a) Atracţia durerii
9. Micul tău rol e doar acela de a-I da Spiritului Sfânt toată ideea de sacrificiu. Şi de-a accepta pacea pe care o dă El în schimb, fără limitele ce i-ar înfrâna extinderea şi ar limita astfel măsura în care o conştientizezi. Căci ce dă El trebuie extins, dacă vrei să ai puterea ei nelimitată şi să o foloseşti la eliberarea Fiului lui Dumnezeu. Nu de ea vrei să scapi; şi, având-o, nu o poţi limita. Dacă pacea e fără adăpost, tot aşa eşti şi tu; tot aşa sunt şi eu. Iar Cel Ce este adăpostul nostru e fără adăpost alăturea de noi. Asta vrei? Vrei să fii de-a pururi un hoinar în căutarea păcii? Vrei să îţi investeşti speranţa păcii şi a fericirii în ceva ce trebuie să dea greş?
10. Credinţa în etern se justifică întotdeauna pentru că eternul este veşnic bun, de o răbdare infinită şi extrem de iubitor. Te va accepta total şi îţi va dărui pace. Dar te poate uni numai cu ce are deja pace în tine, nemuritor ca el. Trupul nu îţi poate aduce nici pace, nici agitaţie; nici bucurie, nici durere. E un mijloc, nu un scop. Nu are scop în sine, ci doar ce i se dă. Trupul va părea să fie orice e un mijloc de-a atinge ţelul pe care i-l atribui. Numai mintea poate fixa un scop şi numai ea poate să vadă mijlocul de a-l atinge, putându-i justifica întrebuinţarea. Pacea şi vinovăţia sunt amândouă condiţii ale minţii, de atins. Iar condiţiile acestea sunt locaşul simţământului ce le stârneşte şi este, aşadar, compatibil cu ele.
11. Gândeşte-te însă care e compatibilă cu tine. Iată-ţi alegerea, şi e liberă. Dar tot ce stă în ea va veni cu ea, şi ce crezi că eşti nu poate fi separat de ea niciodată. Trupul e marele trădător aparent al credinţei. În el stau deziluzia şi seminţele necredinţei, dar numai dacă îi ceri ce nu îţi poate da. Poate oare greşeala ta să fie un motiv întemeiat de depresie şi deziluzie, şi un motiv să ataci răzbunător ce crezi că ţi-a înşelat aşteptările? Nu îţi folosi greşeala să îţi justifici necredinţa. Nu ai păcătuit, ci te-ai înşelat cu privire la ce e credincios. Iar corecţia greşelii tale îţi va da motiv de credinţă.
12. E imposibil să cauţi plăcere prin trup şi să nu găseşti durere. E esenţial să se înţeleagă relaţia aceasta, căci e una pe care eul o ia ca dovadă de păcat. De fapt, nu e deloc punitivă. E doar rezultatul inevitabil al faptului că te-ai echivalat cu trupul, fapt ce invită la durere. Căci invită frica să intre şi să devină scopul tău. Atracţia vinovăţiei trebuie să intre cu ea, şi tot ce i se dictează trupului prin frică e, de aceea, dureros. El va împărtăşi durerea tuturor iluziilor, şi iluzia plăcerii va fi aceeaşi ca durerea.
13. Nu e ceva inevitabil? La ordinele fricii, trupul va urmări vinovăţia, slujindu-şi stăpânul a cărui atracţie pentru vinovăţie menţine întreaga iluzie a existenţei lui. Asta deci e atracţia durerii. Stăpânit de percepţia aceasta, trupul devine slujitorul durerii, căutând-o ascultător şi supunându-se ideii că durerea e plăcere. Asta e ideea ce stă la baza grelei investiţii pe care o face eul în trup. Şi asta e relaţia dementă pe care o ţine ascunsă, deşi din asta se hrăneşte. Pe tine te învaţă că plăcerea trupului e fericire. Dar, în sinea lui, şopteşte: „E moarte".
14. De ce trebuie trupul să fie ceva pentru tine? Sigur, nu e făcut din ceva preţios. Şi, tot la fel de sigur, nu are simţire. Îţi transmite senzaţiile pe care le vrei. Ca orice mijloc de comunicare, trupul primeşte şi trimite mesajele ce i se dau. El nu simte nimic pentru ele. Toată simţirea cu care sunt investite e dată de expeditor şi de destinatar. Atât eul, cât şi Spiritul Sfânt recunosc asta şi recunosc, deopotrivă, că aici expeditorul şi destinatarul sunt unul şi acelaşi. Spiritul Sfânt ţi-o spune cu bucurie. Eul ţi-o ascunde, căci vrea să te ţină inconştient de asta. Cine ar mai trimite mesaje de ură şi atac dacă ar înţelege că şi le trimite lui însuşi? Cine s-ar mai acuza, s-ar mai învinui şi s-ar mai condamna?
15. Mesajele eului se trimit întotdeauna în afara ta, în speranţa că altcineva decât tine va avea de suferit de pe urma mesajului tău de atac şi vinovăţie. Şi, chiar dacă suferi şi tu, altcineva va suferi mai tare. Marele amăgitor recunoaşte că nu e aşa, dar - ca „duşman" al păcii - te îndeamnă să trimiţi toate mesajele de ură pe care le ai şi să te eliberezi. Şi, ca să te convingă că se poate, îi cere trupului să caute durere într-un atac asupra altuia, numind-o plăcere şi oferindu-ţi-o ca eliberare de atac.
16. Nu îi asculta nebunia şi nu crede că imposibilul e adevărat. Nu uita că eul a consacrat trupul obiectivului păcatului şi că îşi pune în el toată încrederea că poate fi realizat. Triştii lui discipoli elogiază trupul încontinuu, celebrând solemn domnia eului. Niciunul dintre ei nu poate să nu creadă că, cedând atracţiei vinovăţiei, va reuşi să scape de durere. Niciunul dintre ei nu poate să nu se considere una cu trupul, ceva fără de care ar muri; şi totuşi, ceva în care propria lui moarte e tot atât de inevitabilă.
17. Discipolilor eului nu le e dat să îşi dea seama că s-au consacrat morţii. Libertatea le este oferită, dar nu au acceptat-o, iar ce e oferit trebuie să fie şi primit, pentru a fi un lucru dat cu adevărat. Căci şi Spiritul Sfânt e tot un mijloc de comunicare, primind mesaje de la Tată şi oferindu-le Fiului. Ca eul, Spiritul Sfânt e şi expeditor, şi destinatar. Căci ce se trimite prin El revine la El, căutându-se pe parcurs şi găsind ce caută. Aşa găseşte eul moartea pe care el o caută, înapoindu-ţi-o.
_următoarea temă:
C. Al treilea obstacol: Atracţia morţii
„A COURSE IN MIRACLES”
