1. Crezi încă prea mult în trup ca sursă de putere. Îţi faci oare planuri care nu îi implică într-un fel confortul, protecţia sau plăcerea? Trupul devine astfel scop, nu mijloc în interpretarea ta, ceea ce înseamnă că păcatul îţi mai pare atrăgător. Niciunul dintre cei ce mai acceptă păcatul ca obiectiv al lor nu poate să accepte Ispăşirea pentru el însuşi. Aşa că nu ai satisfăcut unica ta responsabilitate. Cei ce preferă durerea şi distrugerea nu vor să audă de Ispăşire.
2. Există un singur lucru pe care nu l-ai făcut niciodată: nu ai uitat cu desăvârşire trupul. Poate că uneori ţi s-a şters din priviri, dar nu a dispărut încă total. Nu ţi se cere să laşi să se petreacă acest lucru mai mult de o clipă, dar tocmai în această clipă are loc miracolul Ispăşirii. După aceea, vei vedea trupul din nou, dar nu chiar în acelaşi fel. Şi fiecare clipă pe care o petreci fără să fii conştient de el îţi dă o perspectivă diferită asupra lui când revii.
3. Nu există nicio singură clipă în care să existe trupul. El e întotdeauna amintit sau anticipat, dar niciodată nu e perceput chiar acum. Numai trecutul şi viitorul lui îl fac să pară real. Timpul îl stăpâneşte întru totul, căci păcatul nu e niciodată întru totul în prezent. În orice singură clipă, atracţia vinovăţiei s-ar percepe ca durere şi nimic altceva, şi s-ar evita. Ea nu exercită nicio atracţie acum. Întreaga ei atracţie e închipuită şi, de aceea, trebuie gândită în trecut sau în viitor.
4. E imposibil să accepţi clipa sfântă fără rezerve dacă nu eşti dispus, măcar o clipă, să nu vezi nici trecut, nici viitor. Nu te poţi pregăti pentru ea fără să o plasezi în viitor. Eliberarea ţi se dă în clipa în care o doreşti. Mulţi şi-au petrecut o viaţă întreagă în pregătiri şi au ajuns să atingă clipele lor de succes. Cursul acesta nu încearcă să te înveţe mai mult decât au învăţat aceştia în timp, ci urmăreşte să economisească timp. Poate că încerci să urmezi un drum foarte lung până la obiectivul acceptat. E extrem de dificil să atingi Ispăşirea luptându-te cu păcatul. Se depun enorme eforturi în încercarea de-a sanctifica ceva dispreţuit şi mult urât. Şi nu e nevoie nici de o viaţă petrecută contemplând, nici de perioade lungi de meditaţie în vederea unei detaşări de trup. În final, toate încercările de acest fel vor fi încununate de succes datorită scopului lor. Dar mijloacele sunt anoste şi iau mult timp, căci toate aşteaptă să le aducă viitorul eliberarea dintr-o stare de nevrednicie şi inadecvare prezentă.
5. Calea ta va fi diferită, nu ca scop, ci ca mijloace. O relaţie sfântă e un mijloc de-a economisi timp. O singură clipă petrecută împreună cu fratele tău vă redă la amândoi universul. Eşti pregătit. Nu trebuie decât să ţii minte că nu trebuie să faci nimic. Ţi-ar fi de mult mai mare folos să te concentrezi asupra acestui lucru decât să te gândeşti ce-ar trebui să faci. Când vine pacea, în sfârşit, la cei ce luptă cu ispita şi se chinuiesc să nu cadă în păcat; când vine lumina, în sfârşit, în mintea dedată să contemple; sau când ţinta e atinsă de orişicine, în sfârşit, ea vine întotdeauna cu o singură şi veselă descoperire: „Nu trebuie să fac nimic".
6. Iată eliberarea ultimă pe care o va găsi fiecare într-o bună zi, în felul lui, la timpul lui. Nu îţi trebuie acest timp. Ţi s-a economisit timp fiindcă tu şi fratele tău sunteţi împreună. Iată mijlocul special pe care îl foloseşte cursul să îţi economisească timp. Nu te vei folosi de curs dacă ţii să uzezi de mijloace care le-au servit altora foarte bine, neglijând ce s-a făcut pentru tine. Economiseşte timp pentru mine cu această singură pregătire şi antrenează-te să nu faci altceva. „Nu trebuie să fac nimic" e un mod de-a-ţi declara loialitatea cu adevărat neîmpărţită. Crezi această declaraţie şi o singură clipă, şi vei realiza mai mult decât îi este dat unui secol de contemplaţie sau de luptă cu ispita.
7. A face ceva implică trupul. Şi, dacă recunoşti că nu trebuie să faci nimic, vei retrage valoarea trupului din mintea ta. Aici se găseşte uşa - deschisă şi rapidă - prin care te strecori pe lângă secole de eforturi şi reuşeşti să evadezi din timp. Iată cum îşi pierde păcatul toată atracţia chiar acum. Căci aici timpul e negat, iar trecutul şi viitorul dispar. Celui ce nu trebuie să facă nimic nu îi trebuie timp. Să nu faci nimic înseamnă să te odihneşti şi să faci un loc în sinea ta, în care activitatea trupului nu mai cere atenţie. În locul acesta, Spiritul Sfânt vine şi rămâne să stea. El va rămâne când vei uita şi când activităţile trupului vor reveni să îţi ocupe mintea conştientă.
8. Va exista însă întotdeauna acest loc de odihnă la care poţi să revii. Şi vei fi mai conştient de acest centru liniştit al furtunii decât de toată activitatea ei dezlănţuită. Acest centru liniştit, în care nu faci nimic, va rămâne cu tine, oferindu-ţi odihnă în toiul fiecărei activităţi febrile pe care vei fi trimis să o desfăşori. Căci, din acest centru, vei fi îndrumat cum să foloseşti trupul într-un mod nepăcătos. Tocmai acest centru, din care trupul e absent, îl va păstra aşa în felul în care îl conştientizezi.
„A COURSE IN MIRACLES”
