D. Al patrulea obstacol: Frica de Dumnezeu
1. Ce ai vedea fără frica de moarte? Ce ai simţi şi ce ai gândi dacă moartea nu ar deţine nicio atracţie pentru tine? Pur şi simplu, ţi-ai aduce aminte de Tatăl tău. Ţi-ai aduce aminte de Creatorul vieţii, Sursa a tot ce trăieşte, Tatăl universului şi al universului de universuri, şi a tot ce se află chiar dincolo de ele. Iar, când îţi mijeşte în minte această amintire, pacea mai trebuie să escaladeze un ultim obstacol, după care mântuirea e completă, şi Fiul lui Dumnezeu e redat complet sănătăţii mintale. Căci aici chiar se sfârşeşte lumea ta.
2. Al patrulea obstacol de escaladat atârnă ca un văl greu peste faţa lui Cristos. Dar, când Îşi va ridica faţa de după el, strălucind de bucurie pentru că Se află în Iubirea Tatălui Său, pacea va da uşor vălul la o parte şi va fugi în întâmpinarea Lui, să se unească, în sfârşit, cu El. Căci acest văl întunecat - ce pare să facă, din faţa lui Cristos, ceva aidoma feţei unui lepros şi, din Razele aprinse ale Iubirii Tatălui Său ce Îi luminează faţa de slavă, ceva asemănător unor şuvoaie de sânge - păleşte în lumina învăpăiată din spatele lui, când dispare frica morţii.
3. Iată vălul cel mai întunecat, susţinut de credinţa în moarte şi protejat de atracţia ei. Consacrarea ta morţii şi suveranităţii ei nu e decât un jurământ solemn, făgăduinţa făcută eului în secret să nu ridici acest văl niciodată, să nu te apropii de el, nici măcar să nu bănuieşti că există. Iată pactul secret încheiat cu eul, să ţii şters şi veşnic neamintit ce se află în spatele acestui văl. Iată făgăduinţa pe care ai făcut-o să nu laşi niciodată unirea să te scoată din separare; marea amnezie în care amintirea lui Dumnezeu pare complet uitată; scindarea Sinelui tău de tine; - frica de Dumnezeu, ultimul pas în disocierea ta.
4. Vezi cum pare să te „mântuiască" credinţa în moarte. Căci, dacă ea ar dispărea, de ce-ai putea să te mai temi decât de viaţă? Atracţia morţii e cea care face viaţa să pară urâtă, crudă şi tiranică. Nu te temi de moarte mai mult decât te temi de eu. Aceştia sunt prietenii pe care ţi i-ai ales. Căci, în alianţa ta secretă cu aceştia, ai fost de acord să nu laşi să se ridice niciodată frica de Dumnezeu, ca să poţi vedea faţa lui Cristos şi să te uneşti cu El în Tatăl Său.
5. Fiece obstacol peste care trebuie să se reverse pacea se escaladează în acelaşi fel: teama care l-a făcut să apară cedează în faţa iubirii din spatele lui, aşa că teama dispare. La fel e şi cu acesta. Dorinţa de-a te debarasa de pace şi de-a izgoni Spiritul Sfânt din tine păleşte în prezenţa recunoaşterii liniştite că Îl iubeşti. Exaltarea trupului e abandonată în favoarea spiritului, pe care îl iubeşti cum nu ţi-ai putea iubi trupul niciodată. Iar ademenirea morţii se pierde pentru totdeauna când se stârneşte atracţia iubirii şi te cheamă. Din spatele fiecărui obstacol ridicat în calea iubirii, te-a chemat Iubirea Însăşi. Şi fiecare dintre ele s-a escaladat prin puterea atracţiei exercitate de ce se află în spate. Faptul că ai vrut să ai parte de frică a părut să le ţină în loc. Dar, când ai auzit Vocea Iubirii din spatele lor, ai răspuns şi ele au dispărut.
6. Iar acum stai îngrozit în faţa acelui ceva pe care ai jurat să nu îl priveşti niciodată. Îţi ţii ochii plecaţi, amintindu-ţi făgăduinţa făcută „prietenilor" tăi. „Frumuseţea" păcatului, ademenirea delicată a vinovăţiei, „sfântul" chip de ceară al morţii şi frica de răzbunarea eului, pe care te-ai jurat cu sânge să nu îl părăseşti, se ridică toate şi te imploră să nu îţi ridici ochii. Căci realizezi că, dacă te-ai uita şi ai lăsa să se ridice vălul, ele ar dispărea pentru totdeauna. Toţi „prietenii" tăi, toţi „protectorii" tăi şi „casa" ta vor dispărea. Şi nu îţi vei aminti nimic din ce îţi aminteşti acuma.
7. Îţi pare că lumea te va abandona cu desăvârşire dacă ţi-ai ridica ochii. Dar nu se va întâmpla altceva decât că vei lăsa lumea pentru totdeauna. Aşa se restabileşte voia ta. Priveşte-o cu ochii deschişi, şi nu vei mai crede niciodată că eşti la mila unor lucruri ce te depăşesc, a unor forţe pe care nu le poţi controla şi a unor gânduri care îţi vin în ciuda voii tale. Este voia ta să o priveşti. Nicio dorinţă nebună, niciun impuls trivial de-a uita din nou, niciun junghi de frică, şi nici sudoarea rece a morţii aparente nu se pot împotrivi voii tale. Căci ce te atrage din spatele vălului e şi în străfundul tău, formând un tot unitar, neseparat şi complet.
_următoarea temă:
a) Ridicarea vălului
„A COURSE IN MIRACLES”
