1. Punerea în practică a scopului Spiritului Sfânt este extrem de simplă, dar neechivocă. De fapt, pentru a fi simplă, ea trebuie să fie neechivocă. Lucrurile simple sunt pur şi simplu cele uşor de înţeles şi, ca să fie astfel, e evident că trebuie să fie şi clare. Stabilirea obiectivului Spiritului Sfânt e generală. El va lucra acum cu tine să o particularizeze, căci punerea în practică este particulară. Există anumite îndrumări foarte particulare pe care El le pune la dispoziţie pentru orice situaţie, dar ţine minte că nu realizezi încă aplicabilitatea lor universală. De aceea, e esenţial în această fază să le foloseşti separat în fiecare situaţie, până vei putea privi cu mai multă siguranţă dincolo de fiecare situaţie, cu o înţelegere mult mai largă decât cea pe care o ai acum.
2. În orice situaţie în care eşti nesigur, primul lucru la care trebuie să te gândeşti e pur şi simplu următorul: „Ce vreau să rezulte de aici? La ce foloseşte?" Clarificarea obiectivului îşi are locul la început, căci el va determina rezultatul. Eul procedează tocmai invers. Situaţia devine determinanta rezultatului, care poate fi orice. Motivul pentru acest procedeu dezorganizat e evident. Eul nu ştie ce vrea să rezulte din situaţie. E conştient ce nu vrea să rezulte, dar atât. Nu are un obiectiv pozitiv.
3. Fără un obiectiv pozitiv şi bine definit, stabilit de la bun început, situaţia numai pare să se întâmple şi nu are sens până nu s-a întâmplat deja. Atunci o priveşti retrospectiv şi încerci să pui cap la cap ce trebuie să fi însemnat. Şi nu vei avea dreptate. Nu numai că judecata îţi este în trecut, dar nu ai idee ce ar trebui să se întâmple. Nu s-a stabilit niciun obiectiv la care să se alinieze mijloacele. Iar acum, singura judecată care mai rămâne de făcut e dacă îi place sau nu îi place eului: poate fi acceptată sau cere răzbunare? Absenţa unui criteriu pentru rezultat, stabilit în prealabil, face înţelegerea îndoielnică şi evaluarea imposibilă.
4. Valoarea demersului prin care decizi în prealabil ce vrei să se întâmple e pur şi simplu aceea că vei considera situaţia un mijloc de-a face să se întâmple ce ai decis. Vei depune, aşadar, toate eforturile să nu vezi ce împiedică atingerea obiectivului tău şi te vei concentra asupra tuturor lucrurilor care te ajută să îl atingi. E uşor de remarcat că acest demers te-a apropiat de modul în care Spiritul Sfânt distinge adevărul de fals. Adevărul devine tot ce poate folosi la atingerea obiectivului. Falsul devine tot ce e inutil din acest punct de vedere. Situaţia are înţeles acum, dar numai pentru că obiectivul a făcut-o să capete un înţeles.
5. Obiectivul adevărului are şi alte avantaje practice. Dacă situaţia e folosită pentru adevăr şi sănătate mintală, rezultatul ei trebuie să fie pacea, iar asta se va întâmpla indiferent care e rezultatul. Dacă pacea e condiţia adevărului şi a sănătăţii mintale, şi nu poate exista fără ele, unde e pace trebuie să fie şi ele. Adevărul vine din el însuşi. Dacă ai un sentiment de pace înseamnă că adevărul a ajuns la tine şi vei vedea rezultatul cu adevărat, căci amăgirea nu te poate birui. Vei recunoaşte rezultatul din cauză că te simţi cuprins de pace. Aici vezi, din nou, opusul modului în care vede eul, căci eul crede că situaţia aduce ce resimţi. Spiritul Sfânt ştie că situaţia e aşa cum o determină obiectivul, şi o resimţi corespunzător obiectivului.
6. Obiectivul adevărului cere credinţă. Credinţa e implicită în acceptarea scopului Spiritului Sfânt, iar această credinţă e atotcuprinzătoare. Acolo unde s-a stabilit obiectivul adevărului, acolo trebuie să fie şi credinţa. Spiritul Sfânt vede situaţia în ansamblu. Obiectivul stabileşte faptul că toţi cei implicaţi în ea îşi vor juca rolul în atingerea lui. Asta e inevitabil. Nimeni nu va da greş în nicio privinţă. Lucrul acesta pare să îţi ceară o credinţă mai presus de ce eşti în stare şi de ce poţi da. Dar e aşa numai din punctul de vedere al eului, căci eul crede în „rezolvarea" conflictului prin fragmentare şi nu percepe situaţia în ansamblu. De aceea, el caută să desprindă anumite segmente ale situaţiei şi să le abordeze separat, deoarece crede în separare, şi nu în întregime.
7. Confruntat cu orice aspect al situaţiei ce pare dificil, eul va încerca să ducă acest aspect altundeva şi să îl rezolve acolo. Şi va părea să reuşească, dacă încercarea nu ar intra în conflict cu unitatea şi nu ar pune în umbră obiectivul adevărului. Iar pacea nu se va resimţi decât în fantezie. Adevărul nu a venit pentru că s-a negat credinţa, fiind oprită din locul ce îi aparţine de drept. În felul acesta, pierzi înţelegerea situaţiei pe care ar aduce-o obiectivul adevărului. Căci soluţiile fanteziste nu aduc decât iluzia unei simţiri, iar iluzia păcii nu e starea în care poate să intre adevărul.
„A COURSE IN MIRACLES”
