1. Ce altceva e un sentiment de boală decât un sentiment de limitare? De dezbinare şi de separare de ceva ? Un gol perceput între fratele tău şi tine; un gol văzut acum ca sănătate? Aşa că binele se vede în afară; răul, înăuntru. Iar boala e separarea sinelui de bine şi ţinerea răului înăuntru. Dumnezeu este Alternativa la visele de frică. Cine se face părtaş la ele nu poate să Îl împărtăşească pe El. Dar cine îşi retrage mintea de la împărtăşirea lor chiar Îl împărtăşeşte. Nu există altă posibilitate. Nimic nu poate să existe dacă nu îl împărtăşeşti. Iar tu exişti pentru că Dumnezeu Şi-a împărtăşit Voia cu tine, ca şi creaţia Lui să poată crea.
2. Tocmai împărtăşirea viselor de rău - de ură şi răutate, de amărăciune şi moarte, de păcat şi suferinţă şi durere şi pierdere - le conferă realitate. Neîmpărtăşite, sunt percepute lipsite de înţeles. Frica dispare din ele pentru că nu le-ai susţinut. Unde nu mai este frică, iubirea trebuie să vină, pentru că nu există decât aceste alternative. Unde apare una, cealaltă dispare. Şi cea pe care o împărtăşeşti devine singura pe care o ai. O ai pe cea pe care o accepţi, pentru că e singura pe care ţi-o doreşti.
3. Nu împărtăşeşti vise de rău dacă îl ierţi pe cel care visează şi percepi că el nu este visul pe care l-a făcut. În felul acesta, el nu poate face parte din visele tale, de care sunteţi liberi amândoi. Iertarea separă visătorul de visul de rău şi îl eliberează astfel. Aminteşte-ţi că, dacă împărtăşeşti un vis de rău, vei crede că eşti visul pe care îl împărtăşeşti. Şi, frică fiindu-ţi de acesta, nu vei vrea să îţi cunoşti propria Identitate, crezând că e ceva înfricoşător. Şi îţi vei nega Sinele, şi vei călca pe un pământ străin pe care Creatorul tău nu l-a făcut şi unde pari să fii ceva ce nu eşti. Te vei război cu Sinele tău, care pare să fie duşmanul tău; şi îţi vei ataca fratele, ca parte din ce urăşti. Nu există niciun compromis. Fie eşti Sinele tău, fie eşti o iluzie. Ce poate fi între iluzie şi adevăr? O cale de mijloc, unde poţi să fii un lucru ce nu eşti, trebuie să fie un vis şi nu poate să fie adevărul.
4. Ai conceput ca un gol infim între iluzii şi adevăr să fie locul unde ţi se găseşte toată siguranţa şi unde lucrul făurit de tine îţi ascunde bine Sinele. Aici se stabileşte o lume bolnavă, aceasta fiind lumea pe care o percep ochii trupului. Aici sunt sunetele pe care le aude, vocile pe care urechile lui au fost făcute să le audă. Însă sunetele şi imaginile pe care le poate percepe trupul sunt lipsite de înţeles. Căci nu poate să audă, nici să vadă. Nu ştie ce înseamnă să vezi, nici la ce ţi-ar servi să auzi. E la fel de incapabil să perceapă pe cât este să judece, să înţeleagă sau să cunoască. Ochii lui sunt orbi, urechile lui sunt surde. Nu poate să gândească şi, de aceea, nu poate să aibă efecte.
5. Ce a creat Dumnezeu pentru a se îmbolnăvi? Şi ce poate să existe din ce nu a creat El? Să nu îţi laşi ochii să întrezărească vise, nici urechile să stea martore la iluzii. Au fost făcuţi să vadă o lume care nu există; să audă voci care nu pot scoate niciun sunet. Există însă alte sunete şi alte imagini, care pot fi văzute, auzite şi înţelese. Căci ochii şi urechile sunt simţuri fără simţ, care nu fac decât să relateze ce văd şi ce aud. Nu ele văd şi aud, ci tu, care îmbini fiece pic, strop şi grăunte de dovadă fără sens, şi faci un martor la lumea pe care o vrei. Nu lăsa ochii şi urechile trupului să perceapă aceste nenumărate frânturi văzute în golul pe care ţi l-ai închipuit, şi să îl convingă pe cel ce le-a făcut că închipuirile lui au realitate.
6. Creaţia probează realitatea pentru că împărtăşeşte funcţia împărtăşită de întreaga creaţie. Nu e făcută din cioburi mici de sticlă, o aşchie de lemn, poate un fir sau două, îmbinate toate să îi ateste valoarea de adevăr. Realitatea nu depinde de aşa ceva. Nu există gol care să separe adevărul de vise şi de iluzii. Adevărul nu le-a lăsat niciun spaţiu în niciun loc şi în niciun timp. Căci umple fiecare loc şi fiecare timp, şi le face complet indivizibile.
7. Tu, care crezi că există un gol infim între fratele tău şi tine, nu vezi că tocmai aici sunteţi ca nişte prizonieri într-o lume percepută ca existând aici. Lumea pe care o vezi nu există, pentru că locul unde o percepi nu e real. Golul este învăluit cu grijă în ceaţă; tablouri înnegurate se ridică să îl acopere cu forme vagi şi incerte, cu contururi schimbătoare, de-a pururea nesigure şi insubstanţiale. Dar în spaţiul gol nu e nimic. Nu există nici secrete teribile, nici morminte întunecate unde groaza se ridică din oasele morţii. Priveşte golul infim, şi vei vedea inocenţa şi lipsa de păcat pe care le vei vedea în tine, când îţi vei pierde frica de-a recunoaşte iubirea.
„A COURSE IN MIRACLES”
