcătuit. Căci păcatul e ideea că eşti singur şi desprins de ce este întreg. Aşa că ar fi necesar să se întreprindă căutarea întregimii dincolo de graniţele limitelor puse asupra ta.
4. Nu idolul reprezintă ceea ce vrei. Dar ce crezi că îţi oferă vrei şi ai dreptul să şi ceri. Şi nu e posibil să ţi se refuze. Voia ta de-a fi complet nu e decât Voia lui Dumnezeu, şi ţi-e dată prin faptul că e a Lui. Dumnezeu nu ştie de formă. Şi nu îţi poate răspunde prin ceva lipsit de înţeles. Iar voia ta nu se poate mulţumi cu forme goale, făcute doar pentru a umple un gol ce nu există. Nu asta vrei. Creaţia nu dă puterea de a-l complini pe Fiul lui Dumnezeu niciunei persoane separate şi niciunui lucru separat. La ce idol se poate recurge pentru a-i da Fiului lui Dumnezeu ce are deja?
5. Complinirea e funcţia Fiului lui Dumnezeu. El nu e nevoit să o caute. Dincolo de toţi idolii stă sfânta lui voie de-a fi doar ce este. Căci a fi mai mult decât întreg nu are noimă. Dacă s-ar petrece
vreo schimbare în el, dacă s-ar putea reduce la vreo formă şi limita la ce nu e în el, nu ar fi cum l-a creat Dumnezeu. De ce idol poate avea nevoie pentru a fi el însuşi? Căci poate oare să se lepede de o parte a lui? Ce nu e întreg nu poate întregi. Dar ce ceri cu adevărat nu ţi se poate refuza. Voia ţi s-a împlinit. Nu în vreo formă care nu te-ar mulţumi, ci în întregul şi pe de-a-ntregul minunatul Gând de tine pe care îl are Dumnezeu.
6. Nimic din ce nu cunoaşte El nu există. Iar ce cunoaşte El există de-a pururi, fără schimbare. Căci gândurile ţin cât ţine mintea ce le-a gândit. Iar în Mintea lui Dumnezeu nu există sfârşit, nici timp în care Gândurile Lui să fi lipsit sau să fi putut suferi vreo schimbare. Gândurile nu se nasc şi nu pot muri. Ele împărtăşesc atributele creatorului lor şi nu au o viaţă separată de a lui. Gândurile pe care le gândeşti sunt în mintea ta, aşa cum eşti şi tu în Mintea ce te-a gândit. Aşa că nu sunt părţi separate în ce există în Mintea lui Dumnezeu. Ea e de-a pururi Una, veşnic unită şi în pace.
7. Gândurile par să vină şi să treacă. Dar asta nu înseamnă decât că uneori eşti conştient de ele, iar alteori, nu. Un gând neamintit renaşte pentru tine când îl reconştientizezi. Dar nu a murit când l-ai uitat. A existat mereu, dar nu ai fost conştient de el. Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu rămâne total neschimbat de faptul că l-ai uitat. Va fi mereu exact cum a fost înainte de clipa în care l-ai uitat şi va fi exact acelaşi când ţi-l vei aminti. Şi e acelaşi în intervalul de timp în care l-ai uitat.
8. Gândurile lui Dumnezeu sunt cu mult mai presus de orice schimbare şi strălucesc de-a pururi. Nu aşteaptă să se nască. Ci să fie bine-venite şi amintite. Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu e ca o stea, neschimbat pe un firmament veşnic. E pusă atât de sus în Cer, încât cei din afara Cerului nu ştiu că există. Dar ea va străluci - neclintită, albă şi minunată - prin toată veşnicia. Nu a fost moment în care să nu fi existat, nici clipă în care lumina ei să fi fost mai pală sau mai puţin perfectă.
9. Cine cunoaşte Tatăl cunoaşte această lumină, căci El e firmamentul veşnic ce o ţine ocrotită, de-a pururi înălţată şi bine ancorată. Puritatea ei desăvârşită nu depinde de vederea sau nevederea ei de pe pământ. Firmamentul o îmbrăţişează şi o ţine cu blândeţe în locul ei perfect, care e la fel de departe de pământ ca pământul de Cer. Nu distanţa şi timpul ţin steaua invizibilă de pe pământ. Dar cei ce îşi caută idoli nu pot să ştie că steaua există.
10. Dincolo de toţi idolii e Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu. Complet neafectat de tumultul şi groaza lumii, de visele naşterii şi morţii care se visează aici, de miriadele de forme pe care le poate lua frica; total netulburat, Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu rămâne exact cum a fost mereu. Înconjurat de o linişte atât de deplină, încât niciun sunet de luptă nu se apropie nici de departe, el rămâne să se odihnească în certitudine şi pace deplină. Aici se ţine ocrotită singura ta realitate, complet inconştientă de toată lumea care venerează idoli şi nu ştie de Dumnezeu. În certitudinea deplină a imuabilităţii şi a odihnei lui în veşnica lui casă, Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu nu a părăsit niciodată Mintea Creatorului său, de Care ştie aşa cum şi Creatorul lui ştie de existenţa lui.
11. Unde ar putea să fie Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu, dacă nu acolo unde eşti şi tu? Realitatea ta să fie oare un lucru separat de tine, şi într-o lume de care realitatea ta nu ştie nimic? În afara ta nu e niciun firmament veşnic, nicio stea neschimbătoare şi nicio realitate. Mintea Fiului ceresc este în Cer, căci acolo s-au unit Mintea Tatălui şi a Fiului într-o creaţie ce nu poate avea sfârşit. Nu ai două realităţi, ci numai una. Şi nu poţi fi conştient decât de una. Realitatea ta e fie un idol, fie Gândul de tine pe care îl are Dumnezeu. Să nu uiţi, atunci, că idolii trebuie să ţină ascuns ce eşti, nu de Mintea lui Dumnezeu, ci de a ta. Steaua străluceşte în continuare; firmamentul nu s-a schimbat nicicând. Dar tu, Fiul sfânt al lui Dumnezeu Însuşi, eşti inconştient de realitatea ta.
„A COURSE IN MIRACLES”
