Umplerea golului
1. Nu există timp, loc sau stare din care să lipsească Dumnezeu. Nu există nimic de temut. Nu există nicio posibilitate de a concepe un gol în întregimea care e a Lui. Compromisul pe care l-ar reprezenta golul cel mai mic şi mai infim în veşnica Lui Iubire e întru totul imposibil. Căci ar însemna că Iubirea Lui poate cuprinde chiar şi un strop de ură, că blândeţea Lui se poate preface uneori în atac şi că veşnica Lui răbdare poate uneori să Îl părăsească. Crezi toate aceste lucruri când percepi un gol între fratele tău şi tine. Cum ai putea să te încrezi, atunci, în El? Căci Iubirea Lui trebuie să fie înşelătoare. Aşa că fii precaut: nu Îl lăsa să Se apropie prea mult, şi lasă între tine şi Iubirea Lui un gol prin care vei putea să scapi dacă va trebui să fugi.
2. Aici se vede cel mai clar frica de Dumnezeu. Căci iubirea chiar că e perfidă cu cei care se tem, din moment ce frica şi ura nu pot fi despărţite niciodată. Cui urăşte nu poate să nu îi fie frică de iubire şi trebuie, de aceea, să îi fie frică de Dumnezeu. E sigur că nu ştie ce înseamnă iubirea. Îi este frică să iubească şi îi place să urască, şi crede, prin urmare, că iubirea este înfricoşătoare şi că ura e iubire. Aceasta e consecinţa pe care trebuie să le-o aducă golul infim celor care ţin la el şi care cred că este mântuirea şi speranţa lor.
3. Frica de Dumnezeu! Cel mai mare obstacol peste care trebuie să se reverse pacea nu a dispărut încă. Celelalte au trecut, dar acesta rămâne să îţi mai pună piedici în cale şi să îţi facă drumul spre lumină să pară întunecat şi înfricoşător, primejdios şi sumbru. Luaseşi hotărârea că fratele tău ţi-e duşman. Poate ţi-e uneori prieten, dacă interesele voastre separate v-au făcut posibilă prietenia pentru scurt timp. Dar nu fără perceperea unui gol între tine şi el, ca nu cumva să se prefacă din nou într-un duşman. L-ai lăsat să se apropie şi ai sărit iute înapoi; când te-ai apropiat, el s-a retras de îndată. O prietenie prudentă, cu orizont limitat şi atent restrânsă cantitativ, a devenit pactul pe care îl încheiaseşi cu el. Aşa aţi avut parte amândoi de o antantă cu rezerve, în care aţi căzut de acord să păstraţi intactă o clauză de separare. Şi nerespectarea ei a fost considerată o încălcare nepermisă a pactului.
4. Golul dintre fratele tău şi tine nu este spaţiul dintre două trupuri separate. Şi doar pare să despartă minţile voastre separate. E simbolul unei făgăduinţe de-a vă întâlni când preferaţi şi de-a vă separa până alegeţi să vă întâlniţi din nou. Şi atunci trupurile voastre par să intre în contact, şi să reprezinte astfel un loc de întâlnire şi de întrunire. Dar fiecare vă puteţi vedea de drum. Veţi cădea de acord să vă întâlniţi din când în când, cu condiţia că aveţi „dreptul" să vă separaţi şi să staţi despărţiţi în intervale de separare, care vă protejează de „sacrificiul" iubirii. Trupul te mântuieşte, căci scapă de sacrificiul total şi îţi dă timp să îţi reclădeşti sinele separat, pe care chiar îl crezi diminuat când îţi întâlneşti fratele.
5. Trupul nu ţi-ar putea separa mintea de a fratelui tău decât dacă ai vrea să fie cauza separării şi a distanţei văzute între fratele tău şi tine. Aşa îi atribui o putere pe care nu o are. Iată în ce constă puterea pe care o are asupra ta. Căci crezi acum că determină când îţi vei întâlni fratele şi că îţi limitează capacitatea de-a intra în comuniune cu mintea fratelui tău. Îţi spune acum unde să mergi şi cum să mergi acolo, ce poţi să întreprinzi şi ce nu poţi să faci. Îţi dictează ce poate sănătatea lui să tolereze, şi ce îl va obosi şi îmbolnăvi. Iar slăbiciunile lui „inerente" stabilesc limitele la ce vei face, şi îţi ţin scopul limitat şi slab.
6. Trupul se va adapta la asta, dacă aşa vrei tu. Nu va îngădui decât limitate dedări la „iubire", cu intervale de ură între ele. Şi va dispune când să „iubeşti" şi când să te retragi în sânul fricii, pentru mai multă siguranţă. Va fi bolnav pentru că nu ştii ce înseamnă să iubeşti. Aşa că precis vei folosi greşit toate împrejurările şi pe toţi cei pe care îi întâlneşti, şi vei vedea în ei un scop care nu este al tău.
7. Nu iubirea cere sacrificiu. Ci frica pretinde sacrificiul iubirii, căci frica nu poate sta în prezenţa iubirii. Ca să se menţină ura, iubirea trebuie să fie un lucru de temut; prezentă numai uneori, iar alteori absentă. În felul acesta, iubirea pare perfidă, pentru că pare să vină şi să plece la voia întâmplării, neoferindu-ţi stabilitate. Tu nu vezi cât de limitată şi de slabă este loialitatea ta, şi cât de des i-ai cerut iubirii să plece şi să te lase în „pace", singur şi liniştit.
8. Trupul, care nu ştie de obiective, e scuza ta pentru obiectivele nestatornice pe care le deţii şi pe care constrângi trupul să le menţină. Ţie nu ţi-e frică de slăbiciunea lui, ci de lipsa lui de putere sau de slăbiciune. Oare nu vrei să ştii că nimic nu stă între fratele tău şi tine? Nu vrei să ştii că nu există niciun gol în spatele căruia să te poţi ascunde? Cei ce învaţă că mântuitorul lor nu mai e duşmanul lor suferă un şoc. Când învaţă că trupul nu este real, li se stârneşte o oarecare circumspecţie. Şi apar nuanţe de frică aparentă în jurul mesajului voios: „Dumnezeu este Iubire".
9. Dar tot ce se întâmplă când dispare golul e pace veşnică. Nimic mai mult şi nimic mai puţin. Fără frica de Dumnezeu, ce te-ar mai face să Îl abandonezi? Ce jucării sau fleacuri din acest gol te-ar mai putea reţine şi o clipă de la Iubirea Lui? Ai lăsa trupul să spună „nu" la chemarea Cerului, dacă nu te-ai teme că, prin găsirea lui Dumnezeu, ţi-ai găsi pierderea de sine? Şi totuşi, e posibil oare să îţi pierzi sinele găsindu-te?
„A COURSE IN MIRACLES”
