1. Nu căuta în afara ta. Căci nu vei reuşi, şi vei plânge de fiecare dată când cade câte un idol. Cerul nu poate fi găsit unde nu e, şi nu poate fi pace decât acolo. Niciun idol la care te închini când te cheamă Dumnezeu nu va răspunde în locul Lui. Nu există alt răspuns cu care să îl poţi înlocui pe-al Lui, şi să găseşti fericirea pe care o aduce răspunsul Lui. Nu căuta în afara ta. Căci toată durerea ta provine, pur şi simplu, din căutarea zadarnică a lucrului pe care îl vrei, insistând unde trebuie să se afle. Şi dacă nu e acolo? Preferi să ai dreptate sau să fii fericit? Bucură-te că ţi se spune unde stă fericirea şi nu mai căuta altundeva. Nu vei reuşi. Dar ţi-e dat să cunoşti adevărul, şi nu să îl cauţi în afara ta.
2. Fiecare dintre cei ce vin aici mai trebuie să nutrească speranţa, iluzia persistentă sau visul că există ceva în afara lui care îi va aduce pace şi fericire. Dacă totul e în el, aşa ceva nu poate fi posibil. Aşa că, prin venirea lui, îşi neagă propriul adevăr de sine şi caută ce-ar fi mai mult decât totul, ca şi cum s-ar fi desprins din tot o parte şi s-ar găsi acolo unde nu e restul. Iată scopul pe care îl acordă trupului: să îi caute ce îi lipseşte şi să îi dea ceea ce l-ar întregi. Aşa că umblă fără ţintă, căutând ceva ce nu poate să găsească, crezându-se ceea ce nu e.
3. Iluzia în care persistă îl va îmboldi să îşi caute o mie de idoli şi, dincolo de ei, încă o mie. Şi fiecare dintre ei îi va înşela aşteptările, toţi, cu o singură excepţie; căci va muri, şi nu înţelege că idolul pe care îl caută e doar propria lui moarte. Forma ei pare să fie în afara lui. Şi totuşi, el caută să îl ucidă pe Fiul lui Dumnezeu de dinăuntru şi să îşi dovedească victoria asupra lui. Acesta este scopul pe care îl are fiecare idol, căci acesta e rolul care i s-a desemnat şi, tot acesta, rolul pe care nu îl poate îndeplini.
4. De câte ori încerci să atingi un obiectiv în care rolul de beneficiar principal revine trupului, încerci să îţi prilejuieşti moartea. Căci crezi că poţi avea parte de lipsuri, iar lipsa este moarte. A sacrifica înseamnă a ceda şi, prin urmare, a duce lipsă şi a avea de pierdut. Şi, prin această cedare, se renunţă la viaţă. Nu căuta în afara ta. Căutarea presupune că nu eşti întreg pe dinăuntru şi că ţi-e frică să îţi vezi devastarea, dar preferi să cauţi în afara ta ce eşti.
5. Idolii trebuie să cadă pentru că nu au viaţă, iar ce e lipsit de viaţă este un semn al morţii. Ai venit să mori; te poţi aştepta să percepi altceva decât semnele morţii pe care o cauţi? Nicio tristeţe şi nicio suferinţă nu proclamă alt mesaj decât că s-a găsit un idol să reprezinte o parodie a vieţii, care - prin lipsa ei de viaţă - e moarte de fapt, concepută ca realitate şi înzestrată cu formă vie. Dar fiecare în parte se va clătina şi se va nărui şi se va putrezi, pentru că o formă de moarte nu poate să fie viaţă, iar ce s-a sacrificat nu poate fi întreg.
6. Toţi idolii acestei lumi au fost făcuţi să te oprească de la cunoaşterea adevărului lăuntric şi să îţi menţină loialitatea faţă de visul că trebuie să găseşti ce este în afara ta ca să fii fericit şi întreg. E zadarnic să te închini la idoli în speranţa păcii. Dumnezeu Se află înăuntru, iar întregimea ta stă în El. Niciun idol nu Îi ia locul. Nu apela la idoli. Nu căuta în afara ta.
7. Să uităm scopul lumii pe care i l-a dat trecutul. Căci, altfel, viitorul va fi ca trecutul, şi nu va fi decât o serie de vise deprimante, în care toţi idolii îţi înşeală aşteptările, unul câte unul, şi vezi pretutindeni moarte şi dezamăgire.
8. Pentru a schimba toate acestea, şi pentru a deschide un drum al speranţei şi al eliberării în ce a părut a fi un cerc nesfârşit al disperării, nu trebuie să faci altceva decât să decizi că nu ştii care este scopul lumii. Tu îi dai obiective pe care nu le are şi decizi, aşadar, la ce foloseşte. Tu încerci să vezi în ea un tărâm al idolilor aflat în afara ta, cu puterea de-a întregi ce este înăuntru împărţind ce eşti între afară şi înăuntru. Tu îţi alegi visele, căci ele reprezintă ce doreşti, perceput de parcă ţi s-ar fi şi dat. Idolii tăi fac ce vrei tu să facă şi au puterea pe care le-o atribui tu. Şi, în vis, îi urmăreşti zadarnic, pentru că vrei să îţi însuşeşti puterea lor.
9. Dar unde să fie visele, dacă nu într-o minte adormită? Oare poate reuşi un vis să confere realitate tabloului pe care îl proiectează în afara lui? Scuteşte-te de timp, fratele meu; învaţă la ce serveşte timpul. Şi grăbeşte sfârşitul idolilor, într-o lume întristată şi îmbolnăvită de vederea idolilor în ea. Mintea ta preasfântă e un altar închinat lui Dumnezeu, iar unde e El nu poate sta niciun idol. Frica de Dumnezeu nu e decât frica pierderii idolilor. Nu este frica pierderii realităţii tale. Dar ţi-ai făcut un idol din realitatea ta, pe care trebuie să îl aperi de lumina adevărului. Şi lumea toată devine mijlocul prin care idolul acesta poate fi mântuit. Aşa că mântuirea pare să ameninţe viaţa şi să ofere moarte.
10. Nu e aşa. Mântuirea urmăreşte să arate că nu există moarte, ci numai viaţă. Sacrificiul morţii nu e nicio pierdere. Un idol nu poate lua locul lui Dumnezeu. Lasă-L să îţi aducă aminte de Iubirea Lui faţă de tine şi nu căuta să Îi înăbuşeşti Vocea cu cântări de profundă disperare, psalmodiate idolilor tăi. Să nu îţi cauţi speranţa în afara Tatălui tău. Căci speranţa fericirii nu este disperarea.
„A COURSE IN MIRACLES”
