B. Al doilea obstacol: Credinţa că trupul este valoros pentru ce oferă
1. Am spus că pacea trebuie să escaladeze mai întâi obstacolul dorinţei tale de-a scăpa de ea. Acolo unde domină atracţia vinovăţiei, pacea nu e dorită. Al doilea obstacol peste care trebuie să se reverse pacea, şi strâns legat de primul, e credinţa că trupul este valoros pentru ce oferă. Căci aici atracţia vinovăţiei se manifestă în trup şi se vede în acesta.
2. Iată valoarea de care crezi că te-ar văduvi pacea. Iată de ce anume crezi că te-ar lipsi, lăsându-te fără niciun adăpost. Şi iată pentru ce refuzi un adăpost păcii. Simţi că ai face un „sacrificiu" prea mare, că ţi s-ar cere prea mult. E oare un sacrificiu sau o eliberare? Oare ce ţi-a dat trupul să îţi justifice credinţa bizară că mântuirea s-ar afla în el? Chiar nu vezi că asta e credinţa în moarte? Iată punctul focal al perceperii Ispăşirii ca omor. Iată sursa ideii că iubirea e frică.
3. Mesagerii Spiritului Sfânt sunt trimişi departe, dincolo de trup, chemând mintea să se unească într-o sfântă comuniune şi să îşi găsească pacea. Acesta e mesajul pe care l-au primit de la mine pentru tine. Numai mesagerii fricii văd trupul, căci ei caută ceea ce poate suferi. E oare un sacrificiu să fii scos din ce poate suferi? Spiritul Sfânt nu îţi cere să sacrifici speranţa plăcerii trupeşti; trupul nu oferă o asemenea speranţă. Dar nici nu îţi poate aduce frica durerii. Durerea e singurul „sacrificiu" pe care ţi-l cere Spiritul Sfânt şi pe aceasta vrea să o înlăture.
4. Pacea se extinde din tine doar la etern şi se propagă de la eternul din tine. Ea se revarsă peste toate celelalte. Al doilea obstacol nu e mai solid decât primul. Căci nu vrei nici să scapi de pace, nici să o limitezi. Ce sunt aceste obstacole pe care le ridici între pace şi înaintarea ei decât nişte bariere pe care le pui între voia ta şi împlinirea ei? Vrei comuniune, nu ospăţul fricii. Vrei mântuire, nu durerea vinovăţiei. Şi vrei ca Tatăl tău, şi nu un cocoloş de humă, să fie casa ta. În relaţia ta sfântă e Fiul Tatălui tău. El nu şi-a pierdut comuniunea cu El, nici cu el însuşi. Când ai consimţit să te uneşti cu fratele tău, ai recunoscut că aşa şi este. Asta nu are cost, ci are scutire de cost.
5. Ai plătit foarte scump pentru iluziile tale, dar nimic din ce ai obţinut astfel nu ţi-a adus pace. Oare nu te bucuri că Cerul nu poate fi sacrificat şi că nu ţi se poate cere sacrificiu? Nu ne poţi împiedica unirea cu niciun obstacol, căci sunt deja în relaţia ta sfântă. Vom escalada împreună toate obstacolele, căci stăm în interiorul, şi nu în exteriorul, porţilor. Cât de uşor se deschid porţile din interior, să lase pacea să intre, să binecuvânteze lumea obosită! Poate oare să ne fie greu să trecem de bariere împreună, când te-ai unit cu nelimitatul? Sfârşitul vinovăţiei e în mâinile tale să îl dai. Chiar vrei să te opreşti acum să cauţi vinovăţia în fratele tău?
6. Lasă-mă să îţi fiu simbolul sfârşitului vinovăţiei şi vezi-ţi fratele cum m-ai vedea pe mine. Iartă-mi toate păcatele pe care crezi că le-a comis Fiul lui Dumnezeu. Şi, în lumina iertării tale, el îşi va aminti cine este şi va uita ce nu a fost nicicând. Îţi cer iertare, căci - dacă tu eşti vinovat - vinovat trebuie să fiu şi eu. Dar, dacă eu am surmontat vinovăţia şi am depăşit lumea, tu ai fost cu mine. Vrei să vezi în mine simbolul vinovăţiei sau al sfârşitului vinovăţiei, amintindu-ţi că ce însemn eu pentru tine vei vedea în tine însuţi?
7. Din relaţia ta sfântă, adevărul proclamă adevărul şi iubirea se vede pe ea. Mântuirea se revarsă din străfundul casei pe care ne-ai oferit-o Tatălui meu şi mie. Şi stăm împreună în ea, în comuniunea tihnită în care sunt uniţi Tatăl şi Fiul. O, veniţi preacredincioşilor la sfânta unire a Tatălui şi Fiului în voi! Şi nu te feri de ce ţi se oferă cu recunoştinţă pentru că i-ai dat păcii casa ei în Cer. Trimite lumii întregi mesajul voios că vinovăţia s-a sfârşit, şi toată lumea va răspunde. Gândeşte-te la fericirea ta când iţi oferă fiecare mărturia că păcatul s-a sfârşit, şi îţi arată că puterea acestuia a dispărut pe veci. Unde poate fi vinovăţia, când a dispărut credinţa în păcat? Şi unde e moartea, când nu i se mai aude marele pledant?
8. Iartă-mi iluziile tale şi eliberează-mă de pedeapsă pentru ce nu am făcut. Aşa vei învăţa libertatea pe care am predat-o: predând-o fratelui tău şi eliberându-mă astfel pe mine. Sunt în relaţia ta sfântă, dar vrei să mă închizi în spatele obstacolelor pe care le ridici în calea libertăţii şi să îmi blochezi accesul la tine. Dar nu e posibil să Îl ţii pe dinafară pe Cel Ce e deja înăuntru. Şi în El e posibil ca propria noastră comuniune, unde suntem uniţi deja, să devină punctul focal al noii percepţii ce va aduce lumină lumii întregi, cuprinse în tine.
_următoarea temă:
a) Atracţia durerii
„A COURSE IN MIRACLES”
