1. Tu, care ţi-ai petrecut viaţa aducând adevărul la iluzie şi realitatea la fantezie, ai bătut calea viselor. Căci ai trecut din trezie în somn şi de acolo, tot aşa, într-un somn şi mai adânc. Fiecare vis a dus la alte vise şi fiecare fantezie ce a părut să aducă o lumină în întuneric nu a făcut decât să adâncească întunericul şi mai tare. Ai avut ca obiectiv întunericul, în care nu a putut intra nicio rază de lumină. Şi ai căutat o întunecime atât de totală, încât să te poţi ascunde de adevăr pentru totdeauna, într-o demenţă totală. Ce ai uitat a fost, pur şi simplu, faptul că Dumnezeu nu Se poate distruge. Lumina e în tine. Întunericul o poate învălui, dar nu o poate stinge.
2. Pe măsură ce se aproprie lumina, te vei repezi în întuneric, ferindu-te de adevăr, retrăgându-te uneori în forme mai blânde de frică; alteori, într-o spaimă totală. Dar vei avansa, căci obiectivul tău e să avansezi din frică în adevăr. Obiectivul pe care l-ai acceptat e al cunoaşterii, pentru care ţi-ai declarat disponibilitatea. Frica pare să trăiască în întuneric şi, când te temi, ai făcut un pas înapoi. Să ne unim atunci repede într-o clipă de lumină, şi va fi de ajuns să îţi aminteşti că obiectivul tău e lumina.
3. Adevărul s-a repezit să te întâlnească fiindcă l-ai chemat. Dacă ai şti Cine îţi merge alături pe drumul pe care l-ai ales, frica ar fi imposibilă. Nu ştii, căci călătoria în întuneric a fost lungă şi chinuitoare, şi ai pătruns adânc în el. Un mic tremur de pleoape, ce ţi-au stat închise atât de mult, nu a fost de ajuns să îţi dea încredere în tine, cel dispreţuit atât de îndelung. Te îndrepţi spre iubire, urând-o încă şi temându-te îngrozitor de judecata ei asupra ta. Şi nu îţi dai seama că nu de iubire te temi, ci numai de ce ai făcut din ea. Înaintezi spre semnificaţia iubirii şi te îndepărtezi de toate iluziile în care ai învăluit-o. Când te retragi în iluzie, frica îţi creşte, căci nu încape îndoială că tot ce crezi că înseamnă ea e înfricoşătoare. Dar ce contează asta pentru noi, care ne îndepărtăm de frică sigur şi rapid?
4. Tu, care îţi ţii fratele de mână, mă ţii de mână şi pe mine, căci nu aţi fost singuri când v-aţi unit. Crezi că te-aş lăsa în întunericul pe care ai fost de acord să îl părăseşti cu mine? În relaţia ta e lumina acestei lumi. Şi frica trebuie să dispară acum din faţa ta. Nu fi tentat să smulgi darul credinţei pe care l-ai oferit fratelui tău. Nu vei reuşi decât să te înspăimânţi. Darul e dat pentru totdeauna, căci l-a primit chiar Dumnezeu. Nu îl poţi lua înapoi. L-ai acceptat pe Dumnezeu. Sfinţenia relaţiei tale s-a stabilit în Cer. Nu înţelegi ce ai acceptat, dar ţine minte că înţelegerea ta nu este necesară. Tot ce a fost necesar a fost doar dorinţa de-a înţelege. Dorinţa aceea a fost năzuinţa de-a fi sfânt. Voia lui Dumnezeu ţi-e acordată. Căci îţi doreşti singurul lucru pe care l-ai avut, sau care ai fost, vreodată.
5. Fiecare clipă pe care o petrecem împreună te va învăţa că obiectivul acesta e posibil şi îţi va întări dorinţa de a-l atinge. Şi în dorinţa ta stă împlinirea ei. Dorinţa ta concordă acum pe deplin cu toată puterea pe care o are Voia Spiritului Sfânt. Niciunul dintre paşii mici, şovăitori, pe care îi faci nu îţi poate separa dorinţa de Voia Lui şi de puterea Lui. Eu te ţin de mână cu aceeaşi certitudine cu care ai fost de acord să îţi iei fratele de mână. Nu vă veţi separa, căci stau cu voi şi merg cu voi pe măsură ce înaintaţi spre adevăr. Şi, unde mergem, Îl ducem şi pe Dumnezeu cu noi.
6. În relaţia ta te-ai unit cu mine să îi aducem Cerului Fiul lui Dumnezeu, care s-a ascuns în întuneric. Ai fost dispus să aduci întunericul la lumină, iar această disponibilitate le-a dat putere tuturor celor ce vor să rămână în întuneric. Cei ce vor să vadă vor vedea. Şi vor duce, alături de mine, lumina în întuneric, când întunericul din ei se va oferi luminii şi va fi înlăturat pentru totdeauna. Nevoia pe care o am să te uneşti cu mine în lumina sfântă a relaţiei tale este nevoia pe care o ai tu de mântuire. Oare nu ţi-aş da ce mi-ai dat? Căci, atunci când te-ai unit cu fratele tău, mi-ai răspuns mie.
7. Tu, care eşti acum purtătorul mântuirii, ai funcţia de-a aduce lumina în întuneric. Întunericul din tine a fost adus la lumină. Readu-o în întuneric, din clipa sfântă la care ai adus-o. Ne întregim prin dorinţa de-a întregi. Să nu te îngrijoreze timpul, căci toată frica prin care treceţi tu şi fratele tău a trecut de fapt. Timpul a fost reajustat să ne ajute să facem, împreună, ceea ce trecuturile voastre separate nu fac decât să împiedice. Aţi trecut de frică, căci două minţi nu se pot uni în dorinţa de-a avea parte de iubire fără să li se alăture iubirea.
8. Nicio lumină din Cer nu poate să nu meargă cu tine. Nicio Rază din câte strălucesc de-a pururi în Mintea lui Dumnezeu nu poate să nu se răsfrângă asupra ta. Cerul se uneşte cu tine pe măsură ce înaintezi spre Cer. Poţi oare să rămâi în întuneric când ţi s-au alăturat nişte lumini atât de mari, să dea puterea lui Dumnezeu Însuşi micii scântei a dorinţei tale? Tu şi fratele tău veniţi acasă împreună, după o călătorie lungă şi fără noimă pe care aţi întreprins-o separat şi care nu v-a dus nicăieri. Ţi-ai găsit fratele şi vă veţi lumina calea unul altuia. Şi, din această lumină, Marile Raze se vor extinde - înapoi - până în întuneric şi - înainte - până la Dumnezeu, să spulbere trecutul cu lumina lor şi să facă astfel loc veşnicei Sale Prezenţe, în care totul radiază în lumină.
„A COURSE IN MIRACLES”
