1. Dumnezeu nu cere nimic, iar Fiul Său, ca El, nu trebuie să ceară nimic. Căci nu lipseşte nimic din el. Un spaţiu neumplut, un gol infim, ar fi o lipsă. Şi numai acolo ar putea să îi lipsească ceva ce nu are. Un spaţiu în care Dumnezeu nu este, un gol între Tată şi Fiu nu e Voia Niciunuia dintre Cei Ce au făgăduit să fie un tot unitar. Făgăduinţa lui Dumnezeu este o făgăduinţă faţă de El Însuşi, şi nu e nimeni care să poată fi fals faţă de ce voieşte El ca parte din ce este El. Făgăduinţa Lui că nu există niciun gol între El şi ce este El nu poate să fie falsă. Ce voie poate să despartă ceea ce trebuie să fie un tot unitar, un tot în a Cărui Întregime nu poate să existe niciun gol?
2. Frumoasa relaţie pe care o ai cu toţi fraţii tăi e o parte din tine pentru că e o parte din Dumnezeu Însuşi. Nu eşti oare bolnav dacă îţi negi întregimea şi sănătatea, Sursa de ajutor, Chemarea la vindecare şi Chemarea la a vindeca? Mântuitorul tău aşteaptă vindecare, iar lumea aşteaptă odată cu el. Iar tu nu eşti separat de ea. Căci vindecarea va fi una sau deloc, tocmai în unitatea ei găsindu-se vindecarea. Ce altceva ar putea corecta separarea decât opusul ei? Nu există cale de mijloc în niciun aspect al mântuirii. Fie o accepţi total, fie nu o accepţi. Ce e neseparat trebuie să fie unit. Iar ce e unit nu poate să fie separat.
3. Fie există un gol între fratele tău şi tine, fie sunteţi un tot unitar. Nu există cale de mijloc, nici altă opţiune, nici loialitate de împărţit între cele două. O loialitate împărţită nu e decât o dovadă de necredinţă faţă de amândouă, făcându-te să te învârtejeşti şi să te agăţi incert de orice pai ce pare să îţi promită o oarecare uşurare. Dar cine îşi clădeşte casa pe un fir de pai, şi poate să se bizuie pe ea ca adăpost împotriva vântului? Îţi poţi face din trup o astfel de casă, pentru că îi lipseşte temelia în adevăr. Şi totuşi, datorită acestui lucru, poţi să vezi că nu e casa ta, ci doar un mijloc de-a te ajuta să ajungi la casa în care şade Dumnezeu.
4. Având un asemenea scop, trupul se vindecă. Nu e folosit să stea mărturie pentru visul de separare şi de boală. Nici nu e învinuit fără rost pentru ce nu a făcut. El ajută la vindecarea Fiului lui Dumnezeu şi, în acest scop, nu poate fi bolnav. Nu se va angaja la scopuri ce nu îţi aparţin, iar tu ai ales să nu fie bolnav. Toate miracolele se bazează pe această alegere şi ţi se dau în clipa în care o faci. Nicio formă de boală nu este imună, pentru că alegerea nu poate fi făcută la nivelul formei. Alegerea bolii pare să fie a unei forme, dar ea e una, ca şi opusul ei. Şi eşti bolnav sau sănătos, în consecinţă.
5. Dar nu de unul singur. Lumea aceasta nu e decât visul că poţi fi singur şi că poţi gândi fără să îi afectezi pe cei ce sunt separaţi de tine. Să fii singur trebuie să însemne că eşti separat şi, dacă eşti, nu poţi să nu fii bolnav. Asta pare să demonstreze că trebuie să fii separat. Dar nu înseamnă decât că ai încercat să te ţii de făgăduinţa de-a fi credincios necredinţei. Dar necredinţa este boală. Aidoma casei clădite pe un fir de pai. Luată izolat, pare destul de solidă şi de rezistentă. Dar stabilitatea ei nu poate fi judecată separat de temelia ei. Dacă se sprijină pe paie, nu e nevoie să mai blochezi uşa, să încui ferestrele şi să tragi zăvoarele. Vântul o va răsturna, iar ploaia va veni şi o va duce pe apa sâmbetei.
6. Ce rost are să îţi cauţi siguranţa în ceva făcut pentru pericol şi pentru frică? De ce ai împovăra-o cu şi mai multe zăvoare şi lanţuri şi ancore greoaie, când slăbiciunea ei nu constă în ea însăşi, ci în fragilitatea infimului gol de nimic pe care stă? Ce poate fi sigur dacă se sprijină pe o umbră? Ţi-ai construi oare casa pe ceva ce se va prăbuşi sub greutatea unei pene?
7. Casa ta e clădită pe sănătatea fratelui tău, pe fericirea lui, pe lipsa lui de păcat şi pe tot ce i-a făgăduit Tatăl lui. Nicio făgăduinţă secretă făcută în schimb de tine nu a zguduit Temelia casei lui. Vânturile o vor bate şi ploaia o va lovi, dar fără efect. Lumea va fi măturată, şi totuşi, casa aceasta va sta în picioare de-a pururi, pentru ca puterea ei nu stă numai în ea. Ea e o arcă a siguranţei, sprijinindu-se pe făgăduinţa lui Dumnezeu că Fiul Său este de-a pururea în siguranţă în El. Ce gol se poate vârî între siguranţa acestui adăpost şi Sursa ei? De aici, trupul poate fi văzut ca fiind ceea ce este şi ca având o valoare nici mai mică, nici mai mare decât măsura în care poate fi folosit pentru a-i da drumul Fiului lui Dumnezeu la casa lui. Şi, cu scopul acesta sfânt, trupul devine o casă a sfinţeniei o vreme, pentru că împărtăşeşte cu tine Voia Tatălui tău.
„A COURSE IN MIRACLES”
