1. Atracţia vinovăţiei se găseşte în păcat, nu în greşeală. Păcatul va fi repetat din cauza acestei atracţii. Frica poate deveni atât de pronunţată, încât păcatul nu e lăsat să se manifeste. Dar, cât timp vinovăţia rămâne atrăgătoare, mintea va avea de suferit şi nu va renunţa la ideea de păcat. Căci vinovăţia o tot cheamă, iar mintea o aude şi tânjeşte după ea, făcându-se captiva benevolă a ademenirii ei nesănătoase. Păcatul e o idee de rău care nu poate fi corectată şi care totuşi va fi veşnic dezirabilă. Ca parte esenţială din ce crede eul că eşti, îl vei dori întotdeauna. Şi numai un răzbunător, cu o minte diferită de a ta, ar putea să îl nimicească prin frică.
2. Eul nu crede cu putinţă că cea pe care o cheamă păcatul, şi cea care răspunde întotdeauna, e de fapt iubirea, şi nu frica. Căci eul aduce păcatul la frică, cerând pedeapsă. Pedeapsa însă e doar o altă formă de protejare a vinovăţiei, căci ce merită să fie pedepsit chiar trebuie să se fi înfăptuit. Pedeapsa e întotdeauna marea păstrătoare a păcatului, tratându-l cu respect şi cinstindu-i enormitatea. Ce trebuie să fie pedepsit trebuie să fie adevărat. Iar ce e adevărat trebuie să fie veşnic şi se va repeta la nesfârşit. Căci lucrurile pe care le consideri reale le vrei şi nu le vei da drumul.
3. O greşeală, pe de altă parte, nu e atrăgătoare. Ce vezi clar ca greşeală vrei să fie corectat. Uneori, un păcat poate fi repetat încontinuu, cu rezultate evident chinuitoare, dar fără să îşi piardă atractivitatea. Şi, dintr-odată, îi schimbi statutul din păcat în greşeală. Acum nu îl vei repeta; te vei opri pur şi simplu şi vei renunţa la el, dacă nu cumva rămâne vinovăţia. Căci atunci vei schimba doar forma păcatului, admiţând că a fost o greşeală, dar ţinându-l de necorectat. Asta nu e de fapt o schimbare de percepţie, căci păcatul cere pedeapsă, nu greşeala.
4. Spiritul Sfânt nu poate pedepsi păcatul. Greşelile le recunoaşte şi le va corecta pe toate după cum L-a însărcinat Dumnezeu. Dar de păcat nu ştie, şi nici nu poate recunoaşte greşelile ce nu pot fi corectate. Căci o greşeală ce nu poate fi corectată e un nonsens pentru El. Greşelile cer corecţie şi atât. Ce cere pedeapsă trebuie să nu ceară nimic. Fiece greşeală trebuie să ceară iubire. Ce e păcatul, atunci? Ce ar putea să fie decât o greşeală pe care vrei să o ţii ascunsă, un strigăt de ajutor pe care vrei să îl ţii neauzit, şi deci fără răspuns?
5. În timp, Spiritul Sfânt vede clar că Fiul lui Dumnezeu poate face greşeli. Şi tu vezi asta. Dar nu recunoşti diferenţa dintre timp şi veşnicie pe care o recunoaşte El. Iar, când se termină corecţia, timpul e veşnicie. Spiritul Sfânt te poate învăţa cum să vezi timpul altfel şi cum să priveşti dincolo de el, dar nu cât timp crezi în păcat. În greşeală, da, căci pe ea mintea o poate corecta. Păcatul însă e credinţa că percepţia ta este neschimbătoare şi că mintea trebuie să ia de bun ce i se spune prin intermediul ei. Dacă nu se supune, mintea e considerată anormală. În felul acesta, singura putere care ar putea schimba percepţia e ţinută neputincioasă, legată de trup de frica percepţiei schimbate pe care ar aduce-o Profesorul ei, Care e una cu ea.
6. Când eşti tentat să crezi că păcatul e real, aminteşte-ţi un lucru: dacă păcatul e real, Dumnezeu şi tu nu sunteţi. Dacă creaţia e extindere, Creatorul precis S-a extins, şi e imposibil ca o parte din El să fie total diferită de restul. Dacă păcatul e real, Dumnezeu precis Se războieşte cu El Însuşi. Precis S-a scindat şi oscilează între bine şi rău; parţial normal şi parţial anormal. Căci a creat, precis, ce vrea să Îl distrugă şi ce are puterea să o facă. Oare nu e mai uşor să crezi că te-ai înşelat decât să crezi asta?
7. Cât timp crezi că realitatea ta sau a fratelui tău e delimitată de un trup, vei crede în păcat. Cât timp crezi că trupurile se pot uni, vei considera vinovăţia un lucru atrăgător şi vei crede că păcatul e un lucru preţios. Căci credinţa că trupurile limitează mintea duce la o percepţie a lumii în care dovada separării pare a fi peste tot. Iar Dumnezeu şi creaţia Sa par dezbinaţi şi înfrânţi. Căci păcatul ar dovedi că lucrul pe care Dumnezeu l-a creat sfânt nu poate triumfa asupra lui, nici nu poate rămâne el însuşi în faţa puterii păcatului. Păcatul e considerat mai tare decât Dumnezeu, ceva înaintea căruia Dumnezeu Însuşi trebuie să Se plece, oferindu-Şi creaţia cuceritorului ei. Să fie oare asta smerenie sau nebunie?
8. Dacă păcatul e real, trebuie să rămână de-a pururi nevindecabil. Căci ar exista atunci o putere mai presus de a lui Dumnezeu, capabilă să facă o altă voie care poate să Îi atace Voia şi să o înfrângă, dându-i Fiului Său o voie independentă de a Sa, o voie mai puternică. Şi fiecare parte din creaţia fragmentată a lui Dumnezeu ar avea o voie diferită, în contradicţie cu Voia Sa şi în eternă contradicţie cu El şi cu celelalte. Relaţia ta sfântă are acum, ca scop, obiectivul de-a dovedi imposibilitatea acestui lucru. Surâsul Cerului s-a răsfrânt asupra ei şi credinţa în păcat a fost dezrădăcinată în surâsul lui plin de iubire. Îl mai vezi pentru că nu îţi dai seama că i-a dispărut temelia. I s-a eliminat sursa, aşa că îl mai poţi păstra doar un pic, înainte să dispară. Numai obiceiul de a-l căuta a mai rămas.
9. Şi totuşi, cauţi cu surâsul Cerului pe buze şi cu binecuvântarea Cerului în priviri. Nu vei mai vedea mult păcatul. Căci, în noua percepţie, mintea îl corectează când pare a fi văzut, şi devine invizibil. Greşelile se recunosc rapid şi se predau rapid corecţiei, să fie vindecate, nu ascunse. Vei fi
vindecat de păcat şi de toate ravagiile lui în clipa în care nu îi mai dai putere asupra fratelui tău. Şi, eliberându-l bucuros de credinţa în păcat, îl vei ajuta să îşi depăşească greşelile.
10. În clipa sfântă, vei vedea surâsul Cerului răsfrângându-se asupra ta şi a fratelui tău. Şi tu îţi vei răsfrânge lumina asupra fratelui tău, drept recunoaştere voioasă a harului ce ţi s-a dat. Căci păcatul nu va birui o uniune asupra căreia şi-a răsfrânt surâsul Cerul. Percepţia ţi s-a vindecat în clipa sfântă pe care ţi-a dat-o Cerul. Uită ce ai văzut şi ridică-ţi ochii cu credinţă la ce poţi să vezi acum. Barierele ridicate în calea Cerului vor dispărea din sfânta ta privire, căci ţie, cel nevăzător până acum, ţi s-a dat puterea de-a vedea şi poţi să vezi. Nu căuta ce s-a înlăturat, ci slava ce ţi s-a redat vederii.
11. Priveşte-ţi Izbăvitorul şi vezi ce vrea să îţi arate în fratele tău, şi nu lăsa păcatul să se ridice din nou să îţi orbească ochii. Căci păcatul te-ar ţine separat de el, dar Izbăvitorul tău te-ar face să îţi vezi fratele ca tine însuţi. Relaţia voastră este acum un templu al vindecării, un loc în care pot veni să odihnească toţi cei osteniţi. Iată odihna ce îi aşteaptă pe toţi, după călătorie. Iar relaţia voastră le-o aduce mai aproape tuturor.
„A COURSE IN MIRACLES”
