1. Puterea nu se poate opune. Căci opunerea ar slăbi-o, iar o putere slăbită e o idee contradictorie. O putere slabă este un nonsens, iar puterea folosită pentru a slăbi ceva e întrebuinţată pentru a limita. De aceea, ea trebuie să fie limitată şi slabă, căci acesta este scopul ei. Puterea, pentru a fi ea însăşi, e neopunere. Nicio slăbiciune nu se poate strecura în ea fără să o schimbe în ceva ce nu e. A slăbi înseamnă a limita şi a impune un opus ce contrazice conceptul pe care îl atacă. Şi adaugă, prin asta, la idee ceva ce nu e ea, făcând-o astfel de neînţeles. Cine poate să înţeleagă un concept dublu, cum ar fi „putere slăbită" sau „iubire duşmănoasă"?
2. Ai decis că fratele tău e simbolul unei „iubiri duşmănoase", al unei „puteri slăbite" şi, mai presus de toate, al unei „morţi trăite". Aşa că nu are, pentru tine, niciun înţeles, pentru că reprezintă ceva lipsit de înţeles. El reprezintă un gând dublu, unde o jumătate e anulată de cealaltă jumătate. Dar chiar şi aceasta rapid e contrazisă de jumătatea pe care a anulat-o, aşa că amândouă au dispărut. Iar el nu mai reprezintă acum nimic. Simbolurile ce nu reprezintă decât idei ce nu pot fi simbolizează negreşit spaţiul gol şi nimicul. Dar nimicul şi spaţiul gol nu pot fi nişte piedici. Ce poate să împiedice conştientizarea realităţii este convingerea că e ceva acolo.
3. Portretul fratelui tău pe care îl vezi nu înseamnă nimic. Nu e nimic de atacat sau de negat, nimic de iubit sau de urât, nimic de înzestrat cu putere sau de perceput ca slab. Tabloul a fost anulat complet, pentru că simboliza o contradicţie ce a anulat gândul pe care îl reprezintă. Aşa că portretul nu are nicio cauză. Cine poate să perceapă un efect fără o cauză? Iar cele fără cauză ce altceva pot să fie decât nimic? Portretul fratelui tău pe care îl vezi lipseşte cu desăvârşire şi nu a existat nicicând. Lasă atunci spaţiul gol pe care îl ocupă acest portret să fie recunoscut ca vacant, iar timpul dedicat vederii lui să fie perceput ca timp irosit, neocupat.
4. Un spaţiu gol, neperceput umplut, un interval de timp nefolosit, neperceput drept consumat şi pe de-a-ntregul ocupat, devin o invitaţie silenţioasă făcută adevărului - să intre şi să se simtă ca acasă. Nicio pregătire nu se poate face, să sporească atracţia reală a acestei invitaţii. Căci ce laşi tu vacant, Dumnezeu va ocupa, iar - unde este El - trebuie să fie şi adevărul. Putere neslăbită, fără opus, iată ce e creaţia. Pentru ea nu sunt simboluri. Nimic nu trimite dincolo de adevăr, căci oare poate fi reprezentat mai-mult-ca-totul? Adevărata desfacere însă trebuie să fie blândă. Aşa că primul înlocuitor al tabloului tău este un alt tablou, de un alt fel.
5. Aşa cum nimicul nu poate fi reprezentat într-un tablou, tot aşa nu există simbol pentru totalitate. Realitatea se cunoaşte, în ultima instanţă, fără formă, nereprezentată şi nevăzută. Iertarea nu e cunoscută deocamdată ca putere lipsită de orice limite. Dar ea nu pune niciuna dintre limitele pe care ai ales tu să le impui. Iertarea e mijlocul prin care adevărul e reprezentat pentru un timp. Ea îi
permite Spiritului Sfânt să facă posibil schimbul de tablouri, până în clipa când mijloacele auxiliare sunt lipsite de înţeles şi se încheie toată învăţarea. Niciun mijloc de-a învăţa nu are vreo utilitate ce poate depăşi obiectivul învăţării. Când şi-a atins obiectivul, nu mai are funcţie. Dar, în intervalul în care se desfăşoară învăţarea, are o utilitate de care acum ţi-e frică, dar pe care vei ajunge să o îndrăgeşti.
6. Portretul fratelui tău ce ţi se dă să ocupe spaţiul lăsat vacant şi neocupat atâta de recent nu va avea nevoie de niciun fel de apărare. Căci îi vei acorda o preferinţă covârşitoare. Şi nu îţi vei amâna cu nicio clipă decizia că este singurul pe care îl vrei. El nu reprezintă concepte duble. Deşi e incomplet şi nu e decât jumătate din tablou, în sinea lui este acelaşi lucru. Cealaltă jumătate din ce reprezintă rămâne necunoscută, dar nu e anulată. Aşa e lăsat Dumnezeu să facă ultimul pas. Pentru acesta, nu ai nevoie de tablouri, nici de mijloace auxiliare. Iar ce va înlocui, în final, fiece mijloc auxiliar pur şi simplu va fi.
7. Iertarea dispare, simbolurile pălesc şi nimic din ce au văzut vreodată ochii sau au auzit urechile nu rămâne să fie perceput. A sosit o putere total nelimitată, nu pentru a distruge, ci pentru a primi ce e al său. Posibilitatea de-a-ţi alege funcţia a dispărut de pretutindeni. Alegerea pe care ţi-e frica să nu o pierzi nu ai avut-o niciodată. Şi totuşi, numai ea pare să împiedice puterea nelimitată şi gândurile neîmpărţite, complete şi fericite, fără opus. Nu cunoşti pacea puterii ce nu se opune la nimic. Dar de alt fel nu poate să existe. Primeşte cu căldură puterea mai presus de iertare, mai presus de lumea simbolurilor şi a limitărilor. El vrea pur şi simplu să fie, aşa că El pur şi simplu este.
„A COURSE IN MIRACLES”
