1. Ce simplă e mântuirea! Tot ce spune este că ceea ce nu a fost adevărat nicicând nu e adevărat acum şi nu va fi niciodată. Imposibilul nu s-a produs şi nu poate avea efecte. Atâta tot. Să fie oare un lucru greu de învăţat pentru cine îl vrea adevărat? Numai lipsa bunăvoinţei de a-l învăţa ar face dificilă o lecţie atât de uşoară. Cât de greu este să vezi că falsul nu poate fi adevărat şi că adevăratul nu poate fi fals? Nu mai poţi spune că nu percepi diferenţe între fals şi adevărat. Ţi s-a precizat cum să le distingi şi ce să faci în caz de derută. Atunci de ce persişti în neînvăţarea unor lucruri atât de simple?
2. Un motiv există. Dar să nu îl confunzi cu dificultatea în lucrurile simple pe care îţi cere mântuirea să le înveţi. Ea nu te învaţă decât ce este foarte evident. Şi trece pur şi simplu de la o lecţie evidentă la următoarea, în paşi uşori ce te conduc încetişor de la o lecţie la alta, fără sforţare. Aşa ceva nu poate deruta, dar tot eşti derutat. Căci, ai ajuns cumva să crezi că ce e derutat total e mai uşor de învăţat şi de înţeles. Ce te-ai învăţat de unul singur e o izbândă atât de colosală a sârguinţei tale de-a învăţa, încât este ceva de-a dreptul incredibil. Dar ai realizat-o fiindcă ai vrut, şi nu te-ai oprit din sârguinţă să o judeci greu de învăţat sau prea complicat de priceput.
3. Niciunul dintre cei ce înţeleg ce ai învăţat, cu câtă grijă ai învăţat, şi câtă osteneală ţi-ai mai dat să exersezi şi să repeţi la nesfârşit aceste lecţii, în toate formele în care le-ai putut concepe, nu s-ar putea îndoi vreodată de puterea abilităţii tale de a învăţa. Nu există putere mai mare în lume. Lumea s-a făcut prin ea, şi chiar şi acum nu depinde de altceva. Lecţiile ce ţi le-ai predat le-ai învăţat şi răzvăţat atât de mult, întipărindu-ţi-le atât de bine, încât se înalţă acum ca grele cortine să îţi facă obscur ce e simplu şi evident. Nu spune că nu le poţi învăţa. Căci puterea ta de învăţare e destul de straşnică să te înveţe că voia ta nu e a ta, că gândurile tale nu îţi aparţin şi că până şi tu eşti altcineva.
4. Cine ar putea să susţină că lecţii ca acestea sunt uşoare? Şi totuşi, ai învăţat mai mult de atât. Ai mers mai departe, pas cu pas, fără să te plângi, oricât de dificil ţi-a fost, până s-a ridicat o lume ce îţi convine. Şi fiecare lecţie ce alcătuieşte lumea se naşte din prima realizare pe care a obţinut-o învăţarea; o enormitate de asemenea proporţii, încât Vocea Spiritului Sfânt pare domoală şi subţire în faţa magnitudinii ei. Lumea a început cu o singură lecţie ciudată, destul de puternică să ÎI lase pe Dumnezeu uitat şi pe Fiul Lui străin de el însuşi, în exil, departe de casa în care l-a pus Dumnezeu Însuşi. Tu, care te-ai învăţat că Fiul lui Dumnezeu e vinovat, să nu spui că nu poţi învăţa simplele lucruri pe care ţi le predă mântuirea!
5. Învăţarea e o aptitudine pe care ai făcut-o şi ţi-ai dat-o singur. Nu a fost făcută să împlinească Voia lui Dumnezeu, ci să sprijine dorinţa ca ea să poată fi contrariată şi ca o voie de ea independentă să fie şi mai reală decât ea. Iată ce a urmărit să demonstreze învăţarea, iar tu ai învăţat ce-a fost făcută să predea. Acum străvechea ta răzvăţătură stă implacabilă în faţa Vocii adevărului şi te învaţă că lecţiile Ei nu sunt adevărate, că sunt prea greu de învăţat, prea dificil de priceput şi prea opuse adevărului adevărat. Şi totuşi, le vei învăţa, căci învăţarea lor e singurul rost al abilităţii tale de-a învăţa pe care îl vede Spiritul Sfânt în lumea toată. Simplele Lui lecţii de iertare au o putere mai straşnică decât a ta, căci chemarea pe care ţi-o adresează ele vine de la Dumnezeu şi de la Sinele tău.
6. Să fie aceasta oare o Voce mică, atât de subţire şi de domoală încât să nu se poată ridica deasupra zgomotului fără sens de sunete ce nu au înţeles? Dumnezeu nu a voit să Îl uite Fiul Său. Şi puterea Voii Lui e în Vocea ce vorbeşte pentru El. Ce lecţie vei învăţa? Ce rezultat este inevitabil, ca Dumnezeu de sigur, şi cu mult mai presus de orice discuţie şi îndoială? Oare poate ţine piept mica ta învăţătură, cu rezultat ciudat şi incredibil de dificilă, simplelor lecţii ce ţi se predau în fiece moment al fiecărei zile, de când s-a început timpul şi de când s-a făcut învăţarea?
7. Lecţiile de învăţat sunt numai două. Fiecare în parte are ca rezultat o altă lume. Şi fiecare lume decurge negreşit din sursa ei. Rezultatul cert al lecţiei că Fiul lui Dumnezeu e vinovat e lumea pe care o vezi. E o lume a groazei şi a disperării. Speranţa fericirii nu există în ea. Nu îţi poţi face planuri de siguranţă care să reuşească vreodată. Nu îţi poţi căuta pe aici bucurii pe care să speri să le găseşti. Acesta însă nu e singurul rezultat pe care îl poate produce învăţătura ta. Oricât de mult ai tot fi răzvăţat sarcina pe care ţi-ai ales-o, lecţia ce reflectă Iubirea lui Dumnezeu tot este mai puternică. Şi o să înveţi că Fiul lui Dumnezeu e inocent şi o să vezi o altă lume.
8. Rezultatul lecţiei că Fiul lui Dumnezeu este nevinovat e o lume în care nu există frică, totul e luminat de speranţă şi sclipeşte de o dulce prietenie. Nu există lucru care să nu îţi adreseze o chemare, rugându-te cu gingăşie să îl laşi să îţi fie prieten şi să se unească cu tine. Şi nicio chemare nu rămâne vreodată neauzită, neînţeleasă sau fără de răspuns în chiar aceeaşi limbă în care s-a făcut chemarea. Iar tu vei înţelege că e tocmai chemarea pe care au făcut-o dintotdeauna toţi şi toate câte
sunt pe lume, dar nu ai perceput-o cum a fost. Iar acum vezi că ai greşit. Te-au amăgit formele în care s-a ascuns chemarea. Aşa că nu ai auzit-o, şi ai pierdut un prieten ce a vrut mereu să fie parte a ta. Chemarea duioasă şi eternă pe care o adresează întregului fiece parte a creaţiei lui Dumnezeu se aude peste tot în lumea pe care o aduce această lecţie secundă.
9. Nu există făptură care să nu împărtăşească Voia universală de a fi întreagă şi de a nu îşi lăsa chemarea să treacă fără să o auzi. Fără răspunsul tău e lăsată să moară, după cum e salvată de la moarte când auzi în strigătul ei străvechea chemare la viaţă şi înţelegi că este chiar a ta. Cristosul din tine Îşi aduce aminte de Dumnezeu cu toată certitudinea cu care Îi cunoaşte Iubirea. Şi totuşi, El poate fi Iubire numai dacă Fiul Lui e inocent. Căci Dumnezeu chiar ar fi frică dacă cel pe care l-a creat inocent ar putea fi rob al vinovăţiei. Fiul desăvârşit al lui Dumnezeu îşi aduce aminte de creaţia sa. Dar, în vinovăţie, a uitat ce este el de fapt.
10. Frica de Dumnezeu decurge din lecţia că Fiul Lui e vinovat, cu aceeaşi certitudine cu care Iubirea lui Dumnezeu îi revine în amintire când îşi învaţă inocenţa. Căci ura trebuie să zămislească frică şi să se vadă, în cel ce-a zămislit-o, chiar pe ea. Cât de mult greşeşti tu, care nu izbuteşti să auzi chemarea ce răsună dincolo de fiece chemare aparentă la moarte; ce cântă în spatele fiecărui atac ucigaş şi imploră iubirea să refacă această lume muribundă. Nu înţelegi Cine te strigă de dincolo de fiece formă de ură, de fiece chemare la război. Dar Îl vei recunoaşte când Îi vei răspunde în limba în care va striga. Va apărea când Îi vei răspunde şi vei cunoaşte în El că Dumnezeu este Iubire.
11. Ce altceva este ispita decât dorinţa de-a decide greşit ce să înveţi şi de-a avea un rezultat pe care nu îl vrei? Recunoaşterea că e o stare mentală nedorită devine mijlocul prin care se reevaluează opţiunea şi se vede preferat un alt rezultat. Te înşeli dacă crezi că vrei dezastru, dezbinare şi durere. Să nu auzi în tine o aşa chemare. Ascultă, mai degrabă, chemarea mai profundă din spatele ei, care cheamă la pace şi la bucurie. Şi toată lumea îţi va da bucurie şi pace. Căci, aşa cum auzi, răspunzi. Şi iată! Răspunsul tău e dovada lecţiei pe care ai învăţat-o. Rezultatul ei e lumea pe care o vezi.
12. Să stăm liniştiţi o clipă şi să uităm toate lucrurile pe care le-am învăţat vreodată, toate gândurile pe care le-am avut şi toate prejudecăţile pe care le deţinem despre semnificaţia şi scopul lucrurilor. Să nu ne amintim propriile noastre idei despre rostul lumii. Nu îl cunoaştem. Să lăsăm să se desprindă din minţile noastre şi să dispară fiecare imagine pe care o deţinem despre cineva.
13. Să fii lipsit de judecată, inconştient de orice gând de bine sau de rău ce ţi-a trecut prin minte vreodată despre cineva. Nu îl cunoşti acum. Eşti liber însă să înveţi ce este, să reînveţi ce este el. Acum renaşte pentru tine, iar tu renaşti pentru el, fără trecutul care v-a osândit la moarte pe tine şi pe el. Acum e liber să trăiască aşa cum liber eşti şi tu, căci s-a stins învăţătura cea străveche şi a lăsat un loc în care adevărul poate să renască.
„A COURSE IN MIRACLES”
