1. Relaţia sfântă e expresia clipei sfinte în viaţa trăită în această lume. Ca tot ce priveşte mântuirea, clipa sfântă e un procedeu practic, atestat de propriile lui rezultate. Clipa sfântă nu dă greş niciodată. Experienţa ei se resimte mereu. Dar, fără expresie, nu e reamintită. Relaţia sfântă e un rapel constant la experienţa în care relaţia a devenit ce este. Şi, aşa cum relaţia nesfântă e un imn continuu de ură spre lauda celui ce a făcut-o, tot aşa şi relaţia sfântă e un cântec fericit de laudă la adresa Mântuitorului de relaţii.
2. Relaţia sfântă, un pas major în direcţia perceperii lumii reale, se învaţă. E vechea relaţie nesfântă, transformată şi văzută în chip nou. Relaţia sfântă e o izbândă fenomenală a procesului de predare. Sub toate aspectele ei, din felul cum începe, cum se dezvoltă şi cum ajunge la desăvârşire, ea reprezintă inversul relaţiei nesfinte. Fii pe pace; singura fază dificilă e cea de început. Căci aici, obiectivul relaţiei se schimbă brusc în chiar opusul a ce-a fost. Acesta e primul rezultat al faptului că relaţia I-a fost oferită Spiritului Sfânt, să o folosească în scopurile Sale.
3. Această invitaţie e acceptată imediat, iar Spiritul Sfânt nu pierde timpul când e vorba să prezinte rezultatele practice ale poftirii Sale înăuntru. Imediat, obiectivul Său îl înlocuieşte pe al tău. Această înlocuire se realizează foarte rapid, dar face ca relaţia să pară tulburată, dezbinată şi chiar foarte dificilă. Motivul este cât se poate de clar. Căci relaţia, aşa cum este, nu se aliniază cu propriul ei
obiectiv şi e clar că nu corespunde scopului acceptat pentru ea. În condiţia ei nesfântă, obiectivul tău a fost tot ce părea să îi dea un înţeles. Acum pare să nu aibă noimă. Multe relaţii s-au destrămat în acest moment, iar urmărirea vechiului obiectiv s-a restabilit într-o altă relaţie. Căci, odată ce relaţia nesfântă a acceptat obiectivul sfinţeniei, nu mai poate fi ce-a fost.
4. Ispita eului devine extrem de intensă odată cu această schimbare de obiective. Căci relaţia nu s-a schimbat încă suficient de mult ca fostul obiectiv să fi devenit total neatrăgător, iar structura ei este „ameninţată" să îşi recunoască propria insuficienţă în atingerea noului ei scop. Conflictul dintre obiectivul şi structura relaţiei este atât de evident, încât ele nu pot coexista. Acum însă obiectivul nu va fi schimbat. Stabilit cu fermitate în relaţia nesfântă, el face să nu existe alt curs de acţiune decât schimbarea relaţiei pentru a corespunde obiectivului. Cât timp această soluţie fericită nu e văzută şi nu e acceptată ca singura cale de ieşire din conflict, relaţia poate părea foarte încordată.
5. Nu ar fi mai blând să se schimbe mai lent obiectivul, căci s-ar şterge contrastul şi i s-ar da timp eului să reinterpreteze fiecare pas lent după cum îi place. Numai o schimbare radicală a scopului ar putea produce o răzgândire completă a minţii referitor la scopul întregii relaţii. Pe măsură ce această schimbare se dezvoltă şi se desăvârşeşte, în cele din urmă, ea devine tot mai benefică şi mai fericită. La început însă, situaţia - în modul în care se resimte - e foarte precară. O relaţie, iniţiată de două persoane în scopuri nesfinte, primeşte, dintr-odată, sfinţenia ca obiectiv. Contemplându-şi relaţia din punct de vedere al noului ei scop, cei doi sunt de-a dreptul îngroziţi. Modul în care îşi percep relaţia poate deveni chiar foarte dezorganizat. Şi totuşi, fosta organizare a percepţiei lor nu mai corespunde scopului pe care s-au înţeles să îl atingă.
6. Iată momentul în care ţi se cere credinţă. Tu ai lăsat să ţi se stabilească acest obiectiv. A fost un act de credinţă. Nu abandona credinţa, acum când apar recompensele credinţei. Dacă ai crezut că Spiritul Sfânt a fost prezent să îţi accepte relaţia, de ce nu ai crede şi acum că tot El este prezent să purifice ce a luat sub călăuzirea Lui? Ai credinţă în fratele tău în ce par a fi nişte momente grele. Obiectivul este stabilit. Iar relaţia voastră are ca scop sănătatea mintală. Căci te găseşti acum într-o relaţie dementă, recunoscută ca atare în lumina propriului ei obiectiv.
7. Eul te sfătuieşte acum în felul următor: „Înlocuieşte-ţi relaţia cu o altă relaţie, la care fostul tău obiectiv se potriveşte foarte bine. Poţi scăpa de chin numai descotorosindu-te de fratele tău. Nu trebuie să vă despărţiţi total dacă nu vrei. Dar trebuie să îl scoţi din sferele majore de fantezie, ca să îţi păstrezi sănătatea mintală". Nu pleca urechea! Ai credinţă în Cel Ce ţi-a răspuns. El a auzit. Nu I-a fost oare răspunsul foarte explicit? Nu mai eşti cuprins de o demenţă totală. Poţi să negi că ţi-a vorbit foarte explicit? Îţi cere acum să ai credinţă încă un pic, chiar şi nedumerit fiind. Căci nedumerirea va trece şi vei vedea cum îţi apare justificarea credinţei, să îţi aducă un crez viu. Nu Îl abandona acum şi nu îţi abandona nici fratele. Această relaţie a renăscut sfântă.
8. Acceptă bucuros ce nu înţelegi şi lasă să ţi se explice pe măsură ce îi percepi scopul lucrând în ea să o facă sfântă. Vei găsi multe ocazii să îţi învinuieşti fratele pentru „eşecul" relaţiei voastre, căci va părea uneori să nu aibă scop. Sentimentul lipsei de finalitate va veni să te bântuie şi să îţi amintească toate modurile în care ai căutat cândva satisfacţie, şi ai crezut că ai găsit-o. Nu uita că ai găsit doar suferinţă, şi nu îţi însufleţi eul acum şubred. Căci relaţia voastră nu s-a distrus. Ci mântuit.
9. Eşti foarte nou într-ale mântuirii şi crezi că te-ai rătăcit. Drumul tău l-ai rătăcit într-adevăr, dar să nu crezi că ai suferit vreo pagubă. În noutatea ta, ţine minte că tu şi fratele tău aţi luat-o de la capăt, împreună. Ia-l de mână, să mergeţi împreună pe un drum mult mai familiar decât îţi pare acum. Nu e oare sigur că îţi vei aminti un obiectiv neschimbat de-a lungul veşniciei? Căci ai ales doar obiectivul lui Dumnezeu, din care adevărata ta intenţie nu a lipsit niciodată.
10. În toată Fiimea se aude cântecul libertăţii, repetând în ecou ce ai ales. Te-ai unit cu mulţi în clipa sfântă şi ei s-au unit cu tine. Să nu crezi că alegerea făcută te va lăsa nemângâiat, căci Dumnezeu Însuşi ţi-a binecuvântat relaţia cea sfântă. Alătură-te binecuvântării Lui şi nu o lipsi de binecuvântarea ta asupra ei. Căci tot ce necesită acum e binecuvântarea ta, să poţi vedea că în ea stă mântuirea. Nu condamna mântuirea, căci a venit la voi. Primiţi-o cu bucurie împreună, căci a venit să vă unească, pe tine şi pe fratele tău, într-o relaţie în care întreaga Fiime e binecuvântată laolaltă.
11. V-aţi angajat împreună să invitaţi Spiritul Sfânt în relaţia voastră. El nu ar fi putut să intre altfel. Deşi aţi făcut multe greşeli de atunci, aţi făcut şi eforturi enorme să Îl ajutaţi să Îşi facă treaba. Iar El nu a fost sărac în aprecieri pentru tot ce aţi făcut pentru El. Şi nu vede nici urmă de greşeli. I-ai fost la fel de recunoscător fratelui tău? I-ai apreciat consecvent eforturile bune şi i-ai trecut cu vederea greşelile? Sau ţi-a pâlpâit aprecierea şi ţi-a pălit în pretinsa lumină a greşelilor? Poate începi acum o campanie de învinuire a lui pentru disconfortul situaţiei în care te afli. Şi, prin această lipsă de apreciere şi recunoştinţă, te pui în incapacitatea de-a exprima clipa sfântă şi o pierzi, aşadar, din vedere.
12. Experienţa unei clipe, oricât ar fi de convingătoare, se uită uşor dacă laşi timpul să se închidă peste ea. Ea trebuie păstrată, strălucitoare şi plină de graţie, în conştienţa timpului, dar timpul nu trebuie să o ascundă. Clipa rămâne. Dar tu unde eşti? Să îi aduci mulţumiri fratelui tău înseamnă să apreciezi clipa sfântă şi să permiţi rezultatelor ei să fie, astfel, acceptate şi împărtăşite. Să îţi ataci fratele nu înseamnă să pierzi clipa, ci să îi faci efectele neputincioase.
13. Tu ai primit clipa sfântă, dar ai stabilit şi o condiţie în care nu o poţi folosi. Prin urmare, nu îţi dai seama că ea mai este cu tine. Şi, rupându-te de expresia ei, ţi-ai refuzat beneficiile ei. De fiecare dată când îţi ataci fratele, întăreşti acest lucru, pentru că atacul trebuie să te împiedice să te vezi. E imposibil să te negi, şi să recunoşti ce s-a dat şi ce s-a primit de către tine.
14. Tu şi fratele tău staţi împreună în prezenţa sfântă a adevărului însuşi. Aici e obiectivul, împreună cu voi. Oare nu crezi că obiectivul însuşi va furniza bucuros mijloacele atingerii lui? Exact aceeaşi discrepanţă dintre scopul acceptat şi mijloace, după cum se prezintă ele acum, e cea care pare să te facă să suferi, dar şi cea care face Cerul bucuros. Dacă Cerul ar fi în afara ta, nu ai putea să îi împărtăşeşti bucuria. Dar, din cauză că e înăuntru, şi bucuria e a ta. Sunteţi uniţi în scop, dar rămâneţi încă separaţi şi divizaţi cu privire la mijloace. Obiectivul însă e fix, ferm şi nealterabil, iar mijloacele vor veni cu siguranţă pentru că obiectivul este sigur. Şi vei împărtăşi bucuria Fiimii că el e aşa.
15. De îndată ce începi să recunoşti şi să accepţi darurile pe care i le-ai dat atât de generos fratelui tău, vei accepta şi efectele clipei sfinte, şi le vei folosi să îţi corectezi toate greşelile şi să te eliberezi de rezultatele lor. Şi, învăţând acest lucru, vei învăţa şi cum să pui în libertate întreaga Fiime, şi cum să o oferi, cu bucurie şi recunoştinţă Celui Care ţi-a dat libertatea şi Care vrea să o extindă prin tine.
„A COURSE IN MIRACLES”
