1. Cine pedepseşte trupul e dement. Căci aici se vede golul cel infim, şi totuşi, nu este aici. El nu s-a judecat singur, nici nu s-a făcut ceva ce nu e. Nu urmăreşte să facă bucurie din durere şi nu caută plăcere de durată în ţărână. Nu îţi spune care este rostul lui şi nu poate înţelege la ce serveşte. El nu victimizează, căci nu are voinţă, nici preferinţe şi nici dubii. Nu se întreabă ce este. Aşa că nu are de ce să fie cuprins de rivalitate. Poate fi victimizat, dar nu se poate simţi victimă. Nu acceptă niciun rol, dar face ce i se spune, fără să atace.
2. Să faci răspunzător de văz un lucru ce nu poate să vadă şi să îl învinuieşti pentru sunetele care nu îţi plac, deşi nu poate să audă, e chiar un punct de vedere lipsit de orice noimă. El nu suferă ca urmare a pedepsei pe care i-o aplici, pentru că nu simte. Se poartă în modurile în care vrei să se poarte, dar nu e cel care alege niciodată. Nu se naşte şi nu moare. Nu poate decât să urmeze, fără ţintă, făgaşul pe care a fost pus. Şi, dacă se schimbă făgaşul respectiv, merge la fel de uşor într-altă parte. Nu părtineşte şi nu judecă drumul pe care îl străbate. Nu percepe goluri, pentru că nu urăşte. Poate fi folosit pentru ură, dar nu poate fi făcut să urască drept urmare.
3. Trupul nu ştie lucrul de care te temi şi pe care îl urăşti şi deteşti şi vrei. Tu îl trimiţi să caute separare şi să fie separat. Iar apoi îl urăşti, nu pentru ce este, ci pentru întrebuinţările pe care i le-ai dat. Ţi-e silă de ce vede şi aude, şi îi urăşti fragilitatea şi micimea. Şi deteşti faptele lui, şi nu pe ale tale. El vede şi trece la fapte pentru tine. Îţi aude vocea. Şi e fragil şi mic pentru că aşa vrei tu. Pare să te pedepsească şi să îţi merite, de aceea, ura pentru limitele pe care ţi le aduce. Dar tu ai făcut din el un simbol al limitelor pe care vrei să le aibă şi să le vadă şi să le respecte mintea ta.
4. Trupul reprezintă golul dintre părticica minţii pe care o numeşti a ta şi tot ce rămâne din ce îţi aparţine în realitate. Îl urăşti, dar crezi că e sinele tău şi că, fără el, sinele tău ar fi pierdut. Acesta este legământul secret pe care l-ai făcut cu fiecare frate care vrea să meargă separat. Acesta este jurământul secret pe care îl faci din nou, de fiecare dată când te percepi atacat. Nimeni nu poate suferi dacă nu se vede atacat şi pierzând prin atac. Fiecare angajament făcut faţă de boală rămâne neafirmat şi neauzit în conştient. Dar este o făgăduinţă făcută altcuiva să fii rănit de el şi să îl ataci la rândul tău.
5. Boala e vărsarea mâniei asupra trupului, ca să îl doară. E efectul evident a ce s-a făcut în secret, în consens cu dorinţa secretă a altcuiva de-a fi separat de tine, după cum vrei să fii şi tu separat de el. Dacă nu cădeţi de acord că doriţi acest lucru amândoi, nu va putea avea efecte. Cine spune „Nu există discontinuitate între mintea mea şi a ta" s-a ţinut de făgăduinţa lui Dumnezeu, şi nu de micul său jurământ de-a rămâne de-a pururi credincios morţii. Şi, prin vindecarea lui, se vindecă fratele lui.
6. Aceasta să fie înţelegerea ta cu fiecare: să fii una cu el, şi nu separat. Iar el se va ţine de făgăduinţa pe care ai făcut-o cu el, pentru că este cea pe care I-a făcut-o el lui Dumnezeu, şi Dumnezeu lui. Dumnezeu Se ţine de făgăduinţele Sale; Fiul Lui se ţine de ale lui. Când l-a creat, Tatăl lui a spus: „Eşti de-a pururea iubit de Mine şi Eu de tine. Fii ca Mine de desăvârşit, căci nu poţi fi separat de Mine niciodată". Fiul Lui nu îşi aduce aminte că a răspuns: „Aşa voi fi", deşi s-a născut chiar în făgăduinţa aceea. Dar Dumnezeu îi aduce aminte de ea de fiecare dată când nu împărtăşeşte o făgăduinţă de-a fi bolnav, ci îşi lasă mintea să fie vindecată şi unificată. Legămintele lui secrete sunt lipsite de putere înaintea Voii lui Dumnezeu, ale Cărui făgăduinţe le împărtăşeşte. Şi ce pune el în loc nu este voia lui, a celui ce s-a făgăduit lui Dumnezeu pe el însuşi.
„A COURSE IN MIRACLES”
