1. Dorinţa de-a fi nedreptăţit e o tentativă de compromis ce vrea să combine atacul şi inocenţa. Oare cine poate să combine ce e total incompatibil, unind ce nu se poate îmbina? Ţine-o pe calea blândeţii, şi nu te vei teme de niciun rău şi de nicio umbră din noapte. Dar să nu îţi pui simboluri de groază în cale, căci vei împleti o cunună de spini din care nici tu, nici fratele tău nu veţi scăpa. Nu te poţi răstigni numai pe tine însuţi. Şi, dacă eşti nedreptăţit, el trebuie să îndure nedreptatea pe care o vezi tu. Nu te poţi sacrifica numai pe tine însuţi. Căci sacrificiul e total. Şi, dacă s-ar putea produce totuşi, ar implica întreaga creaţie dumnezeiască, şi pe Tatăl, cu sacrificiul preaiubitului Său Fiu.
2. Eliberarea ta de sacrificiu o face manifestă pe a lui şi o arată ca a lui. Dar fiece durere ce o simţi o vezi ca o dovadă că el se face vinovat de atac. Aşa vrei să faci din tine semnul că el şi-a pierdut inocenţa şi nu are decât să se uite la tine ca să-şi dea seama că a fost condamnat. Şi ce a fost nedrept faţă de tine se va abate, pe bună dreptate, asupra lui. Răzbunarea nedreaptă pe care o înduri îi
aparţine acum lui şi, abătându-se asupra lui, pe tine te sloboade. Să nu doreşti să faci din tine un simbol viu al vinovăţiei lui, căci nu vei scăpa de moartea ce i-ai pregătit-o. Dar în inocenţa lui ţi-o afli pe a ta.
3. De câte ori consimţi să ai parte de durere, lipsuri, nevoi sau nedreptăţi, nu faci decât să îţi acuzi fratele că l-a atacat pe Fiul lui Dumnezeu. Îi ţii în faţa ochilor un tablou al răstignirii tale, să vadă că păcatele lui s-au consemnat în Cer, cu sângele şi moartea ta, şi merg în faţa lui, blocându-i intrarea şi osândindu-l la iad. Dar de consemnat s-au consemnat în iad, şi nu în Cer, unde eşti inatacabil şi îi dovedeşti inocenţa. Portretul tău pe care i-l oferi ţi-l arăţi ţie de fapt şi îţi pui în el toată credinţa. Spiritul Sfânt îţi oferă, să îi dai, un portret al tău în care nu există nicio durere şi niciun reproş. Şi ce s-a martirizat pentru a demonstra vinovăţia lui devine perfecta mărturie a inocenţei lui.
4. Puterea mărturiei e mai presus de crezare pentru că aduce convingere în urma ei. Martorul e crezut pentru că face trimitere la ceea ce reprezintă, dincolo de el însuşi. Un tu bolnav şi suferind nu reprezintă decât vinovăţia fratelui tău, martorul pe care îl trimiţi ca nu cumva să uite rănile pe care le-a produs, de care juri că nu o să scape niciodată. Acest tablou bolnav şi jalnic tu îl accepţi, numai de ţi-ar servi la pedepsirea lui. Bolnavii sunt nemiloşi cu toată lumea şi, într-o molipsire generală, caută să ucidă. Moartea pare o plată uşoară dacă pot să spună: „Priveşte-mă, frate, de mâna ta mor". Căci boala e mărturia vinovăţiei lui, iar moartea ar dovedi că greşelile lui trebuie să fie păcate. Boala nu e decât o „mică" moarte: o formă de răzbunare nu încă totală. Dar ea vorbeşte cu certitudine pentru ceea ce reprezintă. Tabloul mohorât şi amărât pe care l-ai trimis fratelui tău tu l-ai privit cu durere. Şi tot ce i-a arătat lui ai crezut, căci a stat mărturie la vinovăţia din el pe care ai perceput-o şi iubit-o.
5. Acum, în mâinile îmblânzite de atingerea Lui, Spiritul Sfânt pune portretul unui alt tu. E tot tabloul unui trup, căci ce eşti cu adevărat nu poate fi văzut, şi nici reprezentat. Acesta însă nu a fost folosit pentru atac, aşa că nu a simţit nicio durere. El stă mărturie la adevărul veşnic că nu poţi fi rănit şi trimite, dincolo de el, atât la inocenţa ta, cât şi la a fratelui tău. Arată-l pe acesta fratelui tău, care va vedea că fiecare cicatrice s-a vindecat şi fiecare lacrimă s-a şters cu hohote de râs şi cu iubire. Iar el îşi va vedea acolo propria-i iertare şi, cu ochi vindecaţi, va privi dincolo de ea, spre inocenţa pe care o întrezăreşte în tine. Aici e dovada că nu a păcătuit nicicând, că nimic din ce l-a pus nebunia lui să facă nu s-a făcut vreodată şi că nu a avut efecte de niciun fel. Că niciun reproş cu care şi-a împovărat inima nu a fost justificat, şi că nu îl poate atinge niciun atac cu înţepătura înveninată şi implacabilă a fricii.
6. Atestă-i inocenţa, şi nu vinovăţia. Vindecarea ta e alinarea şi sănătatea lui căci dovedeşte că iluziile nu sunt adevărate. Nu voinţa de viaţă, ci dorinţa de moarte e motivaţia acestei lumi. Unicul ei rost este să dovedească realitatea vinovăţiei. Nu există gând, nici fapt, nici sentiment lumesc care să aibă o altă motivaţie decât aceasta. Aceştia sunt martorii chemaţi să dea putere de convingere şi de crezare sistemului pentru care vorbesc şi pe care îl reprezintă. Şi fiecare are multe voci, vorbindu-vă fratelui tău şi ţie în diferite limbi. Şi totuşi, mesajul e acelaşi pentru amândoi. Împodobirea trupului caută să arate cât de încântătoare sunt mărturiile vinovăţiei. Grijile faţă de trup demonstrează cât de fragilă şi de vulnerabilă e viaţa ta, cât de uşor se distruge ce iubeşti. Depresia vorbeşte de moarte, iar vanitatea, de o reală preocupare cu absolut orice.
7. Indiferent de forma pe care o ia, boala e cea mai puternică mărturie a futilităţii, care le sprijină pe toate celelalte şi le ajută să zugrăvească tabloul în care păcatul e justificat. Bolnavii sunt îndreptăţiţi să aibă toate dorinţele nefireşti şi toate nevoile ciudate pe care le au. Căci cine ar putea să trăiască o viaţa curmată atât de devreme, fără să aprecieze valoarea bucuriilor trecătoare? Ce plăceri de durată ar putea exista? Cei firavi nu sunt oare îndreptăţiţi să creadă că fiece fărâmă de plăcere furată e o răsplată cuvenită pentru micile lor vieţi? Moartea lor va plăti preţul pentru toate, fie că se bucură de foloasele pe care le au, fie că nu. Sfârşitul vieţii trebuie să vină, indiferent cum s-a petrecut viaţa respectivă. Aşa că desfată-te cu trecătorul şi cu efemerul.
8. Acestea nu sunt păcate, ci mărturii la convingerea ciudată că păcatul şi moartea sunt reale, că inocenţa şi păcatul îşi vor găsi, la fel, sfârşitul în mormânt. Dacă ar fi adevărat, ai avea de ce să te mulţumeşti să cauţi bucurii trecătoare şi să îţi găseşti mici plăceri oriunde poţi. Dar, în acest tablou, trupul nu e perceput neutru şi fără un rost care să îi fie inerent. Căci devine simbolul reproşului, semnul vinovăţiei, ale cărei consecinţe se mai pot vedea, aşa că nu li se poate nega cauza.
9. Funcţia ta e să îi arăţi fratelui tău că păcatul nu poate avea cauză. Ce futil trebuie să fie să te vezi un tablou al dovezii că ceea ce e funcţia ta nu poate să fie niciodată! Tabloul Spiritului Sfânt nu schimbă trupul în ceva ce nu e. Nu face decât să elimine din el toate semnele de acuzare şi de învinuire. Reprezentat fără vreun rost, trupul nu e văzut nici rău, nici bun; nici bolnav, nici sănătos. Nu oferă temeiuri să fie judecat nicicum. Nu are viaţă, dar nu e nici mort. Stă în afara întregii experienţe a iubirii sau a fricii. Căci acum nu este încă martor la nimic, rostul lui fiind deschis şi mintea reeliberată să aleagă la ce serveşte el. Acum nu este condamnat, ci aşteaptă să i se dea un rost, să poată îndeplini funcţia pe care o va primi.
10. În acest spaţiu gol, din care s-a eliminat ţelul păcatului, Cerul e liber să fie reamintit. Aici poate să vină pacea lui, iar vindecarea desăvârşită poate lua locul morţii. Trupul poate deveni un semn al vieţii, o prevestire a izbăvirii şi un suflu de nemurire spre cei ce s-au săturat să tot inspire mirosul fetid al morţii. Lasă-l să aibă vindecarea ca rost al lui. Atunci va trimite mai departe mesajul pe care l-a primit şi, prin sănătatea şi frumuseţea lui, va proclama adevărul şi valoarea pe care le reprezintă. Lasă-l să primească puterea de-a reprezenta o viaţă fără sfârşit, de-a pururi neatacată. Iar, spre fratele tău, mesajul lui să fie: „Priveşte-mă, frate, de mâna ta trăiesc".
11. Simplul mod de-a lăsa să se înfăptuiască asta este, pur şi simplu, următorul: laşi trupul să nu aibă niciun rost din trecut, când erai sigur că rostul lui era să cultive vinovăţia. Căci ar susţine sus şi tare că portretul tău ciuntit simbolizează pe vecie ceea ce reprezintă. Şi nu lasă niciun spaţiu în care să i se dea o perspectivă diferită, un alt rost. Tu nu îi cunoşti rostul. Nu ai făcut decât să dai iluzii de rost unui lucru pe care l-ai făcut să ascundă de tine funcţia ta. Acest lucru fără rost nu poate ascunde funcţia pe care a dat-o Spiritul Sfânt. Aşa că lasă rostul lui şi funcţia ta să fie, în sfârşit, reconciliate şi văzute ca un singur lucru.
„A COURSE IN MIRACLES”
