1. Există un loc în tine în care toată lumea aceasta a fost dată uitării şi în care nu mai lâncezeşte amintirea păcatului şi a iluziei. Există un loc în tine în care timpul nu mai este şi în care se aud ecourile veşniciei. Există un loc de odihnă atât de liniştit, încât niciun sunet - cu excepţia unui imn de slavă Cerului - nu se ridică să îmbucure Dumnezeu Tatăl şi Fiul. Unde sălăşluiesc Amândoi, sunt amintiţi Amândoi. Şi, unde sunt Ei, e Cer şi pace.
2. Să nu crezi că Le poţi schimba locaşul. Căci Identitatea ta stă în Ei şi, unde sunt Ei, trebuie să fii întotdeauna. Imuabilitatea Cerului este în tine, atât de adânc în tine, încât toate câte sunt în lumea aceasta nu pot decât să treacă neobservate şi nevăzute. Infinitatea neclintită a păcii fără de sfârşit te prinde blând în gingaşa ei îmbrăţişare, atât de puternică, de liniştită şi de senină în atotputernicia Creatorului ei, încât nimic nu poate tulbura sacrul Fiu al lui Dumnezeu de dinăuntru.
3. Iată rolul pe care ţi-l dă Spiritul Sfânt, ţie, ce stai şi stai după Fiul lui Dumnezeu, şi vrei să îl vezi cum se trezeşte şi se bucură. El e o parte din tine şi tu din el, pentru că este Fiul Tatălui său, şi nu are rostul pe care îl vezi tu în el. Nu ţi se cere decât să accepţi imuabilul şi veşnicul ce stau în el, căci acolo este Identitatea ta. Pacea din tine nu poate să nu se găsească în el. Şi fiecare gând de iubire pe care i-l oferi nu face decât să te apropie de trezirea ta la pace veşnică şi la bucurie fără de sfârşit.
4. Acest Fiu sacru al lui Dumnezeu este ca tine; oglinda Iubirii Tatălui sau faţă de tine, duiosul rapel la Iubirea Tatălui său, prin care a fost creat şi care stă şi acum în el şi în tine. În cea mai mare linişte, ascultă Vocea lui Dumnezeu din el şi las-O să îţi spună care e funcţia lui. A fost creat ca tu să fii întreg, căci numai cei întregi pot face parte din întregimea lui Dumnezeu, cea care te-a creat.
5. Nu există alt dar pe care să ţi-l ceară Tatăl decât acela de-a nu vedea în toată creaţia decât slava strălucită a darului ce ţi-l face. Priveşte-I Fiul, darul Lui desăvârşit, în care Tatăl lui străluceşte de-a pururi şi căruia i s-a dat toată creaţia, să fie a lui. Şi, din cauză că o are el, ţi s-a dat ţie, şi îţi vezi pacea acolo unde stă în el. Liniştea ce te înconjoară sălăşluieşte în el şi, din această linişte, vin visele fericite în care mâinile voastre se prind în inocenţă. Nu sunt nişte mâini ce încearcă să înhaţe vise de durere. Ele nu ţin sabia, căci nu se mai agaţă de fiece iluzie vană a lumii. Şi, goale fiind, primesc, în schimb, mâna unui frate în care stă întregimea.
6. Dacă ai cunoaşte slăvitul obiectiv de dincolo de iertare, nu te-ai mai agăţa de niciun gând, oricât de puţin ar părea să fi fost atins de rău. Căci ai înţelege cât de mult te costă să ţii ceva nedat de Dumnezeu în minţi ce pot face mâna să binecuvânteze şi să îl conducă pe Fiul lui Dumnezeu la casa Tatălui său. Nu vrei să fii prietenul lui, cel creat de Tatăl lui să fie casa Sa? Dacă Dumnezeu îl consideră demn de El, chiar vrei să îl ataci cu mâinile urii? Cine ar putea să se atingă de Cer cu mâinile pline de sânge, şi să spere că va găsi pacea Cerului? Fratele tău e convins că ţine de mână moartea. Să nu îl crezi. Învaţă, mai degrabă, cât de binecuvântat eşti tu, care îl poţi elibera, oferindu-i pur şi simplu mâna ta.
7. Ţi se dă un vis în care el e mântuitorul tău, şi nu duşmanul tău în ură. Ţi se dă un vis în care i-ai iertat toate visele de moarte; un vis de speranţă pe care îl împărtăşeşti cu el, în loc să visaţi, separat, rele vise de ură. De ce pare atât de dificilă împărtăşirea acestui vis? Căci, dacă visului nu îi dă funcţia Spiritul Sfânt, a fost făcut pentru ură şi va continua în slujba morţii. Fiece formă pe care o ia cere, într-un fel, moarte. Iar cei ce se pun în slujba domnului morţii au venit să slujească într-o lume separată, fiecare cu suliţa lui mititică şi cu sabia lui ruginită, să îşi ţină străvechile promisiuni că va muri.
8. Acesta este sâmburele de frică în fiecare vis ferit de întrebuinţarea pe care i-ar da-o Cel Ce vede o altă funcţie a viselor. Când visele sunt împărtăşite, ele îşi pierd funcţia de atac şi separare, chiar daca fiecare vis a fost făcut în acest scop. Şi totuşi, nu există nimic în lumea viselor care să rămână fără speranţa schimbării şi a îmbunătăţirii, căci nu aici se găseşte imuabilitatea! Să ne bucurăm că e aşa şi să nu căutăm veşnicul în lumea aceasta. Visele de iertare sunt mijloace de retragere din visarea unei lumi exterioare ţie. Şi duc, în final, dincolo de toate visele, la pacea vieţii eterne.
„A COURSE IN MIRACLES”
