1. Fără cauză, nu pot exista efecte, şi totuşi, fără efecte, nu există cauză. Cauza cauză se face prin efectele ei; Tatăl este Tată prin Fiul Său. Efectele nu îşi creează cauza, dar îi stabilesc cauzalitatea. Astfel, Fiul dă Paternitate Creatorului său şi primeşte darul pe care I l-a dat. Tocmai datorită faptului că este Fiul lui Dumnezeu trebuie să fie şi el un tată, care creează după cum a fost creat de Dumnezeu şi el. Cercul creaţiei nu are sfârşit. Începutul şi sfârşitul lui sunt acelaşi lucru. Dar universul creaţiei întregi este cuprins în el, fără început şi fără vreun sfârşit.
2. Paternitatea este creaţie. Iubirea trebuie să fie extinsă. Puritatea nu e îngrădită. Este în firea celor inocenţi să fie de-a pururea neîngrădiţi, fără limite sau bariere. De aceea, puritatea nu ţine de trup. Ea nici nu se poate găsi unde există limite. Trupul poate fi vindecat prin efectele ei, care sunt la fel de nelimitate ca ea. Dar toată vindecarea trebuie să aibă loc ca urmare a recunoaşterii că mintea nu este în trup şi că inocenţa ei nu e nicidecum în el, ci acolo unde e toată vindecarea. Deci unde este vindecarea? Numai acolo unde cauza ei şi-a primit efectele. Căci boala e o încercare lipsită de înţeles de-a da efecte necauzei şi de-a o face să fie cauză.
3. Prin boală, Fiul lui Dumnezeu încearcă mereu să se prefacă în propria lui cauză şi să nu îşi îngăduie să fie Fiul Tatălui său. De dragul acestei dorinţe imposibile, el nu crede că e Efectul Iubirii şi trebuie să fie cauză pentru că e ce e. Cauza vindecării e singura Cauză a tuturor lucrurilor. Ea are doar un singur Efect. Şi, prin recunoaşterea aceasta, necauzei nu i se dă niciun efect şi nu se vede niciunul. O minte într-un trup şi o lume de alte trupuri, fiecare cu minţi separate, sunt „creaţiile" tale, tu - „cealaltă" minte - creând cu efecte neasemănătoare ţie. Şi, ca „tată" al lor, trebuie să te asemeni lor.
4. Absolut nimic nu s-a întâmplat; atâta doar că te-ai făcut să adormi şi ai visat un vis în care ai fost străin de tine şi doar o parte din visul altcuiva. Miracolul nu te trezeşte, ci îţi arată, pur şi simplu, cine e cel ce visează. Te învaţă că ai posibilitatea să alegi ce să visezi cât timp mai dormi, în funcţie de scopul visării tale. Îţi doreşti vise de vindecare sau vise de moarte? Un vis e ca o amintire, în sensul că înfăţişează ce ai vrut să ţi se arate.
5. O vistierie goală, cu uşa deschisă, conţine toate frânturile amintirilor şi viselor tale. Dar, dacă tu eşti cel care visează, percepi atâta cel puţin: că tu ai cauzat visul şi că poţi accepta şi un alt vis. Dar, pentru această schimbare de conţinut a visului, trebuie să îţi dai seama că tu eşti cel ce a visat visul care nu îţi place. El nu e decât un efect cauzat de tine, şi nu vrei să fii cauza acestui efect. În visele de omor şi de atac, tu eşti victima într-un trup ucis, pe moarte. Dar, în visele de iertare, nimănui nu i se cere să fie victimă sau să sufere. Acestea sunt visele fericite cu care miracolul le schimbă pe ale tale. El nu îţi cere să faci altul, ci doar să vezi că tu l-ai făcut pe cel pe care vrei să îl schimbi cu acesta.
6. Lumea aceasta e fără cauză, după cum este fiecare vis visat în lume. Nu e posibil niciun plan, şi niciun proiect nu există care să poată fi găsit şi înţeles. La ce altceva te-ai putea aştepta din partea unui lucru fără cauză? Dar, dacă nu are cauză, nu are nici scop. Poţi cauza un vis, dar nu îi vei da niciodată efecte reale. Căci i s-ar schimba atunci cauza - un lucru pe care nu poţi să îl faci. Cel ce visează un vis nu este treaz, dar nu ştie că doarme. Şi vede iluzii de sine cum că ar fi bolnav sau sănătos, deprimat sau fericit, dar fără o cauză stabilă, cu efecte garantate.
7. Miracolul stabileşte că visezi un vis, un vis al cărui conţinut nu e adevărat. Acesta e un pas decisiv în abordarea iluziilor. Nimeni nu se teme de ele când percepe că le-a inventat chiar el. Frica s-a menţinut pentru că el nu a văzut că este autorul visului, şi nu o figură din vis. El îşi dă lui însuşi consecinţele pe care visează că le-a dat fratelui său. Iar visul a încropit şi i-a oferit tocmai acest lucru, să îi arate că dorinţele i s-au împlinit. Aşa că se teme de propriul lui atac, dar îl vede comis de altcineva. Ca victimă, suferă din cauza efectelor acestuia, şi nu de pe urma cauzei lor. Nu a fost autorul propriului său atac şi nu se face vinovat de ce a cauzat. Miracolele nu fac decât să îi arate că nu a săvârşit nimic. Lucrul de care se teme e o cauză fără consecinţele care ar face din ea o cauză. Aşa că nici nu a existat.
8. Separarea a început cu visul că Tatăl a fost văduvit de Efectele Sale, neputincios să le mai ţină din moment ce nu mai era Creatorul lor. În vis, visătorul s-a făcut singur. Dar ce a făcut s-a ridicat împotriva lui, preluând rolul creatorului său, după cum făcuse şi visătorul. Şi, după cum şi-a urât el Creatorul, tot aşa l-au urât şi pe el figurile din vis. Trupul lui e robul lor, de care abuzează pentru că şi-au însuşit raţiunile pe care i le-a dat el. Şi urăsc trupul pentru răzbunarea pe care vrea să le-o ofere. Tocmai răzbunarea lor asupra trupului pare să demonstreze că visătorul nu poate fi autorul visului. Efectul şi cauza sunt dezbinate, mai întâi, şi apoi inversate, ca efectul să devină cauză, iar cauza, efect.
9. Acesta e pasul final al separării, cu care începe mântuirea, care o ia în cealaltă direcţie. Acest pas final e un efect al celor petrecute mai înainte, care apare pe post de cauză. Miracolul e primul pas în restituirea funcţiei cauzative cauzei, şi nu efectului. Căci această confuzie a produs visul şi, cât timp ţine ea, trezirea va fi un lucru înfricoşător. Şi nu vei auzi nici chemarea să te trezeşti, pentru că pare să te cheme la frică.
10. Ca toate lecţiile pe care îţi cere Spiritul Sfânt să le înveţi, miracolul e limpede. El demonstrează ce vrea El să înveţi şi îţi arată că efectele sale sunt ceea ce vrei. În visele Lui de iertare, efectele alor tale se desfac şi duşmanii odioşi sunt percepuţi prieteni cu intenţii milostive. Duşmănia lor se vede acum fără cauză, căci nu au făurit-o ei. Şi îţi poţi accepta rolul de făurar al urii lor, pentru că vezi că nu are efecte. Scapi acum de această parte a visului; lumea e neutră, iar trupurile care mai par să umble de colo-colo ca nişte lucruri separate nu mai trebuie să fie nişte lucruri de temut. Aşa că nu sunt bolnave.
11. Miracolul restituie cauza fricii celui care a făurit-o: tu. Dar îţi arată, totodată, că, neavând efecte, aceasta nu este o cauză, căci funcţia cauzalităţii e aceea de-a avea efecte. Iar, unde nu mai sunt efecte, nu există nici cauză. Aşa se vindecă trupul prin miracole, ele arătând că mintea a făurit boala şi a folosit trupul ca victimă, sau efect, pentru ce a făurit ea. Dar jumătatea unei lecţii nu ţi-o va preda pe toată. Miracolul e inutil dacă înveţi doar că trupul poate să fie vindecat, căci nu asta e lecţia pe care a fost trimis să o predea. Lecţia e că bolnava a fost mintea ce a crezut că trupul poate fi bolnav; proiectarea în afară a vinovăţiei ei nu a cauzat nimic şi nu a avut efecte.
12. Lumea aceasta e plină de miracole. Ele stau într-o linişte sclipitoare lângă fiecare vis de durere şi suferinţă, de păcat şi vinovăţie. Ele sunt alternativa visului, opţiunea de-a fi, mai degrabă, cel care visează decât să îţi negi rolul activ în născocirea visului. Ele sunt efectele voioase ale retragerii consecinţei bolii la cauza ei. Trupul e eliberat pentru că mintea recunoaşte că „nu mi se face una ca asta, ci eu mi-o fac". În felul acesta, mintea e liberă să aleagă altceva în schimb. Începând de aici, mântuirea va purcede la schimbarea făgaşului fiecărui pas făcut în jos, spre separare, până se face cale întoarsă revenindu-se asupra fiecărui pas, scara dispare şi toată visarea lumii ajunge să fie desfăcută.
„A COURSE IN MIRACLES”
