1. De ce nu ai percepe învăţătura că eşti liber ca pe o eliberare de suferinţă? De ce nu ai aclama adevărul în loc să îl priveşti ca pe un duşman? De ce îţi pare spinoasă, anevoioasă şi mult prea greu de parcurs o cale uşoară, marcată atât de clar, încât e imposibil să te pierzi? Oare nu se datorează faptului că o consideri drumul către iad, în loc să o vezi ca pe o cale simplă, fără sacrificii sau pierderi, de-a te afla în Cer şi în Dumnezeu? Până nu îţi dai seama că nu renunţi la nimic, până nu înţelegi că nu pierzi nimic, vei avea unele regrete în ce priveşte calea pe care ai ales-o. Şi nu vei vedea multele câştiguri pe care ţi le-a oferit alegerea făcută. Dar, deşi nu le vezi, ele există. Cauza lor a fost efectuată, iar ele trebuie să fie prezente acolo unde a intrat cauza lor.
2. Ai acceptat cauza vindecării, aşa că te-ai vindecat precis. Şi, vindecându-te, precis ţi-ai însuşit acum şi puterea de a vindeca. Miracolul nu e un lucru separat care are loc subit, ca un efect fără cauză. Şi nici nu e o cauză în sine. Dar trebuie să fie unde e cauza lui. Acum e cauzat, deşi nu e perceput încă. Iar efectele lui sunt prezente, deşi nu se văd încă. Uită-te acum înăuntru, şi nu vei vedea niciun motiv să regreţi, ci numai prilejuri să te bucuri şi să nutreşti speranţa păcii.
3. Zadarnică ţi-a fost încercarea de-a-ţi găsi speranţa păcii pe un câmp de luptă. Şi inutilă pretenţia de-a scăpa de păcatul şi durerea lucrului făcut tocmai pentru funcţia de-a păstra păcatul şi durerea. Căci durerea şi păcatul sunt o singură iluzie, aşa cum ura şi frica, atacul şi vinovăţia sunt şi ele doar una singură. Unde sunt fără cauză, efectele lor au dispărut, iar iubirea trebuie să ajungă oriunde nu sunt ele. De ce nu te bucuri? Eşti liber de durere şi boală, de suferinţă şi pierdere, şi de toate efectele urii şi ale atacului. Durerea nu mai e prietena ta, vinovăţia nu mai este dumnezeul tău, şi ar trebui să primeşti cu bucurie efectele iubirii.
4. Oaspetele tău chiar a sosit. L-ai chemat şi a venit. Nu L-ai auzit intrând, căci nu L-ai primit cu bucurie deplină. Şi totuşi darurile Lui au venit odată cu El. Ţi le-a aşternut la picioare, iar acum te roagă să te uiţi la ele şi să le consideri ale tale. Are nevoie de ajutorul tău să le dea tuturor celor ce merg despărţiţi, crezând că sunt separaţi şi singuri. Vor fi vindecaţi când îţi vor accepta darurile, căci Oaspetele tău îi va întâmpina cu bucurie pe toţi ale căror picioare au atins pământul sfânt pe care stai şi pe care s-au aşternut darurile Lui pentru ei.
5. Tu nu vezi cât de mult poţi da acum, mulţumită tuturor darurilor pe care le-ai primit. Dar Cel Ce a intrat nu aşteaptă decât să vii unde L-ai invitat tu. Nu există alt loc unde să îşi poată găsi gazda, nici unde gazda Lui să se poate întâlni cu El. Şi nicăieri altundeva nu se pot obţine darurile Lui de pace şi bucurie, şi toată fericirea pe care o aduce Prezenta Lui. Căci ele sunt acolo unde e Cel Ce le-a adus cu El, să poată fi ale tale. Nu îţi poţi vedea Oaspetele, dar poţi să vezi darurile pe care le-a adus. Iar, când le vei privi, vei crede că acolo trebuie să fie şi Prezenţa Lui. Căci ce poţi să faci acum nu s-a putut face fără iubirea şi harul Prezenţei Lui.
6. Iată ce făgăduieşte Dumnezeu Cel viu: că Fiul Lui are viaţă şi că fiecare făptură e parte din el, şi că nimic altceva nu are viaţă. Lucrul căruia i-ai dat tu „viaţă" nu e viu, şi nu simbolizează decât dorinţa ta de-a fi viu separat de viaţă, viu în moarte, cu moartea percepută ca viaţă, iar vieţuirea, ca moarte. Aici, confuziile se ţin una după alta, căci lumea aceasta s-a bazat şi se bazează pe confuzie, şi pe nimic altceva. Baza ei nu se schimbă, deşi pare să fie într-o continuă schimbare. Iar starea aceasta ce e, dacă nu tocmai ce înseamnă a fi confuz? Pentru cei ce sunt confuzi, stabilitatea e lipsită de înţeles, iar transformarea şi schimbarea devin legea pe care îşi fondează vieţile.
7. Trupul nu se schimbă. El reprezintă visul şi mai mare că e posibil să te schimbi. Să te schimbi înseamnă să atingi o stare diferită de cea în care te-ai găsit mai înainte. În nemurire nu există schimbare, iar Cerul nu ştie de aşa ceva. Dar aici, pe pământ, ea are un scop dublu, căci poate fi făcută să predea lucruri opuse. Iar ele îl reflectă pe cel ce le predă. Trupul poate părea să se schimbe cu timpul, cu boala sau cu sănătatea, şi cu întâmplările ce par să îl modifice. Dar asta nu înseamnă decât că mintea rămâne neschimbată în privinţa scopului pe care crede că îl are trupul.
8. Boala este pretenţia ca trupul să fie un lucru ce nu e. Nonexistenţa lui e garanţia că nu se poate îmbolnăvi. În pretenţia ta ce îi cere să fie mai mult de atât stă ideea de boală. Căci cere ca Dumnezeu să fie mai puţin decât tot ce este El. Cum rămâne atunci cu tine, căci tocmai de la tine se cere acest sacrificiu? Căci I se spune că nu Îi mai aparţine o parte din El. El trebuie să Îşi sacrifice sinele tău şi, prin sacrificiul Lui, tu eşti făcut mai mult, iar El este împuţinat prin faptul că te pierde. Şi ce a dispărut din El devine dumnezeul tău, un dumnezeu ce te fereşte să nu faci parte din El.
9. Trupul de la care ceri să fie un dumnezeu va fi atacat pentru că nu i s-a recunoscut nonexistenţa. Aşa că pare să fie un lucru cu putere în sine. Ca lucru, poate fi considerat şi perceput ceva ce simte şi acţionează; ceva ce te ţine prizonier în propria-i strânsoare. El poate să nu reuşească să fie ce i-ai cerut să fie. Şi îl vei urî pentru micimea lui, fără să bagi de seamă că nereuşita lui nu constă în faptul că nu e mai mult decât ar trebui să fie, ci numai în nereuşita ta de a-i percepe nonexistenţa. Însă nonexistenţa lui e mântuirea ta, de care vrei să fugi.
10. Ca „lucru", i se cere trupului să Îi fie duşman lui Dumnezeu, înlocuind ce este El cu micimea şi limita şi deznădejdea. Pierderea Lui o sărbătoreşti când consideri trupul un lucru pe care îl iubeşti sau un lucru pe care îl urăşti. Căci, dacă El e suma lucrurilor toate, atunci ce nu este în El nici nu există, iar ce îl completează este nonexistenţa trupului. Mântuitorul tău nu este mort, nici nu stă în ce ai construit şi închinat, ca templu, morţii. El trăieşte în Dumnezeu; tocmai asta îl face mântuitorul tău, şi numai asta. Nonexistenţa trupului său îl scapă pe al tău de boală şi de moarte. Căci ce e al tău nu poate fi mai mult sau mai puţin decât ce e al său.
„A COURSE IN MIRACLES”
