Lecţiile Spiritului Sfânt

1.  Ca orice bun profesor, Spiritul Sfânt ştie mai mult decât ştii tu acum, dar predă doar ca să te facă egal cu El. Tu te-ai învăţat deja greşit, odată ce ai crezut neadevărul. Nu ai crezut în propria ta perfecţiune. Te-ar învăţa Dumnezeu că ai făcut o minte scindată, când îţi ştie mintea doar ca întreg? Tot ce ştie Dumnezeu e că nu Îi sunt deschise canalele de comunicare, aşa că nu poate să Îşi confere bucuria şi să ştie că bucuria copiilor Lui este deplină. Acordarea bucuriei Lui e un proces continuu, nu în timp, ci în veşnicie. Extinderea lui Dumnezeu în afară, dar nu şi deplinătatea Lui, e blocată când Fiimea nu comunică cu El ca un tot unitar. Aşa că S-a gândit: „Copiii mei dorm şi trebuie treziţi".

2.  Cum poţi să trezeşti mai delicat nişte copii decât cu o Voce blândă care nu îi va speria, ci doar le va aminti că noaptea s-a încheiat şi s-a făcut lumină? Nu îi anunţi că visele de coşmar care i-au speriat atât de rău nu sunt reale, căci copiii cred în magie. Pur şi simplu îi reasiguri că sunt în siguranţă acum. Apoi îi antrenezi să recunoască diferenţa dintre somn şi trezie, ca să înţeleagă că nu trebuie să le fie frică de vise. Şi atunci, când vin visele rele, ei singuri vor apela la lumină pentru a le spulbera.

3.  Un profesor înţelept predă prin abordare, nu prin evitare. El nu scoate în evidenţă ce trebuie să eviţi ca să te fereşti de rău, ci ce trebuie să înveţi ca să ai parte de bucurie. Gândeşte-te la frica şi deruta prin care ar trece un copil dacă i s-ar spune: „Să nu faci asta, că o să îţi facă rău şi o să te pună în primejdie; dar, dacă faci asta în schimb, o să scapi de rău şi o să fii în siguranţă, şi nu o să îţi mai fie frică". Sigur e mai bine să foloseşti doar trei cuvinte: „Fă numai asta!" Această simplă afirmaţie e întru totul clară, uşor de înţeles şi foarte uşor de reţinut.

4.  Spiritul Sfânt nu înşiră greşelile niciodată pentru că nu e sperietoare de copii, iar cei cărora le lipseşte înţelepciunea sunt chiar nişte copii. Dar El răspunde întotdeauna la chemarea lor, iar faptul că se pot bizui pe El le dă mai multă certitudine. Copiii chiar confundă fantezia cu realitatea şi se sperie pentru că nu recunosc diferenţa dintre ele. Spiritul Sfânt nu face nicio distincţie între vise. Ci le spulberă, pur şi simplu, cu lumina Lui. Lumina Lui e întotdeauna Chemarea să te trezeşti, indiferent ce ai visat. Nu e nimic durabil în vise, iar Spiritul Sfânt, strălucind de lumina ce vine de la Dumnezeu, vorbeşte numai pentru ce durează o veşnicie.

A.  Să ai, dă totul tuturor

1.  Când îţi vor dispărea trupul, eul şi visele, vei şti că o să durezi o veşnicie. Poate crezi că asta se realizează prin moarte, dar nimic nu se realizează prin moarte, căci moartea nu e nimic. Totul se realizează prin viaţă, iar viaţa ţine de minte şi este în minte. Trupul nici nu trăieşte, nici nu moare, căci nu te poate conţine pe tine, care eşti viaţă. Dacă împărtăşim aceeaşi minte, poţi birui moartea pentru că eu am biruit-o. Moartea e o încercare de-a rezolva conflictul prin neluarea niciunei decizii. Ca orice altă soluţie imposibilă încercată de eu, aceasta nu va funcţiona.

2.  Dumnezeu nu a făcut trupul, căci acesta poate fi distrus şi, de aceea, nu ţine de Împărăţie. Trupul simbolizează ce crezi că eşti. E clar că e un instrument de separare şi, de aceea, nu există. Ca întotdeauna, Spiritul Sfânt ia ce ai făcut tu şi îl traduce într-un instrument didactic. Şi, tot ca întotdeauna, El ia ce foloseşte eul ca argument în favoarea separării şi îl reinterpretează într-o demonstraţie în defavoarea acesteia. Dacă mintea poate vindeca trupul, dar trupul nu poate vindeca mintea, mintea trebuie să fie atunci mai tare decât trupul. Fiecare miracol demonstrează acest lucru.

3.  Am spus că Spiritul Sfânt e motivaţia pentru miracole. El îţi spune întotdeauna că numai mintea e reală, căci numai mintea poate fi împărtăşită. Trupul e separat şi, de aceea, nu poate fi parte din tine. A fi de o minte are înţeles, dar a fi de un trup nu are niciunul. Potrivit legilor minţii deci, trupul nu are niciun înţeles.

4.  Pentru Spiritul Sfânt, miracolele nu au o ordine a dificultăţii. Lucrul acesta ţi-e destul de familiar deja, dar nu a devenit credibil încă. De aceea, nu îl înţelegi şi nu îl poţi folosi. Avem prea multe de realizat în numele Împărăţiei ca să lăsăm să ne scape acest concept crucial. E o adevărată piatră de temelie a sistemului de gândire pe care îl predau şi pe care vreau să îl predai şi tu. Nu poţi săvârşi miracole fără să îl crezi, căci e o credinţă în desăvârşită egalitate. Doar un singur dar egal poate fi oferit Fiilor egali ai lui Dumnezeu: apreciere deplină. Nici mai mult, nici mai puţin. Fără un ambitus, ordinea dificultăţilor e lipsită de înţeles, iar ce îi oferi fratelui tău trebuie să nu aibă ambitus.

5.  Spiritul Sfânt, Care duce la Dumnezeu, traduce comunicarea în fiinţă, tot aşa cum traduce, în final, percepţia în cunoaştere. Nu pierzi ce comunici. Eul foloseşte trupul pentru atac, plăcere şi mândrie. Demenţa acestei percepţii o face de-a dreptul înfricoşătoare. Spiritul Sfânt vede trupul doar ca un mijloc de comunicare; şi, deoarece comunicarea e împărtăşire, ea devine comuniune. Poate crezi că atât iubirea, cât şi frica pot fi comunicate, şi deci împărtăşite. Dar asta nu e atât de real pe cât poate să pară. Cei ce comunică frică stârnesc atac, iar atacul sistează comunicarea întotdeauna, făcând-o imposibilă. Eurile se unesc într-adevăr într-o loialitate temporară, dar numai pentru ce poate să capete fiecare separat. Spiritul Sfânt comunică doar ce poate să dea fiecare tuturor. El nu ia nimic înapoi niciodată, pentru că vrea să ţii totul. De aceea, învăţătura Lui începe cu lecţia:
Să ai, dă totul tuturor.

6.  Acesta e un pas foarte preliminar şi singurul pe care trebuie să îl faci tu însuţi. Nu e necesar nici măcar să îl duci la bun sfârşit tu însuţi, dar este necesar să te întorci în direcţia aceasta. Odată ce ai ales să apuci această cale, te pui la cârma călătoriei, unde tu şi numai tu trebuie să rămâi. S-ar putea să ţi se pară un pas ce accentuează conflictul în loc să îl rezolve, căci este primul pas în inversarea percepţiei tale şi în întoarcerea ei cu partea care trebuie în sus. Aceasta este în conflict cu percepţia răsturnată pe care nu ai abandonat-o încă, ori schimbarea de direcţie nu ar fi fost necesară. Unii rămân mult timp la acest pas, trecând prin conflicte foarte acute. În acest moment, pot încerca să accepte conflictul, în loc să facă pasul următor spre rezolvarea acestuia. Din moment ce au făcut primul pas însă, vor fi ajutaţi. Odată ce au ales ce nu pot duce la bun sfârşit de unii singuri, nu mai sunt singuri.

B.  Să ai pace, predă pace ca să o înveţi

1.  Toţi cei ce cred în separare au o frică fundamentală de ripostă şi abandon. Crezând în atac şi respingere, asta percep, predau şi învaţă. Aceste idei demente sunt rezultatul clar al disocierii şi proiecţiei. Eşti ce predai, dar este evident că poţi preda greşit şi deci că îţi poţi preda ce e greşit. Mulţi au crezut că îi atac, deşi era limpede că nu îi atacam. Un student dement învaţă lecţii ciudate. Ce trebuie să recunoşti e că, atunci când nu împărtăşeşti un sistem de gândire, îl slăbeşti. De aceea, cei ce cred în el percep asta ca un atac la adresa lor. Căci fiecare se identifică cu propriul sistem de gândire şi fiecare sistem de gândire se axează pe ce crezi că eşti. Dacă centrul sistemului de gândire e adevărat, din el se extinde numai adevăr. Dar, dacă la centrul lui e o minciună, din el emană numai amăgire.

2.  Toţi profesorii buni îşi dau seama că numai o schimbare fundamentală va dura, dar nu încep la acest nivel. Întărirea motivaţiei pentru schimbare e întâiul şi primul lor obiectiv. Şi, tot acesta, obiectivul lor ultim şi final. Tot ce trebuie să facă un profesor ca să garanteze o schimbare e să sporească motivaţia studentului pentru schimbare. O schimbare de motivaţie e o schimbare a minţii, iar asta va produce inevitabil o schimbare fundamentală pentru că mintea e fundamentală.

3.  Primul pas în procesul de inversare sau desfacere e desfacerea noţiunii de a căpăta. Aşadar, prima lecţie a Spiritului Sfânt a fost: „Să ai, dă totul tuturor". Am spus că acesta poate spori conflictul pentru o vreme, iar acum putem lămuri asta şi mai bine. În acest moment, egalitatea dintre a avea şi a fi nu se percepe încă. Până se percepe, a avea pare a fi opusul lui a da. De aceea, prima lecţie pare să conţină o contradicţie, din moment ce o învaţă o minte în conflict. Iar asta înseamnă o motivaţie în conflict, lecţia - prin urmare - neputând fi învăţată încă în mod consecvent. În plus, mintea studentului proiectează propriul ei conflict, aşa că nu percepe nicio consecvenţă în minţile altora, făcându-l să le suspecteze motivaţiile. Iată adevăratul motiv pentru care, în multe privinţe, prima lecţie e cel mai greu de învăţat. În ciuda faptului că eşti încă puternic conştient de eul din tine şi reacţionezi, cu precădere, la eul din alţii, ţi se predă să reacţionezi la amândouă ca şi cum ce crezi nu ar fi adevărat.

4.  Cu capul în jos ca întotdeauna, eul consideră prima lecţie dementă. De fapt, asta e singura lui alternativă, din moment ce cealaltă posibilitate - mult mai inacceptabilă pentru el - ar fi, desigur, aceea că el este dement. Judecata eului, aici ca întotdeauna, e predeterminată de ce este el. Schimbarea fundamentală se va petrece totuşi odată cu schimbarea minţii celui ce gândeşte. Între timp, claritatea sporită a Vocii Spiritului Sfânt face imposibil ca studentul să nu asculte. O vreme, primeşte deci mesaje contradictorii şi le acceptă pe amândouă.

5.  Ca să ieşi din conflictul existent între două sisteme de gândire opuse, e clar că trebuie să alegi unul şi să renunţi la celălalt. Dacă te identifici cu propriul sistem de gândire - un lucru fără ieşire - şi dacă accepţi două sisteme de gândire în complet dezacord, pacea minţii e cu neputinţă. Dacă le predai pe amândouă - un lucru pe care precis îl vei face cât timp le accepţi pe amândouă -, predai şi înveţi conflict. De vrut însă vrei pace, căci nu ai fi chemat într-ajutor Vocea pentru pace. Lecţia Ei nu e dementă; dement este conflictul.

6.  Nu poate exista conflict între sănătatea şi demenţa minţii. Numai una e adevărată, aşa că numai una e reală. Eul încearcă să te convingă că tu hotărăşti care dintre voci e adevărată, dar Spiritul Sfânt te învaţă că adevărul a fost creat de Dumnezeu şi că hotărârea ta nu poate să îl schimbe. Când începi să realizezi puterea tihnită a Vocii Spiritului Sfânt şi consecvenţa Ei desăvârşită, mintea ta va începe să realizeze că încerci să desfaci o hotărâre deja luată irevocabil pentru tine. Iată de ce ţi-am sugerat mai înainte să nu uiţi să Îi îngădui Spiritului Sfânt să Îl aleagă El pe Dumnezeu pentru tine.

7.  Nu ţi se cere să iei hotărâri demente, deşi poţi să crezi că ţi se cere aşa ceva. Dar să crezi că tu hotărăşti ce sunt creaţiile lui Dumnezeu trebuie să fie o dovadă de demenţă. Spiritul Sfânt percepe conflictul exact aşa cum este. De aceea, a doua Lui lecţie este:
Să ai pace, predă pace ca să o înveţi.

8.  E tot un pas preliminar, de vreme ce a avea şi a fi nu sunt puse încă pe picior de egalitate. Dar e un pas mai avansat decât primul, care e de fapt doar începutul inversării gândirii. În al doilea pas, afirmi explicit ce vrei. E, aşadar, un pas în direcţia ieşirii din conflict, de vreme ce înseamnă că ai cântărit alternativele şi ai ales-o pe cea care îţi pare mai dezirabilă. Cu toate acestea, expresia „mai dezirabilă" continuă să dea de înţeles că dezirabilul are grade. De aceea, deşi e un pas esenţial în direcţia deciziei ultime, e clar că nu e pasul final, încă nu s-a acceptat faptul că miracolele nu au o ordine a dificultăţii, căci ce e dorit pe deplin nu este dificil. A dori pe deplin înseamnă a crea, iar crearea nu poate fi dificilă dacă Dumnezeu Însuşi te-a creat creator.

9.  Al doilea pas, atunci, e tot perceptual, deşi e un pas uriaş în direcţia percepţiei unificate ce reflectă modul de-a cunoaşte al lui Dumnezeu. Făcând acest pas şi ţinând-o în direcţia aceasta, vei înainta spre centrul sistemului tău de gândire, unde se va petrece schimbarea fundamentală. În al doilea pas, progresul e intermitent, dar al doilea pas e mai uşor decât primul pentru că urmează. Realizarea că trebuie să urmeze demonstrează conştientizarea crescândă a faptului că Spiritul Sfânt te va conduce.

- VA URMA -

C. Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa

“A Course in Miracles”

Renunţarea la atac - Singurul Răspuns

1.  După cum am subliniat deja, fiecare idee începe în mintea celui care o gândeşte. De aceea, ceea ce se extinde din minte rămâne în ea şi se cunoaşte pe sine din ceea ce extinde. Cuvântul „cunoaşte" e corect aici, pentru că Spiritul Sfânt continuă să ţină cunoaşterea la adăpost în mintea ta, prin percepţia Lui imparţială. Neatacând nimic, El nu prezintă niciun obstacol în calea comunicării lui Dumnezeu. De aceea, Fiinţa nu e ameninţată niciodată. Mintea ta dumnezeiască nu poate fi pângărită niciodată. Eul nu a făcut şi nu va face parte din ea niciodată, dar prin eu poţi să auzi, să predai şi să înveţi ce nu este adevărat. Te-ai învăţat să crezi că nu eşti ce eşti. Nu poţi preda ce nu ai învăţat, şi ce predai consolidezi în tine prin împărtăşire. Fiecare lecţie pe care o predai o înveţi.

2.  Iată de ce trebuie să predai o singură lecţie. Dacă e să scapi de conflict, trebuie să înveţi numai de la Spiritul Sfânt şi să predai numai prin El. Eşti numai iubire, dar - când negi acest fapt - faci din ce eşti ceva ce trebuie să înveţi să-ţi aminteşti. Am spus mai înainte că mesajul răstignirii a fost: „Predă numai iubire, căci asta şi eşti". E unica lecţie perfect unificată, fiind unica lecţie care e una singură. Numai predând-o o poţi învăţa. „Cum predai, aşa vei învăţa". Dacă asta e adevărat, şi chiar este, nu uita că ce predai îţi predă ţie. Şi ce proiectezi sau extinzi vei şi crede.

3.  Unica siguranţă stă în extinderea Spiritului Sfânt, pentru că - văzându-I blândeţea în alţii - propria ta minte se percepe total inofensivă. Odată ce poate accepta acest lucru pe deplin, nu mai vede nicio nevoie să se protejeze. Şi atunci mijeşte în ea protecţia lui Dumnezeu, asigurând-o că e de-a pururi în perfectă siguranţă. Cei ce sunt în perfectă siguranţă sunt cu totul blajini. Ştiind că sunt binecuvântaţi, ei binecuvântează. Fără nelinişte, mintea e total binevoitoare şi, extinzând binefacere, e binefăcătoare. Siguranţa e deplina renunţare la atac. Niciun compromis nu e posibil în această privinţă. Predând atacul sub orice formă, l-ai învăţat şi te va răni. Această învăţătură însă nu e nemuritoare şi o poţi dezvăţa nepredând-o.

4.  Din moment ce nu poţi să nu predai, mântuirea ta stă în a preda opusul exact la tot ce crede eul. Aşa vei învăţa adevărul care te va face liber şi te va ţine liber cât alţii îl învaţă de la tine. Singurul mod de-a avea pace este să o predai. Predând pacea, trebuie să o înveţi şi tu, căci nu poţi preda ceva ce mai disociezi. Numai aşa poţi recâştiga cunoaşterea pe care ai lepădat-o. O idee pe care o împărtăşeşti trebuie să o şi ai. Ea ţi se deşteaptă în minte prin convingerea predării ei. Tot ce predai înveţi. Predă numai iubire, şi învaţă că iubirea e a ta şi că eşti iubire.

 Singurul Răspuns

1.  Adu-ţi aminte că Spiritul Sfânt e Răspunsul, nu întrebarea. Eul vorbeşte întotdeauna primul. E capricios şi nu vrea binele celui care l-a făcut. E convins - pe bună dreptate - că făcătorul lui îi poate retrage sprijinul în orice moment. Dacă ţi-ar dori binele, s-ar bucura, după cum Se va bucura Spiritul Sfânt când te va fi dus acasă şi nu vei mai avea nevoie de călăuzirea Lui. Eul nu se consideră parte din tine. Într-asta stă principala lui greşeală, temelia întregului său sistem de gândire.

2.  Când te-a creat Dumnezeu, te-a făcut parte din El. Iată de ce atacul în interiorul Împărăţiei este imposibil. Tu ai făcut eul fără iubire, aşa că el nu te iubeşte. Nu ai putut rămâne în interiorul Împărăţiei fără iubire şi, de vreme ce Împărăţia e iubire, te crezi fără de ea. Asta îi permite eului să se considere separat şi în afara celui care l-a făcut, vorbind astfel pentru partea minţii tale care crede că tu eşti separat şi în afara Minţii lui Dumnezeu. Eul a ridicat, atunci, prima întrebare care s-a pus vreodată, dar la care nu poate răspunde niciodată. Întrebarea aceea, „Ce eşti?", a fost începutul îndoielii. De atunci încoace, eul nu a răspuns la nicio întrebare, deşi a pus o mulţime. Cele mai inventive activităţi ale eului nu au reuşit decât să facă obscură întrebarea, pentru că ai răspunsul şi eul se teme de tine.

3.  Nu poţi să înţelegi conflictul până nu înţelegi pe deplin faptul fundamental că eul nu poate să ştie nimic. Spiritul Sfânt nu vorbeşte primul, dar răspunde întotdeauna. Fiecare L-a chemat într-ajutor într-un moment sau altul, într-un fel sau altul, şi i s-a răspuns. Deoarece Spiritul Sfânt răspunde cu adevărat, El răspunde pentru totdeauna, ceea ce înseamnă că fiecare are răspunsul acum.

4.  Eul nu poate să audă Spiritul Sfânt, dar crede că partea minţii care l-a făcut e împotriva lui. El interpretează asta ca o justificare a atacului său la adresa celui care l-a făcut. El crede că atacul e cea mai bună apărare şi vrea să o crezi şi tu. Dacă nu o crezi, nu vei fi de partea lui, iar eul are mare nevoie de aliaţi, dar nu şi de fraţi. Percepând ceva străin de el în mintea ta, eul recurge la trup ca la un aliat, căci trupul nu e parte din tine. Asta face trupul prietenul eului. E o alianţă bazată franc pe separare. Dacă treci de partea acestei alianţe, te vei teme, pentru că treci de partea unei alianţe a fricii.

5.  Eul foloseşte trupul să conspire împotriva minţii tale şi, din cauză că eul îşi dă seama că „duşmanul" lui le poate pune capăt la amândoi prin simpla recunoaştere că nu fac parte din tine, ei se unesc într-un atac comun. E poate cea mai ciudată percepţie dintre toate, dacă te gândeşti ce implică de fapt. Eul, care nu e real, încearcă să convingă mintea, care e reală, că ea e instrumentul de învăţare al eului; şi, în plus, că trupul e mai real decât mintea. Nicio minte sănătoasă nu ar putea să creadă aşa ceva şi, pe drept cuvânt, nicio minte sănătoasă nu crede aşa ceva.

6.  Ascultă, atunci, unicul răspuns al Spiritului Sfânt la toate întrebările puse de eu: eşti un copil al lui Dumnezeu, o parte nepreţuită a Împărăţiei Sale, pe care a creat-o ca parte din El. Nimic altceva nu există şi numai asta e real. Ai ales un somn în care ai visat urât, dar somnul nu este real şi Dumnezeu te cheamă să te trezeşti. Când Îl vei auzi, nu va mai rămâne nimic din visul tău, pentru că te vei trezi. Visele tale conţin multe dintre simbolurile eului şi te-au derutat. Dar numai din cauză că ai dormit şi nu ai cunoscut. Când te vei trezi, vei vedea adevărul în jurul tău şi în tine, şi nu vei mai crede în vise pentru că nu vor mai avea realitate pentru tine. Dar Împărăţia şi tot ce ai creat în ea vor avea o mare realitate pentru tine, pentru că sunt frumoase şi adevărate.

7.  În Împărăţie, unde eşti şi ce eşti e întru totul cert. Nu încape îndoială, căci prima întrebare nu s-a pus niciodată. Primindu-şi, în sfârşit, răspunsul deplin, nu a fost niciodată. Doar fiinţa sălăşluieşte în Împărăţie, unde toate sălăşluiesc în Dumnezeu fără niciun semn de întrebare. Timpul petrecut întrebând în vis a cedat locul creaţiei şi veşniciei sale. Ai tot atâta certitudine cât Dumnezeu căci eşti la fel de adevărat ca El, dar ce a fost odată cert în mintea ta a devenit doar o aptitudine pentru certitudine.

8.  Introducerea aptitudinilor în fiinţă a marcat începutul incertitudinii, pentru că aptitudinile sunt potenţialuri, nu realizări. Aptitudinile tale sunt inutile în prezenţa realizărilor lui Dumnezeu şi, totodată, ale tale. Realizările sunt rezultate ce au fost dobândite. Când sunt perfecte, aptitudinile nu au niciun înţeles. E curios că perfectul trebuie acum perfectat. De fapt, e imposibil. Aminteşte-ţi însă că, atunci când te pui într-o situaţie imposibilă, crezi că imposibilul este posibil.

9.  Aptitudinile trebuie dezvoltate înainte de-a le putea folosi. Deşi asta nu e adevărat referitor la nimic din ce a creat Dumnezeu, e cea mai blândă soluţie posibilă la ce ai făurit tu. Într-o situaţie imposibilă, îţi poţi dezvolta aptitudinile până la punctul în care pot să te scoată din ea. Ai o Călăuză care să îţi arate cum să le dezvolţi, dar nu ai alt comandant decât tine. Împărăţia e lăsată astfel în seama ta, cu o Călăuză ca să o găseşti şi un mijloc de-a o păstra. Ai un model de urmat care îţi va întări comanda şi nu o va diminua în niciun fel. Îţi reţii astfel poziţia centrală în înrobirea ta imaginară, ceea ce demonstrează de la sine că nu eşti înrobit.

10.  Te afli într-o situaţie imposibilă numai din cauză că socoteşti posibil să te afli în aşa ceva. Chiar te-ai afla într-o situaţie imposibilă dacă Dumnezeu ţi-ar arăta perfecţiunea ta şi ţi-ar dovedi că ai greşit. Asta ar demonstra că perfecţii sunt inadecvaţi să ajungă singuri la conştientizarea propriei lor perfecţiuni, şi ar sprijini astfel credinţa că cei ce au totul au nevoie de ajutor, fiind deci neajutoraţi. Iată tipul de „raţionament" în care se lansează eul. Dumnezeu, Care cunoaşte perfecţiunea creaţiilor Lui, nu le aduce un afront. Ar fi ceva la fel de imposibil ca noţiunea eului că I-a adus Lui un afront.

11.  Iată de ce Spiritul Sfânt nu comandă niciodată. Comanda presupune inegalitate, iar Spiritul Sfânt demonstrează că aşa ceva nu există. Fidelitatea faţă de premise este o lege a minţii, şi tot ce a creat Dumnezeu e fidel legilor Sale. E posibilă însă şi fidelitatea faţă de alte legi, nu pentru că ar fi adevărate, ci pentru că le-ai făcut tu. Ce ar fi de câştigat dacă Dumnezeu ţi-ar dovedi că ai gândit dement? Poate oare Dumnezeu să Îşi piardă certitudinea? Am spus deseori că eşti ce predai. Oare vrei să te înveţe Dumnezeu că ai păcătuit? Dacă ar confrunta sinele pe care l-ai făcut cu adevărul pe care ţi l-a creat El, cum ai putea să fii, decât cuprins de frică? Te-ai îndoi de mintea ta corectă, singurul loc în care poţi găsi sănătatea mintală pe care ţi-a dat-o El.

12.  Dumnezeu nu predă. Predarea presupune existenţa unei lipse, iar Dumnezeu ştie că aşa ceva nu există. Dumnezeu nu este în conflict. Predarea urmăreşte să schimbe, dar Dumnezeu a creat doar ce e de neschimbat. Separarea nu a fost o pierdere a perfecţiunii, ci un rateu în comunicare. S-a ivit atunci o formă dură şi stridentă de comunicare: vocea eului. Ea nu a putut zdruncina pacea lui Dumnezeu, dar a putut-o zdruncina pe a ta. Dumnezeu nu a înăbuşit-o, pentru că a o eradica ar însemna să o ataci. Pus sub semnul întrebării, El nu a pus sub semnul întrebării. Ci doar a dat Răspunsul. Răspunsul Lui este Profesorul tău.

“A Course in Miracles” 

Alternativa la proiecţie

1.  Orice scindare a minţii trebuie să implice o respingere a unei părţi din ea, şi asta e credinţa în separare. Întregimea lui Dumnezeu, care este pacea Sa, nu poate fi apreciată decât de o minte întreagă care recunoaşte Întregimea creaţiei lui Dumnezeu. Prin această recunoaştere, ea îşi cunoaşte Creatorul. Excluderea şi separarea sunt sinonime, la fel ca separarea şi disocierea. Am spus mai înainte că separarea a fost şi este o disociere şi că, odată ce are loc, proiecţia devine principala ei apărare, sau procedeul prin care îşi asigură continuitatea. Motivul însă poate să nu fie atât de evident pe cât crezi.

2.  Ce proiectezi, renegi, şi nu crezi, aşadar, că îţi aparţine. Tu te excluzi prin chiar judecata că eşti diferit de cel asupra căruia proiectezi. De vreme ce ai judecat şi ai respins ce ai proiectat, continui să îl ataci pentru că îl ţii în continuare separat. Făcând-o inconştient, încerci să nu conştientizezi că te-ai atacat pe tine însuţi, şi îţi închipui astfel că ţi-ai luat toate măsurile de precauţie.

3.  Proiecţia însă te va răni întotdeauna. Ea îţi întăreşte credinţa în mintea ta scindată, singurul ei scop fiind acela de-a perpetua separarea. E exclusiv un procedeu de-al eului de-a te face să te simţi diferit de fraţii tăi şi separaţi de aceştia. Eul îl justifică motivând că te face să pari „mai bun" decât ei, făcându-ţi astfel şi mai obscură egalitatea cu aceştia. Proiecţia şi atacul sunt corelate în mod inevitabil, proiecţia fiind întotdeauna un mijloc de-a justifica atacul. Mânia fără proiecţie e imposibilă. Eul foloseşte proiecţia doar ca să îţi distrugă percepţia ta şi a fraţilor tăi. Procesul începe cu excluderea unui lucru ce există în tine, dar pe care nu îl vrei, şi duce direct la excluderea ta din mijlocul fraţilor tăi.

4.  Am învăţat însă că există o alternativă la proiecţie. Fiecare aptitudine a eului are o întrebuinţare mai bună, căci aptitudinile lui sunt dirijate de minte, care are o Voce mai bună. Spiritul Sfânt extinde, iar eul proiectează. Aşa cum obiectivele lor sunt opuse, tot aşa este şi rezultatul.

5.  Spiritul Sfânt începe cu perceperea ta ca lucru perfect. Ştiind că această perfecţiune e împărtăşită, El o recunoaşte în alţii, întărind-o astfel şi în tine, şi în ei. În loc de mânie, asta trezeşte iubire de ambele părţi, pentru că stabileşte includere. Percepând egalitate, Spiritul Sfânt percepe nevoi egale. Automat, asta invită Ispăşirea, căci Ispăşirea e singura nevoie universală din lumea aceasta. Singurul mod de-a-ţi afla fericirea în lume e acela de-a te percepe astfel. Căci aşa adevereşti că nu eşti în lumea aceasta, pentru că lumea e un loc nefericit.

6.  Oare cum îţi poţi afla bucuria într-un loc lipsit de bucurie altfel decât realizând că nu eşti în locul respectiv? Nu poţi fi unde nu te-a pus Dumnezeu, iar Dumnezeu te-a creat parte din El. Iată atât unde eşti, cât şi ce eşti. E ceva complet inalterabil. E includere totală. Nu îl poţi schimba acum şi niciodată. Căci e în vecii vecilor adevărat. Nu e o convingere, ci un Fapt. Ce a creat Dumnezeu e ca El de adevărat. Adevărul său stă numai în desăvârşita sa includere în Singurul desăvârşit. A nega asta înseamnă a te nega pe tine şi pe El, din moment ce este imposibil să accepţi una fără alta.

7.  Desăvârşita egalitate a percepţiei Spiritului Sfânt e doar reflecţia desăvârşitei egalităţi a cunoaşterii lui Dumnezeu. Percepţia eului nu are echivalent în Dumnezeu, dar Spiritul Sfânt rămâne Puntea dintre percepţie şi cunoaştere. Dându-ţi posibilitatea să foloseşti percepţia într-un mod ce reflectă cunoaştere, ţi-o vei aminti în cele din urmă. Eul ar prefera să creadă că această reamintire e cu neputinţă, dar percepţia ta e cea îndrumată de Spiritul Sfânt. Percepţia ta va înceta unde a şi început. Toate converg în Dumnezeu, pentru că toate au fost create de El şi în El.

8.  Dumnezeu Şi-a creat Fiii extinzându-Şi Gândul şi reţinând extensiile Gândului Său în Mintea Sa. Toate Gândurile Sale sunt, aşadar, cât se poate de unite în ele şi între ele. Spiritul Sfânt îţi dă posibilitatea să percepi această întregime acum. Dumnezeu te-a creat să creezi. Nu Îi poţi extinde Împărăţia până nu Îi cunoşti întregimea.

9.  Gândurile încep în mintea celui care le gândeşte, de unde se extind în afară. Asta e la fel de adevărat în ce priveşte Gândirea lui Dumnezeu, cât şi în ce o priveşte pe a ta. Deoarece mintea ta e scindată, poţi atât să percepi, cât şi să gândeşti. Percepţia însă nu poate scăpa de legile fundamentale ale minţii. Percepi din minte şi îţi proiectezi percepţiile în afară. Deşi percepţia de orice fel nu e reală, ai făcut-o şi Spiritul Sfânt o poate folosi deci foarte bine. El poate inspira percepţia şi o poate conduce spre Dumnezeu. Această convergenţă pare să fie într-un viitor îndepărtat numai din cauză că mintea ta nu e perfect aliniată cu ideea şi, prin urmare, nu o vrea acum.

10.  Spiritul Sfânt foloseşte timpul, dar nu crede în el. Venind de la Dumnezeu, El foloseşte totul spre bine, dar nu crede în ce nu e adevărat. De vreme ce Spiritul Sfânt e în mintea ta, mintea ta poate crede şi ea numai ce e adevărat. Spiritul Sfânt poate vorbi numai pentru asta, căci El vorbeşte pentru Dumnezeu. Îţi spune să Îi înapoiezi lui Dumnezeu mintea ta întreagă, pentru că nu L-a părăsit nicicând. Dacă nu L-a părăsit nicicând, nu trebuie decât să o percepi aşa cum este ca să Îi fie înapoiată. Conştientizarea deplină a Ispăşirii e, aşadar, recunoaşterea că separarea nu s-a produs niciodată. Eul nu poate să o înfrângă pentru că e o afirmare explicită a faptului că eul nu s-a produs nicicând.

11.  Eul poate accepta ideea că înapoierea este necesară pentru că poate atât de uşor să facă ideea să pară dificilă. Spiritul Sfânt îţi spune însă că nici măcar înapoierea nu e necesară, căci ce nu s-a întâmplat nicicând nu poate să fie dificil. Cu toate acestea, tu poţi să faci ideea înapoierii atât necesară, cât şi dificilă. Şi totuşi, e cât se poate de clar că perfecţii nu au nevoie de nimic şi că nu poţi să resimţi perfecţiunea ca o realizare dificilă, pentru că asta e ceea ce eşti. Iată cum trebuie să percepi creaţiile lui Dumnezeu, aducându-ţi toate percepţiile pe singura linie pe care o vede Spiritul Sfânt. Această linie e linia directă de comunicare cu Dumnezeu, şi îţi lasă mintea să conveargă cu a Lui. Nu există conflict niciunde în această percepţie, căci înseamnă că toată percepţia e călăuzită de Spiritul Sfânt, a Cărui Minte e fixată asupra lui Dumnezeu. Numai Spiritul Sfânt poate rezolva conflictul, pentru că numai Spiritul Sfânt e lipsit de conflict. El percepe doar ce e adevărat în mintea ta şi Se extinde în afară doar la ce e adevărat în alte minţi.

12.  Diferenţa dintre proiecţia eului şi extinderea Spiritului Sfânt e foarte simplă. Eul proiectează pentru a exclude şi deci pentru a amăgi. Spiritul Sfânt extinde recunoscându-Se pe El în fiecare minte şi percepându-le astfel ca tot unitar. Nimic nu este în conflict în percepţia aceasta, căci ce percepe Spiritul Sfânt e totuna. Oriunde Se uită, Se vede pe El şi, pentru că El e unit, oferă întotdeauna Împărăţia întreagă. Acesta e singurul mesaj pe care I l-a dat Dumnezeu şi pentru care trebuie să vorbească, căci tocmai asta este El. Pacea lui Dumnezeu stă în acel mesaj, aşa că pacea lui Dumnezeu stă în tine. Măreaţa pace a Împărăţiei se răsfrânge de-a pururi în mintea ta, dar trebuie să se răsfrângă în afară pentru a te face conştient de ea.

13.  Spiritul Sfânt ţi-a fost dat cu desăvârşită imparţialitate şi Îl poţi recunoaşte doar recunoscându-L în mod imparţial. Eul e legiune, dar Spiritul Sfânt e unul. Niciun pic de întuneric nu rămâne nicăieri în Împărăţie, dar rolul tău e doar să nu laşi să rămână niciun pic de întuneric în mintea ta. Această aliniere cu lumina e nelimitată, căci e aliniată cu lumina lumii. Fiecare dintre noi e lumina lumii şi, unindu-ne minţile în lumina aceasta, proclamăm Împărăţia lui Dumnezeu împreună şi ca tot unitar.

“A Course in Miracles”