17 aprilie 2018

Cele două tablouri




1.  Dumnezeu Şi-a stabilit relaţia cu tine ca să te facă fericit, şi faptele tale care nu Îi împărtăşesc scopul nu pot fi reale. Scopul atribuit de Dumnezeu oricărui lucru e singura funcţie a lucrului respectiv. Datorită motivului pentru care Şi-a creat relaţia cu tine, funcţia relaţiilor a devenit pentru totdeauna aceea „de-a face fericit". Şi nimic altceva. Ca să îndeplineşti această funcţie, te raportezi la creaţiile tale aşa cum Se raportează Dumnezeu la ale Sale. Căci niciuna dintre creaţiile dumnezeieşti nu e în afara fericirii, şi niciuna dintre creaţiile dumnezeieşti nu vrea să facă altceva decât să extindă fericirea aşa cum a făcut şi Creatorul ei. Ce nu îndeplineşte această funcţie nu poate fi real.

2.  În această lume e cu neputinţă să creezi. Dar e cu putinţă să faci fericit. Am spus în repetate rânduri că Spiritul Sfânt nu te văduveşte de relaţiile tale speciale, ci le transformă. Tot ce înseamnă asta e că le va reda funcţia pe care le-a dat-o Dumnezeu. E clar că funcţia pe care le-ai dat-o tu e aceea de-a nu face fericit. Dar relaţia sfântă împărtăşeşte scopul lui Dumnezeu, şi nu urmăreşte să îi facă un substitut. Fiecare relaţie specială pe care ai făurit-o e un substitut pentru Voia lui Dumnezeu, slăvind-o pe a ta în loc să o slăvească pe a Lui, datorită iluziei că sunt diferite.

3.  Ai făurit nişte relaţii foarte reale chiar şi în lumea aceasta. Dar nu le recunoşti pentru că ai acordat substitutelor lor o asemenea predominanţă încât, când te cheamă adevărul - un lucru pe care îl face constant - răspunzi cu un substitut. Fiecare relaţie specială pe care ai făcut-o are, ca scop fundamental, obiectivul de-a-ţi ocupa mintea atât de total, încât să nu auzi chemarea adevărului.

4.  Într-un sens, relaţia specială a fost răspunsul eului la crearea Spiritului Sfânt, Care a fost Răspunsul lui Dumnezeu la separare. Căci, deşi eul nu a înţeles ce se crease, era conştient de existenţa unei ameninţări. Întregul sistem de apărare elaborat de eu pentru a ocroti separarea şi a o proteja de Spiritul Sfânt a venit ca răspuns la darul cu care l-a binecuvântat Dumnezeu şi, prin binecuvântarea Sa, i-a dat posibilitatea să se vindece. Această binecuvântare conţine în ea adevărul despre tot. Iar adevărul e că Spiritul Sfânt e în strânsă relaţie cu tine, pentru că în El ţi se reface relaţia cu Dumnezeu. Relaţia cu El nu s-a rupt niciodată, pentru că Spiritul Sfânt nu S-a separat de nimeni din clipa separării. Şi, prin El, ţi s-au păstrat cu grijă toate relaţiile sfinte, să servească scopului dumnezeiesc pentru tine.

5.  Eul e atent la orice ameninţare, şi partea minţii tale în care a fost acceptat el vrea cu tot dinadinsul să îşi păstreze raţiunea, după cum o vede el. Nu îşi dă seama că e cuprins de-o demenţă totală. Iar tu trebuie să îţi dai seama ce înseamnă asta, dacă vrei să fii readus la sănătate mintală. Demenţii îşi protejează sistemele de gândire, dar o fac în mod dement. Şi toate mecanismele lor de apărare sunt la fel de demente cum e şi ce au de protejat. Nu e nimic în separare - nicio parte, nicio „raţiune" şi nicio însuşire - care să nu fie dement. Iar „protecţia" ei e o parte din ea, la fel de dementă ca întregul. Relaţia specială, care e principalul ei mecanism de apărare, trebuie să fie dementă, aşadar.

6.  Nu ţi-e greu să realizezi acum că sistemul de gândire pe care îl protejează relaţia specială e doar un sistem de idei delirante. Recunoşti, cel puţin în termeni generali, că eul e dement. Dar relaţia
specială continuă să îţi pară oarecum „diferită". Am privit-o însă mult mai atent decât am privit multe alte aspecte ale sistemului de gândire al eului, de care ai fost mai dispus să te desprinzi. Cât timp rămâne acesta însă, nu te vei desprinde nici de celelalte. Căci nu e diferit. Reţine-l pe acesta, şi ai reţinut întregul.

7.  E esenţial să îţi dai seama că toate mecanismele de apărare fac tocmai ce ar vrea să apere. Baza subiacentă a eficacităţii lor e faptul că oferă ce apără. Ce apără e pus în ele să stea la adăpost şi, când sunt acţionate, ţi-l aduc. Fiecare mecanism de apărare funcţionează oferind daruri, iar darul e întotdeauna o miniatură a sistemului de gândire pe care îl protejează mecanismul de apărare, încadrat într-o ramă de aur. Rama e lucrată cu migală, bătută toată cu nestemate, minuţios sculptată şi lustruită. Scopul ei e să fie ea însăşi de valoare şi să îţi distragă atenţia de la ce e înrămat în ea. Dar nu poţi să ai rama fără tablou. Mecanismele de apărare funcţionează în aşa fel încât să te facă să crezi că poţi.

8.  Relaţia specială are rama cea mai impunătoare şi mai înşelătoare dintre toate mecanismele de apărare folosite de eu. Aici se oferă sistemul lui de gândire, încadrat de o ramă atât de grea şi de complicată, încât tabloul e aproape obliterat de structura ei impunătoare. În ramă se întreţes tot felul de iluzii de iubire fantastice şi fragmentate, presărate cu vise de sacrificiu şi preamărire de sine, şi împletite cu firele aurite ale autodistrugerii. Sclipirea sângelui luceşte ca rubinul, iar lacrimile sunt faţetate ca diamantele şi licăresc în lumina slabă în care se oferă darul.

9.  Uită-te la tablou. Nu lăsa rama să te distragă. Darul acesta ţi se dă în scopul damnării tale şi, dacă îl iei, vei crede că eşti damnat. Nu poţi avea rama fără tablou. Ce preţuieşti e rama, căci nu vezi niciun conflict în ea. Dar rama nu e decât învelitoarea darului de conflict. Rama nu este darul. Să nu fii păcălit de cele mai superficiale aspecte ale acestui sistem de gândire, căci aspectele acestea cuprind întregul, complet în fiecare aspect. În acest dar plin de sclipici stă moartea. Nu îţi lăsa privirea să stăruie asupra sclipirii hipnotice a ramei. Uită-te la tablou şi dă-ţi seama că ţi se oferă moartea.

10.  Iată de ce clipa sfântă este atât de importantă pentru apărarea adevărului. Adevărul însuşi nu are nevoie de apărare, dar tu ai nevoie de apărare împotriva faptului că ai acceptat darul morţii. Când tu, care eşti adevărul, accepţi o idee atât de periculoasă pentru adevăr, ameninţi adevărul cu distrugerea. Şi trebuie întreprinsă acum apărarea ta, pentru a păstra întreg adevărul. Puterea Cerului, Iubirea lui Dumnezeu, lacrimile lui Cristos şi bucuria Spiritului Său veşnic sunt rânduite să te apere de propriul tău atac. Căci tu Le ataci, fiind o parte a Lor, iar Ele trebuie să te salveze, căci Se iubesc.

11.  Clipa sfântă e o miniatură a Cerului, trimisă la tine din Cer. E şi ea un tablou, montat într-o ramă. Dar, dacă accepţi acest dar, nu vei vedea deloc rama, pentru că darul poate fi acceptat numai dacă eşti dispus să îţi concentrezi toată atenţia asupra tabloului. Clipa sfântă e o miniatură a eternităţii. E un tablou al veşniciei, montat într-o ramă a timpului. Dacă te concentrezi asupra tabloului, îţi vei da seama că numai rama te-a făcut să crezi că este un tablou. Fără ramă, tabloul e văzut ca fiind ce reprezintă. Căci, aşa cum întregul sistem de gândire al eului se găseşte în darurile lui, tot aşa şi Cerul întreg se găseşte în această clipă, împrumutată din eternitate şi montată în timp pentru tine.

12.  Ţi se oferă două daruri. Fiecare în parte e complet şi nu poate fi acceptat parţial. Fiecare e un tablou înfăţişând tot ce poţi avea, văzut foarte diferit. Nu le poţi compara valoarea comparând un tablou cu o ramă. Trebuie să compari numai tablourile, căci altfel comparaţia nu va avea înţeles. Ţine minte că tabloul este darul. Şi numai pe această bază eşti liber să alegi cu adevărat. Uită-te la tablouri. La amândouă. Unul e un tablou micuţ, greu de văzut printre umbrele grele ale chenarului enorm şi disproporţionat. Celălalt e înrămat foarte sumar şi atârnă în lumină, frumos de privit pentru ce e.

13.  Tu, care ţi-ai dat toată osteneala - şi încă ţi-o mai dai - să vâri tabloul bun în rama greşită, combinând ce nu se poate combina, acceptă asta şi bucură-te: ambele tablouri sunt perfect înrămate pentru ceea ce reprezintă. Unul e înrămat să rămână neclar şi nevăzut. Celălalt e înrămat să fie cât se poate de clar. Tabloul întunericului şi al morţii devine tot mai neconvingător pe măsură ce îl descoperi printre învelitorile sale. De îndată ce e expusă la lumină fiecare nestemată fără sens ce pare să strălucească din ramă în întuneric, ea îşi pierde luciul şi strălucirea, şi nu te mai distrage de la tablou. În cele din urmă, vezi tabloul însuşi şi vezi, în sfârşit, că, neprotejat de ramă, nu are niciun înţeles.

14.  Celălalt tablou e înrămat foarte sumar, căci timpul nu poate conţine eternitatea. Nimic nu distrage aici. Tabloul Cerului şi al eternităţii devine tot mai convingător pe măsură ce îl priveşti. Şi acum, printr-o comparaţie adevărată, poate avea loc, în sfârşit, o transformare a ambelor tablouri. Şi fiecăruia i se acordă locul cuvenit când se văd unul în raport cu altul. Adus la lumină, tabloul întunecat nu e perceput ca înfricoşător, dar înţelegi, în sfârşit, că nu e decât un tablou. Şi vei recunoaşte ce vezi în el drept ce este: un tablou înfăţişând ce ai crezut că e real, şi nimic mai mult. Căci, dincolo de acest tablou, nu vei vedea nimic.

15.  Tabloul luminii, printr-un contrast limpede şi inconfundabil, se transformă în ce e dincolo de tablou. Uitându-te la el, îţi dai seama că nu e tablou, ci realitate. Nu e o reprezentare figurată a unui sistem de gândire, ci Gândirea însăşi. Ce reprezintă el chiar e acolo. Rama dispare încetişor şi Dumnezeu Se ridică în amintirea ta, oferindu-ţi întreaga creaţie în schimbul micului tău tablou, fără nicio valoare şi lipsit de orice înţeles.

16.  În timp ce Dumnezeu ascende la locul ce I se cuvine şi tu la al tău, vei resimţi din nou semnificaţia relaţiei şi vei cunoaşte că e adevărată. În pace, să ascendem împreună la Tatăl, acordându-I ascendentul în minţile noastre. Vom câştiga totul dându-I Lui puterea şi slava, nepăstrând nicio iluzie despre locul unde sunt. Ele sunt în noi, prin ascendentul Său. Ce-a dat El este al Său. Străluceşte în fiecare parte a Lui, ca în întreg. Întreaga realitate a relaţiei tale cu El stă în relaţia noastră unul cu altul. Clipa sfântă îşi răsfrânge strălucirea deopotrivă asupra tuturor relaţiilor, căci în ea toate sunt una singură. Căci aici e numai vindecare, completă şi desăvârşită deja. Căci aici e Dumnezeu şi, unde este El, poate fi numai ce e desăvârşit şi complet.

„A COURSE IN MIRACLES”

Cristosul din tine nu sălăşluieşte într-un trup. Şi totuşi, El e în tine. De aici trebuie să rezulte că nu eşti într-un trup. Ce e în tine nu poate să fie în afară. Şi e clar că nu poţi fi separat de ceea ce e tocmai nucleul vieţii tale. Ce îţi dă viaţă nu poate sălăşlui în moarte. Nici tu nu poţi. Cristos e încadrat într-o ramă de Sfinţenie al cărei singur scop e să Îl facă manifest celor ce nu Îl cunosc, ca să îi cheme să vină la El şi să Îl vadă unde au crezut că sunt trupurile lor. Trupurile lor vor dispărea atunci, ca Sfinţenia Lui să poată fi înrămată în ei.