1. În linişte îşi găsesc răspunsul toate lucrurile şi fiece problemă se rezolvă liniştit. În conflict nu poate să existe nici răspuns, nici rezolvare, pentru că rostul lui e să facă imposibilă orice rezolvare şi să garanteze că niciun răspuns nu va fi limpede şi clar. O problemă pusă în conflict nu are răspuns, căci e văzută în diferite feluri. Iar ce ar constitui un răspuns dintr-un anumit punct de vedere nu constituie un răspuns într-o altă lumină. Tu eşti în conflict. De aceea, trebuie să fie clar că nu poţi să răspunzi la absolut nimic, deoarece conflictul nu are efecte limitate. Dar, dacă Dumnezeu a dat un răspuns, trebuie să existe o cale pe care problemele tale sunt rezolvate, căci ce voieşte El s-a şi făcut.
2. Aşa că timpul trebuie să nu fie implicat şi fiecărei probleme trebuie să i se poată răspunde acum. În acelaşi timp însă, soluţia trebuie să fie imposibilă în starea mentală în care te afli. De aceea, Dumnezeu trebuie să îţi fi dat o cale de-a ajunge într-o altă stare mentală, în care răspunsul există deja. Aceasta este clipa sfântă. Aici trebuie aduse şi lăsate toate problemele tale. Aici le este locul, pentru că aici le e răspunsul. Iar, acolo unde îi e răspunsul, problema trebuie să fie simplă şi uşor de rezolvat. Încercarea de-a rezolva o problemă unde răspunsul nu poate fi trebuie să fie un lucru fără noimă. Dar e la fel de sigur că trebuie să fie rezolvată, dacă e adusă unde e răspunsul.
3. Încearcă să nu îţi rezolvi problemele decât în chezăşia clipei sfinte. Căci, acolo, problema îşi va găsi răspunsul şi rezolvarea. În afara ei nu va fi nicio soluţie, căci în afară nu există niciun răspuns care să poată fi găsit. Niciunde în afara ei nu se pune vreodată o singură întrebare simplă. Lumea nu poate pune decât o întrebare dublă. Una cu multe răspunsuri nu poate avea niciun răspuns. Niciunul dintre ele nu va conveni. Căci nu întreabă să i se răspundă, ci numai să îşi redeclare punctul de vedere.
4. Toate întrebările ce se pun în lumea aceasta nu sunt decât un mod de a privi, şi nu o întrebare pusă. Unei întrebări puse cu ură nu i se poate răspunde, căci este un răspuns în sine. O întrebare dublă întreabă şi răspunde, ambele adeverind acelaşi lucru, în forme diferite. Lumea nu pune decât o întrebare. Iat-o: „Dintre iluziile acestea, care e adevărată? Care statornicesc pacea şi oferă bucurie? Şi care te pot scăpa de toată durerea din care e făcută lumea aceasta?" Indiferent ce formă ia întrebarea, scopul ei este acelaşi. Ea nu întreabă decât pentru a stabili că păcatul e real, şi răspunde în forma preferată: „Ce păcat preferi?" Pe acela ar trebui să îl alegi. Celelalte nu sunt adevărate. Ce poate obţine trupul din ce îţi doreşti cel mai mult? Îţi este servitor, dar şi prieten. Spune-i ce vrei, şi te va servi frumos şi bine. Iar asta nu e o întrebare, căci îţi spune ce anume vrei şi unde să te duci să capeţi. Nu îţi lasă loc să pui la îndoială tot ce crede, atâta doar că ce afirmă ia forma unei întrebări.
5. O pseudoîntrebare nu are răspuns. Ea dictează răspunsul chiar în timp ce întreabă. De aceea, toate întrebările din lume sunt o formă a propagandei ce şi-o face. Aşa cum martorii trupului nu sunt decât simţurile din el, tot aşa şi răspunsurile la întrebările lumii sunt cuprinse în întrebările care se pun. Acolo unde răspunsurile reprezintă întrebările, ele nu adaugă nimic nou şi nimic nu se învaţă. O întrebare onestă e un instrument de învăţare care întreabă ce nu ştii. Ea nu pune condiţii răspunsului, ci întreabă pur şi simplu care să fie răspunsul. Dar, într-o stare de conflict, nimeni nu e liber să pună această întrebare, căci nu vrea un răspuns onest, care pune capăt conflictului.
6. Numai în cadrul clipei sfinte se poate pune onest o întrebare onestă. Iar din semnificaţia întrebării provine semnificativitatea răspunsului. Aici e posibil să îţi separi dorinţele de răspuns, ca să ţi se poată da şi să îl poţi primi. Răspunsul e furnizat pretutindeni. Dar numai aici poate fi auzit. Un răspuns onest nu cere sacrificii pentru că răspunde la întrebări puse cu adevărat. Întrebările lumii nu întreabă decât de la cine se cere sacrificiu, fără să întrebe dacă sacrificiul are noimă. Aşa că, dacă răspunsul nu spune „de la cine", el va rămâne nerecunoscut şi neauzit, iar întrebarea se păstrează intactă pentru că şi-a dat răspunsul sie înseşi. Clipa sfântă este intervalul în care mintea e suficient de liniştită să audă un răspuns neinclus în întrebarea pusă. El oferă ceva nou şi diferit de întrebare. Şi cum ar putea să i se răspundă dacă nu face decât să se repete pe ea însăşi?
7. Prin urmare, încearcă să nu rezolvi nicio problemă într-o lume din care s-a exclus răspunsul. Dar adu problema în singurul loc ce îţi ţine, drăgăstos, răspunsul. Aici sunt răspunsurile care îţi vor rezolva problemele, căci stau separat de ele şi văd la ce se poate răspunde şi care este întrebarea. În lume, răspunsurile nu fac decât să dea naştere la o altă întrebare, deşi o lasă pe prima fără răspuns. În clipa sfântă, poţi aduce întrebarea la răspuns şi poţi primi răspunsul care a fost făcut pentru tine.
„A COURSE IN MIRACLES”
