1. Numai autoacuzaţii condamnă. Când te pregăteşti să faci o alegere ce va avea diferite urmări ca rezultat, trebuie mai întâi să înveţi la perfecţie un lucru. El trebuie să devină o deprindere, o replică atât de caracteristică pentru tot ce faci, încât devine prima ta reacţie la toată ispita şi la toate situaţiile ce se ivesc. Învaţ-o, dar învaţ-o foarte bine, căci prin ea se scurtează amânarea fericirii cu un interval de timp de neînchipuit. Nu îţi urăşti fratele pentru păcatele lui, ci numai pentru ale tale. Orice formă par să ia păcatele lui, ea nu face decât să ascundă că le consideri ale tale, şi demne deci de un atac „just".
2. De ce ar trebui să fie păcatele lui păcate, dacă nu ai crede că nu pot fi iertate în tine? De ce sunt reale în el, dacă nu ai crede că sunt realitatea ta? Şi de ce le ataci pretutindeni, dacă nu pentru că te urăşti? Eşti tu un păcat? Răspunzi „da" de fiecare dată când ataci, căci prin atac afirmi că eşti vinovat şi că trebuie să dai după cum meriţi. Şi ce poţi merita, dacă nu ce eşti? Dacă nu ai crede că meriţi atac, nu ţi-ar trece prin gând să ataci pe nimeni. De ce ai face-o? Ce ai câştiga? Care ar putea să fie rezultatul pe care l-ai dori? Şi cum ţi-ar putea aduce vreun beneficiu crima?
3. Păcatele sunt în trupuri. Nu sunt percepute în minţi. Nu sunt considerate scopuri, ci fapte. Trupurile făptuiesc, iar minţile nu. Aşa că trupul trebuie să fie de vină pentru ce face. Nu e considerat un lucru pasiv, care se supune comenzilor tale şi nu face nimic pe cont propriu. Dacă eşti păcat, atunci eşti trup, pentru că mintea nu făptuieşte. Iar scopul trebuie să fie în trup, nu în minte. Trupul trebuie să acţioneze pe cont propriu şi să se motiveze singur. Dacă eşti păcat, încui mintea în trup şi dai scopul ei închisorii sale, care acţionează în locul ei. Un temnicer nu execută ordine, ci asigură executarea lor de către cel întemniţat.
4. Şi totuşi, trupul e întemniţat, nu mintea. Trupul nu gândeşte gânduri. Nu are puterea să înveţe, să ierte, şi nici să înrobească. El nu dă ordine pe care să le execute mintea, nici nu pune condiţii la care trebuie să se supună ea. Nu ţine în închisoare decât mintea dispusă să stea acolo. Se îmbolnăveşte la cererea minţii care vrea să îi devină prizonieră. Şi îmbătrâneşte şi moare, pentru că mintea respectivă e bolnavă în sinea ei. Învăţarea e singura care produce vreo schimbare. Aşa că trupul, în care nu se poate petrece nicio învăţare, nu s-ar putea schimba vreodată dacă mintea nu ar prefera ca trupul să îşi schimbe aparenţa, să corespundă scopului dat de ea. Căci mintea poate învăţa şi în ea se efectuează toate schimbările.
5. Mintea care se crede un păcat nu are decât un scop: acela ca trupul să fie sursa păcatului, să o ţină în închisoarea pe care şi-a ales-o, pe care o păzeşte şi în care se ţine la strâmtoare, o prizonieră adormită la câinii mârâiţi ai răului şi ai urii, ai atacului şi ai bolii; ai bătrâneţii şi durerii, ai chinului şi suferinţei. Aici se păstrează gândurile jertfei, căci aici domneşte vinovăţia şi porunceşte ca lumea să fie ca ea: un loc în care nimic nu poate găsi îndurare, nici nu poate supravieţui ravagiilor fricii decât prin omor şi prin moarte. Căci aici eşti făcut păcat, iar păcatul nu îşi poate avea locul în cei bucuroşi şi liberi, căci sunt duşmanii pe care păcatul trebuie să îi ucidă. Prin moarte, păcatul se păstrează, iar cei ce cred că sunt păcat trebuie să moară pentru ce cred că sunt.
6. Să ne bucurăm că vei vedea ce crezi şi că ţi-e dat să schimbi ce crezi. Trupul nu va face decât să urmeze. El nu te poate conduce unde nu vrei să fii. Nu îţi păzeşte somnul, nici nu îţi împiedică trezirea. Eliberează-ţi trupul din închisoare, şi nu vei vedea pe nimeni prizonierul lucrului de care ai scăpat. Nu vei vrea să îţi ţii în vinovăţie duşmanii aleşi, nici să îi ţii în lanţuri, de iluzia unei iubiri schimbătoare, pe cei pe care îi crezi prieteni.
7. Cei inocenţi eliberează ca semn de recunoştinţă pentru eliberarea lor. Şi ce văd susţine eliberarea lor de întemniţare şi de moarte. Deschide-ţi mintea la schimbare, şi nu vi se va cere nicio pedeapsă străveche nici fratelui tău, nici ţie. Căci Dumnezeu a spus că nu există jertfă care să se poată cere; că nu există jertfă care să se poată face.
„A COURSE IN MIRACLES”
